Etichetă: leadership coaching

Calitatea princip(i)ala a liderului

Mihai Stănescu 2 Comentarii

Dupa mai bine de o decada de coaching in Romania, cred cu tarie faptul ca majoritatea teoriilor asociate leadership-ului au esuat in a dezvolta o serie de reguli simple care sa poata fi folosite de toti. Data fiind natura stiintei leadership-ului, banuiesc insa ca nu vom avea niciodata principii simple. Nu argumentez faptul ca liderii ar trebui sa nu foloseasca principiile leadership-ului. Ba dimpotriva! De fapt, cred ca exista doua mari seturi de principii pe care toti liderii – de business, politici si sociali – ar trebui sa le urmeze: etica si moderatia.

Bine-bine, dar cum sa le urmeze? Si in acest punct incepe o discutie care, de obicei, devine interminabila. De aceea, iti propun un criteriu simplu, cu vechime si valoare: moderatia. Din perspectiva mea, moderatia este singura calitate esentiala pentru leadership-ul de succes, coerent si consecvent cu …mai orice set de principii, reguli si practici. In practica de coaching in Romania, axata aproape exclusiv pe acompanierea liderilor din business, am vazut de zeci de ori un fenomen straniu: lideri care cred cu sinceritate in metoda „mai buna decat toate” si care, in acelasi timp, au tendinta de a conduce organizatia …in sant.

Ca o ilustrare generica, atunci cand se ia o decizie, liderii au posibilitatea de a interactiona cu echipa lor in mai multe moduri: ei pot conduce echipa la actiune, pot consulta echipa inainte de a decide, pot intreba echipa pentru a participa la decizie, pot delega decizia sau pot imputernici echipa sa ia propriile masuri. Niciunul dintre aceste moduri de lucru cu echipa nu este, in sine, „reteta ideala„. Nicio metoda de conducere derivata singular nu isi poate aroga statutul de „cea mai buna metoda de conducere” sau „cel mai bun model de leadership„. Indiferent de cate cercetari si studii are la baza. Citește mai mult

Coaching-ul echipei de management

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Lectii de leadership: I. Shakespeare

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Trebuie sa iti marturisesc ca de mult timp sunt uimit de un fenomen pe care il vad in practica mea de coaching in Romania, aproape la fiecare leader de organizatie. L-as denumi abandonarea gandirii normale in favoarea celei manageriale. Ce vreau sa spun cu asta?

De mici suntem construiti sa gandim sisteme complexe, fara nici un efort. Gandirea asa-numita „laterala”, abilitatea de a folosi metafore, inteligentele multiple, toate sunt aliniate in baza noastra umana. Pe de alta parte, marii creatori, liderii formali si informali ai lumii nu au facut altceva decat sa isi exercite talentul innascut, potrivind pe baza lui cateva simple abilitati.

Astfel, am inceput sa caut lectii de leadership in cele mai celebre locuri. Si incep acest adevarat foileton cu un poet si dramaturg care a schimbat realmente istoria lumii: William Shakespeare. Iar exemplele nu intarzie sa apara:

  • Henric V este un adevarat studiu de caz despre leadership si crearea loialitatii.
  • Furtuna este un model clasic de gestionare a schimbarii, care trebuie facuta in asa fel incat sa nu distrugi chiar lucrul pe care incerci sa il creezi.
  • Julius Caesar este poate cel mai bun exemplu de cum poti construi o echipa.

Nu ma crezi? Pai citeste si te mira:

Cand Regele Henric V rosteste faimosul sau discurs dinaintea bataliei de la Agincourt, el se confrunta cu problema atat de cunoscuta managerilor: cum sa covingi o masa de oameni recalcitranti (soldatii) si de manageri lipsiti de incredere in tine (lorzii) sa intre in lupta cu competitia (francezii), riscandu-si vietile (locurile de munca).

Prospero se foloseste de propria magie (soft leadership skills) sa-l provoace si sa-l invinga pe fratele sau, care ajunge sa esueze pe malurile insulei lui (organizatia cea noua care aterizeaza in ce veche, dupa un M&A). Adica iti poti alege prietenii, dar ramai legat complet de propria familie… exact cum multi dintre executivii pe care ii cunosc raman blocati in relatii complet non-cooperative cu cei veniti din firma achizitionata.

…si exemplele pot continua. Tu ai cunostinta de vreunul?

Managementul polaritatilor (cont.)

Mihai Stănescu 2 Comentarii

Dupa cum am vazut in post-ul anterior, polaritatile sunt o parte a realitatii noastre de zi cu zi care este ireductibila. Ele In organizatii (mari si mici, „simple” sau „multi- …nationale, nivelare, stratificate) polaritatile se afla de obicei in miezul oricarei schimbari si se manifesta ca doua sau mai multe parti aflate in disputa.

