Lideri obositi?

Mihai Stănescu 3 Comentarii

Ieri am primit pe E-mail un proverb chinezesc, de la unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am. Care proverb zice așa: “Cel care toata ziua e activ ca o albină, e puternic ca un taur, muncește precum un cal și seara se-ntoarce acasă rupt de oboseală precum un câine, ar trebui să consulte un veterinar, căci e foarte probabil să fie un bou!” (Chang Ying Yue)

Bine-inteles, l-am invitat pe Valentin la un pahar de vin, să ne râdem împreună de spiritul buclucaș al batrânului înțelept. Însă același proverb mi-a adus aminte de o întâmplare relativ recentă:

Acum aproape 2 luni am primit un telefon de la un director de companie. Pe un ton autentic îngrijorat, mi-a mărturisit că partenerul lui, care este și directorul financiar al companiei, n-a mai plecat de la birou de 2 zile, supraviețiund cu ajutorul sendvișurilor și-a cafelei de la automat. Îl știam pe om, după mine este unul dintre financiarii brilianți ai țării. Sharp, vizionar, agregat în jurul unor competențe clare de management, cu rezultate recunoscute pe deplin la București, Viena si Londra.

Stabilim rapid o întâlnire, trec câteva zile și ne vedem: Ioan (cel care m-a sunat), Sorin (finanțistul) și cu mine, în jurul unei masuțe, la cantina firmei cu pricina. Da, la cantină. Sălile de întâlniri erau ocupate toate și rezervate cu câteva săptămâni înainte. După o scurtă introducere, Ioan se retrage elegant și începem să evaluăm mărimea, puterea și numărul de colți ai balaurului care îl subjugase pe Sorin.

Așa aflu că trebuie să trimită 5 rapoarte financiare la șeful direct, să inchidă activitatea lunară, să implementeze nu-știu-ce-sistem informatic, să egalizeze cifrăraia in celelalte 2 sisteme deja implementate, să… să… Îl opresc, înainte de a mă pierde complet și îl întreb, candid, unde vrea să ajungă povestindu-mi toate astea. Râde surprins și își promite ca săptămâna următoare să plece in concediu. Așa a și făcut.

De ce e nevoie să ne consumăm in asemenea hal, deși meritele ne sunt recunoscute? Și mai ales, de ce e nevoie să generăm atâta oboseală, în drumul către succes? Cred că românii mai au de învățat multe la capitolul “echilibrarea vieții”…

(articol publicat pe VoxPublica)

I’m not a player, nor a spectator!

Mihai Stănescu 6 Comentarii

In mediile antreprenoriale in care ma invart, ma intalnesc de multe ori cu oameni care sunt implicati pana deasupra capului in proiectele proprii. Pasionati, gata de aproape orice sacrificiu pentru a invinge, apti si dornici de performanta. Playeri. De partea cealalta se afla spectatorii. Cei care se uita cu admiratie si nadejde.



 




M-am intalnit recent cu unul dintre ei. Discutie activa, pornita de la o idee „geniala” de colaborare (nu-s ironic, doar incerc sa limitez uzajul acestui cuvant). Hartie, pix –> scheme de dezvoltare a unei afaceri pornita din aproape-nimic, cu predictii de rezultate mi-nu-na-te. Zambete satisfacute, garantii emotionate ale sigurantei succesului – servite printre cafele si ape plate. De felul meu, sunt un tip cre se entuziasmeaza mai greu, in special in cazurile in care detectez o absenta de structura, bine compensata de sute de actiuni „relativ ok” pe centimetrul patrat. Bine-inteles, aceasta atitudine rezervata a fost detectata de partenerul meu de discutie in minutul 35, cand am centrat surprinzator in careul planurilor lui de a cuceri piata din Romania …si l-am prins in offside! Afacerea cea minunata avea un mare defect: nimeni nu vindea nimic, serviciul oferit se presupunea ca e atat de bun incat va fi cumparat instantaneu de cel putin primele 40 de companii de succes din tara noastra draga.


Punctul central al acestui post nu e nici ideea in sine, nici planificarea relativ defectuoasa. Ci reactia fost-viitorului meu partener: „C’mooon! You have to feel it and take the risk! Are you a player or what??”


Fac si eu precum ardelenii: daca ii ziceam ca sunt (cum isi dorea el), trebuia sa ii si arat. Daca ii ziceam ca nu-s (cum simteam eu in cazul asta), deveneam un partener imposibil, no-fun, pasiv si sortit unei scalde infinite in necunoscut. Grea dilema…


Azi dimineata am gasit raspunsul! Nu e „genial”, dar il simt foarte adevarat pentru mine. Si e general valabil, ne-contand daca ceilalti au nevoie de mine ca player sau spectator:


 


„I’m not a player, nor a bystander. 


