Sir John Whitmore

De când practic coaching în România am afirmat mereu că este necesar să avem în minte imaginea unui model. Cineva care să ne inspire şi care să ne ghideze evoluţia profesională. Un mentor pe care să ajungem să îl depăşim prin educaţia pe care el ne-a oferit-o pe parcursul acestui proces.

Pentru mine acesta este Sir John Whitmore. Aşa cum am mai spus în articolele precedente, el a făcut trecerea de la antrenamentul sportiv de mare performanţă la antrenamentul de viaţă. Din păcate, marea legendă a coaching-ului, a dispărut din această lume a performanţei profesionale.

În urmă sa a lăsat o imensă moştenire: fundaţia coaching-ului. O impresionantă viziune și școală menită să ghideze orice tânăr care doreşte să atingă cel mai înalt nivel de coaching. Tastând aceste lucruri încep să îmi aduc aminte de debut meu, acum 16 ani când m-am hotărât că vreau să devin unul dintre cei mai buni din România. Nu ştiu dacă am atins acel prag sau cât mai am până să o fac în aşa fel încât să simt că mi-am depăşit mentorul. Pană atunci am să îmi rezerv un moment de meditație:

I am able to control only that which I am aware of. That which I am unaware of controls me. Awareness empowers me.

Prezența Executivă și cei 22 de Hz necesari unui lider

Un atu pentru orice om care îşi doreşte o carieră în afaceri, ca să nu mai vorbesc de cei care vor să deţină o poziţie de conducere, este comunicarea. De când practic coaching în România am asistat la foarte multe seminarii, workshopuri despre acest subiect și încă mai au loc nenumărate astfel de evenimente. Dar de ce pe piaţa saturată de evenimente de dezvoltare mai apar şi eu să vorbesc despre importanţa lui?

Conceptul de Prezenţă Executivă, aşa cum am mai spus, deţine trei capitole esenţiale: ţinută, comunicare şi comportament. De aici şi contextul diferit care îmi permite o altă abordare. Majoritatea workshop-urilor care caută să atingă acest subiect au în vedere fie exprimarea coerentă sau învăţarea prezentării unui discurs fără carențe etc.

Eu trec peste aceste etape (fără să le minimizez însă, importanța) şi aduc în cadrul Workshop-ului de Prezenţă Executivă o altă perspectivă. Conceptul studiază în detaliu capitolul de comunicare și caută să răspundă la următoarele întrebări: Cum putem exprima interlocutorilor, prin modul în care ne adresăm, statutul nostru de lider? Cum reușesc să transmit o atitudine asertivă? Am abilitatea de a controla o sală de şedinţă? Dar capacitatea de a “citi” oamenii cu care interacţionez?

O problemă destul de des întâlnită este prezentarea unui subiect care nu prezintă interes sau este destul de dificil de înțeles pentru publicul căruia te adresezi. Așa că trebuie să ştii cum să formulezi un discurs care să capteze atenția. Conform unui research, conţinutul prezentării are o relevanţă mică.

Ceea ce determină persuasivitatea unui speaker este:

  • pasiunea (27%);
  • calitatea şi inflexiunile vocii (23%);
  • prezenţa (15%);

Astfel, comunicarea eficientă ajunge să ţină în mare parte de mediul creat şi mai puţin de mesaj. Prezentările TED sunt cel mai bun exemplu. Speakerii reuşesc să ţină publicul captiv timp de 18 minute atât în mediul real, cât și online. Ceea ce îi face atât de populari este este credibilitatea pe care şi-o asumă cu o atitudine de siguranță, calmitatea şi modul cald prin care explică cele mai noi proiecte de ştiinţă.

