Tranzitia catre urmatorul nivel

In ultima vreme m-am intalnit cu mai multi CEO, atat romani cat si straini. Revenind incet-incet (unii) sau mai repejor (altii) dupa efectele crizei economice mondiale, mai toti mi-au marturisit ca schimbarile pe care le-au simtit cel mai puternic au fost – paradoxal! – la nivel personal. Am auzit expresii ca „viziune schimbata„, „implicare maxima„, „criza de valori„, „lipsa de orizont” etc. Dincolo de cuvinte, starea emotionala – foarte importanta, cand vorbim de un lider de afaceri! – este una de usurare, de revenire a sperantei. Antreprenori sau manageri de corporatii, sefii de business au inceput sa isi redeseneze companiile pentru a face fata perioadei urmatoare.

Le-am pus si o intrebare, mai degraba de verificare:

Care este nevoia personala cea mai relevanta, ca sa duci in continuare compania

si pe oamenii tai in directia rezultatelor pe care le ceri?


Raspunsurile au variat, ca si intensitate si lungime. Insa toate au avut un sens clar: nevoia de transformare personala.

Fara exceptie, cei cu care am vorbit au depus eforturi foarte mari in a-si cladi sau dezvolta companiile aici, in Romania. Fara exceptie, ei s-au concentrat in ultima perioada pe aspectele mai tehnice ale business-ului pe care il conduc, in special pe optimizarea proceselor si pe vanzari. Lucruri importante, din punctul de vedere al mentinerii cifrelor din planificari. Mai mult decat atat, aceste aspecte tehnice au fost si sunt pe deplin in confortul activitatii de zi cu zi, puncte tari care i-au calificat pe toti in pozitii de top.

In coaching, una dintre abilitatile cele mai avansate este sa asculti ceea ce nu este spus. Adica sa creezi o relatie atat de autentica si puternica, incat comunicarea sa avanseze de la cuvinte si replici la un dialog al atitudinilor si noilor perspective, inca nepuse in cuvinte. Cand ascultam cu maxima atentie cuvintele directorilor de companii, am inteles ca in fundal se manifesta un aspect clar: acela al ajustarilor stilului managerial si al capacitatilor de business. CU fiecare CEO, mi-am dat seama din ce in ce mai clar de acest lucru, ba chiar am inceput sa vad si rezultatele practice ale ajustarilor. Iar cel mai important rezultat este acela ca nici unul nu mai vrea sa duca business-ul singur, pe propriul efort.

La fel cum companiile au nevoie sa se transforme, sa treaca de la un stadiu de dezvoltare la altul, si liderii lor au nevoie sa faca schimbari personale. De cele mai multe ori, CEO-ul este ori fondatorul afacerii, ori ocupa aceasta functie de foarte mult timp. iar din aceasta pozitie „istorica”, poate crede ca afacerea merge bine de multa vreme, fara ca el sau ea sa faca prea multe schimbari pe plan personal. Implicit, apare ideea ca nu e chiar atat de mare nevoia de schimbare. Aceasta atitudine imi aduce aminte de o mica poveste corporatista: un manager se arunca de la etajul 50 al unei cladiri  de birouri, ajunge in cadere la etajul 25 si concluzioneaza „Pana aici, nici o problema!”. Din nefericire, dupa alte 25 de etaje s-a intalnit cu cea mai mare problema a vietii lui. Si ultima!

Aceasta replica a capatat o valoare de fenomen social in business-ul romanesc, inainte de criza. Culmea, la nivelul atitudinii majoritatii oamenilor de afaceri, „pana aici, nici o problema!” e inca prezent …pana in momentul in care o varietate enorma de mici probleme se coreleaza si accelereaza rapid catre o criza. De cele mai multe ori, semnele exista, insa nu sunt valorizate ca atare. Ba mai mult, exista si oameni care le vad, dar nici ei nu sunt crezuti.

In final, o sugestie: daca esti decidentul ultim (sau unul dintre ei) din compania ta, identifica oamenii din jurul tau care ar putea sa comunice cu tine direct si sincer. Care nu au agende ascunse sau interese oculte. Ei te pot ajuta sa determini cu exactitate momentul in care e nevoie sa faci schimbarile necesare ca sa treci cu succes prin tranzitiile perioadei actuale. Ia in considerare si prezenta unui om din exterior, unuia care a reusit sa faca tranzitiile pe care le simti aproape de tine si compania ta. Ajutorul lui poate fi extraordinar de folositor, mai ales atunci cand iti redefinesti rolul si comportamentele, continuand in acelasi timp sa conduci afacerea catre nivelele viitoare de crestere si profit.

Succes!

It's what you learn after you know it all that counts. (John Wooden)

Vin de la un meeting cu cativa business-owneri. Si sunt un pic deranjat de o atitudine pe care am intalnit-o des, atat la oamenii de afaceri, cat si la alte „staruri” si „starlete” locale. Atitudinea este „I know it all„.

ce muschii mei...

De fiecare data cand apare aceasta atitudine, ma mir precum un copil: cum a ajuns acel om sa creada cu sinceritate ca le stie pe toate? Care e obligatia, tensiunea, resortul intern care il face sa declare, aprobator, „da, stiu!”? Ma crucesc – cu limba-n gura, cum faceau crestinii la Stambul pe vremea otomanilor – si caut sa termin cat mai repede discutia. Asa am facut si de acesta data, cu unul dintre putin-milionarii prezenti…

Ajung acasa, dau drumul la tv, pe un canal serios, pic intr-o emisiune serioasa …ghici ciuperca ce-i!? EXACT aceeasi atitudine, la majoritatea invitatilor! Ba chiar si la moderatori, fara nici o …moderatie. Nu gresea cel care a spus ca romanii sunt o tara de intelectuali. Insa practica ne omoara.

Sincer, cred ca acesta atitudine este unul dintre principalele blocaje in evolutia noastra, ca specie. In particular, un imens blocaj in calea unei Romanii mai dezvoltate, mai sanatoase, mai adulte.

Atat voiam sa va impartasesc. Ah, si-o intrebare:

Ce vreti cu ardoare sa mai invatati, chiar daca stapaniti bine domeniul vostru de activitate?

cum ajungi manager (Romanian mix 5- vs. 5+)

work?V-ati intrebat vreodata cum a facut X sau Y sa ajunga manager? Dar voi, cum ati reusit sa treceti „de partea cealalta” a baricadei, in managementul companiei? Si alta intrebare: de ce majoritatea tinerilor (20-25 ani) isi doresc job-uri de „manageri in multinationala”? Nu stiu daca ati observat, insa e o intreaga nebunie legata de cuvantul asta: cei care nu au ajuns inca manageri trag din rasputeri sa isi adauge acest cuvant pe cartea de vizita (probabil din cauza mult-visatei cresteri de salar). Iar managerii sunt precum… pestii in apa. De parca asa s-au nascut, manageri.

Din experienta mea, in Romania pre-criza era destul de simplu sa ajungi manager. Majoritatea companiilor romanesti cresteau ca si numar de oameni, cifra de afaceri si cote de piata. Implicit, toata „lumea buna” avea nevoie de mai multi angajati care trebuiau – macar! – controlati intr-un fel. Mai mult decat atat, exista o categorie de manageri care se numesc asa pur si simplu din cauza ca „da bine”. De exemplu, eu am un „manager de cont” la fiecare dintre bancile cu care colaborez. Adica un tanar/o tanara care se uita peste conturile mele, de fiecare data cand dau un telefon. Sincer, mi se pare ciudat. But then again, who am I to judge!?

Deci: cum ajungi manager? Sau cum ai ajuns manager? E simplu, daca ne uitam la comportamentele cotidiene ale acestei parti a populatiei profesionale romane.  Culmea e ca am observat cateva puncte comune in aceste evolutii, puncte care sunt PARADOXALE: in orice manual de management, ele sunt mai degraba piedici in calea unui management eficient. Va prezint 5 dintre ele, marturisindu-va inca de pe acum ca, personal, am depasit de mult starea de uimire.

Cu scuzele de rigoare (uneori sunt mai ironic decat e cazul, stiu!), iata-le:

1. trebuie sa fii pregatit sa stai mult peste program. Da’ mult, nu 30-50 de minute! Ca si cum 8 ore pe zi ar fi doar incalzirea. Sa arati ca POTI! Poate suna ciudat, dar realitatea mi-a aratat in foarte multe cazuri ca managerul roman este total/partial ineficient cu administrarea timpului si a task-urilor. Cunosc o multime de oameni care prind rasaritul la servici, de mai multe ori pe luna.

2. trebuie sa ai o relatie foarte buna cu toti sefii si posibilii sefi. „Foarte Buna”, nu „ok”. Sa simta ca esti acolo, preocupat si gata sa prinzi orice zic ei. Si sa nu ai prea multe comentarii sau intrebari, ok? Trebuie sa intelegi din start ca tu nu ai prioritati, proiectele tale sunt importante doar in masura in care ele sunt o prioritate pentru sefi.

3. participa la toate „timbildingurile”. Lasa-ti acasa nevasta/sotul, copiii, prietenii si rudele, indiferent de circumstante. Rectific: doar daca se imbolnavesc, nu te duci la „timbilding”. Si neaparat, iti exprimi regretul de mai multe ori in saptamana post-eveniment. De ce? Romanii sunt bine-cunoscuti ca pretuind relatiile inter-umane, in dauna rezultatelor. Cine esti tu sa schimbi asta?

4. nu lua nici o decizie care sa implice banii companiei! Si daca iti iese cumva in fata o astfel de situatie, da-i un telefon sefului si intreaba-l candid „e ok sa…?”. La un moment dat se va satura de intrebarile tale si-ti va pune in brate un buget considerabil mai mare, ca sa te testeze. In acel moment, adu-ti aminte ca cea mai simpla modalitate de invatare este cea prin imitatie: fa ce-a facut si el, pe mai putini bani.

