Mihai Stănescu, Author at Mihai Stanescu

În căutarea timpului pierdut …de manageri. Episodul 1.

01/02/201023/10/2018 Mihai Stănescu 5 Comentarii

Indiferent de misiunea și viziunea companiei în care lucrează sau de domeniul acesteia, indiferent de nivelul de decizie în care este implicat, în viața managerului există un lucru central și dătător de identitate: ședințele. Oricât ai încerca, nu vei putea separa activitatea managerială curentă de axa întâlnirilor, “meeting”-urilor și a ședințelor. Mai mult decât atât, la fel cum un student este evaluat prin prisma participării lui la cursuri, așa și un manager este apreciat după gradul de ocupare al timpului în ședinte. Expresia “sunt/este într-o ședință” a dobândit în timpurile noastre ultramoderne același înțeles pe care îl avea în vechime adorația zeilor păgâni: “dacă îl deranjați, veți strica definitiv și irevocabil ordinea lumii!”.

Uneori acest înțeles irațional își are sensul și justificarea perfect normală. Am asistat la întâlniri cdin care au pornit decizii de milioane de euro și la sesiuni de negocieri economice de zeci de milioane de euro. La întâlniri stabilite ca fiind “informale”, dar la care se iau decizii care impactează viața și bugetele a zeci de mii de oameni. În plus, unii dintre oamenii de afaceri își stiu atât de bine valoarea reală a timpului încât mă aștept să aud și-n România lui 2010 celebra frază a lui Donald Trump: “You have 2 minutes, convince me or leave!”.

Nu vă faceți prea mari iluzii, cazurile de acest gen sunt picături de profesionalism într-o adevărată mare a ineficienței. Am participat la mii de întâlniri între manageri și vă pot spune că de obicei legea lui Pareto funcționează cu precizia unui ceasornic elvețian: în 20% din timpul alocat unei ședințe se iau 80% din decizii. Asta dacă întâlnirile sau ședințele sunt orientate către o productivitate reală. Nu sunt clar? Păi n-ați participat niciodată la o “ședință de informare”?!?

În căutarea timpului pierdut al unui manager, cel mai simplu este să începem din sălile de ședințe. Sincer nu cred că este nevoie să mergem mai departe, cel puțin pentru o vreme. Impactul reducerii timpului din ședințe cu 25% măcar este atât de mare, încât poate determina o creștere dublă a productivității organizației. Da, “time is money”!

Ca să reduceți timpul din întâlniri și ședințe, vă propun 2 instrumente cu care lucrez în fiecare echipă de management pe care o antrenez: contractul conversațional și procesul delegativ al ședinței. Vi le prezint în două episoade, pentru a câștiga claritate asupra implementării lor.

I. Contractul conversațional

Contractul conversațional se aplică în orice tip de întâlnire puteți avea pe parcursul unei zile. Deși sună pompos, el este de fapt exprimarea unui bun simț relațional la nivel de business. Contractul de conversație presupune 3 pași simpli și eficace:

Să stabiliți care este rezultatul practic al întâlnirii. Poate fi o serie de decizii privind activitatea curentă, ok-ul pe un nou proiect investițional, agrearea unei strategii de vânzare sau cumpărare, etc. Dar atentie! Prin „practic” înțeleg un rezultat specific, măsurabil, …S.M.A.R.T. Indiferent la cel nivel al deciziei vă aflați, „practic” înseamnă „măsurabil de un terț care nu a participat la ședință”. Rezultatul ședinței este un răspuns clar la întrebarea: „Ce ne dorim să avem la sfârșitul acestei ședinte?”

Să gestionați procesul care se va desfășura în ședință. Dacă în prima etapă vă devine clar „de ce”-ul, în a doua este nevoie să clarificați celelalte întrebări manageriale:

– de cine avem nevoie, ca participant (experți, șefi, responsabili, colegi, parteneri, consultanți, subalterni)?

– de ce altceva avem nevoie, în afară de oameni (un proiector, baze de date, bugete, un prototip, o istorie a deciziilor, o analiza de piață)?

– unde ținem ședința (online/offline, o sală, un restaurant, o bancă în parc)?

– cum se va desfășura ședința (brainstorming, etape formale, există un facilitator și o agendă)?

În acest pas lucrurile merg mai ușor, deoarece fiecare dintre participanții la ședință sunt deja puși la curent în privința rezultatului. Cu alte cuvinte, toți cei implicați pot participa la gestionarea procesului din ședință cu sugestii și idei.

Să stabiliți timpii: cât durează ședința, când este cel mai potrivit să ne întâlnim, cât timp ne dăm să ajungem la cea mai bună decizie posibilă. Aparent paradoxal, având în vedere că majoritatea încep prin a stabili timpul: „Salut! Ai azi o jumatate de ora, pe la 10-11?”- sunt convins că ați auzit această propoziție, cu variațiile de rigoare, de multe ori. Însă cum vă puteți da acordul pentru o ședință care nu are nici un rezultat clar definit, nici un proces de desfășurare bine definit? Cum să puteți investi cu timp și încredere un astfel de om?

Această metodă a căpătat un nume alternativ: „procesul lent-rapid”. Debutul se face aparent lent, în clarificarea punctelor de mai sus. Continuarea însă este din ce în ce mai rapidă și duce la rezultate impresionante. Și mai ales vă ajută să economisiți din ambele resurse cruciale ale unui manager: timpul și concentrarea pe rezultate.

Succes!

[articol publicat și pe standard.ro]

Harta Productivitatii

26/01/201027/02/2010 Mihai Stănescu 5 Comentarii

Am citit zilele trecute un articol despre productivitate, scris de Dragos Roua. Articolul cu pricina m-a impresionat in asemenea masura, incat am decis sa traduc o (mare) parte din el si sa-l postez aici. Am pastrat denumirile originale ale cadranelor si tipurilor generate in acestea, pentru a va usura orientarea in harta. Va doresc lectura placuta, fiind sigur ca il veti gasi extrem de interesant:

„Haideti sa o luam pe pasi. Vom analiza cele doua axe ale hartii productivitatii (harta creata de Dragos), pentru ca apoi sa trecem prin toate cele 4 cadrane ale ei. Puteti fi in oricare dintre cele 4, intr-un moment sau altul al vietii voastre.

Axele productivitatii

Productivitatea unui om se orienteaza dupa doua axe principale:

▪ axa obiectivelor

▪ axa disciplinei

La modul general, putem considera ca obiectivele sunt motivatorii, stimulentele, in timp ce disciplina este procesul care faciliteaza atingerea obiectivelor.

Obiectivele sunt acele idei care ne fac sa avansam, ne dau emotii pozitive, ne entuziasmeaza. Termenul “obiective” este folosit ca un termen tehnic, putand fi usor inlocuit cu “vise” sau “pasiuni”.

Disciplina reprezinta constientizarea practica a obiectivelor si mai ales a actiunilor pe care le faceti ca sa le atingeti. Termenul nu are legatura cu “disciplina soldateasca”, ci mai degraba exprima o atitudine proactiva in directia unui scop specific, in opozitie cu lipsa de consistenta in atingerea acestuia.