Un alt element pe care îl aduc mereu în discuţie, mai ales cu doamnele cu care lucrez este tonalitatea vocii. Acea inflexiune înaltă pe care ele o ating într-un moment de impas sau stres. Nu este un lucru greşit, dar important este să luăm atitudinea şi sentimentele din spatele vocii şi să le transpunem în asertivitate.

margaret-thatcher

Margaret Thatcher, “The Iron Lady” este un exemplu incontestabil al acestui aspect. La începutul carierei politice, acesteia i-a fost atrasă atenţia asupra vocii. Când reporterii de la BBC au criticat-o aspru: “hectoring tone of the housewife” şi nu au considerat-o un potenţial politic datorită acestui criteriu, Thatcher a realizat că viitorul ei depinde de asta. Aşa că a apelat la Laurence Oliver, un cunoscut coach de voce de la Hollywood pentru a corecta defectele tonalităţii. Între anii 1972 şi 1976, aceasta a lucrat intens şi a ajuns de la “her annoying shrieking” la unul dintre cei mai remarcanți premieri ai Marii Britaniei cu o voce lina şi cu o atitudine greu de ignorat: The Iron Lady.

Modularea vocii nu înseamnă să înveţi să vorbeşti ca un bărbat, ci mai degrabă să atingi, ceea ce oamenii de ştiinţă au descoperit că reprezintă acea tonalitate optimă care are un efect plăcut asupra interlocutorului. Aceştia au calibrat sunetul în jurul a 125 de Hz. Oamenii au tendinţa să fie mult mai receptivi la o frecvenţă mai joasă şi mai ales un ton al vocii care nu este iritant.

Acestă modulare a sunetului este imperativă şi în cazul domnilor, iar dacă povestea lui Margaret Thatcher nu este un exemplu incontestabil, asta cu siguranţă o să vă atragă atenţia. Universitatea de management din San Diego a analizat 792 de înregistrări ale executivilor – care se ocupau de prezentări sau apeluri către investitori – şi au realizat că o scădere de 22 de Hz a fost corelată cu o creştere de 187.000$. Motivul? Cu cât vocea este mai joasă, cu atât semnalezi mai multă încredere. Cei din jur o să te perceapă ca un adevărat lider care reuşeşte să îşi menţină calmul în situaţii de stres.

Acestea sunt elementele după care mă ghidez în cadrul Workshop Prezenţa Executivă şi care consider că sunt importante pentru a reflecta prin comunicare poziţia de lider.

Pe data de 25 Aprilie o să înveţi principalele instrumente de creştere a eficienţei în comunicare, ce ticuri sau obiceiuri este important să evităm, cum reuşim să atragem atenţia interlocutorilor într-o sală de şedinţă, dar şi elemente ale comunicării non-verbale. Te aştept în călătoria care ta va duce spre următorul nivel profesională.

Ţinuta unui lider: viziune şi carismă

Unul dintre cele mai importante capitole din Prezenţa Executivă este Ţinuta. Cum reuşim să ne îmbrăcăm pentru a transmite interlocutorilor statutul nostru profesional? Fiind crescut în maniera unui gentleman care a prins gustul cămăşilor cu monograme de la bunicul meu, am insistat mereu pe acest tip de ţinută. Armura liderului, din punctul meu de vedere, este şi va rămâne costumul. Dar de ce este necesară un anumit tip de ţinută în mediul de afaceri şi cum ne afectează acest element prezenţa?

Este simplu. Prima interacţiune pe care o avem este una decisivă şi în marea majoritate a cazurilor, nu se poate modifica. Însă, atunci când vorbim despre acest capitol, atenţia nu trebuie îndreptată către exact ce firmă de costum, ce brand de ceas etc. purtăm (desigur aceasta o să ajute). Spre exemplu, în conversaţia pe care o aveam cu un important antreprenor pe piaţa de business din România acesta mi-a spus cu nonşalanţă: “Degeaba intră cineva pe uşa biroului meu şi încearcă să îmi vândă un Rolex, dacă el nu poartă unul.”