I’m a coach!”




















Guestpost: Cu spatele la oglinda – cum sa schimbi perspectiva business-ului tau



   Mihai Stănescu 2 Comentarii







Care e cel mai important produs la care lucrezi acum?


Cand Jim Collins a pus aceasta intrebare unui CEO al unei tinere companii de software, raspunsul primit (un nume foarte tehnic) nu l-a multumit.

Gresit! Compania insasi e lucrul la care ar trebui sa lucrezi, spune el. Daca iti construiesti compania in jurul unei idei de baza care face o diferenta pentru consumator, construiesti un ceas, in loc sa fii cel care spune ora (Clock Builder vs Time Teller).

Mai multe in cartea „Built to Last” sau in articolul de aici <http://www.jimcollins.com/article_topics/articles/building-companies.html> .


Ideea principala a unui business stabil este sa oferi ceva care conteaza pentru consumatorii tai, nu pentru brand. Sa iti schimbi perspectiva de la „ce vinzi” la „cu ce contribui”.


O poveste asemanatoare spune brandul Pampers. Dupa ce a obtinut o cota de piata considerabila, in anii 80 acesta a inceput sa piarda teren in fata competitorului Huggies. Echipa de brand se concentra pe produs, pe imbunatatiri tehnice si pe a face scutecul mai absorbant. Apoi si-au dat seama ca misiunea lor era sa ofere mamelor ajutor in a avea grija de bebelusii lor. Intreaga filozofie a brandului a inceput sa se schimbe – s-au creat pliante pentru proaspetele mamici, caravane cu consultatii gratuite pentru bebelusi, sau chiar o colaborare mondiala cu Unicef. Produsul a trecut in plan secundar, si totusi vanzarile au crescut fulminant.


OK, insa ce se petrece in business-ul antreprenorial?

Ai o idee.

Ideea creste si devine vandabila, transformandu-se intr-un produs.

Produsul acesta te defineste – iti vinde business-ul, devine motorul din spatele lui, „vaca de muls” care iti hraneste cifra de afaceri. Incepi sa te uiti din ce in ce mai mult la rezultate si la cum ai putea sa il dezvolti si mai bine.

Iar la un moment dat, produsul devine mai important decat ideea initiala.


Cand ai un client caruia abia astepti sa ii vinzi, nu stai sa il asculti pana la capat. In momentul in care prinzi cuvantul cheie care il trage catre produsul tau, incepi sa ii povestesti despre cat de bine i se potriveste si cat de mult l-ar ajuta. Cati dintre noi, odata porniti cu o idee in minte, putem sa ne-o stergem si sa fim total captivati de nevoile clientului din fata noastra, fara sa exclamam mental „Aha! Aici ar avea nevoie de …”.


Va propun o serie de pasi:


 


1. Care este ideea initiala cu care ati pornit la drum in businessul actual? Ce beneficiu v-ati propus sa creati pentru client?


2. Care este rezultatul final pe care clientul il asteapta dupa ce ar folosi produsul?


3. Largind sfera, in ce gama de nevoi se incadreaza acest beneficiu? Cum altfel ati putea raspunde acestor nevoi? Sau, mai simplu, ce serviciu ati putea oferi care sa poata avea semnatura „Brought to you by…”?




Consumatorii nu gandesc in termeni de produse, ci in beneficii. Mai mult, exista o intreaga umbrela de nevoi carora le poti raspunde indirect, fara sa vinzi ceva, dar care vor crea o imagine pozitiva pentru produsul tau. Care sunt aceste nevoi? Si cum ai putea sa oferi un add-on inovativ?

Cel mai la indemana exemplu care imi vine in minte e faptul ca majoritatea coach-ilor sau trainerilor ofera articole gratuite si tips de dezvoltare personala. 




Cum este cel de fata, scris de

 Maria Galca 


<http://www.effectivenesscoach.wordpress.com>




















coaching la pliculet (3)



   Mihai Stănescu 5 Comentarii







Ieri discutam cu un bun prieten despre cum ne blocam singuri intr-un detaliu. Care detaliu are o evolutie foarte interesanta: de la aproape insignifiant pana la centrul atentiei noastre.