Axa Obiectivelor

Am reprezentat aceasta axa pe verticala pentru ca mi se pare a fi similara unui pattern care evolueaza. Obiectivele sunt jaloane verticale. De fiecare data cand atingem un obiectiv e ca si cum cucerim un varf de munte si avem acces la un nivel nou, superior. Obiectivele atinse tind sa se acumuleze sub noi si sa ne intalte, in ochii proprii si in ai celorlalti.

Care este diferenta intre obiectivele inalte si cele joase?

Obiectivele pozitionate sus sunt cele pe termen mediu si lung: cariera, un stil de viata anume, etc. Ele se dezvolta in secvente temporale largi, de tipul lunilor si chiar al anilor. Cu cat coboram pe axa, cu atat timpul petrecut in atingerea obiectivelor devine mai scurt. Obiectivele din partea de jos a axei sunt lucruri cotidiene pe care le facem aproape automat, lucruri care necesita putina implicare: mersul la job, facut ordine prin casa, etc.

Obiectivele inalte necesita si ofera in acelasi timp awareness, putere si implinire. Ele au nevoie de un grad mai ridicat de awareness, pentru a putea intelege pe deplin ce va insemna acel obiectiv pentru noi, pentru viata noastra. Obiectivele de acest gen mai au nevoie si de putere pentru a ne ajuta sa le atingem si de sentimental implinirii pentru a le energiza sufficient cat sa ramana atractive. Odata atinse, aceste obiective ofera la randul lor awareness, putere si un sentiment de implinire.

Obiectivele joase sunt insotite de obicei de lipsa unei viziuni clare, de lipsa increderii in fortele proprii si creaza o obisnuinta a lipsei de initiativa. Viata traita cu obiective joase (sau chiar fara obiective!) este una a absentei viziunii, lipsita de putere personala si petrecuta in umbra altcuiva. Cu cat axa obiectivelor este mai scazuta, cu atat veti avea mai putina putere si viziune.

Axa Disciplinei

Am reprezentat aceasta axa pe orizontala pentru ca disciplina este mai degraba o abilitate pe care o dobandim, nu o calitate personala. E ceva care creste alaturi de tine, nu este parte din tine. O poti spori, o poti foIosi ma bine, dar nu te va schimba in mod dramatic, ca persoana. Obiectivele tale insa o vor face.

Oamenii disciplinati tind sa se pozitioneze mai bine in raport cu timpul pe care il au la dispozitie decat toti ceilalti. Mai mult decat atat, ei sunt foarte orientati catre ceea ce este de facut acum, avand abilitatea sa sparga o sarcina in bucati mai mici si sa le rezolve pana cand sarcina este terminata. Disciplina este, deasemeni, si un alt mod de a arata determinarea si stabilitatea unui caracter.

Lipsa disciplinei este sursa instabilitatii si a nehotararii. Fara o disciplina adecvata lucrurile vor incepe sa alunece necontrolat inspre neindeplinirea lor. Iar prin aceasta alunecare inteleg expresia “e de pe alta planeta”. Oamenii indisciplinati sunt deseori perceputi ca visatori, plutind fara directie in universuri paralele.

Daca in dreapta axei realitatea este mai usor de gestionat, in partea ei stanga lucrurile tind sa evadeze din controlul constient, devenind ne-gestionabile.

Cele 4 cadrane ale Hartii Productivitatii

A sosit momentul sa exploram fiecare dintre cele 4 cadrane si sa vedem cum combinatia dintre obiective si disciplina poate face o diferenta notabila. Mai mult decat atat, ne intereseaza sa vedem care este locul productivitatii reale, conform acestei diagrame.

1. High Goals + Sloppy = Procrastinators

Cunoasteti tipul: de maine voi incepe sa slabesc si de poimaine voi fi milionar. Bineinteles, a treia zi va avea intentii si mai si! Acesta e tipul de om care isi stabileste in mod constant obiective ambitioase, dar caruia ii lipseste disciplina sa le realizeze. Acesta este teritoriul de provenienta al tuturor celor care s-au obisnuit sa amane.

Cheia succesului nu este sa iti stabilesti obiective foarte ambitioase. Desigur, ele iti vor da mai multa energie si awareness, insa daca nu transformi acea energie intr-o atitudine centrata pe resursa-timp si pe executia de sarcini, nu vei ajunge niciodata sa treci in aria a doua. Lipsa disciplinei este ceea ce-I tine prizonieri in prima arie pe cei mai multi dintre noi.

In prima arie tinzi sa visezi obiectivele, nu sa le implinesti. Iar visarea aceasta poate avea ca efect si extragerea ta din realitatea de zi cu zi si pozitionarea constiintei tale intr-un stadiu intermediar, semi-treaz. Iar aceasta stare de semi-trezie devine extrem de frustranta. Sa ramai in prima arie poate avea ca efect serioase debalansari psihologice.

2. High Goals + Discipline = Producers

Ai deja obiective inalte si disciplina: faci lucrurile sa se intample. Asta e ce inteleg eu prin “producers”: situatiile in care atitudinea ta (disciplina) lucreaza la ridicarea “altitudinii” tale (obiectivele inalte). Acest al doilea cadran este pentru mine piatra de temelie a oricarei definitii a productivitatii. Ceea ce duce la productivitate nu sunt nici obictivele inalte in sine, nici o atitudine disciplinata singulara. Echilibrarea celor doua este combinatia perfecta.

Ori de cate ori ai acel sentiment al curgerii firesti a lucrurilor, in timp ce realizezi ceva, se prea poate sa fii in cadranul 2. Abordarea eficienta a timpului insotita de obiectivele tale inalte determina aparitia unui cuplu puternic de forte, care te ajuta sa-ti ridici nivelul calitativ.

Lucrul cel mai interesant in aceasta arie este sustenabilitatea ei. In prima arie dezvolti o tendinta naturala de a-ti crea visele, de a le realiza. De aici, e fireasca atractia catre cadranul 2. Din pacate, gravitatia comportamentelor inca nedisciplinate te trage in jos, catre cadranul 4. Tot ceea ce poti folosi este tensiunea constanta intre cele doua arii invecinate.

In cadranul 2 nu exista nici o tensiune intrinseca, esti echilibrat si ai capacitatea sa iti creezi propria realitate. Bineinteles, poti sa gresesti: sa muncesti prea mult, sa iti propui obiective mai inalte decat capacitatea ta actuala de a le atinge, etc. Suprasolicitarea este periculoasa indiferent de circumstante. Rezumand insa, locul in care e cel mai bines a fii este cadranul 2.

3. Low Goals + Discipline = Obsessed

Aceasta este aria persoanelor care citesc constant materiale de dezvoltare personala, isi rafineaza abilitatile folosind ce metode le mai cad in maini, participand la majoritatea seminariilor si citind bloguri pe tema productivitatii. Insa nu fac nimic mai mult. Nimic. Nu-si incep afacerea de mult anuntata, nu isi ating acel obiectiv maret. De ce? Pentru ca ei nu au nici un obiectiv maret.

Ceea ce te tine de obicei in cadranul 3 este faptul ca ai o disciplina educata, insa nu ai creat pana acum obiective inalte. Ai mijloacele, dar iti este frica de o viziune intr-adevar puternica. Ti-e frica sa visezi. Si disciplina ta se manifesta ca un refugiu al lipsei tale de curaj.