Din acest tip de mentalitate putem deduce necesitatea unei ţinute care să nu aibă greşeli, să reflecte poziţia şi profesionalismul nostru. Dar revin, nu este necesar să purtăm haine scumpe, este necesar să le purtăm corect şi aflate în corelație cu identitatea noastră.

Un alt element care e necesar să îl luam în considerare este adaptabilitatea la contemporaneitate şi noile industrii care cer modificarea modului în care ne îmbrăcăm. Dar în ce domenii şi în ce manieră? Spre exemplu, în activitatea mea de coaching în România şi în prezentările pe care le-am susţinut despre Prezenţa Executivă, la acest capitol mereu am fost întrebat de Steve Jobs: „Cum de el poate să se îmbrace în blugi şi cu toate astea să fie cel mai influent om de afaceri al secolului?”

steve-jobs-head-of-apple-25b1-diaporama

În primul rând, la începutul carierei sale Jobs a purtat costum. Steve jobs a respecatat criteriile de ținută de pe piața de business. Cât despre nonconformismul său ulterior, acesta a venit odată cu viziunea şi carisma implementată și în produsul creat. Design-ul Apple este fără cusur şi reprezintă în sine o mică operă de artă. Acesta a schimbat în ultimii ani imaginea telefonului mobil în mintea consumatorului. Deţinerea unui asemenea obiect stabileşte un statut al posesorului.

Ţinuta lui Steve Jobs se află în corelaţie perfectă cu acest brand. Maleta neagră minimalista şi blugi clasici albaştri transpun aceeaşi eleganţă şi simplicitate identificată în creaţia telefonului.

Dar ce a făcut cu adevărat ca această ţinută să devină un icon în lumea business-ului, la fel ca şi produsul, a fost atitudinea lui Jobs. Un perfecţionist care şi-a susţinut ideile până în pânzele albe. Nu a acceptat niciun fel de compromis. Oricine care nu i-a împărtăşit viziunea nu a avut ce căuta alături de el. Atitudinea de: “eu sunt aşa şi acesta este produsul meu şi creaţia mea” s-au aflat în strânsă legătură şi s-au susţinut reciproc prin ideea design-ului inspirat de Jobs.

Macintosh-iPad_Steve-Jobs-HW224401NF

Ceea ce vreau să spun este că există multe tipuri de lideri. Mulți reușesc să trasforme o anumită ținută ca parte din imaginea lor profesională, pentru că știu cum să gestioneze toate celelalte elemente ale Prezenţei Executive (atitudine, comunicare). Contează enorm cum ne prezentăm, dar la acest capitol, vestimentaţia poate să oscileze şi să se adapteze modului nostru de a fi.

În cadrul Workshop-ului de Prezenţă Executivă la acest capitol, învăţam ce greşeli să nu facem, cum să ne adaptăm ţinuta la adevăratul nostru mod de a fi şi cum să reuşim prin ceea ce alegem să purtăm să ne reflecte capacitatea profesională. De acea te invit pe data de 25 Aprilie la Teatrul Regina Elisabeta să afli care este ţinuta ta şi mai ales cum să ajungi să te porţi ca si un lider.

Cum ghidează Prezenţa Executivă imaginea unui preşedinte?

Care este elementul definitoriu din atitudinea unui lider? Ce îl face pe acesta să fie complet acceptat de ceilalţi? Cum reuşeşte el să transmită interlocutorilor doar printr-o simplă interacţiune că este capabil de a rezolva orice problemă?

Toate aceste reprezintă un amestec unic de stăpânire de sine, farmec și autenticitate. Ele sunt Prezența Executivă. Iar marii lideri, precum fostul preşedinte al Americii Barack Obama sau fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher, reprezintă un exemplu incontestabil al acestor elemente.

