Etichetă: experienta de viata

Coaching-ul echipei de management

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Criza de 6 ore

Mihai Stănescu 2 Comentarii

E criza iar. Cel putin asta anunta toate canalele de comunicare internationale, mai mult sau mai putin oficializate. „Criza” inseamna schimbare si oportunitate, sa nu uiti asta. Si pentru noi, oamenii, a ne descurca cu schimbarile este poate cea mai importanta activitate. De ce sa te sperii de ea? Doar o faci, mai toata viata.

Uneori chiar ideea de schimbare poate fi o piedica in calea schimbarii. Aproape de fiecare data cand vorbim de schimbare, parca ne vine sa lasam lucrurile exact cum sunt, de teama pierderii a ceea ce avem deja. Imi amintesc un moment amuzant de acum 7-8 ani, in care discutam cu un presedinte de companie. Subiectul era un program de „schimbare organizationala” pentru compania pe care o conducea. Mai pe romaneste, lucrurile avansasera atat de mult in directii nu tocmai bune, inca era nevoie de o schimbare radicala. Cu toate acestea, simpaticul presedinte m-a rugat sa denumim altfel programul, „…ca sa nu ii speriem pe oameni!„. Amintirea aceasta imi revine ori de cate ori ma gandesc la prima piedica in calea schimbarii: chiar ideea de schimbare!

Ceea ce mi se pare foarte interesant este ca schimbarea nu este, in sine, un lucru tangibil. Nu stim decat rezultatele dorite ale unei schimbari, nu si cum functioneaza schimbarea in sine. Deseori, schimbarea vine intr-o forma atat de necunoscuta incat credem ca …pur si simplu nu este vorba despre noi. E despre ceilalti! Am intalnit o gramada de oameni – facand coaching in Romania sau pur si simplu in intalniri sociale – care sunt realmente convinsi ca schimbarea este apanajul guvernantilor, a politicienilor si a „clasei de conducere„. Sefii trebuie sa se schimbe, ca sa facem si noi ceva! Daca te uiti in lume, orice schimbare sociala sau politica, institutionala sau organizationala debuteaza exact invers: oamenii simpli isi dau seama ca ceva nu mai merge bine si semnalizeaza asta. Sau chiar iau masuri locale, daca sunt suficient de maturi si controleaza bine lucrurile.

Iti place sau nu, schimbarea este inevitabila. La fel de inevitabila ca si respiratia.

Insa lucrurile nu stau chiar atat de …rau. Putem controla un lucru extrem de important, in fiecare schimbare prin care trecem: primul pas inspre o stare noua a lucrurilor, actul prin care lasam de-o parte frica de insucces. Iti propun sa incerci acest prim pas, intr-un exercitiu foarte simplu: ia-ti o zi completa libera din cadrul vietii tale aglomerate si propune-ti sa faci orice iti trece prin cap. Bineinteles, in limitele posibilitatilor tale. Insa propune-ti si o limita de timp, sa zicem 6 ore. Ai 6 ore intregi sa faci fix ce vrei tu. Aceasta este sarcina ta.

Inevitabil, va trebui sa faci cateva alegeri: fac asta sau altceva. Avand numai 6 ore, chiar e nevoie sa faci ceva ca sa iti duci la indeplinire sarcina!

***

Ei, cum a fost? Regreti alegerile pe care le-ai facut? Iti doreai sa fi facut altceva?

Presupunerea mea este ca regretul nu se naste neaparat din actiune, ci mai degraba din lipsa ei. Ar fi interesant sa imi spui daca ti-a fost atat de greu sa infrunti demonul „deciziei gresite”, incat sa nu fi facut nimic toate cele 6 ore. Nimic in afara lucrurilor pe care le faci oricum in fiecare zi.

Cum te-ai simtit? Ti-a fost teama? Te-ai entuziasmat? Te simti implinit?

Te intreb pentru ca toate aceste emotii sunt parte din viata, sunt rezultante potentiale ale ideii de schimbare. Iesirile in afara cotidianului ultra-confortabil in care te-ai instalat …iti hranesc sufletul!