Daca stai suficient de mult timp in cadranul 3, vei devein un obsedat al productivitatii. In loc sa cuceresti lumea, vei lucra in continuare la disciplina proprie si iti vei faramita la nesfarsit listele. Te vei trezi in zori, vei face exercitiile de dimineata si restul lucrurilor, insa nu vei avea niciodata un obiectiv puternic.

La fel ca in cadranul 1, in cea de-a treia exista o tensiune intre a avea vise mai mari si a porni la drum mai incetisor si mai disciplinat. Intelegi ca trebuie sa ai un vis mare sis a treci linia catre aria imediat superioara, dar aria din stanga te invita sa te relaxezi dupa atata disciplina.

4. Low Goals + Sloppy = Followers

E mult mai usor sa mergi unde te duce curentul sau sa calci pe urmele altuia avand obiective joase si foarte putina disciplina. O atitudine de “follower” te face sa iti doresti sa visezi toata ziua, fara sa faci altceva nimic. Pur si simplu astepti impulsuri din exterior ca sa te apuci sa muncesti, impulsuri ca foamea sau lipsa banilor. A fi “follower” inseamna in acest context ca nu poti sa faci nimic de unul singur, folosindu-ti propria constiinta si cu tenacitate.

O avertizare, aici: aceasta arie este si cea a jocului. Cand te joci, nu ai obiective inalte si disciplina este la minim. Din aceasta perspectiva, cadranul 4 este una dintre cele mai interesante si poate fi foarte usor incurcata cu ceva care nu are nici o legatura cu ea.

Cadranul 4 este aria copilaroasa. Inca nu am intalnit un copil cu obiective mai inalte decat cele din secunda urmatoare, nici nu am auzit ca ar exista un copil realmente disciplinat. In schimb, toti percepem copilaria ca pe un taram al fericirii. Asa ca alunecarile in acest cadran au efectul unei calatorii in timp. Pur si simplu ne place sa fim copii, din cand in cand.

Insa copii sunt “follower”-I prin natura lor. Ei isi urmeaza parintii, dintr-un motiv clar: nu au nici experienta, nici mijloacele sa isi poarte singuri de grija. Copiii se bazeaza pe parinti pentru hrana, ingrijire si pentru a invata tot ce au nevoie ca sa realizeze ceva in viata. Totusi, tu ai trecut de perioada asta. Ai experienta si calitatile necesare ca sa-ti implinesti viata. Ascunzandu-te in paradigma copilaroasa in timp ce stationezi in cadranul 4 e doar o scuza pentru lenea proprie.

Conduci sau esti condus

Un alt lucru foarte interesant in legatura cu aceasta harta este modul in care genereaza tipologii pe fiecare parte a axelor.

Pe axa orizontala, a obiectivelor, putem vedea cum se pozitioneaza oricine in privinta capacitatilor de conducere. Visele sunt inima procesului de conducere. Nici un conducator nu s-a nascut sau a fost creat fara un vis extraordinar. Cu cat visele si obiectivele iti sunt mai inalte, cu atat te vei pozitiona mai sus ca si conducator.

Dar daca visele iti sunt mici, te vei lasa acaparat unui process de manipulare care actioneaza indiferent de nivelul de disciplina pe care il ai. Cu cat obiectivele sunt mai joase, cu atat e mai mare probabilitatea sa fii atras si participant la ceva mai mare decat tine.

Exista si un fel de determinare calitativa a modului in care conduci, depinzand de scala disciplinei. Pe partea stanga a acesteia, stilul tau de conducere va fi inselator si superficial. Nu faci altceva decat sa urmezi vise fara substanta si nu ai capacitatea de a le realiza.

Pe partea dreapta a scalei disciplinei, stilul tau de a conduce va fi incurajator si va genera implinire. Nu numai ca creezi vise marete si obiective curajoase, dar ai si disciplina necesara sa le realizezi.

Creezi sau observi

Pe axa verticala putem vedea cum se pozitioneaza cineva in privinta abilitatii de a face lucruri. Daca aceasta abilitate e scazuta, esti mai inclinat sa fii un observator al realitatii tale. Nu prea poti sa influentezi ce se intampla, chiar daca visele tale sunt marete.

Dar daca capacitatile tale de a face lucruri sunt imbunatatite de disciplina, devii un creator, faci lucrurile sa se intample. Nu esti numai observator al acestora, iti si lasi amprenta asupra lor.

In privinta calitatilor de conducator, se poate observa o diferentiere intre cele doua atidutini. Daca esti observator de nivel scazut pe axa obiectivelor, esti cam pe dinafara. Nu numai ca ai vise prea mari, dar esti si manipulat si doar observi visele celorlalti. Daca esti un observatory pozitionat sus pe scala obiectivelor, cel putin te poti expune la cele mai interesate vise pe care le vezi la ceilalti.

Daca esti un creator pozitionat in partea de jos a axei obiectivelor, creezi in mod constant lucruri insignifiante. Ai abilitatea, poti crea, dar lipsa ta de curaj te face sa iti consumi energia in activitati minore, cel mai probabil la munca, nefiind nici un conducator prea bine definit. In partea superioara a axei obiectivelor, creativitatea ta completeaza capacitatile de conducator. Acolo esti un star si, bineinteles, stii asta.

Tensiuni

Cele 4 cadrane poseda si un anume fel de tensiuni interne, cu exceptia cadranului 2. Am mentionat deja ca al doilea cadran este cel mai sustenabil dintre toate, insa hadeti sa vedem cum functioneaza tensiunile in celelalte.

In cadranul 1 esti tinut in loc de lipsa de curaj si de vise, insa iti doresti sa treci in cel de-al doilea, sa devii “producer”. Aceasta tensiune este una de implozie, pana la urma reusind sa treci intr-unul dintre cadranele care sunt atractive.

In cadranul 3 disciplina te face sa realizezi lucruri, insa lipsa viziunii te va atrage catre cadranul 4. Vei dori sa uric, sa devii mai curajos, dar presiunea lucrurilor facute te va atrage din nou inspre lenea cadranului 4. Aceasta tensiune este tot una de implozie, la un moment dat neavand alta optiune decat sa devii ori un “producer”, ori un “follower”.

In sfarsit, cadranul 4 poseda o tensiune exploziva, aceasta incercand tot ce-i posibil sa te duca cat mai departe de oricare alt cadran. Tensiunea din acest cadran te va duce in deriva. Daca visele tale sunt prea mici si nici nu-ti pasa de disciplina proprie, asteapta-te sa uiti cine esti de fapt. Iti vei pierde identitatea, respectul de sine si increderea in fortele proprii.

***

In care cadran iti petreci cel mai mult timp? Visele tale sunt marete sau obisnuite? Esti un conducator creativ sau un observator manipulat? Care sunt tensunile la care te supui natural? Am fi incantati sa vedem asta in comentariile tale.”

Competența managerială: 5 pași simpli pentru a trece la nivelul următor.

23/01/201023/10/2018 Mihai Stănescu 2 Comentarii

O autoevaluare profundă și onestă.

