Blocajul mental al liderului de succes

Cea mai frecventa problema a managerilor care isi doresc sa fie lideri este pierderea dorintei. Ei uita care este principalul lor obiectiv, devenind victime ale presiunii statutului actual. Rapid, datorita obisnuintei lor de face mai mult decat este necesar, managerii devin birocrati.

In aceasta rutina profesionala, care ii depaseste atributiunile, managerul se pierde si uita exact de ce este acolo si cum poate sa ajuga mai departe. Pentru a depasi aceasta capcana mentala in care se afla, el trebuie sa isi asume o provocare cu sine.

De cand practic coaching in Romania, sfatul meu a fost mereu acelasi: Realizeaza o structura clara care sa te ghideze. Un plan care sa fie pastrat atat mental cat si in viata de zi cu zi. Prioritizeaza timpul si actiunile in functie de el, iar rezultatul o sa fie cel stabilit.

Pentru a ajunge acolo este necesar ca managerii sa puna pe hartie raspunsul la o serie de intrebari la care sa reflecteze si care sa le reaminteasca constant obiectivul spre care tind.

* Care este forma de leadership pe care pot sa o dezvolt din punctul in care ma aflu?
* Ce trebuie sa schimb in activitatea mea pentru ca lucrurile sa se schimbe in jurul meu?
* Care sunt clientii mei si de ce tip de lider au ei nevoie?
* Care sunt prioritatile mele de leadership?
* Cum voi putea sa gestionez timpul pentru a reusi sa indeplinesc functiile unui lider?
* Cum voi reusi sa gestionez aceasta schimbare?
* Am sa continui sa fac acelasi lucru in momentul in care am sa imi ating obiectivul?

O astfel de gandire ajuta in majoritatea actiunilor de leadership. Prioritizand obiectivele reusesti sa ai, pe langa schimbare, influenta pe care ti-o doresti vizavi de oamenii cu care lucrezi.

Pentru a discuta mai pe larg despre schimbarea mentalitatilor care obstructioneaza evolutia liderului, va astept pe data de 25 Mai, in cadrul Romanian Executive Summit.

Articol publicat: http://www.business24.ro/leadership/lideri/blocajul-mental-al-liderului-de-succes-1583941

Aspectul tău face diferenţa?

Atunci când am început să dezvolt piaţa de coaching în România mi-am dat seama de importanța aspectului estetic. Oamenii încă mai judecă o carte după copertă, iar asta cred se vede cel mai bine în domeniul vânzărilor. Atunci când trebuie să te întâlneşti cu prospecţi ai la dispoziţie o perioadă scurtă de timp în care să îi convingi de muncă pe care o faci şi de capacitatea ta profesională.

Ideea Workshopului Prezență Executivă a apărut după o discuţie cu o bună prietenă care lucrează în domeniul vânzărilor şi care mi-a povestit o situaţie absolut ridicolă pentru scena afacerilor în 2016. Aceasta povestea stupefiată de prezenţa executivă a unuia dintre clienţii săi, care a venit la o şedinţă îmbrăcat mult prea “lejer“ pentru contextul întâlnirii. Situaţia în care a fost pusă a făcut-o să realizeze că îi place să regăsească ideea clasică de gentleman, de business man, care respectă munca pe care o face prin ţinuta şi prezenţa pe care o adoptă.

 sdsadasdasasdasd

“Îmi plac oamenii eleganţi şi gentlemanul clasic. Nu mă mai regăsesc de mult în mediul antreprenorial.”

Într-o situație de afaceri  siguranţă  apare şi se bazează pe mai mulți factori. Oamenii capătă încredere dacă observă la tine un simţ etic, o capacitate organizatorică şi  faptul că eşti sigur pe ceea ce prezinți. Aceste calităţi, care se găsesc adesea la agenţii de vânzări trebuie să fie reflectate şi prin aspectul pe care îl deţin.

Un studiu din 2010 realizat de cei de la Newsweek arată că 64% din managerii care fac angajări în domeniul vânzărilor, afirmă că aspectul estic reprezintă un factor esenţial în procesul de angajare. Şi aşa este şi normal. Credibilitatea firmei trebuie reflectată prin imaginea angajaţilor. Nu poţi să pretinzi calitatea serviciului sau produsului tău dacă imaginea ta nu proiectează acest lucru.

Pe data de 16 noiembrie ne întâlnim la Teatrul Elisabeta, la Workshop Prezența Executivă şi vorbim despre aceste elemente necesare în mediul de afaceri, dar şi despre cum poţi să proiectezi o imagine perfectă aflată în concordanţă cu poziţia ta profesională.

Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Cum să tratăm cea mai puternica resursă (regenerabilă) din business.

Stilul de conducere concentrat pe comenzi militaresti și control drastic al executarii lor scade ca și impact în mai toate companiile din România. Din ce în ce mai des, aud cum acest mod de a face lucrurile să meargă e înlocuit cu o nouă întelepciune managerială, bazată pe resursa cea mai importantă pe care o are România la ora actuală: oamenii săi!

Nu cred că e o surpriză pentru nimeni, deja: noul val de tineri angajați nu mai suportă să li se spună – obsesiv de exact – ce să facă, cum să o facă și până când să o facă. Bine-înțeles, vorbesc despre cei care chiar și-au propus să își construiasca o cariera, să facă performanță și să fie campioni la locul de muncă. “Oamenii buni” au din ce în ce mai multă nevoie să exploreze soluții alternative, să descopere noi feluri de a munci și să fie recunoscuți pentru asta.

Dacă aveți măcar un angajat sau partener de business care vrea să fie învingător “în piață și în viață”, vă ofer câteva sugestii practice despre cum să îl/o tratați: Citește mai mult

Leadership practic: invatarea invatarii

Mai deunazi, mi-a venit o idee: sa ii intreb pe liderii – cu care inca nu am lucrat direct in coaching in Romania – de business daca isi aloca timp sa se gandeasca. Asta pentru ca in ultima perioada intalnesc din ce in ce mai multi manageri care …stau intr-o idee. Fixa, de obicei. Sau intr-un ansamblu de idei bine conturate, care nu arata in nici un fel a secolul 21.

Ideea mi-a venit, bineinteles, reflectand in liniste asupra evenimentelor din aceste luni inghetate. Si iti spun: fara reflectie, nu poate exista invatare adevarata! Cel putin, nu la adulti. Fraza asta este o declaratie foarte cinica la adresa liderilor din Romania. De ce? Pentru ca majoritatea celor pe care ii cunosc – cu cateva exceptii – spun, in continuare, ca nu au timp. Pentru ca activitatea si activismul sunt la putere, in modelul mental al conducatorului.

Pentru ca:

  • acordul pe strategii, pe planuri de actiune, pe proiecte,
  • bugetarea si monitorizarea,
  • explorarea de noi oportunitati si contactul cu noi parteneri,
  • reprezentarea companiei in fata celor mai importanti clienti,
  • vanzarea si cumpararea altor afaceri
  • livrarea maximului de calitate prin servicii si produse
  • urmarirea fluctuatiilor din piata
  • influenta la nivel zonal, european si mondial
  • „problemele” si conflictele din organizatie
  • schimbarile bruste de directie, la nivel supra-statal
  • conferintele, congresele si toate celelalate evenimente publice
  • …si lista poate continua la nesfarsit!

…toate acestea sunt direct legate de „Afaceri”. Care „Afaceri” vine de la „A Face”. A face inseamna a avea rezultate. A nu face inseamna a nu avea rezultate. Seducator de simplu, nu ti se pare? Citește mai mult

Organizatia cu sens

Afacerile tradiționale continuă să se zbată pentru a-și reveni din regresul economic. Însă, ceea ce au nevoie acum este să își mute atenția de la profit înspre angajamentele sociale cu impact pozitiv în lume. Pare o afirmație foarte greu de crezut în contextul României lui 2014, cu toate zbaterile economice și politice din agenda liderilor locali, însă vă mărturisesc că din experiența mea de coaching in Romania, companiile care încep să câștige pe termen mediu sunt tocmai cele care își asumă un gen de angajament social.

Bref: trăim în lumea generației Y, în lumea afectatată de consecințele crizei economice și nimic din ce a funcționat înainte nu mai funcționează acum. Citește mai mult

Motive pentru care inca nu ti-ai implinit visele

Revin aici dupa o perioadă mai lungă de pauză. Pauză în care am acompaniat mai mulți manageri din organizațiile mari și foarte mari din România să își deseneze – creativ și concret – viețile profesionale, individuale și de grup, în lumina succeselor pe care și le doresc. Din toată această perioadă de intensă practică de coaching în România și în alte țări alăturate am extras câteva concluzii. Cea mai pură și dură este aceea că mulți dintre oamenii pe care i-am intâlnit nu pot exprima, verbal sau în alte moduri, motivațiile lor ultime de activitate. Nu știu sau nu vor să știe răspunsul la clasica întrebare de coaching: „care este visul tău?”.