În activitatea mea de coaching în România, atunci când vorbesc despre Prezenţa Executivă şi ofer această explicaţie oamenii devin reticenţi când aud asemenea nume impozante. Majoritatea consideră că această atitudine este una cu care te naşti, dar acest gând este greşit. Prezenţa Executivă se poate dezvolta.

march-7-2015-i-was-moving-around-trying-to-capture-different-scenes-away-from-the-stage-during-the-event-to-commemorate-the-50th-anniversary-of-bloody-sunday-and-the-selma-to-montgomery-civil-rights-marches-when-i-glanced

“Executive presence is an amalgam of qualities that telegraphs that you’re in charge or deserve to be.” – Sylvia Ann Hewlett

Să îl luăm spre exemplu pe fostul preşedinte al Americii, Barack Obama. Ce l-a făcut să fie cel mai carismatic preşedinte, întrecându-l chiar şi pe Kennedy? Este simplu: Prezența Executivă. În cazul lui putem observa principala caracteristică a conceptului: alinierea personalităţii cu poziţia de lider.

Obama s-a deschis. A fost un preşedinte sincer care a rămas adevărat modului sau de a fi. Nu s-a temut să glumească să fie auto-ironic, sau chiar să afirme că mai important şi capabil ca el este Michelle.

Vă întrebaţi unde este Prezența Executivă căci pare că toată carisma provine din modul lui de a fi. Greşit. Să analizăm prin spectrul celor 3 elemente ale conceptului: ținută, comunicare și comportament.

 Am putea trece rapid peste ţinuta preşedintelui… aceasta fiind una standard: costumul. Dar nu e tocmai aşa. Acesta a impresionat mereu prin oscilarea constantă între ţinuta oficială şi un mod mult mai lejer.

Comunicarea. Ireproşabilă. Discursurile ţinute de Barak Obama se studiază în prezent în seminariile de comunicare de la Universitatea Harvard. Sunt perfecte. Ştiu să transmită exact mesajul urmărit. Să luăm ca exemplu doar ultimele sale discursuri. Fie că vorbim de cel în care “he drops the mic”, sau cel în care îi mulţumeşte lui Michelle că ia fost alături și că fost o primă doamnă extraordinară, sau cel de la Chicago, fix înainte să părăsească biroul. Toate sunt impecabile. Pauzele sunt perfect luate, tonalitatea vocii, mimica feței, umorul, toate sunt elemente ale Prezenţei Executive gestionate admirabil.

Cât despre comportament… Obama reprezintă un simbol al diplomaţiei şi al calmului, mai ales în situaţii de stres. Un alt lucru pe care îl observăm, este atitudinea lejeră asumată prin nenumăratele apăraţii în emisiunile americane. Fie că vorbim de “Slow Jam the New” alături de Jimmy Fallon, unde a prezentat reuşitele sale pe perioada mandatului într-o manieră umoristică sau discursurile de la White House Correspondents’ Dinner unde a profitat de ocazie pentru a transmite mesaje extreme de subtile prin aceeaşi atitudine degajată şi ironie.

O altă latură a comportamentului care l-a făcut pe acesta să fie îndrăgit, a fost asumarea rolului de tată şi de soţ. Mulţi lideri au tendinţa să îşi ascundă familia deoarece consideră că îi fac să pară vulnerabili. Asemenea sentimente dacă nu reuşesc să fie asumate cu lejeritate şi sinceritate pot distruge imaginea unui lider. În cazul lui Obama totul a fost făcut cu grijă. Rolul de tată şi de soţ i-au creat imaginea unui conducător şi mai puternic.

Prezenţa Executivă este un concept necesar fiecărui lider. Ea porneşte din interiorul nostru iar regulile studiate se adaptează tipului de personalitate. Abia atunci, această putere care ne ghidează către funcţia de conducător poate să existe cu adevărat. Barack Obama este cel mai înalt şi puternic exemplu de Prezenţă Executivă.

Spre norocul nostru toate acestea se pot învăţa. De aceea te invit pe data de 25 Aprilie la Teatrul Regina Elisabeta pentru a afla cum poţi să deţii și să gestionezi atuurile unui lider.