Înainte de a vă gândi chiar și să încercați să treceți la nivelul superior de responsabilitate în compania în care lucrați, aveți nevoie să petreceți ceva timp de calitate cu Dvs. înșivă, clarificând măcar pe ce poziție vă aflați în termenii experienței, a calităților profesionale vizibile, a competențelor care vă sunt recunoscute și a nevoii de a evolua profesional.

Indiferent de mediul de proveniență – corporatist, antreprenorial, administrație publică, etc. – am observat că o mare parte a managerilor încearcă să “se vândă” mai scump decât este cazul, la trecerea de pe o poziție pe alta sau de la o companie la alta. Și fac asta ocolind complet această evaluare cu și despre sine. Implicit, senzația de inautenticitate crește, aducând rezultatele de rigoare.

Cereți (2-3) feedback-uri.

Vă mai amintiți de SWOT? Oricine vă valorizează suficient ca și coleg, partener de afaceri sau măcar membru în aceeași rețea profesională vă poate acorda 5-10 minute pentru un SWOT. Beneficiul Dvs. va fi major, având și câteva percepții din exterior care să vă ofere o imagine mai completă asupra a ceea ce mai aveți de dezvoltat la propria persoană.

Sunt 100% convins că ați întâlnit cel puțin unul dintre cei care spun că nu au nevoie de feedback pentru a se dezvolta profesional. El știe ce are de făcut, a găsit deja modalitatea de-a evolua – eventual rapid – în carieră, știe “pe ce butoane trebuie apăsat”. Pentru cei care se înscriu în această prea largă categorie, vă rog să le trimiteți un mesaj succinct din partea mea: “Party’s over, folks! Romania doesn’t accept bullshit anymore”. Vă mulțumesc anticipat!

Clarificați-vă prioritățile pe termen mediu și lung.

Da, aproape toți vrem salariu mai mare. Singura piedică reală este doar să ne schimbăm nivelul de responsabilitate, altfel putem cere oricât! OK, în afară de banii lunari, ce altceva vă interesează? Cum vreți să se întâmple lucrurile în echipa pe care o coordonați? Unde îi duceți, care e beneficiul tuturor la final? Care-s pașii de urmat, dincolo de problemele cotidiene?

Unul dintre simptomele pe care îl întâlnesc frecvent în structurile manageriale mari este acela de “overkill”: toata echipa de manageri ai unei companii se concentrează să ia o decizie care, în mod obișnuit, ar fi apanajul unui manager de nivel executiv. De ce? Din simplul motiv că în majoritatea companiilor un director este prețuit nu pentru strategii și idei macro, ci pentru capacitatea de a rezolva “problemele existente, presante, urgente”. În continuare mă întreb de ce au nevoie acesti oameni de încă 2-3 nivele de manageri sub dânșii…

Stabiliți-vă (2-3) obiective.

Cred că aș putea scrie o carte despre obiectivele pe care mi le-am stabilit la începutul fiecărui an și pe care le-am lăsat deoparte pe parcurs. Mereu apar altele, lumea este într-o mișcare accelerată și România nu face excepție (well, poate cu autostrăzile, bugetul, sistemul sanitar, educațional, etc. …detalii!). Așa că vă sugerez din proprie experiență să vă concentrați pe acele obiective personale care vor avea cel mai mare impact în dezvoltarea Dvs. ca manageri. Impact vizibil și măsurabil de toți cei cu care interacționați.

E destul de probabil să fi trecut printr-un proces de realiniere tactică pe obiective strategice. Spre exemplu, managerii companiei Dvs. să realizeze că nu-și vor atinge obiectivele anuale propuse. Dacă sunt suficient de orientați către un stil performant de management, veți vedea că vor crea o cale prin care obiectivele să fie totuși atinse, măcar într-o proporție majoră. Cam așa e și cu obiectivele de care pomenesc: să existe câteva, generale și totuși realiste. Calea de atingere a lor poate fi, cel mai ades, surprinzătoare!

Oferiți(-vă) timpul necesar.

Nu știu dacă ați observat, însă în cultura de management din România timpul petrecut cu colegii este foarte puțin pentru dezvoltarea de abilități și foarte mult pentru “probleme”, “urgențe” sau “socializare”. Asta în cazul fericit, în care există timp pentru colegi! O opțiune ar fi aici să preveniți orice problemă legată de personalul cu care lucrați zilnic, prin alocarea a 5-10 minute pe zi dezvoltării lor. Vă garantez că veți învăța multe!

Am întâlnit zeci și zeci de manageri care nu au timp de nimic altceva decât de a “rezolva problemele” (mă scuzați că readuc această expresie pe tapet, însă mi se pare cea mai mare piedică în calea dezvoltării unui manager!). Alte zeci și zeci, la capătul opus, stau pe capul oamenilor din subordine dictându-le minut cu minut ce și mai ales cum să facă. Cu cât aceste comportamente sunt mai prezente în ziua Dvs. de lucru, cu atât tema acestui articol este mai departe de realitatea Dvs.! Nefiind timp nici pentru ei, nu este nici pentru Dvs. Implicit, nici o dezvoltare pe verticală.

Succes!

[articol publicat și pe Standard.ro]

Coaching pe Skype

18/01/201027/02/2010 Mihai Stănescu 35 Comentarii

In ultima vreme, sunt din ce in ce mai solicitat pentru sedinte individuale de coaching. Avand in vedere faptul ca timpul meu este destul de limitat (la fel ca al oricaruia dintre voi!), am decis sa implementez un canal de comunicare alternativ pentru coaching: Skype (sau telefon, dupa preferinta). In intreaga lume, acest canal este uzual pentru colegii mei de breasla, asa ca nu inventez nimic nou. Mai mult decat atat, de ceva vreme am experimentat acest canal si va pot spune ca toata lumea e multumita.

Avantajele coaching-ului „la distanta” sunt urmatoarele:

Este MULT mai ieftin, atat pentru mine (in privinta costurilor), cat si pentru client.
Ofera libertate aproape deplina de miscare: nu avem nevoie de „meeting rooms”, de rezervari, etc.
Flexibilitate: programul zilnic se extinde in ore la care, de obicei, nu raspund la solicitari.
Acces rapid: e mult mai usor sa raspund imediat unei cereri de coaching „la distanta”.
Focus imbunatatit: exista o concentrare mai mare cand clientul este singur (fizic) cu obiectivele sale, implicit sedintele dau mai multe rezultate.

Acestea fiind avantajele, urmeaza propunerea mea:

Va ofer cate o sedinta gratuita

de coaching de 30 de minute,

pe Skype sau pe telefon,

in fiecare Marti si Joi ale saptamanii,

intre orele 19-21.

(oferta este valabila pentru 90 de zile calendaristice,

incepand cu data de 19.01.2010)

Conditiile de participare sunt simple:

Sa aveti deja setate obiective: sa stiti exact ce vreti sa obtineti in timpul pe care il petrecem in coaching. Obiectivele pe care lucrez cu precadere sunt cele care tin fie de dezvoltarea business-ului propriu, fie de performanta profesionala sau ocupationala (raspunzand la intrebarea: cum sa devin mai bun in ceea ce fac?). Atentie! Obiectivele voastre sunt setate ca sa raspunda la intrebare, nu coach-ul!
Sa va faceti o programare in prealabil si sa asteptati pana aceasta va este confirmata. Avand in vedere ca la primul anunt pe care l-am difuzat in Social Media s-au adunat 10-12 doritori, primul care se anunta in intervalul stabilit va fi servit. Asta inseamna ca programarile se fac in timp. Si mai ales cu rabdare! Adresa pentru programari este: mihai(.)stanescu(@)coaching(.)ro (scoateti voi parantezele, ok?)
Sa fiti pregatiti pentru provocari de tot felul, intr-un climat de deplina incredere. Nici o informatie pe care o schimbam in sedintele de coaching nu va fi discutata, transmisa, amintita sau sugerata catre terti (cel putin din partea mea!). Confidentialitatea este mai mult decat o regula, pentru mine.