Asa ca va ofer inca o intrebare foarte relevanta, cel putin pentru mine:


puppets of you


La ce esti pregatit sa renunti acum 


ca sa obtii ceea ce iti doresti cu adevarat?


Cateva raspunsuri pe care le-am primit eu:


    

  • La certitudinea financiara a salariului
    • 

  • La automobil (merg cu pejosul/metroul)
    • 

  • La statul la TV
    • 

  • La ceea ce cred toti despre mine (that was a tough one!)
    • 

  • La timpul meu cu mine (voia un copil!)
    • 

  • La castigurile astea, pe termen scurt
    • 

  • La sprijinul parintilor
    • 

  • La 2 vacante
    • 



Voi ce raspunsuri aveti?




















Cei 4 stalpi ai schimbarii



   Mihai Stănescu 6 Comentarii







Toată lumea vorbește despre schimbare în ultima vreme. Iar majoritatea „vorbăreților” au multe idei, le prezintă în discursuri care-mai-de-care mai atrăgătoare, folosind exemple exotice sau inventate pe loc (ador utilizarea genunchilor în a genera soluții strălucite de business, v-am spus?). Schimbarea este recunoscută și devine un proces fără de care noi (oamenii de business, ba chiar și românii ca popor!) riscăm sa alunecăm în neantul istoriei, fără vreo posibilitate de a mai reveni.


Nu mă înțelegeți greșit, schimbarea este și va rămâne singura constantă a vieților noastre. Cred cu tărie asta și practic fervent schimbarea, cu fiecare contact profesional pe care îl am. Însă am ajuns să mă întreb cum putem să punem problema mai bine, cum putem să gestionăm schimbarea astfel încât să dea rezultate durabile, pe termen lung.


Astfel, am ajuns la 4 întrebări pe care le consider fundamentale. Vi le prezint aici, însoțite de 4 exemple reale de evitare a acestor întrebări, cu rol de ilustrare:


    

    Ce anume se schimbă?
    



Zilele trecute am fost contactat telefonic de un reprezentant al unei corporații. Pe nerăsuflate, mi-a descris un proces de management al schimbării: pași, nivele, atribuții, responsabilități, dead-line-uri, etc. Impresionat de debitul verbal al acestuia, nu l-am oprit in primul minut al discursului, însă deja din al doilea îmi răsărise o întrebare în minte. Recte, întrebarea de mai sus!


După alte 2-3 minute, ne-a fost amândorura clar că schimbarea nu avea un obiectiv de business clar și bine atașat minunatului proces în care managerii deja se avântaseră. Existau în schimb o mulțime de oportunități, o altă mulțime de probleme (ador și cuvântul ăsta, definitor pentru România-care-se-devalorizează-singură!) și o a treia mulțime de scopuri care erau de ne-cuprins în acel proces de schimbare.


    

    Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?
    



Acum aproximativ un an am susținut un workshop pe același subiect: managementul schimbării. Workshop ce a început foarte amuzant pentru mine, cel puțin. Cei 50 de manageri ai organizației-client au răspuns în cor întrebării de mai sus, cu „Păăii, credeam că Dvs. ne spuneți asta, aici!”.


De cele mai multe ori, decizia schimbării se ia la un nivel atât de înalt, încât nimeni nu știe exact cum vor fi afectați oamenii de rând. Rezultă 2 categorii de frustrați: liderii și cei care îi urmează. Adică toată lumea. La nivelul României, această situație apare de cele mai multe ori – evident – în relația dintre Guvern și oamenii care îi dau bani acestuia.


    

    Ce se păstrează neschimbat?
    



Am întânit o mulțime de adepți entuziaști ai ideii de schimbare. Numai săptămâna trecută, am avut ocazia să aud de vreo 20 de ori la TV sublima frază „România necesită o schimbare fundamentală”. Și credeți-mă pe cuvânt, deschid televizorul rar! Aici îi dau ca exemplu pe toți cei care au sau speră la vreun beneficiu de pe urma clasei politice românești. Și pe rudele lor, con-sangvine sau simbolic-coloristice. Înțeleg ‘mnealor la cine mă refer!


Puțini se gândesc însă că schimbarea e un proces inerent costisitor. Care trebuie gestionat – mai ales în Balcani – cu un tabel de cheltuieli ținut la zi. Iar costurile scad când se păstrează lucrurile care funcționează optim. De exemplu, nu știu cine a fost „managerul” care a decis dizolvarea Codului Comercial în Codul Civil, atunci când a decis-o. În cele mai multe discuții privind cadrul larg al pieții locale de afaceri, ajung să aud că aceasta decizie a dereglat complet și pe termen lung dezvoltarea inițiativei private în România.