Prezenţa Executivă în cadrul departamentelor de Resurse Umane

În activitatea mea de coaching în România am observat că, atunci când încep să aduc pe piaţa business un nou concept, prima reacţie a celor din jur este să îl ignore. Fie pare prea complicat, fie presupune ceva nou şi asta duce la schimbare, sau clasica poveste: “noi nu avem nevoie”. Din acest motiv am luat decizia să organizez la sediul firmei RoCoach o serie de seminarii deschise pe subiectul Prezenţei Executive.

Ieri, împreună cu echipa mea, am realizat primul eveniment de acest tip, dedicat celor ce fac parte din departamentele de Resurse Umane. Prin intermediul seminarului am putut explica de ce acest concept este necesar în sfera de business, mai ales în România.

În cadrul evenimentului am vorbit despre cei trei factori ai Prezenţei Executive: aspect, comunicare, comportament şi importanţa lor în procesul de recrutare. Cum identificăm aceste elemente? Care sunt beneficiile lor şi mai ales de ce este necesar ca angajaţii noştri să le deţină?

Executive-Presence-Appearances-e1409219817458

Am discutat, de asemenea, despre greşelile întâlnite la colegii noştri şi cum afectează evoluţia lor profesională. Cele mai des întâlnite şi totodată cel mai uşor de corectat, sunt cele care ţin de prezenţa executivă. De aceea am vorbit despre cum putem să oferim un feedback corect în această direcţie.

Am fost extrem de încântat de receptivitatea participanţilor şi de faptul că au conştientizat nevoia acestui concept în cadrul firmelor în care activează. Din prisma importanței funcțiilor pe care le ocupă, participanții au înțeles că pentru a se atinge un nivel al profesionalismului cât mai ridicat, trebuie să pornească de la corectarea acestor “greşeli” ce îşi găsesc rezolvarea într-un concept atât de bine definit.

Ghidându-ne după sfaturile şi research-urile pe care le are la bază prezenţa executivă putem să afirmăm că aceasta reprezintă o călătorie către evoluţia profesională. Să ne putem centurile de siguranţă şi să ne pregătim pentru următorul eveniment!

Senior Teams Executive Retreats – O soluţie pentru dificultăţile întâlnite de echipele de board

În activitatea mea de coaching în România am avut ocazia să lucrez cu multe echipe. Cele mai delicate, însă, au fost cele de board. Fiind membri de conducere aceştia se confruntă cu o serie de probleme unice care dacă nu sunt gestionate la timp şi în maniera potrivită pot duce la distrugerea companiei.

Timpul limitat pe care îl au la dispoziţie nu le permite să participe la un program de coaching care să se deruleze pe o perioadă îndelungată, aşa cum lucrez cu celelalte echipe. Astfel, am fost nevoit să mă adaptez şi să implementez conceptul de retreats.

Viziunea de retragere reprezintă un moment setat pentru o perioadă de timp departe de locul profesional pentru a avea astfel şansa să putem să gândim obiectiv problemele apărute. De asemenea, acest lucru permite membrilor grupului să pornească împreună spre noi oportunităţi, plini de energie şi cu o nouă perspectivă creată împreună.

ashim-d-silva-100979

“Without corporate retreats, you are like a football team that never huddles, never practices, never plans and does not hold training camps.” Sara Locke

Este necesar ca la începutul acestui program să stabilim o agendă care să fie monitorizată constant pentru a fi siguri că se ating obiectivele urmărite. Pentru acest lucru am descris o serie de probleme care s-au înregistrat adesea la nivelul echipelor de board şi pentru care membrii echipei de conducere au eşuat în implementarea de idei noi şi au stagnat la nivel profesional:

