Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Read More

Unde găseşti şi cât te costă un om care să-ţi ghideze viaţa profesională

Acum aproape o luna am dat un interviu pe E-mail lui Razvan Ilie pentru realitatea.net . Pana aici, nimic iesit din comun. Insa m-a surprins foarte placut modul in care Razvan a ales sa isi conceapa abordarea. Ca sa va lamuresc de la inceput, citez un mic paragraf din mesajele pe care le-am schimbat inaintea interviului. Comentariile mele cu rol de contextualizare a problemei urmeaza imediat:

Ma gandesc la un unghi de abordare cat mai personalizat, nu corporate, in sensul in care vreau sa vad cum poate cineva sa-si dezvolte cariera ajutandu-se de un coach profesionist.”

Ok, poate suna banal, insa de obicei articolele din presa despre coaching au o repetitivitate crunta: la cat estimezi piata de coaching, ce face un coach pentru tine, cati clienti ai acum, cat dureaza o sedinta, care sunt beneficiile unei relatii de coaching. Atat. Dupa 5-6 ani de raspuns la aceleasi intrebari (in care am schimbat 2 PR-isti), mi s-a facut o lehamite crunta. Cred ca intelegeti de ce.

Mai e ceva: ori de cate ori aleg sa particip la un interviu de acest gen, hop si regula cu 2-3 pareri „complementare”. Nu stiu cine si cum a reusit sa induca asa ceva in creierele jurnalistilor pe business din Romania. Daca il cunoasteti, va rog sa il felicitati: asa indoctrinare nu am vazut nici macar la stahanovistii inca vii! De ce nu-mi place? Simplu: am practicat si practic aceasta profesie de mult timp. Practica aduce cu ea puncte de vedere sintetice si originale. Adica o perspectiva profund personala, intr-un mediu care este eminamente dependent de aceasta. Nu alegi coaching, alegi un anume coach!

Acestea fiind spuse, va redau o parte din interviu:

„[…]

Cum te ajută coachingul?

Un coach te poate ghida să-ţi generezi cele mai bune opţiuni pentru debutul, continuarea sau chiar încheierea carierei. Însă opţiunile sunt doar opţiuni, nu sunt sugestii sau recomandări. Ele trebuie validate ca fiind foarte bune de tine, clientul. Până la urmă, este vorba de cariera ta, de viaţa ta profesională. Asta este una dintre cauzele impactului atât de mare al coaching-ului la nivel global – coach-ul nu ia decizii niciodată în locul tău.

Pentru orice fel de începător într-ale carierei, un coach îl poate ajuta să-şi definească opţiunile de dezvoltare în carieră: unde este cel mai bun loc de a-şi începe viaţa profesională, în cât timp va putea să promoveze, care este salariul şi beneficiile pe care le poate obţine. Pe de altă parte, majoritatea oamenilor tineri au nevoie de multă recunoaştere profesională. Aici un coach poate doza nevoia de recunoaştere, astfel încât tânărul angajat sau antreprenor să obţină rapid rezultate performante, pentru a beneficia de această recunoaştere.

[…]”

Continuarea o gasiti AICI.

Mancare de ocazie…

Desi aveam 2 articole numai bune de postat pe blog ( indelung scrise si rescrise si cu fraze periate de stangaciile scriitoricesti) un drum cu metroul ieri dupa-amiaza a fost suficient pentru a-mi schimba planul.

Ne-am urcat impreuna in metrou de la statia Aviatorilor dar aveam sa-l observ abia cand s-a asezat la un scaun distanta de mine… Un batran sarac si murdar (cum din nefericire sunt multi pe strazile din Bucuresti), sprijinit intr-o din ramura groasa de copac lustruita de timp si cu cateva sacose voluminoase la picioare.
La urmatoarea statie “golul” dintre noi avea sa fie ocupat de un copil de 7-8 ani insotit de mama lui. Dupa ce a avut grija ca pustiul cu ochii intr-o revista sa stea pe jumatatea de scaun ce se invecina cu mine, punandu-i ghiozdanul intre el si batran, mama a desfacut cu grija un sendvis si l-a dat copilului.
L-am observat pe batran ca-l priveste pa copilul ce mananca. M-am gandit ca-i e foame…
In cele ce urmeaza n-am sa redau decat dialogul ce-a urmat intre batran si mama copilului:

Batranul: Asta nu-i mancare serioasa… Asta-i mancare de ocazie… Mancarea adevarata e mancarea facuta acasa, de mana de mama sau de bucatar.
Mama: E o zi speciala. De obicei mancam acasa dar astazi nu se putea.
Batranul: Mancarea asta pe care o vand comerciantii nu face decat sa pacaleasca foamea copilului. Si in loc sa manance acasa isi umple burta cu ceva ce nu-i de calitate. Asta e mancare pentru oamenii mari grabiti…care lucreaza toata ziua. Mancare de ocazie, a repetat batranul
Mama: Dar sa stiti ca sendvisul eu i l-am facut acasa…
Batranul: Eh, e mai bine daca i l-ai facut dumneata…dar tot sendvis este…Nu se compara cu o ciorba calda.

A trebuit sa cobor.
Dar mintea mi-a ramas la “Mancare de ocazie”… un principiu de viata si hrana sanatoasa, enuntat in 5 minute de un batran pe care marea majoritate n-ar fi dat 2 bani si pe care l-ar fi ocolit. Nu inspira decat mila amestecata cu groaza de a fi atins de hainele lui murdare…
In viteza si zgomotul unei lumi contemporane prea grabite uneori si cu castile IPod-ului in urechi…o voce plina de resursele unei vieti asezate.

by Monique