Performanța trece prin stomac (P)

Atunci când vorbim despre mediul de business din România nu trebuie să pierdem din vedere combustibilul acestuia, și anume oamenii săi. Fiecare cu titulaturi care mai de care mai lungi și sofisticate, consideră, într-o măsură mai mică sau mai mare că succesul – rareori eșecul le este datorat în mod individual, în totalitate. Din experiența mea de coaching în România am remarcat că aceștia pierd din vedere, în mod voit sau nu, contribuția și efortul colectiv care au condus la rezultatele obținute.

După cum am mai spus, nimeni nu evoluează singur. Nici personal, nici la job. Când ne referim la locul de muncă și la parcursul nostru profesional, cel mai potrivit mediu de dezvoltare este echipa din care faci parte și oamenii cu care interacționezi regulat și care te cunosc. În coaching este foarte importantă gandirea sistemică, care constă în înțelegerea unui sistem prin examinarea legăturilor și interacțiunilor dintre comportamentele care îl alcătuiesc în ansamblu, deci, implicit, dezvoltarea individuală se leagă direct și profund de dezvoltarea întregului mediu de care aparții.

În practica mea de coaching în România am întâlnit mulți manageri care caută soluții complexe pentru creșterea coeziunii de grup și pentru facilitarea echipelor din cadrul organizațiilor în care activează. Nevoia de unitate a echipelor este într-adevăr una reală, dar să începem cu lucrurile mici … precum prâzul.

Motivele pentru care mâncatul pe tastatură are un impact negativ asupra angajaților sunt bine cunoscute. Ce ar fi dacă am privi acest moment al zilei din perspectiva beneficiilor pe care mâncatul prânzului împreună cu colegii le are asupra echipelor?

Să privim simplu: nevoia de hrană este una fundamentală, fără de care nu ne putem desfășura activitățile de zi cu zi, ce să mai vorbim despre sarcini complexe care necesită atenție și organizare. Putem spune astfel că performanța trece prin stomac, în drumul ei de la idee la rezultat.

De asemenea, prânzul cu colegii este un act de legare al relațiilor dintre aceștia, un moment de relaxare si de diminuare a anxietăților cauzate de stresul de la locul de muncă. Nu vei găsi adversitate într-un mediu unde oamenii sunt legați unii de ceilalți prin ceva mai mult decât relații profesionale.

Astfel, ca angajator, poți avea grijă de nevoile angajaților tăi într-un mod eficient, cu beneficii mutuale, prin oferirea de tichete de masă. Această formă de recompensare creează un tip de motivație extrinsecă angajaților și le oferă sentimentul de recunoaștere prin intermediul unei adăugiri la salariu, iar angajatorii beneficiază de diverse scutiri sau reduceri de impozite.

UP România este o companie cu și despre oameni care oferă clienților lor diverse unelte pentru recompensarea și recunoașterea angajaților precum: tichete pe suport de hârtie și carduri de masă Chèque Déjeuner, tichete cadou Cadhoc, vouchere de vacanță Chèque Vacances, tichete sociale Chèque de Services, tichete sociale pentru grădiniță și tichete de creșă Chèque Bébé.

Dacă decizi că acest instrument poate funcționa și în compania ta apelează cu încredere la compania UP România, însă să nu pierzi din vedere și celelalte modalități de a le transmite angajaților tăi apreciere și recunoaștere pentru că aduc un plus de valoare prin munca lor.

Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Cum produci rezultate extraordinare

Intrebarea asta este, a fost si va fi baza tonelor de carti, studii si articole, a miilor de cursuri de business si MBA-uri din mai toata lumea. Rapsunsurile la aceasta intrebare sunt foarte incitante, dar de cele mai multe ori greu de aplicat. Cu toate acestea, lista companiilor care se inchid, a antreprenorilor deziluzionati, a liderilor frustrati si a managerilor cinici se lungeste an de an si in Romania.

Intr-un fel, e firesc. Nu putem fi toti castigatori. Insa lucrurile au si o alta fata: noi, oamenii, stim foarte multe despre ce ne trebuie ca sa avem rezultate extraordinare. Mai mult decat atat, am observat in practica mea de coaching in Romania ca, desi stim multe despre cum sa facem ca sa reusim dincolo de orice limite, toate principiile si regulile succesului sunt trecute aproape imediat intr-o zona a bunului simt, a anostului. „Daaaa, stiu, e de bun simt!‘ este raspunsul pe care il aud in mai toate cazurile in care discut cu oameni de business despre aceste principii si reguli. Culmea e ca tonele de carti, studii de caz si de „best practices” spun aceleasi lucruri simple, de bun simt.

© olympic-spirit.blogspot.com

Citind, vorbind cu lideri de business, facand coaching cu manageri si echipele lor, am ajuns si eu la cateva reguli simple si de bun simt, aplicabile imediat. Iti impartasesc 3 dintre ele, pe care le putem aprofunda impreuna cand vrei:

1. Nu exista retete.

Cartile de business si MBA-urile sunt in marea lor majoritate colectii de retete. Problema este ca nu exista o reteta universala a succesului, a rezultatelor iesite din comun. Pentru ca ingredientele difera intotdeauna. Ce functioneaza intr-o companie, intr-o echipa, nu functioneaza in alta. Ce merge azi nu va mai merge maine. Precum ulciorul, la apa.

In privinta dezvoltarii competentelor de management, majoritatea romanilor sunt realmente cuceriti de retete. Foarte multi oameni asteapta sa li se spuna exact cum sa faca. Iar aceasta asteptare nu are nici un fel de legatura cu subiectul acestui text. Din simplul motiv ca retetele sunt, in business, intotdeauna retrospective. Retetele rezultatelor extraordinare iti vor propune intotdeauna o solutie bazata pe experiente care deja apartin trecutului. De ce? Pentru ca in prezent nu exista nici o solutie. Exista doar creativitate si determinare.

Din pacate, acest simplu fapt nu opreste marile edituri si scoli de business sa faca profituri uriase pe baza dorintei complet nerealiste de retete a milioanelor de manageri din lume. Majoritatea cumparatorilor acestor retete isi imagineaza ca daca buchisesc la secretele lui Welch isi pot transforma firma de apartament dintr-un colt de tara in General Electric.

2. Trebuie sa te diferentiezi.

Nici o organizatie, nici o echipa si nici un manager din lume nu a reusit sa atinga rezultate extraordinare in acelasi fel ca si competitia. Intr-un fel sau altul, fara exceptie, toti au facut lucrurile altfel.

In privinta managementului, diferenta nu trebuie sa fie una cataclismica. Nu e nevoie neaparat de idei profund noi si complet originale, ci mai degraba de a face lucrurile mici mai bine decat competitorii tai. In loc sa incerci sa schimbi compania, clientii, piata, e mult mai ecologic sa imbunatatesti in continuu ceea ce faci. Daca vrei neaparat un exemplu, ti-l dau: grupul Toyota a avut in ultimii 50 de ani rezultate extraordinare. Cum? Adoptand exact aceasta strategie, a imbunatatirii continue a lucrurilor mici.

3. Rezultatele cer lideri.

Legatura dintre leadership si rezultate a fost analizata practic din toate unghiurile posibile. Ce pot spune cu siguranta din practica mea de coaching este ca rezultatele extraordinare – ba chiar si cele acceptabile – nu apar fara un leadership de calitate. Mai mult decat atat, exista o relatie directa intre cat de etic este un manager si cat de mult echipa sau organizatia lui poate livra rezultate dincolo de limite.

Leadeship-ul exemplar are potentialul de a trezi in oameni dorinta de a atinge rezultate extraordinare. Insa leadership-ul nu este numai despre performanta in management sau business, ci mai ales despre sens. Acest punct este crucial, daca vrei sa atingi rezultate extraordinare ca si manager: la orice nivel, liderii fac diferenta pentru ca gasesc sau creaza sens pentru performanta. Rezultatele extraordinare capata prin lideri un inteles clar si incredibil de motivant.

Intr-o lume realmente obsedata de rezultate, de atingerea unor obiective din ce in ce mai inalte, este necesar stim ca rolul fundamental al unui lider este acela de a crea si a transmite sens. Nimeni, in nici o ecopa istorica, nu a acceptat sa fie condus de cineva care isi dorea un rezultat si doar atat. Cei mai mari lideri ai acestei lumi au creat sensuri noi, au condus populatii intregi catre noi orizonturi. Daca iti scapa aceasta dimensiune – ca si manager – ai pierdut poate cea mai importanta calitate umana care ii atrage pe oameni catre tine: moralitatea.

La orice nivel ai fi ca manager, aceste 3 calitati puse in actiune iti pot genera un orizont de rezultate extraordinare. Mai sunt si altele, insotite de mici „tips & tricks” pe care ti le voi impartasi cu alte ocazii.

Succes!