12 pentru 2012

Pentru ca este primul blogpost pe 2012, pentru ca multi dintre voi m-au intrebat care imi sunt „rezolutiile” (sau dorintele, mai pe romaneste!) pe 2012 si nu in ultimul rand pentru ca a devenit un fel de obicei sa ne gandim, imaginam, planificam reusitele pe anul de dinaintea noastra, …am facut o mica lista cu ceea ce voi realiza in 2012. Da, am scris „realiza„, adica „aduce in realitate„.

Iata-le:

1. Clienti speciali.

Bineinteles, toti clientii cu care lucrez sunt speciali. Ba chiar foarte deosebiti de ceea ce se intampla in piata de afaceri din Romania, oarecum depresata de absenta lichiditatilor (?) si a creditarilor de consum. Ceea ce imi doresc este sa continui sa intalnesc oameni curajosi, de cuvant si care au o inclinatie puternica spre rezultate cu totul iesite din comun. Care isi doresc sa depaseasca nivelul atins deja, sa fie mult, masiv mai performanti si mai adaptati la conditiile actuale.

2. Invatare/dezvoltare profesionala.

Vreau sa finalizez un ciclu de invatare care a inceput acum mai bine de 2 ani. Finalul acestui ciclu va avea doua consecinte majore: voi aplica in profesia mea un nou set de instrumente, tehnici si voi fi ajutat de un fel de prezenta …nemaintalnita. Invatarea asta a mea a avut o faza lunga de experimentare si de modelare „in laborator” si ma declar entuziast despre ce a iesit. Pentru asta, stai pe-aproape!

3. Limba germana.

In 2011 am fost la Viena si m-am confruntat cu aceeasi incapacitate: vorbesc usor limba, insa nu mai am disponibil decat 10% din vocabular. Anul acesta voi invata germana (conversationala, literara, de business) astfel incat sa redevina prima limba straina ca si competenta. Da, mai sus decat engleza, italiana etc.

4. Intalniri valoroase.

In 2011 am (re)intalnit cativa oameni realmente speciali. Si pe dinauntru, si pe dinafara. Anul acesta vreau (si voi realiza asta!) sa cunosc mult mai multe persoane langa care sa ma simt mandru ca traiesc. Spune-i networking cu sens profund. Avand aceasta idee, voi crea si cateva locuri speciale, in care acesti oameni sa poata veni. Primul si cel mai usor de accesat va fi reluarea Diminetilor de Coaching. Detalii, in curand!

5. Antrenament fizic.

In ultimii ani am mers mult pe jos, am inotat si am alergat (putin prea putin!). Anul acesta voi incepe un program de antrenament fizic, cu mai multe obiective pe care mi le-am definit la sange. Cel mai probabil, la una dintre salile de fitness, cu un trainer personal. Am facut mult sport de performanta in viata, e timpul sa imi las corpul sa isi reaminteasca acea perioada, cu bucurie.

6. Conectarea cunoscutilor (si necunoscutilor).

Multi dintre voi m-au intrebat anul trecut ce parere am despre X sau Y. De cele mai multe ori, indemnul meu este sa descoperiti singuri, fiind eu convins de relativitatea perceptiilor mele. Asa ca imi propun sa facilitez intalniri intre oameni, fara ca asta sa devina o activitate de business. In 2011 am ajutat 20 si ceva de persoane sa isi gaseasca job si ma bucuraca am putut face asta. Mai mult decat atat, vreau sa aduc mai multi oameni impreuna, constant, cat sa se descopere si sa inceapa sa colaboreze, sa se imprieteneasca etc.

7. Mai putin timp online, mai eficient.

Din 2009 am redescoperit puterea online-ului. Suna cam lemnos, insa de atunci si pana acum aceasta putere m-a ajutat sa creez relatii profesionale si personale pline de valoare. De exemplu,  in 2011 cca. 30% din relatiile de coaching au fost exclusiv online. Multe dintre ele cu oameni si echipe pe care nu i-am vazut deloc sau iam intalnit o data. Pe anul acesta vreau sa mentin proportia, scazand timpul dedicat socializarii inutile. Asta nu inseamna ca nu sunt mereu la dispozitia voastra, pe LinkedInFacebook, Twitter etc.

8. Stil, maniere, vestimentatie.

…adica lucrurile care se grupeaza in sintagma „a gentleman’s life„. Aici nu am mai nimic de facut, decat sa continui ceea ce am inceput cu ceva vreme in urma. Tinuta si comportamentul corect, elegant mi se par din ce in ce mai importante in Romania de astazi. Si da, aici simt marea nevoie sa le multumesc ..unei prietene realmente extraordinare, adica Simonei Hulber (Simona, e din cauza ta!!) si unuia dintre cei mai vechi (a se citi „buni”!) prieteni, dr. Valentin Toma. Cu ajutorul si ghidarea lor am ajuns sa cunosc, imi insusesc si sa dau mai departe cateva dintre valorile fundamentale care stau la baza prosperitatii si respectului social.

9. Mai putina munca.

Ultimele 6 luni ai lui 2011 au fost foarte aglomerate pentru coach-ul Mihai Stanescu. Ca dovada, cred ca in ultimele doua luni din an am „reusit” sa nu mai raspund la toate solicitarile venite catre mine. Pentru asta imi cer scuze (desi oamenii si echipele cu care am intrat in contact mi-au transmis ca ma inteleg) si promit ca voi inventa in curand o interfata/structura care ma va ajuta sa muncesc mai putin si mai eficient, pentru si impreuna cu oricine.

10. Citit si (iar!) invatat de la altii.

Incep sa reduc din marea masa de carti cumparate in ultimii 2 ani. Toate sunt interesante si contin invataturi pe care le pretuiesc foarte mult. Am deja un program minim de citit, pe care il corelez cu documentare/multimedia. Dinamica sistemelor vii, teoria haosului si implicatiile ei in viata umana, studiile complexitatii, procesele fine ale relatiilor umane, supervizarea in domeniul coaching-ului…numai cateva exemple. Partea buna este ca majoritatea autorilor pe care ii citesc in prezent sunt in viata si …raspund destul de repede.

11. Calatorii.

Anul acesta am o mare chemare de a vizita locuri necunoscute. Fiind european prin nastere, identitate si alegere, ma voi concentra pe batranul continent. Insa nu se stie niciodata de unde sare oportunitatea!

12. Exemplaritate.

Nu stiu un cuvant mai bun, pentru ce vreau sa spun. Anul acesta mi-am propus sa duc o viata exemplara. Pentru mine si pentru cei din preajma mea. Exemplara, adica in linie cu valorile si principiile mele, servind ansamblurile si grupurile sociale de care apartin in cel mai bun mod de care sunt in stare.

***

Sa aveti un An Nou!

6 thoughts to “12 pentru 2012”

  1. Mult succes cu cele 12 obiective! Sa ai rezultate pe masura si sa gasesti echilibrul intre acestea!

  2. eu mi-am introdus si recompensele personale pe lista obiectivelor, si nu ma refer la calatorii sau cumpararea unei masini ci la acele recompense marunte care sa rasplateasca atingerea unor obiective la fel de marunte. sa ai un an asa cum ti-l vei face!:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *