5 diferente: coach vs. consultant

Scriu acest post pentru a clarfica – odata pentru totdeauna, sper! – diferentele majore care exista intre coaching si consultanta pe HR sau pe management in general. De ce? Pentru ca observ din ce in ce mai multi ne-profesionisti ai coaching-ului (citeste „consultanti fara proceduri & procese de consultanta„) din Romania care incearca sa vanda coaching, mai ales in contracte cu antreprenori …mari, mijlocii, mici si foarte mici. Lipsa de cultura profesionala si sindromul datului cu parerea afecteaza grav procesele de dezvoltare si implicit rezultatele asteptate de la un asemenea contract.

Ieri dupa amiaza m-am intalnit cu un manager multinational, ca sa vedem daca & cum ne potrivim pentru a incepe o relatie de coaching. Prima lui intrebare a fost: „Pe ce sunteti specializat, ca si consultant?„. A doua, inaine sa apuc sa ii raspund: „Si de ce credeti ca as avea eu nevoie de …ce faceti Dvs.?„. Va marturisesc ca daca eram in primii ani de coaching, ma enervam si incepeam sa-l dadacesc pe omul respectiv, cu atitudinea de „evanghelist al coaching-ului” scoasa foarte la vedere. Noroc cu anii petrecuti in sedinte, noroc cu clientii extraordinari pe care i-am avut si care au atins obiective aproape ridicol de inalte!

In loc sa incerc a-mi recupera recunoasterea profesionala pierduta din start, l-am intrebat pe managerul respectiv daca a facut sport de performanta. Auzind ca da, am riscat inca o intrebare: „Care credeti ca e nevoia care leaga inca un campion cu multe win-uri si medalii de aur, de antrenorul sau?„. Dupa 2-3 secunde, mi-a raspuns, admirabil de sincer: „Doua lucruri: medaliile viitoare si trecerea peste propriile limite, care oricum sunt peste ale celorlalte! Ma gandesc la Serghei Bubka…„.

De aici, a fost usor sa inteleaga de ce nu sunt consultant, cu atat mai putin expert in altceva decat in coaching. Generalizand, as puncta 5 mari diferente, usor de cuantificat, dintre consultanta si coaching:

  1. Consultanta are ca obiect de lucru produsele, procesele si procedurile care guverneaza interactiunile companiei sau clientului, interne sau externe. Coaching-ul are ca obiect de lucru omul sau grupurile de oameni implicate in aceste interactiuni. De ex., nu poti face coaching pe un produs. Poti face coaching pe dezvoltarea produsului respectiv, in momentul in care exista unul sau mai multi responsabili de aceasta. Coaching-ul este pentru si despre oameni.
  2. Consultanta ofera solutii prin expertiza unuia sau a mai multor sisteme, pentru a rezolva dificultatile companiei-client sau a clientului. Coaching-ul ofera invatarea prin experienta, ghidata de obiectivele propuse de companie si/sau client. Coaching-ul NU rezolva probleme, ci ofera sprijin, ghidaj si flexibilitate sporita in trecerea la nivelul urmator.
  3. Consultanta exista prin evaluari, strategii, pasi, planuri de actiune si obiective deja existente, care se aplica la client. De cele mai multe ori, adaptarile sunt minimale. Coaching-ul, in schimb, incurajeaza clientul sa isi formuleze practic toate instrumentele de care are nevoie, ca sa intervina imediat, creativ si liber.
  4. Consultanta poate sa isi asume parti din contractul cu clientul, pe care sa le faca in locul acestuia. Coaching-ul nu face niciodata asta, ci permite clientului sa se concentreze pe ceea ce e relevant acum si sa actioneze ca atare. Antrenorul nu alearga niciodata in locul sportivilor.
  5. Produsul consultantei este un set de recomandari si un plan de actiune, care trebuie agreat cu clientul sau compania acestuia. Produsul coaching-ului este autonomia clientului si dezvoltarea sistemelor din compania acestuia, care se manifesta prin strategii si planuri de actiune stabilite exclusiv de client/companie.

Mai sunt si alte diferente, insa cred ca acestea mi le pot asuma in fiecare zi, cu fiecare intalnire individuala sau cu o echipa. Voi ce parere aveti?

Cei 4 stalpi ai schimbarii

Toată lumea vorbește despre schimbare în ultima vreme. Iar majoritatea „vorbăreților” au multe idei, le prezintă în discursuri care-mai-de-care mai atrăgătoare, folosind exemple exotice sau inventate pe loc (ador utilizarea genunchilor în a genera soluții strălucite de business, v-am spus?). Schimbarea este recunoscută și devine un proces fără de care noi (oamenii de business, ba chiar și românii ca popor!) riscăm sa alunecăm în neantul istoriei, fără vreo posibilitate de a mai reveni.