  • Capcana urgenței continue: inundaţi de nenumărate email-uri, întâlniri fără sfârșit şi presaţi de gestionarea crizelor, mulți lideri devin micromanageri și pierd complet din vedere imaginea de ansamblu.
  • Mediu care defavorizează schimbarea: multe eforturi de dezvoltare nu reușesc să treacă sau să fie susţinute de liderii de conducere. Chiar dacă prezintă avantaje, schimbarea nu este privită optimist datorită unei lipse de analiză a opţiunilor sau a unei perspective limitate.
  • Comunicare deficitară: echipele de conducere nu sunt unite atunci când stabilesc prioritățile strategice, planificarea riguroasă de punere în aplicare a unei strategii, mesajele-cheie, comportamentele care modelează viziunea și valorile companiei.
  • Lipsa lucrului în echipă: majoritatea liderilor au tendinţa să lucreze individual şi realizează destul de târziu că şi ceilalţi membri făceau acelaşi lucru dar în direcţii diferite. Acest lucru subminează atât echipa cât și efortul de schimbare/dezvoltare.
  • Planuri fără finalitate: strategiile și planurile de dezvoltare îşi pot pierde rapid focalizarea atunci când nu există un proces solid de implementare.

Consider că fiecare echipă de board are nevoie de câte un moment de relaxare care să îi ofere energie pentru a putea face faţă presiunii la care este expusă. Să plecăm împreună de la acest punct şi să reuşim să trecem peste orice obstacol care duce la neîmplinirea obiectivelor profesionale setate.

“Ce vrei să obții?“ – întrebarea de la care plecăm în coaching

Mă bucur acum, după mulţi ani de coaching în România, de o poziţie care îmi permite să lucrez individual cu clienţii mei. Am fugit mereu să fac retail pe această piaţă şi să îmi promovez munca după principiul bonului de ordin. În activitatea mea, mă axez pe coaching-ul individual dintr-un singur motiv: oamenii vin aici pentru că îşi dau seama că au nevoie de un sprijin în evoluţia lor profesională, nu pentru că sunt trimişi sau obligaţi de companie să facă asta.

Încep astfel să lucrez cu persoane care înţeleg importanța de a-şi pune întrebarea simplă: “Eu ce vreau să obțin?”. Trecem peste testele TMS şi mergem împreună în profunzimea discuţiei. Aici intervin eu. Înţeleg, ascult şi caut să ofer oamenilor cu care colaborez, răspunsurile de care au nevoie, fără să aplic un şablon predefinit.

gzb86hiu3za-ruel-calitis

Revin la problema rețetelor. Este inutil, atât pentru activitatea mea, cât şi pentru colaboratorii mei să ofer o soluție standard. Desigur, în workshop-urile pe care le realizez și în activitatea de coaching dau sfaturi şi reguli care se aplică universal, dar asta nu este totul. Pentru a rezolva tot ceea ce ne propunem, este nevoie adesea de o înţelegere a problemelor cu care ne confruntăm şi a soluţiilor care se pot aplica.

Acest principiu a funcţionat cel mai bine în echipa cu care lucrez. Am ales mereu oameni în care m-am regăsit şi pe care am ştiut să îi “cresc”. Mă bucur acum de o echipă de profesionişti care au evoluat în această firmă. Nu am folosit niciun secret sau o structură organizaţională magică. Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să îi ascult şi să îi las să îşi dea seama singuri de ce vor să facă în acest mediu profesional.

Faptul că au avut posibilitatea de a-şi alege singuri activitatea pe care o preferă, ghidaţi, desigur, de experienţa mea profesională şi sfaturile oferite, le-a dat încrederea şi siguranţa că pot să facă orice își propun. Pe lângă nivelul profesional ireproşabil al echipei mele, mă bucur şi de o relaţie deschisă cu aceştia. Acest lucru este datorat faptului că ei nu sunt constrânşi de o poziţie sau de o slujbă pe care trebuie să o facă.

Răspunsul la toate întrebările complexe ale vieţii pleacă de la sine. Sfatul meu este să te opreşti pentru câteva clipe să te întrebi: “Eu ce vreau să obțin?”