Ok, respira. Hai inapoi, in realitate. Asta e viata ta. Este esential sa te misti inainte, inspre viitor, chiar daca de multe ori ti se pare ca drumurile pe care mergi sunt aproape fara sfarsit. Alege. Iesi din timpul tau predictibil si inainteaza in viitorul complet necunoscut al vietii tale. Hai!

***

De fapt, iesirea pe care ti-o propun este ca orice alta iesire: o calatorie. Asta inseamna ca iti pastrezi vointa si putinta de a schimba traseul oricand. Si mai inseamna ceva: indiferent de conditii, vei invata si iti vei imbogati sufletul.

 

Cele ’10 porunci’ proprii si personale

Mihai Stănescu 3 Comentarii

Am primit zilele trecute prima leapsa din scurta mea viata de blogger, de la prietenul meu Claudiu Ciobanu. Emotionat, am inceput sa ma gandesc la tema ei: 10 principii dupa care ma ghidez in (aceasta) viata.

Iata rezultatul:

1. Sa ramai curios, indiferent ce-ar fi. Umblu in fiecare zi printre oameni care stiu, care stiu ca stiu si care…cred ca stiu mai mult decat stiu. Daca este o piedica in calea dezvoltarii (personale, profesionale, emotionale, sociale, etc.), aceasta este: sa stii tot.

2. Provoaca-te catre mai bine. Niciodata nu am fost multumit pe deplin cu starea actuala a lucrurilor. Asta nu inseamna ca sunt un mare nemultumit, cred ca stiu sa apreciez ce-mi ofera necunoscutii, cei pe care ii iubesc, viata si bunul Dumnezeu. Insa mai tot timpul ma vei gasi imbunatatind ceva.

3. Armonia exterioara reflecta cea interioara. Armonia vorbelor, a gesturilor, a timpilor, miscarilor, respiratiei, relatiilor si viselor. Sunt un „wa addict”, daca pot spune asa. Wa e japonezul de la armonie perceptibila, in sens exterior.

4. O medalie nu e de ajuns. E mai mult un pitt-stop, o confirmare ca sunt pe drumul cel bun. Si nu le cersesc, le castig cu efort intens & indelungat. Eu sunt cel care rade scurt si o ia de la capat.

5. Cele mai dure momente din viata sunt cele mai bune lectii. Am trecut prin niste momente foarte grele in viata. Care, dupa un timp, au capatat sensuri si nuante de sensuri noi, imbogatindu-ma enorm. Intelegeti voi ce zic, nu?

6. Ofera tot ce ai, ti se va intoarce in-miit. Campania anti-egoism marca Mihai Stanescu, cunoscuta de Mihai Stanescu! Serios, de fiecare data cand dau ceva din toata inima, mi se intoarce multiplicat. Si opusul este la fel de valabil: cand dau cu juma’ de norma, in scurt timp imi doresc sa nu fi dat.

7. Apara ce-i „sfant” pentru tine. Da, discutam orice. Din orice puncte de vedere vreti. Insa am cateva subiecte pe care le sustin cu mare pasiune si dedicare. Unul dintre ele este ca fiinta umana poate evolua in fiecre zi din viata ei. Si-a mea.

8. Fii practic (Romanian uncut). Sunt inconjurat de oameni destepti, cu diplome si statut social bine/sus pus. Sau de oameni care sunt pe aceasta directie. Insa ador sa discut lucruri practice, fara sa intru in analize nesfarsite si consideratii ale consideratiilor… Mai ales ca mi-am petrecut o mare parte din viata invatand lucruri teoretice. I had enough!

9. Ofera recunoastere, de cate ori poti. Adaptare relationala a binecunoscutei melodii. Sunt atatia oameni care au nevoie de un cuvant bun si realist, incat uneori mi-e greu sa le raspund tuturor. Insa nu voi renunta niciodata la asta, cat voi trai.

10. Nimic fara muzica. Cand scriu, citesc, ma plimb, tac, ma gandesc, alerg, …ce mai, cam tot timpul am nevoie de o coloana sonora. Asa sunt de cand ma stiu (thanks, mom!) si mi-e foarte bine asa.

Cam atat, deocamdata. Inainte sa inchei, va arat si o schema. Desi e conceptuala in draci si este doar una dintre multele pe aceeasi tema, pentru mine are valoare.