Nu mă înțelegeți greșit, schimbarea este și va rămâne singura constantă a vieților noastre. Cred cu tărie asta și practic fervent schimbarea, cu fiecare contact profesional pe care îl am. Însă am ajuns să mă întreb cum putem să punem problema mai bine, cum putem să gestionăm schimbarea astfel încât să dea rezultate durabile, pe termen lung.

Astfel, am ajuns la 4 întrebări pe care le consider fundamentale. Vi le prezint aici, însoțite de 4 exemple reale de evitare a acestor întrebări, cu rol de ilustrare:

    Ce anume se schimbă?

Zilele trecute am fost contactat telefonic de un reprezentant al unei corporații. Pe nerăsuflate, mi-a descris un proces de management al schimbării: pași, nivele, atribuții, responsabilități, dead-line-uri, etc. Impresionat de debitul verbal al acestuia, nu l-am oprit in primul minut al discursului, însă deja din al doilea îmi răsărise o întrebare în minte. Recte, întrebarea de mai sus!

După alte 2-3 minute, ne-a fost amândorura clar că schimbarea nu avea un obiectiv de business clar și bine atașat minunatului proces în care managerii deja se avântaseră. Existau în schimb o mulțime de oportunități, o altă mulțime de probleme (ador și cuvântul ăsta, definitor pentru România-care-se-devalorizează-singură!) și o a treia mulțime de scopuri care erau de ne-cuprins în acel proces de schimbare.

    Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?

Acum aproximativ un an am susținut un workshop pe același subiect: managementul schimbării. Workshop ce a început foarte amuzant pentru mine, cel puțin. Cei 50 de manageri ai organizației-client au răspuns în cor întrebării de mai sus, cu „Păăii, credeam că Dvs. ne spuneți asta, aici!”.

De cele mai multe ori, decizia schimbării se ia la un nivel atât de înalt, încât nimeni nu știe exact cum vor fi afectați oamenii de rând. Rezultă 2 categorii de frustrați: liderii și cei care îi urmează. Adică toată lumea. La nivelul României, această situație apare de cele mai multe ori – evident – în relația dintre Guvern și oamenii care îi dau bani acestuia.

    Ce se păstrează neschimbat?

Am întânit o mulțime de adepți entuziaști ai ideii de schimbare. Numai săptămâna trecută, am avut ocazia să aud de vreo 20 de ori la TV sublima frază „România necesită o schimbare fundamentală”. Și credeți-mă pe cuvânt, deschid televizorul rar! Aici îi dau ca exemplu pe toți cei care au sau speră la vreun beneficiu de pe urma clasei politice românești. Și pe rudele lor, con-sangvine sau simbolic-coloristice. Înțeleg ‘mnealor la cine mă refer!

Puțini se gândesc însă că schimbarea e un proces inerent costisitor. Care trebuie gestionat – mai ales în Balcani – cu un tabel de cheltuieli ținut la zi. Iar costurile scad când se păstrează lucrurile care funcționează optim. De exemplu, nu știu cine a fost „managerul” care a decis dizolvarea Codului Comercial în Codul Civil, atunci când a decis-o. În cele mai multe discuții privind cadrul larg al pieții locale de afaceri, ajung să aud că aceasta decizie a dereglat complet și pe termen lung dezvoltarea inițiativei private în România.

    Cine și ce pierde în această schimbare?

La o ședință de antrenament de afaceri (da, acesta este traducerea ocupației mele de zi cu zi, „business coaching”!) am pus întrebarea-pilon într-o situație în care primisem deja un răspuns la ea. Recunosc, am adaugat un „ȘI” la început. Ce credeți că s-a întâmplat? Persoana respectivă a înțeles fără prea multe cuvinte că e nevoie să își asume pierderile inerente. Și-a fost mai bine, pentru el.

Schimbarea nu începe cu situația nouă și dorită. Ba dimpotrivă, de cele mai multe ori e nevoie să renunțăm la prezentul „călduț”. Așa că putem spune că schimbarea începe cu sfârșiturile, cu încetarea acțiunilor care ne-au adus în nevoie de ea.

Și pentru că tot pomenesc de „sfârșituri”, mă voi opri aici. Nu înainte de a vă spune că aproape 90% din comunicare ține de a asculta. De aceea am formulat aceste întrebări:

  1. Ce anume se schimbă?
  2. Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?
  3. Ce se păstrează neschimbat?
  4. Cine și ce pierde în această schimbare?

Voi aveți răspunsuri, pentru afacerea voastră, pentru viața personală, pentru România?

(articol publicat pe VoxPublica)

i don't have time…

mirrorAstazi, umbland prin arhivele personale dupa ceva materiale despre comunicarea non-verbala, am trait un moment foarte frumos, generat de o fila primita la randu-mi de la unul dintre oamenii care si-au indeplinit, in viata mea, rolul de mentori.

Rezultatul a fost o reamintire plina de caldura (stiti sentimentul, cand gasiti telefonul unui prieten drag, cu care nu ati mai reusit sa tineti legatura?), pe care m-am gandit sa v-o impartasesc: am sa postez aceasta poezie regasita de mine dupa 9 ani.

Ca si atunci, si acum imi place foarte mult. Si va indemn sa reflectati un moment asupra ei, poate va deschide cateva porti personale, orecum-intepenite de viata de zi cu zi.

I don’t have time

to have time for everything

I don’t have seasons enough to have

a season for every purpose, Ecclesiastes

was wrong about that.

I need to love and to hate at the same moment,

to laugh and cry with the same eyes,

with the same hands to cast away stones and to gather them,

to make love in war and war in love.

And to hate and forgive and remember and forget,

to set in order and confuse, to eat and to digest

what history

takes years and years to do.

I don’t have time. When I lose, I seek, when I find

I forget, what I forget I love, when I love

I begin to forget.

And my soul is experienced, my soul is very professional.

Only a body remains forever

an amateur. It tries and it misses,

get muddled, doesn’t learn a thing,

drunk and blind in it’s pleasures

and in it’s pains.

I will die as figs die in autumn,

shriveled and full of ourselves and sweet,

the leaves growing dry on the ground,

the bare branches already pointing to the place

where there’s time for everything.

Yehuda Amichai

coaching la pliculet (2)

Continui seria „coaching la pliculet” cu o alta intrebare care – paradoxal –  imi da energie in fiecare zi:

Daca faci si astazi ce-ai facut ieri si alaltaieri,

unde te vezi ajungand in 25 de ani?

growing seed

Intrebarea se refera la ce putem schimba si ce putem pastra in viata noastra, pentru a avea mai multa implinire, mai mult succes. De cele mai multe ori, oamenii tind sa ramana in acelasi „loc” pana cand viata le da un impuls catre inainte. Si acel impuls este, aproape intotdeauna, perceput ca dureros.

Care sunt raspunsurile voastre? Le astept aici.

It's what you learn after you know it all that counts. (John Wooden)

Vin de la un meeting cu cativa business-owneri. Si sunt un pic deranjat de o atitudine pe care am intalnit-o des, atat la oamenii de afaceri, cat si la alte „staruri” si „starlete” locale. Atitudinea este „I know it all„.

ce muschii mei...

De fiecare data cand apare aceasta atitudine, ma mir precum un copil: cum a ajuns acel om sa creada cu sinceritate ca le stie pe toate? Care e obligatia, tensiunea, resortul intern care il face sa declare, aprobator, „da, stiu!”? Ma crucesc – cu limba-n gura, cum faceau crestinii la Stambul pe vremea otomanilor – si caut sa termin cat mai repede discutia. Asa am facut si de acesta data, cu unul dintre putin-milionarii prezenti…

Ajung acasa, dau drumul la tv, pe un canal serios, pic intr-o emisiune serioasa …ghici ciuperca ce-i!? EXACT aceeasi atitudine, la majoritatea invitatilor! Ba chiar si la moderatori, fara nici o …moderatie. Nu gresea cel care a spus ca romanii sunt o tara de intelectuali. Insa practica ne omoara.

Sincer, cred ca acesta atitudine este unul dintre principalele blocaje in evolutia noastra, ca specie. In particular, un imens blocaj in calea unei Romanii mai dezvoltate, mai sanatoase, mai adulte.