New Year’s resolution

Diego Maradona şi-a menţinut până acum câţiva ani titlul de cel mai rapid fotbalist. Messi, însă a întrecut acest aspect in ultimii ani. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul lui Michael Jordan şi Lebron. Studiile arată că timpul în care măiestria se manifestă a scăzut de 4 ori. Astfel conştientizăm ca lucrurile nu se mai măsoară în secole ci în câţiva ani sau chiar câteva luni.

Înaintând în 2017 observ din ce în cel mai mult modificările care au loc pe piaţa de business şi influenţa rapidă a acestora. Schimbările de dinamică, evoluţia tehnologiei, convergențele la nivel mondial a pieţei şi schimbarea interacţiunilor guvernamentale sunt factori care duc la transformarea angajaților şi a companiilor. Ilustrările continuă în această manieră şi cer un nou început care să aibe în esenţă o mentalitate capabilă de flexibilitate şi adaptabilitate rapidă.

iqyr7n67dhm-the-5th

De unde începem? Care este dinamica pe care ar fi indicat să ne-o atribuim?

 Mai jos se află o serie de sfaturi care ar fi indicat să se regăsească pe New Year’s resolution 2017 a fiecărui CEO şi manager care dorește să obţină o evoluţie aflată în concordanţă cu noile schimbări de perspectivă.

1. Scapă de jucătorii de rezervă.

Am văzut în activitatea mea de coaching în România multe organizaţii care îşi fac un deserviciu prin menţinerea jucătorilor ineficienţi în echipă. Această mentalitate bazată pe cantitate nu pe calitate reprezintă o gândire învechită care are tendinţa să stagneze evoluţia. O echipă solidă va duce compania la următorul nivel atingând într-un timp mult mai scurt obiectivele setate.

2. Transformă structura companiei.

Analizează structurile de raportare, practicile de ierarhie și modul în care funcțiile sunt grupate. Mulţi directori au tendinţa să menţină aceeaşi structură organizaţională, chiar dacă aceasta este una depăşită. Compania nu trebuie să stagneze într-o zonă de confort. Este necesar să se modifice constant, în funcţie de schimbările exterioare şi de dinamică, pentru eficienţa procesului şi menţinerea unui flux inteligent de funcţionare. Analizează modul în care poţi reduce acest deficit prin delegarea sarcinilor către oamenii potriviţi.

3. Învaţă să îţi foloseşti mai bine echipa.

O problemă care observ că se tot repetă este această tendinţă de aglomerare a agendei. Funcţionând pe principii de genul: “am nevoie de acel lucru acum”, “eu pot să gestionez problema mai eficient”, etc., îţi creezi un mare dezavantaj. Pe lângă faptul că îţi încarci programul, nici nu o să poţi să evoluezi aşa cum îţi doreşti şi nici nu o să oferi această şansă subordonaţilor tăi. Este necesar să înveţi să delegi persoana corectă pentru a putea să menţii o structură organizaţional eficientă.

4. Fă doar lucrurile care funcţionează.

În activitatea mea de coaching mă confrunt adesea cu organizaţii care se ghidează după o serie de politici, proceduri, programe şi tehnici de vânzare care nu mai funcţionează. Şi cu toate astea nimic nu se schimbă. Lucrurile să învârt în cerc finalizându-se cu întrebarea: “De ce nu evoluează organizația?”.Ar fi indicat ca fiecare Manager și CEO să urmărească procesul de evoluţie gândindu-se constant dacă ceea ce obţine este şi rezultatul dorit. Dacă ceva nu funcţionează este clar că trebuie să te opreşti. Este atât de simplu. Obişnuieşte-ţi echipa cu această mentalitate: să evalueze constant dacă efortul depus urmăreşte atingerea obiectivelor setate.

Pornind cu aceste gânduri în 2017 sper ca aceasta dinamică rapidă să ajute în atingerea obiectivelor setate şi să nu reprezinte un motiv de stagnare.