5. petrece cat de mult timp poti in „meetinguri”. Pentru orice problema, propune o intalnire. Nu conteaza ca se poate rezolva cu un E-mail sau cu un telefon de 2 minute. Cu siguranta vei gasi macar 2 colegi/colege la fel de interesati de intalnire, indiferent de subiect. By the way, asta e cel mai bun comportament de corelat cu pct. 2: daca tot nu ai prioritati personale, macar mimeaza-le pe cele ale companiei.

(…era cat pe-aci sa omit cel mai important punct…si cel mai „de succes”: TU ESTI SINGURUL CARE CONTEAZA! Calca pe cadavre, dar ai grija sa nu miroasa. Ceilalti sunt doar fraierii care te ajuta sa iti atingi scopurile. Sau, spus intr-un limbaj mai elevat, colegii sunt aceia cu care faci schimburi avantajoase in primul rand pentru tine. De cele mai multe ori, si-n ultimul… Nici macar nu incerca sa ii ajuti pe ceilalti, vei parea suspect! Eventual de-le o lectie usturatoare, demonstreaza-le incapacitatile de fata cu toti sefii de prin preajma. SAu, daca ti-e mai simplu, barfeste-i. Asta te va face vizibil si „de incredere”!)

––––––––––––––

Majoritatea covarsitoare a clientilor mei de coaching sunt …ati ghicit!? Da, sunt manageri! Dupa mii de vizite in diverse companii – insotite de zeci de mii de observatii asupra felurilor in care sunt facute lucrurile in aceste companii – am observat ca exista o singura caracteristica comuna: vor sa evolueze, sa creasca, sa invete, sa fie mai buni. Indiferent de cum au ajuns sa fie manageri, indiferent de cultura companiei si de stilurile de management promovate intern ca fiind „de succes”. Si cum sunt dedicat trup si suflet acestor oameni si echipe de oameni, ma grabesc sa contra-balansez punctele de mai sus cu cateva observatii privind comportamentul lor. Dupa umila-mi parere, aceste comportamente fac parte dintr-un stil de management autentic si evoluat:

1. Stabileste „contracte psihologice” clare cu toti colegii. Discuta cu ei despre ariile comune de competente si despre cum va puteti completa. Asigura-i ca orice tranzactie dintre voi va sta sub semnul „win-win”. Arata-le ca nu ai nici o agenda paralela, nici un obiectiv misterios/ascuns in relatie cu ei. Stabileste 2-3 valori comune, care va energizeaza si care va fac sa fiti mai buni.

2. Schimba/transmite orice informatie care e relevanta si valoroasa pentru ceilalti. Pas cu pas, transfoma-te intr-un releu de informatii noi si semnificative, intr-un om la care se poate apela pentru o idee macar. De cele mai multe ori, un cap limpede poate oferi o solutie care scade efortul si creste impactul rezultatului. Fii acest cap limpede!

3. Limiteaza-ti eficient timpul dedicat relatiilor. Curata-l de „impuritati”, recunoaste hotii de timp si confrunta-i. In sedinte, cere ca toata lumea sa lase introducerile si sa inceapa cu cele mai relevante puncte. In afara companiei (da, la „timbildinguri”!) propune subiecte care sunt importante pentru toti participantii. Intreaba despre cum puteti sa invatati impreuna lucruri noi si importante pentru ceea ce faceti.

4. Construieste-ti network-ul. Apeleaza la colegi, la prieteni si la contactele de la birou pentru a cauta oameni care te pot spijini sa iti dezvolti acele abilitati practice care te califica drept un profesionist bun, in orice mediu ai fi. Concentreaza-te pe oamenii care au rezultate in domeniul tau sau in cele adiacente, nu pe cei care sunt vazuti drept „guru al domeniului X”. De cele mai multe ori, poti obtine ajutor de la persoane care, ca si tine, se confrunta acum cu aceleasi probleme si oportunitati.

5. Adopta un comportament etic, in relatii. Cum? Simplu:

– spune adevarul, nu interpretari la acesta.

– nu pierde timpul altora, desi de cele mai multe ori esti invitat sa o faci.

– ofera & cere integritate (profesionala, personala). Spune ce faci si fa ce spui ca faci.

– ajuta-ti aproapele (stiu, suna ca-n Biblie, dar tare mi-e teama ca vom ramane, ca romani, la micimea individualitatii noastre egocentrice!). Intreaba cum poti fi de folos. Detecteaza santajele mici & mari, confrunta-le si gaseste solutii corecte.

– inspira oamenii de langa tine. Spune-le in ce crezi, ce visezi, ce iti doresti pentru toti.

…Si actioneaza in consecinta! S.U.C.C.E.S.!