Atat voiam sa va impartasesc. Ah, si-o intrebare:

Ce vreti cu ardoare sa mai invatati, chiar daca stapaniti bine domeniul vostru de activitate?

de relatio (10 sec. cut)

In aproape fiecare intalnire pe care o am cu o persoana necunoscuta, exersez o practica invatata de multi ani, din coaching: „prima impresie„. Bineinteles, este vorba de cele cateva secunde ale primei interactiuni cu persoana respectiva. Pentru profesionistul din mine, aceste secunde sunt fundamentale intr-un sens practic: persoana (citeste: clientul de coaching!) va performa instantaneu toate comportamentele si atitudinile care il/o blocheaza in drumul catre implinire si succes. Asta pentru ca stie cine sunt si crede ca poate depasi aceste obstacole. La limita, chiar si cand nu e sigur(a) de capacitatile proprii, tot va afisa un registru comportamental care contine indicii clare despre directia autentica de dezvoltare. Dar asta e „la job”…

DSC_0061

Continui prin a va povesti 2 intalniri care nu au legatura directa cu ceea ce fac zi de zi: coaching, mentoring, leadership development, management transformation, etc. Si vreau de la inceput sa va invit la un exercitiu distractiv, asemanator cu ghicitul in cafea. Tema ar fi: cum credeti ca vor evolua acesti oameni? Dar relatia mea cu ei? Haideti sa incepem:

Take 1: Deunazi m-am intalnit cu o personalitate recunoscuta a mediului de afaceri din Romania. Nu conteaza nume, functie si istoric, in exercitiul nostru. Intalnirea a decurs cam asa: am intrat la el in birou, dupa ce am asteptat 10 minute intr-un secretariat chic si foarte ordonat. Eu am zambit, el a zambit. Mi-a intins mana, a strans-o cu putere si m-a invitat sa iau loc intr-un fotoliu confortabil. I-am strans mana, tacut, m-am asezat. El a inceput sa vorbeasca usor agitat, masurandu-ma din priviri si cautandu-se prin buzunare dupa o carte de vizita. L-am ascultat, tot in tacere, incuviintand din cand in cand lucrurile pe care le spunea. N-a gasit carte de vizita, m-a invitat sa cer o cafea, apa, suc de portocale si a inceput sa ma intrebe diverse lucruri. Intre timp, mainile ii erau agitate, umerii ficsi si gatul si mai fix. Statea picior peste picior si folosea verbe la timpul prezent, marcandu-le prin ridicari de sprancene si prin incretituri ale ridurilor de expresie. La sfarsitul celor 10 secunde deja aveam un lucru pe lista de „to do”…

Take 2: Ma suna o prietena foarte buna, Y. Batem palma pe-o cafea la Hilton, radem un pic si inchide. Dupa 2 zile, ma asez confortabil la „English Club” intr-un fotoliu si astept, rememorand amintiri din timpul facultatii. In mai putin de 10 minute, apare si Y: tinuta office, gris cu negru, un pic de verde in ochi si-n esarfa si-un zambet furios. Ma ridic, ii iau haina, o invit sa se aseze si sa respire. Ignora sugestia mea si incepe sa vorbeasca maruntit despre „o problema importanta” cu care se confrunta. In paralel, ochii i se plimba in 3 directii: oglinda imaginara (da, stiu ce-i aia!), privirea mea & mediul inconjurator. Mainile imi arata „problema”, desenand cercuri, drepte si combinatia (semi-cercuri, cred). Respira profund, aproape oftat, fara nici un zambet. Dupa primele 10-15 cuvinte, tonul vocii devine ascutit si privirea se fixeaza in ochii mei. Aud un „de ce…?”, ba nu, o serie. Foarte, foarte repede, apare al doilea subiect de discutie, mai aprins ca primul. Y. se lasa pe spate, vorbele devin sacadate si reci.

…ca sa fiu sigur ca nu devine un exercitiu imaginativ, am si cateva intrebari care se vor a fi jaloane:

  • Cati dintre voi credeti ca primul minut conteaza foarte mult intr-o intalnire?
  • Cat dati atentie limbajului verbal (7%) fata de cel nonverbal (83%) intr-o conversatie?
  • Care credeti ca e relatia dintre perceptiile proprii despre persoana care va vorbeste si subiectul abordat de aceasta?
  • Cum stiti ca sunteti acceptati, cu tot cu credintele si valorile voastre, de cineva „nou”?

Si, pentru a lasa ce-i mai bun la sfarsit:

    Care ar fi o replica de 1 milion de puncte pentru fiecare dintre cei 2?

Crezul meu

Buddha

May I become a protector for the protectorless;

A guide for those who wish to travel on the road;

And, for those who wish to cross the water,

May I become a boat, a ship, or a bridge.

— Shantideva


(ce Bine, Frumos si Adevarat e sa te regasesti in 4 versuri! da, acesta este Crezul meu.)

Triburile noastre

Am gasit o prezentare foarte interesanta a profesorului David Logan pe TED Talks, despre „triburile” lumii moderne. Va invit sa o urmariti, intrebandu-va un singur lucru:

Cum crezi ca poti evolua de la stadiul 4 la stadiul 5?

Astept cateva raspunsuri de la voi. Multumesc!