Un moment de retrospectivă

Bifez în calendar sfârşitul de an şi mă uit în retrospectivă, atât la evoluţia mea cât şi a echipei mele. La modul progresiv în care evoluează colaborările mele şi la cum reuşim să ne atingem obiectivele propuse. Totul ţine de mediul creat şi de mentalitatea pe care am reuşit să mi-o asum şi să o împărtăşesc.

Unul dintre momentele care m-a bucurat în 2016 a fost debutul în realizarea de evenimente menite să contribuie la evoluţia profesională a angajaților pe scară largă. Wokshopul de Prezenţă Executivă a fost un real succes şi m-am bucurat, după sfârşitul acestuia, de un feedback pozitiv care m-a ambiţionat să continui în această direcție.

site

Până la următorul pas mă voi opri pentru câteva zile şi o să îmi rezerv acest timp pentru a putea să privesc către noul an. Vă invit să faceţi acelaşi lucru. Un moment de repaus în care să vă încărcaţi de energie pentru atingerea următoarelor obiective setate.

Să lăsăm zgomotul frenetic al tastaturilor să se oprească şi să înlocuim haosul cotidian cu S’wonderful.

Ai angajați sau lucrători?

În mai toată experiența mea de coaching în România, am lucrat cu oameni foarte angajați în ceea ce au de făcut la muncă. Rareori am întâlnit câte unul care doar muncea să îndeplinească sarcinile stabilite de șefii lui. Cu toate astea, există și astfel de oameni care doar bifează activități. Si pe acestia îi numesc, fără doar și poate,  lucrători. Pentru mine, un angajat este cineva care duce ideea de muncă mai departe, care vede potențialul în el și în ceilalți și încearcă prin toate mijloacele posibile să îl maximizeze.  Și aici intervine tema acestui articol, și anume angajamentul.

Angajamentul este definit de obicei ca un contract prin care cineva își pune serviciile la dispoziția altei persoane sau organizații. De fapt, angajamentul este mult mai mult decât atât. Eu îl ilustrez cel mai bine atunci când descriu pe cineva apropiat mie: ochi curioși, permanent atent, cu o energie greu de imaginat, mereu pregătit pentru noi provocări, pune întrebări și cere, adesea caută singur răspunsurile. Vrea mereu să fie cu un pas înaintea celorlalți, să găsească el soluția, sau chiar problema!  Știe că cel mai important este să faci lucrurile cu pasiune și să iei din fiecare situație ceea ce ai nevoie să crești, să înțelegi, să te dezvolți.  Și un astfel de om poate doar să câștige, și odată cu el și organizația să înainteze.

puzzle

Și acum că tot am ajuns din nou să discutăm despre organizații, ce beneficii le poate aduce acest tip de angajat?

Imaginează-ți o echipă formată din oameni ca cel descris mai sus – e clar acum că asta este cea mai bună abordare către  performanță, productivitate și rezultatele, iar de absenteismul și fluctuația de personal nici nu are rost să discutăm.

Mai mult decât atât, angajamentul este măsurat științific si oferă insight-uri valoroase pentru activitatea din organizații, și prin asta ajută la înțelegerea în profunzime a ceea ce merge bine, ce poate fi îmbunătățit sau chiar înlocuit.

De când practic coaching in România, am remarcat că angajamentul este ingredientul secret al echipelor – încă de la formarea lor, coeziunea și atingerea rezultatelor, implicit și a performanței.

Astfel, pot să afirm că angajamentul nu vine la pachet cu angajarea, ci se construiește în cadrul organizației prin cooperare, încredere reciprocă și… restul detaliilor le vei afla la Romanian Executive Summit 2016.

Te invit pe data de 6 octombrie să discutăm în amănunt despre angajamentul in fața contextului meu, al echipei și al organizației.

Intră aici: http://www.executivesummit.ro/ro/ și grăbește-te să îți rezervi locul la eveniment.