Ultima conditie nu e chiar o conditie, e o rugaminte: daca v-a placut, va invit sa scrieti un mic „credential” aici, ca si comentariu la acest post. Daca nu, va invit deasemeni sa-mi sugerati macar o abordare/tehnica/idee noua, tot aici. Sunt deschis la orice sugestii, sa stiti! Iar daca dupa aceasta testare a coaching-ului practicat de mine credeti ca va ajuta, va este de folos si veti obtine rezultatele scontate, putem discuta si de posibilitatea semnarii unui contract de coaching.

====================================

[Pentru clientii mei „offline”: nu voi renunta niciodata la intalnirile noastre fata in fata. Este doar un experiment adresat celor cu care nu am lucrat inca, celor care conditiile temporale, geografice, materiale sau de alta natura nu le permit sa ne vedem!]

Offtopic (2): Cin' sa fie, cin' sa fie?

17/01/201017/01/2010 Mihai Stănescu 1 Comentariu

Cine alearga pe 100 m aproape la fel de bine ca un atlet dedicat acestei probe?
Cine este capabil sa ridice echivalentul unei Dacii dintr-o singura zmucitura?
Cine este acela care nu se plange niciodata de dureri cand este calcat pe: dosul palmei, gamba, vintre, lobul urechii, nas, degetele de la picioare, etc.?
Cine, in numele lui Dzeu, vrea sa alerge 20 de kilometri prin ninsoare/ger?
Cine are maiestria sa suteze 50 de metri impotriva vantului, stiind ca in astia 50 de metri straturile de aer se pot schimba de 10 ori si, implicit si traiectoria balonului?
Cine NU cheama medicii pe teren daca mai poate respira, vorbi si face semne, dupa contactul fizic dur din intrebarea de mai sus?
Cine impinge un camion de tonaj mediu cu umerii, in fiecare zi?
Cine isi poate asuma o faza ofensiva fiind intotdeauna „varf de lance” si acceptand ca, co-echipierii il vor ajuta NUMAI SI NUMAI din spate?
Cine ne da impresia ca poate functiona la fel de bine si fara un membru, superior sau anterior?
Cine este aplaudat (la propriu) dupa ce transforma o ocazie, fara ca acest lucru sa insemne ca a fost meritul lui personal?
Cine este un pachet calm de cateva zeci de kilograme de muschi (ma refer la kilogramele numarate peste media de 100!), la auzul unui fluier scurt si cuprinzator?
Cine castiga intotdeauna Turneul Celor 6 Natiuni?

Daca pana la ultima intrebare va raspundeati probabil cu „Fat Frumos + Balaurul + Minotaurul + un campion poli-sportiv”, la ultima am impins lucrurile pana in concret. Da, este vorba despre cel care practica RUBGY-ul.

Cel mai frumos sport barbatesc din lume.

©staronetickets.com

Urmaresc turneele internationale de rugby de cand ma stiu. De „mic”, sunt fascinat de 3 aspecte ale acestui sport:

1. clasicul „e un sport de golani practicat de gentleman-i„: in rugby am vazut un infinit respect referitor la regulile jocului. Nu-mi amintesc nici o faza de contestare violenta din partea jucatorilor, cu atat mai putin a antrenorilor. Never, ever!

2. capacitatea de sacrificiu / ideea de „salvator„: in mii si mii de faze de joc care pareau sa se termine fara nici o speranta pentru echipa in posesia careia era balonul oval am vazut aceeasi rasturnare de situatie. Din spate, aparea cate un sportiv care parea posedat de Furiile olimpiene. Si care se sacrifica realmente pe sine, castigand si balonul si faza de joc (acei cativa metri de foc) si uneori meciul!

3. linia succesului: nu e poarta, nu e tinta, nu e gaura. E o LINIE. Pe toata latimea terenului. In cele mai multe sporturi, demarcatiile au rol restrictiv. Ei bine, in rugby exista o linie care te indeamna, te atrage, o linie care iti certifica – odata cu trecerea ei – ca esti invingator!

Pe de alta parte, am practicat acest sport din adolescenta. Pe teren (rar), pe plaja (des) si-n sala (da, exista si varianta „indoor”, cu reguli usor modificate!). Pot spune ca rugby-ul doare, fizic vorbind. Dar intotdeauna dupa, niciodata in timpul. De ce? Poate pentru ca nivelul de angajament cerut depaseste orice posibilitate de a te mai vaicari, ba chiar sunt sigur ca elibereaza ceva endorfine care te fac sa treci relativ repede peste orice impediment venit de la receptorii de durere.

Din perspectiva practicantului ocazional, am alte 3 beneficii (mari si late, ca mai toate lucrurile in acest sport!) in care ma scald cu cea mai mare placere:

1. testarea rezistentei: Toata lumea poate vorbi despre sport. Multa lume si practica diverse sporturi, constienti fiind de beneficiile acestora. Putini sunt cei care mai au un discurs – critic sau nu, mai mult sau mai putin laborios! – dupa un meci de rugby. Motivul este simplu: dupa o prima repriza simti ca nu mai poti, ca nu mai ai resurse fizice si psihice de pus la bataie. Intri totusi si continui. Gasesti in ceilalti, in exemplul lor, ceea ce tie iti lipsea… dar asta e deja al doilea beneficiu.

2. colegialitate / echipa: Nu-ti rupi oasele pentru oricine, corect? Eh, in rubgy ai coechipieri care fac asta pentru tine oricand. Nu-s prieteni, nu-s frati, nu-s protectorii tai pe acest pamant. Sunt coechipierii care dau totul si asteapta ca si tu sa faci la fel!

3. XL si XXL (egoist, recunosc!): Sunt un om „mare”. Si-mi place sa stau intre oameni „mari”, cel putin cand fac sport. Nu mai stiu cine zicea ca lumea se imparte in doua: lumea de dinainte sa ai 100kg si cea de dupa! 🙂 Aici nu ma refer la cei care au probleme corporale, nici la mega-sedentarii de zi cu zi. Ma refer la corpuri atletice, care se pot misca rapid fara sa-si piarda suflul. Oamenii care poseda un asemenea „kit corporal” sunt mai veseli, mai de incredere, mai tonici!

Inchei aici si ma pun sa astept Turneul Celor 6 Natiuni de anul acesta. Il voi urmari cu placere maxima, ca de obicei! Ah, inca ceva:

„Ediţia din 2006 a turneului, a fost, cu o medie de 56.084 spectatori pe meci, competiţia sportivă dintre naţiuni ce a atras cel mai mare număr de spectatori. Turneul celor şase naţiuni devansează astfel Campionatul Mondial de Fotbal a cărui ediţie din 2006 a fost urmărită de 52.401 spectatori/meci şi Turneul celor trei naţiuni cu o medie de 45.211 spectatori în 2006.