Poți să marșezi pe ideea foarte atrăgătoare că deh, executivii de top, CEOii și proprietarii de business-uri sunt personaje care au un grad ridicat de realism, sunt pragmatice și bine ancorate în realitatea cotidiană. Sau îți poti servi un alt fel de explicație, mai moralizatoare, care să conțină cuvinte gen umilință, servitudine și leadership. Indiferent cum ai apuca-o, realitatea pe care o percep rămâne aceeași: oamenii uită, de cele mai multe ori, să își concentreze resursele personale în a-și împlini visele cele mai profunde. Citește mai mult

Recenzie: Synchronicity – The Inner Path of Leadership

Modernismul este in declin si din aceasta cauza multi lideri din lumea de business nu sunt deloc siguri ce cale sa urmeze. Modelul de business modernist este construit pe structura, pe conducere organizata si pe individualism, principiul de baza al acestuia fiind „ultima linie de Excel”. Acet model a reusit sa poarte afacerile mondiale atat prin nationalism, cat si prin inter-nationalism, generand o multime de oportunitati si profituri uriase. Insa un nou model sta sa apara.

Acest nou model de organizare este bazat pe conectivitate si pe leadership-ul organic. Iar principiul fundamental al noului model este relationarea. E nou si complet inconfortabil, pentru ca are nevoie de o schimbare fundamentala in modul de a privi lumea al celor care isi vor conduce business-urile in secolul urmator. Modelul este unul post-modern, provocandu-i pe leaderi sa se uite in interior si sa puna sub semnul intrebarii presupozitiile moderniste pe care le considerau sacre. Insa acest model promite dezvoltarea unei constiinte mai inalte, investind business-urile cu mult mai mult sens. Joseph Jaworski numeste acest nou nivel de constiinta Synchronicity.

In Synchronicity, Jaworski ne ofera o schita autobiografica a vietii sale, de la inceputurile sale ca si avocat foarte bine platit dar nesatisfacut, trecand prin aceeasi insatisfactie profesionala la nivelul de partener intr-un prestigios birou de avocatura international. Autorul descrie o intreaga serie de evenimente care l-au facut, pana la urma, sa renunte la biroul de avocat si sa devina creatorul Forumului American de Leadership, concentrandu-si activitatea in dezvoltarea de leadership in comunitatile americane, in business si administratie.

Jaworski afirma ca avem nevoie sa reflectam profund asupra destinului pe care il avem pe Pamant, pentru ca atunci cand il descoperim sa ne abandonam complet acestuia, indiferent de dificultati si bariere. Chiar autorul a simtit ca destinul lui este sa promoveze un nou tip de leadership, fiind insa restrictionat de pozitia pe care o avea in biroul de avocatura. Intr-un final, si-a facut curaj si a plecat pur si simplu. Cuvintele lui sunt caracteristice acestui gest:

at the moment I walked away from the firm, a strange thing happened. I clearly had no earthly idea how I would proceed. I knew no one who could help me on the substantive side of things, no network of experts. …. Yet, at this point, strangely enough most of my concerns and doubts about the enormity of the project were erased. I had a great sense of internal direction and focus, and an incredible sense of freedom that I had never felt before in my entire life.

***

The day I left the firm, I crossed the threshold. From that point on, what happened to me had the most mysterious quality about it. Things began falling into place almost effortlessly – unforeseen incidents and meetings with the most remarkable people who were to provide crucial assistance to me.

In paginile cartii, autorul descrie cum l-au influentat – odata ce a luat decizia de a parasi biroul – conceptul lui Robert Greenleaf (servant leadership) si lucrarile lui David Bohm despre ordinea implicita a universului, dandu-i directia de care avea nevoie in acea perioada. Perioada in care viata lui a fost plina de intalniri fortuite, sclipiri de moent care au dus la dezvoltari ulterioare si de un sens al destinului care lega o multime de lucruri pe care altii le puteau vedea ca si complet intamplatoare.

David Bohm a fost o figura centrala pentru el. El i-a spus lui Jaworski ca totul este conectat cu totul si ca totul se regaseste in tot. „Daca cauti profund in tine, vei ajunge chiar la esenta umanitatii. Iar cand faci asta, vei fi absorbit in adancul constiintei generative a umanitatii, care este comuna tuturor oamenilor si care contine toata umanitatea”. Bohm a afirmat ca suntem toti conectati, dar ca oamenii creaza bariere intre ei. Odata ce aceste bariere sunt indepartate, fiintele umane pot opera ca o singura minte, in aceeasi directie.