© Steve Pavlina

Ah, era sa uit! Dau mai departe aceasta leapsa catre:

Ciprian Trandafirescu

Sandra Ghitescu

Madalina Uceanu

burnout… anyone?

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Nu stiu cati dintre voi stiu ce inseamna intr-adevar „burnout syndrome”. Cred insa ca multi l-au simtit pe pielea lor. Nu voi face un articol stiintific pe aceasta tema, insa va voi oferi cateva informatii in legatura cu aceasta pacoste moderna. Sper sa va ajute, pe voi si pe cei de langa voi.

Am de ieri un client nou, un antreprenor destul de „celebru”, cel putin la nivelul industriei in care ii functioneaza afacerile. Un tip super-inteligent, activ, cu simt critic sanatos si …foarte, foarte obosit. Va marturisesc sincer, nu am mai vazut de mult pe cineva atat de consumat de activitatea zilnica. Cat am stat impreuna, in cele 90 de minute ale primei sedinte de coaching, am delimitat rapid tintele si obiectivele pe care si le propune, modul in care putem inainta catre ele si toate detaliile legate de contractul de coaching. Spun „rapid” pentru ca totul a durat cam 10 minute, puse cap la cap. Insa in timpul acestor 10 minute au existat 4-5 pauze lungi, in care mi-a fost dat sa vad un om care incerca din rasputeri sa isi recupereze energia…

stormysky

In intalnirea de ieri, am putut vedea inca din primele minute cateva semne ale burn-out-ului. Sau,mai bine spus, ale fazelor premergatoare lui (da, cei care au trecut prin asta isi pot identifica pasii care i-au adus in postura asta ingrata de viata):

– nervii. Omul era nervos cu toata lumea dimprejur, mai putin cu mine. Nu tipa, dar tonul era rastit de fiecare data cand incerca sa relationeze cu cineva (la telefon sau chiar direct). Asta e un semn clar si usor de identificat, in engleza se numeste „displacement of conflict” si inseamna ca persoana nu-si da seama de unde vine, de fapt, sursa stresului propriu.

– dorinta nestavilita de a dovedi ca e mai bun. Da, am fost martorul unei insiruiri de succese impresionante. La inceput, am crezut ca e vorba de echipa lui de manageri, insa am constat cu stupoare ca era vorba de o singura persoana: el. Ca si cum nu ar exista o limita la „work harder”.

– negarea problemelor. Adica cinism si frustrare, bine ascunse intr-un limbaj elevat, in cateva constatari generale de genul „asa-i pe la noi, ce sa-i faci!”.

…si inca 2-3 din acelasi registru comportamental. De obicei, cand ajung la 3 observatii de acest gen, il confrunt direct pe pmul din fata mea cu acestea. Ceea ce am si facut, in ultimele minute alea intalnirii noastre. Stiti ce s-a intamplat? Acest om de afaceri de succes, plin de idei si de planuri, cu o cultura manageriala impresionanta si cu o experienta de viata cat 3 vieti obisnuite, …s-a oprit. Si a inceput sa zambeasca, sincer si cu ochii inchisi. Eu numesc asta „gol in minutul 90”! 🙂

Acestea fiind scrise, inchei aici. Nu inainte de a va mai da cateva chei de identificare ale „burn-out syndrome”. Asa ca veti sti ca va indreptati catre asta, atunci cand:

1. Fiecare zi devine o povara.

2. Nu mai puteti simti nimic pozitiv in ceea ce munciti.

3. Nu credeti ca sunteti apreciati sau ca nu aduceti nici o imbunatatire prin ceea ce faceti.

4. Diferenta dintre valorile proprii si ce faceti e ca de la cer la pamant.

5. Obiectivele pe care vi le definiti sau care va sunt definite sunt total nerealiste si imposibile.

6. Fiecare zi (sau o buna parte din ea) este ocupata cu lucruri care nu va aduc nici cea mai mica bucurie/implinire.

7. Nu v-ati mai vazut prietenii si pe cei dragi de „ceva” vreme si daca s-a intamplat, era intr-o pauza auto-impusa.

Solutii? Sunt o multime, chiar la degetul mic. Si daca nu reusiti sa le gasiti, dati-mi un telefon, iesim la o cafea si exploram cateva solutii. Ca-i pacat…