Recordul de spectatori este de 104.000 şi a fost stabilit la 1 martie 1975 la Murrayfield (Scoţia) pentru un meci Scoţia-Ţara Galilor^[16].” (Wikipedia)

Incredibil dar adevarat: "salar" mai mare, performanta mai mica!

14/01/201027/02/2010 Mihai Stănescu 6 Comentarii

„TED strikes again!”, altfel nu pot comenta prezentarea lui Daniel Pink de acum cateva luni din cadrul TedTalks. Din nou, sunteti invitati sa schimbati paradigma, mai ales daca sunteti angajatori!

Subiectul prezentarii este extrem de simplu: fostul redactor al discursurilor vicepresedintelui Al Gore ne demonstreaza ca marirea beneficiilor financiare duce la o scadere a performantei la job. Da, ati citit bine! Daca primesti mai multi bani, iti scade motivatia si performanta! Culmea culmilor este ca acest fapt nu e un paradox; e doar rodul unor cercetari extinse in domeniul motivatiei profesionale.

Am decis sa public aceasta prezentare dintr-un motiv extrem de legat de ceea ce fac eu zilnic: coaching. In Romania, beneficiile non-financiare (interne, cum le denumeste mr. Pink) sunt un subiect foarte putin uzitat, in special in cadrul companiilor cu actionariat romanesc. Managerii acestor companii privesc coaching-ul ca pe ceva exotic si absolut nefolositor. De ce? Pentru ca sunt convinsi ca oamenii lor vor fi mai motivati doar daca vor primi mai multi bani! In schimb, situatia sta exact invers.

Va las sa urmariti filmul prezentarii si va astept cu pareri si comentarii!

Cum sa vinzi ca sa reusesti: 8 sugestii.

12/01/201027/02/2010 Mihai Stănescu 11 Comentarii

Astazi am ales sa scriu despre vanzare, mai precis despre procesul de vanzare care se intampla intre un coach si clientii sai. Majoritatea situatiilor de vanzare in care am fost implicat – direct sau indirect – m-au dus la o concluzie paradoxala: coaching-ul NU SE VINDE, ci SE CUMPARA. Cu alte cuvinte, cred ca un coach isi etaleaza cunostintele si aptitudinile de om de vanzari, daca nu exista nevoia clientului – macar vaga – de a-si depasi propriile limite, de a modifica in bine starea actuala a lucrurilor care graviteaza in jurul sau.

©tripadvisor.com

Voi enumera cateva sugestii („do”-s and „don’t”-s) care pot suna simplist, insa care mi se par fundamentale. Aceste lucruri le pot gandi, vorbi si scrie acum, dupa aproape o decada de trait numai din coaching, dupa o sumedenie de incercari ratate, de refuzuri, de amanari si, pe de cealalta parte, de contractari-instant, de clienti aparuti de nicaieri si de vanzari afiliate. Bineinteles, sugestiile se pot extinde ca si numar, ba chiar ca si arie de acoperire. Ma gandesc la adviseri, consultanti, traineri, consilieri, etc.

1. DON’T: Vindeti ceva „genial” sau „interesant”. Contrar opiniilor prezente in publicatiile de business din Romania, coaching-ul se cumpara unde exista o problema reala de dezvoltare, nu pentru ca e „cool” sa ai un coach.

DO: Vindeti cui are realmente nevoie. Sunt o multime de potentiali clienti de coaching in Romania: persoane publice sau private care inteleg nevoia dezvoltarii continue, isi evalueaza aceasta nevoie si care au obiective suficient de clare pentru orice se apuca sa faca. Cautati-i cu rabdare si vor aparea.

2. DON’T: Vindeti „coaching”. Coaching-ul e ceva foarte greu de inteles, daca ne apucam sa explicam. Un fost client de-al meu, CEO-ul unei celebre companii de servicii, mi-a spus la un moment dat o fraza memorabila: „Mihai, tu nu vinzi aer. Tu vinzi oxigenul din aer!„. Adica ceva care nu e numai impalpabil, ci si greu de cuantificat in conditii normale.

DO: Vindeti solutii, beneficii, avantaje. Clientilor chiar nu le pasa daca faceti coaching sau culegeti si mancati banane pe o plaja insorita. Clientii vor ca „problemele sa fie rezolvate” rapid si eficient. Daca aveti maiestria sa construiti o relatie foarte buna, bazata pe un proces de dezvoltare cu beneficii vizibile imediat, atunci ei vor fi mandri ca vin la coach.

3. DON’T: Nu vindeti. Majoritatea coach-ilor din Romania pe care ii cunosc au o rezistenta foarte puternica la a vinde. Nu vor sa vanda si gata! In schimb, se asteapta sa le pice clientii in brate (citeste: birou, cabinet, etc), recunoscatori pentru faptul ca exista si ca in sfarsit i-au gasit!

DO: Vindeti! Aveti nevoie sa vindeti, ca sa ramaneti in piata. Aveti nevoie sa incheiati contracte, sa fiti activi si sa va duceti dupa cei pe care ii considerati clienti buni pentru voi! Pana si pescarii se muta dintr-un loc in altul, pe balta. Ca sa nu mai vorbim ca isi schimba des momelile…

4. DON’T: „Ramane sa stabilim, zilele urmatoare…”. Cum ziceam mai sus, daca un coach din Romania se apuca totusi sa vanda, n-ai sa-l vezi ca finalizeaza! Doamne fereste! Majoritatea se asteapta ca dragul de client sa cada pe spate si sa isi verse contul de investitii & economii in contul lor. (stiu, sunt dur si teatral, dar incerc sa subliniez un lucru cu linii ingrosate). Coach-ii sunt niste vanzatori amabili care incearca din rasputeri sa ascunda nevoia lor de clienti …chiar in fata clientilor!

DO: ACUM! Eu unul n-am timp de clienti care „trebuie sa se decida daca”. Si sunt extrem de sincer cand spun asta. Timpul meu costa mult. Daca e de facut business, facem acum. Daca vreti coaching, acum il primiti. Daca cereti timp de gandire, …ei bine, n-am. De ce? Pentru ca am foarte, foarte multe lucruri interesante, cool si misto de facut, zilnic. Sunt coach, adica sunt un om care s-a pus in slujba umanitatii. Iar aceasta umanitate ma rasplateste cu lucruri extraordinare, chiar si in zilele cele mai proaste!

5. DON’T: „Am nevoie de INCA un client ca sa…”. Mai ales in coaching-ul de afaceri, oamenii isi imagineaza ca trebuie sa ai intre 50 si 100 de clienti ca sa fii un coach realizat. Si se asteapta sa fie recomandati de orice client catre toti partenerii sai de afaceri. Probabil ca acesta e motivul care ii tine departe pe coach-ii din Romania de piata de business…

DO: Re-SELL. Am un client de aproape 3 ani. Am facut cu el coaching individual, apoi coaching cu bord-ul de management din prima companie pe care a infiintat-o, a urmat coaching cu GM-ul celei de-a doua, apoi am facut un proiect de integrare de management prin coaching in momentul in care prima companie a fuzionat cu un grup din vest. Ieri m-a sunat ca vrea sa ne vedem din nou. Got it?