Catre sfarsitul cartii, Jaworski face referire la inscriptia de deasupra intrarii casei lui Jung din Elvetia: Vocatus atque vocatus, Deus aderit Invocat sau nu, Dumnezeu este prezent. In timp ce filosofii post-moderni il omit prezenta divina, Jaworski abunda in referiri la ea in cartea sa. Lucru de admirat si de urmat, autorul ne invata cum sa ne predam efectiv sincronicitatii si sa ii folosim imensa putere. In carte, ii vedem propriile esecuri si succese, insa la final avem un sentiment puternic ca daca cineva atat de uman ca si autorul a reusit, putem si noi sa o facem. De altfel, si autorul sustine acelasi lucru:

“(…) if we have truly committed to follow our dream, there exists beyond ourselves and our conscious will a powerful force that helps us along the way and nurtures our growth and transformation. Our journey is guided by invisible hands with infinitely greater accuracy than is possible through our unaided conscious will.

 

I’m not a player, nor a spectator!

In mediile antreprenoriale in care ma invart, ma intalnesc de multe ori cu oameni care sunt implicati pana deasupra capului in proiectele proprii. Pasionati, gata de aproape orice sacrificiu pentru a invinge, apti si dornici de performanta. Playeri. De partea cealalta se afla spectatorii. Cei care se uita cu admiratie si nadejde.


 

M-am intalnit recent cu unul dintre ei. Discutie activa, pornita de la o idee „geniala” de colaborare (nu-s ironic, doar incerc sa limitez uzajul acestui cuvant). Hartie, pix –> scheme de dezvoltare a unei afaceri pornita din aproape-nimic, cu predictii de rezultate mi-nu-na-te. Zambete satisfacute, garantii emotionate ale sigurantei succesului – servite printre cafele si ape plate. De felul meu, sunt un tip cre se entuziasmeaza mai greu, in special in cazurile in care detectez o absenta de structura, bine compensata de sute de actiuni „relativ ok” pe centimetrul patrat. Bine-inteles, aceasta atitudine rezervata a fost detectata de partenerul meu de discutie in minutul 35, cand am centrat surprinzator in careul planurilor lui de a cuceri piata din Romania …si l-am prins in offside! Afacerea cea minunata avea un mare defect: nimeni nu vindea nimic, serviciul oferit se presupunea ca e atat de bun incat va fi cumparat instantaneu de cel putin primele 40 de companii de succes din tara noastra draga.

Punctul central al acestui post nu e nici ideea in sine, nici planificarea relativ defectuoasa. Ci reactia fost-viitorului meu partener: „C’mooon! You have to feel it and take the risk! Are you a player or what??

Fac si eu precum ardelenii: daca ii ziceam ca sunt (cum isi dorea el), trebuia sa ii si arat. Daca ii ziceam ca nu-s (cum simteam eu in cazul asta), deveneam un partener imposibil, no-fun, pasiv si sortit unei scalde infinite in necunoscut. Grea dilema…

Azi dimineata am gasit raspunsul! Nu e „genial”, dar il simt foarte adevarat pentru mine. Si e general valabil, ne-contand daca ceilalti au nevoie de mine ca player sau spectator:

 

„I’m not a player, nor a bystander.

I’m a coach!”

It's what you learn after you know it all that counts. (John Wooden)

Vin de la un meeting cu cativa business-owneri. Si sunt un pic deranjat de o atitudine pe care am intalnit-o des, atat la oamenii de afaceri, cat si la alte „staruri” si „starlete” locale. Atitudinea este „I know it all„.

ce muschii mei...

De fiecare data cand apare aceasta atitudine, ma mir precum un copil: cum a ajuns acel om sa creada cu sinceritate ca le stie pe toate? Care e obligatia, tensiunea, resortul intern care il face sa declare, aprobator, „da, stiu!”? Ma crucesc – cu limba-n gura, cum faceau crestinii la Stambul pe vremea otomanilor – si caut sa termin cat mai repede discutia. Asa am facut si de acesta data, cu unul dintre putin-milionarii prezenti…

Ajung acasa, dau drumul la tv, pe un canal serios, pic intr-o emisiune serioasa …ghici ciuperca ce-i!? EXACT aceeasi atitudine, la majoritatea invitatilor! Ba chiar si la moderatori, fara nici o …moderatie. Nu gresea cel care a spus ca romanii sunt o tara de intelectuali. Insa practica ne omoara.

Sincer, cred ca acesta atitudine este unul dintre principalele blocaje in evolutia noastra, ca specie. In particular, un imens blocaj in calea unei Romanii mai dezvoltate, mai sanatoase, mai adulte.

Atat voiam sa va impartasesc. Ah, si-o intrebare:

Ce vreti cu ardoare sa mai invatati, chiar daca stapaniti bine domeniul vostru de activitate?