    

    Cine și ce pierde în această schimbare?
    



La o ședință de antrenament de afaceri (da, acesta este traducerea ocupației mele de zi cu zi, „business coaching”!) am pus întrebarea-pilon într-o situație în care primisem deja un răspuns la ea. Recunosc, am adaugat un „ȘI” la început. Ce credeți că s-a întâmplat? Persoana respectivă a înțeles fără prea multe cuvinte că e nevoie să își asume pierderile inerente. Și-a fost mai bine, pentru el.


Schimbarea nu începe cu situația nouă și dorită. Ba dimpotrivă, de cele mai multe ori e nevoie să renunțăm la prezentul „călduț”. Așa că putem spune că schimbarea începe cu sfârșiturile, cu încetarea acțiunilor care ne-au adus în nevoie de ea.


Și pentru că tot pomenesc de „sfârșituri”, mă voi opri aici. Nu înainte de a vă spune că aproape 90% din comunicare ține de a asculta. De aceea am formulat aceste întrebări:


    

  1. Ce anume se schimbă?
    2. 

  2. Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?
    3. 

  3. Ce se păstrează neschimbat?
    4. 

  4. Cine și ce pierde în această schimbare?
    5. 



Voi aveți răspunsuri, pentru afacerea voastră, pentru viața personală, pentru România?


(articol publicat pe VoxPublica)





















SMEs are 99.8% of all EU businesses



   Mihai Stănescu Lasă un comentariu







we exist!SME, adica „Small & Medium Entreprises”. La noi se numesc IMM-uri (Intreprinderi Mici si Mijlocii). Iar pentru toata aceasta multime de initiative private, Uniunea ar cam trebui sa fie responsabila sa elaboreze un set de proceduri clare si orientate catre evolutie.


Va traduc un exemplu de initiativa adresata direct UE, care initiativa ma incanta in cel mai mare grad:


Cele 8 reguli de aur pentru membrii Parlamentului European.


(E.S.B.A.: http://www.esba-europe.org)


1. Lipsa masurarii impactului legislativ asupra IMM-urilor = absenta legislatiilor noi in UE


Masurarea impactului in business a noilor reglementari UE ar trebui insotita de un „test pe IMM-uri”, pentru ca UE sa se asigure ca nu incarca degeaba IMM-urile cu masuri administrative dificile.


2. IMM-urile sunt ANGAJATORI. Regulile mai simple si mai flexibile asigura job-uri mai multe si mai bune.


2/3 din populatia EUropei lucreaza in IMM-uri. Centrii EU de decizie trebuie sa ia in considerare particularitatile IMM-urilor atunci cand propun o noua lege europeana a angajarii.


3. Ganditi SI MAI MICRO: 91.8% din toate companiile din EU au mai putin de 10 angajati.


Politicile Uniunii Europene trebuie sa recunoasca pe deplin importanta micro-intreprinderilor si a angajatilor in propria afacere ca si sursa majora de locuri de munca si de bogatie.


4. Piata Unica Europeana: nu mai vorbiti despre ea, CONSTRUITI-O!


Definitivarea Pietei Unice Europene este de o importanta cruciala in facilitarea schimburilor transfrontaliere intre IMM-uri. Mai putin de 15% din IMM-urile europene beneficiaza direct de Piata Unica, pentru ca aceasta reglementare nu e suficient de practica.


5. ACUMULAREA de birocratisme inutile incetineste competitivitatea, crearea de noi locuri de munca si potentialul inovativ al IMM-urilor.


Este nevoie ca decidentii Uniunii Europene sa isi multiplice eforturile in a scadea birocratismul. Poverile administrative sunt cel mai mare obstacol al dezvoltarii IMM-urilor.


6. IMM-urile au nevoie de reguli financiare si investitori care sa le sprijine, nu vice-versa.


Uniunea Europeana este de departe zona cea mai puternic orientata catre depozite de economii financiare. Implicit, sectorul financiar ar trebui sa sprijine dezvoltarea antreprenoriatului si a IMM-urilor si sa ghideze inovatiile financiare catre economia reala, in dauna celor speculative.


7. Investind in inovatie, investiti in viitor.


Profitati de enormul potential inovativ al IMM-urilor prin crearea unui sistem eficient al proprietatii intelectuale, atat ca si costuri, cat si ca timp.