6. DON’T: Sunt (un coach) incepator. Asta insemna ca pot gresi la fiecare pas si ca dragul de client e aici sa ma sustina si emotional, si financiar, si cu timpul lui, etc. etc.

DO: Sunt pregatit pentru oricine imi iese in cale. Indiferent ca aveti 3, 300 sau 3000 de ore de practica (dupa ce ati terminat formarea de baza), sa stiti de la mine ca va veti intalni NUMAI cu oamenii cu care puteti lucra. Adica nu veti rata nici un contract. Asta daca veti lua macar in considerare cele scrise mai sus!

7. DON’T: „Nu am chef azi…”. …maine! Maine o sa dau 8 telefoane (cu cele 4 de azi fac 12!) si o sa scriu 20 de mailuri cu oferte. Maine va fi mult mai bine. Azi e …(numiti orice zi a saptamanii)… si siiigur ii deranjez. Si-asa au probleme!

DO: Now or Never. Coach-ilor cu care lucrez le recomand sa-si faca program ZILNIC de „marketing & PR”. Minim 4 ore pe zi. Minim 5 zile din 7. Activitatile legate direct de acumularea de clienti, oricare ar fi acestea, sunt cheia reusitei ca si coach. Poti sa fii doctor in stiinte umaniste, sa te evaluezi sincer peste oricare dintre colegii de breasla sau sa ai toate apartenentele si recunoasterile profesionale aliniate pe perete…. daca nu ii cauti, nu vin!

8.DON’T: „Clientii nu inteleg/sunt lipsiti de cultura/nu-s informati corect”. „In Romania, coaching-ul nu este inteles la adevarata lui valoare!” – fraza pe care am auzit-o de zeci, poate sute de ori. Cu varianta: „ce sa le faci…sunt tarani in costum!”. Si alte afirmatii de acest gen, strigatoare la cer.

DO: Clientul stie intotdeauna ce vrea! In coaching spunem ca adoptam o pozitie joasa, lasand universul deschis clientului. El isi va gasi intotdeauna cea mai sigura si rapida carare catre realizarea obiectivelor proprii. Pai daca spunem asa, cum sa acuzam clientul ca-si impune non-valorile? Si cum adica, non-valori?!? Fiecare fiinta umana este in cautare de mai bine. Fiecare om vrea, in interiorul lui cel mai intim, sa creasca si sa se dezvolte. Sa fie fericit, deplin in viata pe care o duce. Sa faca afaceri de succes, sa traiasca aproape de ce-l energizeaza. Sa zambeasca in fiecare zi. NU CUMVA SA UITATI ASTA! 😉

In incheiere, sper ca acest post sa va fie de folos. Nu uitati ca daca aveti nevoie de sprijin, un gand sau chiar ceva mai consistent, va stau la dispozitie. Una dintre responsabilitatile pe care mi-o asum de ceva vreme este aceea a dezvoltarii unei comunitati romanesti de coaching puternice si capabile.

SUCCES!

Off-topic (1): 55 de beneficii ale practicarii sportului

09/01/201027/02/2010 Mihai Stănescu 22 Comentarii

Am preluat de la Tudor Chirila ideea unui post legat de cate beneficii ai daca practici un sport. Insa „Zece motive pentru care sa faci sport” mi se par cam putine, din simplul motiv ca activitatile sportive au un rol central in viata mea de cand ma stiu. Asa ca m-am decis sa-mi petrec ultimul weekend din vacanta scriind despre sport, mai precis despre mediul in care a aparut si s-a dezvoltat coaching-ul (asta ca sa nu ies complet din tematica pe care am ales-o pentru acest blog!).

Asadar, sa incep. Daca voi repeta cateva din beneficiile scrise deja, va rog sa fiti ingaduitori si sa cititi mai departe.

Mens sana in corpore sano
Lungeste viata.
Echilibreaza activitatea psihica.
Oboseala de dupa e una dintre cele mai placute senzatii din viata.
Te pune fata in fata cu limitele proprii.
Te indeamna sa le depasesti.
Te ajuta sa iti dezvolti alte laturi ale vietii (sociala, profesionala, etc)
Iti creste si iti stabilizeaza capacitatea pulmonara (pentru fumatori!)
Iti sublimeaza agresivitatea naturala pe care o i ca fiinta umana vie.
Iti elimina frustrarile de zi cu zi.
Te ajuta sa iti rafinezi capacitatea de a lua decizii.
Inveti strategie, tactica si aplicari ale acestora.
Te ajuta sa intelegi emotional ce inseamna o echipa.
Iti gasesti in mod natural locul intr-o echipa.
Te face mai destept (basketball-ul este singurul sport al carui inventator a primit premiul Nobel!).
Iti mareste capacitatea de reactie rapida.
Te repune in contact cu copilaria.
Iti da energia psihica necesara pentru a atinge teluri noi.
Te face sa surazi, sa razi, sa urli, sa canti, sa dansezi, etc.
Te ajuta sa experimentezi legile grativatiei, ba chiar sa treci uneori peste ele.
Cel mai bun medicament anti-obezitate.
Iti intareste inima (si la propriu, si la figurat).
Iti asigura un sentiment puternic de apartenenta la un grup.
Ai despre ce vorbi, atat cu partenerul/partenera de viata, cat si cu copiii, prietenii, colegii si necunoscutii.
Evadezi din cotidian (cati nu ne dorim asta, uneori!).
Pentru cei fini: e cam singura ocazie in care poti sa injuri in gura mare fara ca ceilalti sa se scandalizeze.
Pentru fete, femei, doamne, domnite, printese si matroane: nici o dieta nu functioneaza fara arderi active.
Dezvolti o cunoastere proprie a unei culturi paralele si universale (cultura sportului).
E cat de static sau dinamic vrei tu sa fie.
Iti da capacitatea de a te incuraja si de a incuraja pe ceilalti.
Cand faci sport, dai si oferi recunoasterea efortului.
Uneori, ai acces la un sentiment de libertate fara nici un pic de limite. (scuba, skydiving, yachting, etc.)
Inveti de la „batrani” lectii de viata (pe teren).
Iti misti corpul in feluri in care nu credeai ca e posibil (capoeira, de ex.)
E fair-play. Sau incearca, in principiu, sa fie.
Inveti practic ce inseamna lidership (mai ales cand pierzi!).
Te mentine contact cu Mama Natura.
Te disciplinezi, pe mai mlte nivele ale umanitatii tale.
Ai un motiv foarte bun sa iti cumperi lucruri de purtat, echipamente profesionale.
Devii mai frumos, ca om.
Iti creste stima de sine.
Esti mai de incredere, pentru ceilalti („a facut sport de performanta, dom’le!„)
Inveti ca efortul fara un obiectiv clar e facut degeaba.
Te ajuta sa ajungi departe (pe jos, in viata..).
Iti imbunatateste viata sexuala cu 1000%.
Iti ocupa timpul pierdut la tv si la alte activitati sedentare.
Iti faci prieteni/prietene noi, fara efort.
Incepi sa intelegi cum e cu modelele de comportament de succes si cu cele de esec.
Fiind un limbaj universal, te intelegi cu toti: asiaticii, africanii, tungusk-ii, zeelandezii (neo sau nu!), irkutsk-ii, bulgarii, fino-ugricii, etc. etc. Unii spun ca si cu extraterestrii.
Iti aduce momente magice (fredonati, va rog, melodia…).
Dormi incredibil de bine, dupa. Si inainte.
Nu te deranjeaza nimeni cu „probleme”.
Adrenalina este singura substanta produsa de organism care te face de 4-5 ori mai puternic si mai rezistent la efort.
Te ajuta sa te bati cu propriile frici, intr-un mod organizat. Si sa le invingi, una cate una.
Iti umple viata cu o cantitate insemnata de „bine„.

