Coaching-ul echipei de management

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Read More

Frica de succes, de esec, de…

Acum ceva vreme te-am intrebat pe pagina de Facebook pe care dintre cele doua frici – de succes sau de esec – o consideri mai grava. Am primit cateva raspunsuri si iti multumesc. La fel, la ultimele discursuri in public am primit constant cererea de a creiona un drum peste aceste frici. Incerc acum, mai in general, promitandu-ti sa coboram in foarte specific cand ne vedem.

Bun. Ambele frici au simptome foarte asemanatoare. Daca te duci la un interviu, oricata experienta si expertiza ai, vei avea o usoara anxietate. La fel, cand e vorba de teste, analize etc. Am observat in anii de coaching in Romania ca situatiile asemanatoare ii pot face pe oameni de altfel foarte intregi sa devina inchisi, sa aleaga numai solutii conservatoare, sa nu se avante mai departe. Mai ales in situatii de criza. Se spune ca „ne retragem pe pozitiile tari„, adica ne intoarcem foarte repede la credinte vechi si la comportamentele asociate cu acestea. De ce? Pentru ca stim foarte exact ce inseamna esecul. Iar aceasta familiaritate extrema ne cheama, realmente, la cele mai vechi comportamente.

Problema reala mi se pare, totusi, frica de succes. Daca nu esti familiarizat cu ea si nu stii cum sa o dresezi sa lucreze pentru tine, ea te arunca in ceea ce stii foarte bine din experientele tale mai neplacute: esecul. Iar o modalitate simpla de a o dresa este sa iti intaresti increderea in tine. Sa iti fii cel mai bun confident. Iti spun imediat de ce scriu „confident”, nu e un secret.

Ca sa iti ridici increderea in fortele proprii, uita-te inapoi, in trecut, un pic. Si vezi ca de cele mai multe ori ai castigat, nu ai pierdut. Si cel mai important lucru: ai supravietuit tuturor esecurilor. Stii vorba aia? Ce nu te omoara, te intareste. Deci esti …tare. Si ai invatat o gramada de lucruri, din incercarile tale. Mai mult decat atat, cu un trecut asa de lung si diversificat, chaiar ai resurse suficiente sa te confrunti cu situatia de fata, cea generatoare de frica. Experienta indelungata …situatie stresanta pe termen scurt. Te-ai prins?

Daca ai plonjat in trecut si ti-ai amintit succesele, urmatorul pas este sa te concentrezi aproape exclusiv pe punctele tale forte. Toate vocile din propriu-ti cap sa fie aliniate inspre calitatile tale. Esti bun, acum! In coaching vad multi lideri. Foarte multi. Toti, buni. Si de cele mai multe ori, fiecare dintre ei au doar cateva calitati pe care joaca, sa fie atat de buni. In rest, sunt perfect „normali” pe mai toate capacitatile si competentele. Ba chiar slabi la unele dintre ele. Ei obtin succesul facand exact acelasi lucru: scot calitatile in fata si lucreaza cu ele. Poate, isi propun sa isi imbunatateasca si celelalte capacitati. Uneori. Dar cu siguranta, nu le lasa sa devina piedici in calea succesului lor.

Si ultima chestie: ai, dom’le, incredere in tine! Scriam mai sus, sa iti fii propriul confident. Confident vine din latinul „con fidere„, care inseamna „cu credinta„. Trateaza-te cu credinta ca vei reusi! Marii lideri pe care ii cunosc stiu ca ultimul nivel de credinta este sa crezi in nevazut. Sa ai o viziune. Sa orientezi viitorul catre nevazutul pe care ti-l doresti. Asta fac ei: ajuta oamenii sa ajunga sa opereze la acel nivel de credinta care le permite sa aiba putere si incredere in calea pe care o aleg. Ca totul va fi bine, pana la urma. OK?

Succes!