8. IMM-urile sunt numite „coloana vertebrala” a economiei; deci aveti grija de coloana vertebrala!


IMM-urile sunt o parte importanta a solutiilor de revenire din criza economica si un aliat puternic in a re-aduce economia Uniunii Europene la normalitate. Parlamentarii europeni ar trebui sa forteze implementarea „Small Business Act” la nivelul intregii Uniuni.


Acum vine si intrebarea mea:


ce credeti despre aceste idei, ne vor ajuta cu ceva pe noi, romanii?


–––


Aceste reguli sunt preluate de pe site-ul European Small Business Alliance.




















i don't have time…



   Mihai Stănescu Lasă un comentariu







mirrorAstazi, umbland prin arhivele personale dupa ceva materiale despre comunicarea non-verbala, am trait un moment foarte frumos, generat de o fila primita la randu-mi de la unul dintre oamenii care si-au indeplinit, in viata mea, rolul de mentori.


Rezultatul a fost o reamintire plina de caldura (stiti sentimentul, cand gasiti telefonul unui prieten drag, cu care nu ati mai reusit sa tineti legatura?), pe care m-am gandit sa v-o impartasesc: am sa postez aceasta poezie regasita de mine dupa 9 ani.


Ca si atunci, si acum imi place foarte mult. Si va indemn sa reflectati un moment asupra ei, poate va deschide cateva porti personale, orecum-intepenite de viata de zi cu zi.


I don’t have time


to have time for everything


I don’t have seasons enough to have


a season for every purpose, Ecclesiastes


was wrong about that.


I need to love and to hate at the same moment,


to laugh and cry with the same eyes,


with the same hands to cast away stones and to gather them,


to make love in war and war in love.


And to hate and forgive and remember and forget,


to set in order and confuse, to eat and to digest


what history


takes years and years to do.


I don’t have time. When I lose, I seek, when I find


I forget, what I forget I love, when I love


I begin to forget.


And my soul is experienced, my soul is very professional.


Only a body remains forever


an amateur. It tries and it misses,


get muddled, doesn’t learn a thing,


drunk and blind in it’s pleasures


and in it’s pains.


I will die as figs die in autumn,


shriveled and full of ourselves and sweet,


the leaves growing dry on the ground,


the bare branches already pointing to the place


where there’s time for everything.


Yehuda Amichai




















coaching la pliculet (2)



   Mihai Stănescu 10 Comentarii







Continui seria „coaching la pliculet” cu o alta intrebare care – paradoxal –  imi da energie in fiecare zi:


Daca faci si astazi ce-ai facut ieri si alaltaieri,


unde te vezi ajungand in 25 de ani?


growing seed


Intrebarea se refera la ce putem schimba si ce putem pastra in viata noastra, pentru a avea mai multa implinire, mai mult succes. De cele mai multe ori, oamenii tind sa ramana in acelasi „loc” pana cand viata le da un impuls catre inainte. Si acel impuls este, aproape intotdeauna, perceput ca dureros.


Care sunt raspunsurile voastre? Le astept aici.




















It's what you learn after you know it all that counts. (John Wooden)



   Mihai Stănescu 10 Comentarii







Vin de la un meeting cu cativa business-owneri. Si sunt un pic deranjat de o atitudine pe care am intalnit-o des, atat la oamenii de afaceri, cat si la alte „staruri” si „starlete” locale. Atitudinea este „I know it all„.


ce muschii mei...


De fiecare data cand apare aceasta atitudine, ma mir precum un copil: cum a ajuns acel om sa creada cu sinceritate ca le stie pe toate? Care e obligatia, tensiunea, resortul intern care il face sa declare, aprobator, „da, stiu!”? Ma crucesc – cu limba-n gura, cum faceau crestinii la Stambul pe vremea otomanilor – si caut sa termin cat mai repede discutia. Asa am facut si de acesta data, cu unul dintre putin-milionarii prezenti…


Ajung acasa, dau drumul la tv, pe un canal serios, pic intr-o emisiune serioasa …ghici ciuperca ce-i!? EXACT aceeasi atitudine, la majoritatea invitatilor! Ba chiar si la moderatori, fara nici o …moderatie. Nu gresea cel care a spus ca romanii sunt o tara de intelectuali. Insa practica ne omoara.


Sincer, cred ca acesta atitudine este unul dintre principalele blocaje in evolutia noastra, ca specie. In particular, un imens blocaj in calea unei Romanii mai dezvoltate, mai sanatoase, mai adulte.


Atat voiam sa va impartasesc. Ah, si-o intrebare:


Ce vreti cu ardoare sa mai invatati, chiar daca stapaniti bine domeniul vostru de activitate?