Dacă până și Harvard-ul zice…

06/01/201027/02/2010 Mihai Stănescu 6 Comentarii

Am dat astăzi peste un articol online din Harvard Business Review, cu titlul „The Decade in Management Ideas”. Fiind un cititor fervent al publicatiilor de la Harvard, am deschis imediat documentul cu pricina, interesat să citesc cum au apreciat prea-stimații editori de la Harvard ce s-a întâmplat în managementul din lumea aceasta mică și globalizată, în decada tocmai încheiată.

Încă de la primele rânduri am observat că autorii nu se încurcă în aprecieri „minore”. Ba chiar declară că au reușit să sintetizeze în 12 puncte „cele mai influente idei de management ale mileniului (de până acum)„. Citind mai în profunzime, am început să le cam dau dreptate: aprecierea strategică a valorii acționariatului, IT-ul devenit utilitate curentă, transformarea definitivă a vocii clientului într-un cor puternic, toate sunt – după părerea mea de coach din România – trasformări fundamentale și definitive ale managementului global.

Totul bun & frumos, până am ajuns la punctul 9. Aici am avut parte de o supriză atât de mare, încât m-a făcut să las naibii relaxarea vacanței mele și să mă apuc să scriu acest post. Ca să elimin orice curiozitate, vă citez direct din acel punct 9:

„[…]in the past decade the rest of the corporate world woke up to the fact that some managers are more equal than others.[…]Executive coaching, a perk often provided for the anointed, experienced explosive growth as an industry.”

În general, sunt un tip relaxat și greu de impresionat profesionalicește. Însă orice auto-definiție își găsește, odată și-odată, cazurile de excepție. Al meu a fost azi. Și s-a exprimat printr-o combinație de pupile mărite, un zâmbet foarte larg și un fel de chiot de bucurie care a alertat toată populația pașnică adăstată cuminte în fața monitoarelor sălii cu internet și cafea. Supriză plăcută, endorfine multe, totul în mai puțin de-o secundă.

Interpretările mele la acest paragraf sunt după cum urmează:

I. Traducerea rațională: „în sfârșit coaching-ul este perceput ca și un fenomen mondial de inovare în domeniul managementului; explozia lui mondială este ca urmare a recunoașterii beneficiilor pe care le aduce în business-urile corporatiste”;

II. Traducerea emoțională: „YESS!! După aproape o decadă de eforturi constante (speech-uri, articole de promovare a domeniului, sute de întâlniri cu lideri de opinie, manageri și antreprenori) mă simt de parcă întreaga populație de funcționari imperiali de la 1800 s-au aliniat într-un rând de gulere albe și mă poftesc la Palat, unde o orchestră dichisită va cânta în cinstea gintei noastre tinere nemuritoarea „An der schönen blauen Donau” („Valurile Dunării” pentru cei care nu știu limba lui Goethe)”.

În concluzie, nu pot să spun nimic altceva decât că de-acum sunt 110% sigur că 2010 va fi un an exploziv pentru coaching. Dacă până și Harvard-ul zice…

2010: Schimbare. Ba nu, transformare!

04/01/201027/02/2010 Mihai Stănescu 6 Comentarii

2010 se anunță de la început o perioadă a transformărilor, a câștigului dobândit printr-un risc mai ridicat, al consolidării rezultatelor care ne-au adus până la nivelul prezent al recunoașterii profesionale proprii.

Majoritatea managerilor și antreprenorilor mi-au spus la sfârșit de an că se așteaptă ca 2010 să fie un an al revenirii. Eu am înțeles din asta că au nevoie de un ritm comun, de un fel de predictibilitate limitată a etapelor transformării mediului de afaceri românesc. Mai mult decât atât, mai toți au trecut prin suficiente schimbări care păreau foarte potrivite, ca după un timp să realizeze că de fapt lucrurile sunt „țintuite” în același status-quo care începe să devină imposibil de provocat.

În aceste condiții, mi se pare extrem de important să clarificăm diferența dintre cele două cuvinte: schimbare și transformare. În coaching le folosim pe amândouă (până la urmă coachingul este despre schimbare, nu!?), dându-le de cele mai multe ori cam același înțeles. Din punctul meu de vedere, însă, există cel puțin O DIFERENȚĂ semnificativă, vizibilă chiar în momentul în care încep o relație de coaching cu un client. Diferența este cam asa:

Schimbarea se referă la modificarea unor elemente dintr-o stare de fapt, pentru a avea mai multe beneficii.
Transformarea este despre modificarea stării de fapt, cu tot ce conține ea.

Un exemplu: dacă un antreprenor ajunge la mine cu obiectivul declarat să-și ridice profitul operațional cu 25% în 2010, stabilim împreună un proces de schimbare, cu jaloane specifice (de ex. 5% pe lună, timp de 5 luni). Obiectiv atins, toată lumea mulțumită. Dar dacă același antreprenor vine și-mi declară dorința lui de a-și crește profitul cu 2500%, problema se pune cu totul și cu totul altfel:

Schimbarea nu mai este doar o simplă versiune îmbunătățită a ceea ce înseamnă „business as usual„, ci e o provocare coerentă și plină de îndrăzneală a status-quo-ului pomenit mai sus.
Apare un nivel complet nou de implicare, de inovație și de creativitate.
Înainte de a începe, transformarea pare pentru ceilalți …ceva imposibil de atins. (da, și ăsta e un semn bun!)
După ce se încheie, veți vedea că afacerea în sine a devenit altceva, lucrurile se întâmplă complet diferit și nimic nu mai seamană cu ce-a fost înainte.

Dacă pentru 2010 aveți nevoie de o transformare – la nivel individual, profesional sau la nivelul afacerii voastre – înseamnă că aveți nevoie în primul rând de o lărgire a perspectivei din care priviți lucrurile și din care operați asupra lor în mod obișnuit. Această perspectivă „limitată” conține comportamentele cele mai banale și atitudinile cele mai firești, logica cea de zi-cu-zi, felul în care judecați problemele și oportunitățile și mai ales …”lățimea de bandă” în care vă poziționați singuri soluțiile pe care le certificați ca fiind valide.

Eu propun fiecărui client în coaching o abordare transformativă. De ce? Pentru că schimbarea se poate face și fără coaching. Schimbarea este un proces natural, depinde de fiecare cât și cum se adaptează la ea. Transformarea însă presupune depășirea propriilor limite. Și e foarte bine cănd faci acest pas în relație cu un specialist.

Să aveți un An Nou!