In aceste cazuri, polaritatile sunt atat de evidente si de putin creative, incat le putem identifica cu mare usurinta. Intr-o polaritate simpla a schimbarii organizationale, exista pe de o parte cei care au identificat problema care are nevoie de schimbare si riscurile cu care se confrunta compania daca ramane in situatia care a generat problema. Din experienta mea de coaching in Romania, acest pol este de obicei alcatuit din profesionisti care isi propun dezvoltarea continua, care nu se multumesc cu starea de fapt si care vor sa invete ceva nou. Ei au o viziunea clara asupra a ceea ce trebuie schimbat, imbunatatit, optimizat. In sine, poarta cu ei o alta polaritate: aceea de a scapa definitiv de problemele dificile ale prezentului (un pol) pentru a accesa resursele, realizarile si rezultatele promitatoare ale viitorului (celalalt pol). De obicei, acestia sunt cei care cer coaching, cu insistenta.

La polul opus (sic!) sunt traditionalistii, conservatorii, cei care sprijina din rasputeri organizatia asa cum este ea in prezent si care intrupeaza valorile si actiunile care au adus-o unde e acum. Bineinteles, sunt oameni cu statut si cu rezultate, care se misca foarte usor in realitatea curenta a companiei, in mediul de business pe care aceasta l-a creat. Si in acest grup, exista o polaritate intrinseca, inversa fata de cea a grupului opus: multumirea cu rezultatele din prezent versus frica de a se confrunta cu rezultatele potentiale negative ale schimbarilor care sunt propuse in organizatie.

Sunt 101% sigur ca daca esti manager si ai lucrat intr-o organizatie mai mult de 1-2 ani, ai intalnit o astfel de polaritate. Intrebarea clasica de identificare a polaritatii este: cine are dreptate si cine nu? Iar aici totul se blocheaza in discutii interminabile, in intalniri politice de atragere de aliati si sustinatori si in dezbateri aprige la nivelul echipei de management. Bineinteles, raspunsul este simplu: ambele parti au, de fapt, dreptate. Mai mult decat atat, ambele parti au o privire incompleta asupra a ceea ce este de facut in companie.

Ne aflam in mijlocul ideii de management al polaritatilor. Ca sa gestionam cu succes o polaritate de acest gen, atentia trebuie detasata complet din perimetrul uneia sau alteia dintre parti. Cel mai simplu exercitiu pentru un manager aflat intr-o situatie de acest tip este sa isi impuna sa asculte feicare dintre parti si sa se analizeze daca nu cumva a acordat deja verdictul de „bun” uneia dintre ele. Aceast practica simpla este antidotul perfect al „saritului cu capul inainte”, o boala pe care am intalnit-o foarte des in majoritatea companiilor cu care am lucrat pana acum in coaching. Din pacate, majoritatea managerilor sunt setati sa „rezolve o problema” rapid si „eficient” si astfel devin foarte usor lenesi in a-si concentra atentia si resursele pe cealalta optiune, expusa de celalalt pol (indiferent care este acela). Situatiile de „ori la bal, ori la spital” duc de fiecare data la adevarate dezastre, fie ele in termen scurt sau lung.

Insa cel mai interesat beneficiu al practicarii managementului polaritatilor este acela ca daca te plasezi in contextul fortelor in opozitie vei intelege fara doar si poate ca polii nu pot exista unul fara celalalt. Fiecare dintre cei doi (sau mai multi!) are o relatie profunda si foarte puternica cu celalalt si numai si numia impreuna vor putea compune imaginea completa a nivelului si directiei in care functioneaza compania.

***

Managementul polaritatilor se invata practic, prin coaching. De cele mai multe ori, el apare implicit, din cauza pozitiei pe care o adopta orice coach profesionist, aceea de non-interventie si de chestionare a oricarei „credinte” afirmate cu prea multa pasiune. Ideea este sa iti dai seama cand este bine de folosit si cand nu exista, de fapt, nici o polaritate. Mai mult decat atat, lucrul cu polaritatile nu inseamna ca nu exista nici o problema reala, ci doar polaritati care au nevoie de gestiune corecta. Ba din contra! Managementul polaritatilor poate fi folosit in situatii care indeplinesc – dupa o observare atenta! – cel putin doua conditii fundamentale:

  1. Problema, dificultatea, conflictul se auto-propaga si nu tine seama de solutiile cu care au venit tertii.
  2. Polii sunt complet interdependenti, fara ei nu s-ar putea desfasura in bune conditii activitatea companiei.

Hai sa luam doua exemple. Primul …clasic: ai un angajat despre care afli ca fura din firma. Ce crezi, asta e o polaritate sau nu? Daca il concediezi sau il predai procuraturii, problema ar disparea imediat si nu ar mai exista nici o consecinta a ei. Implicit, raspunsul la intrebarea mea de mai sus este negativ.

Al doilea exemplu: conduci/lucrezi intr-o o companie care nu reuseste sa isi construiasca un mediu intern in care echipele sa functioneze la potential inalt. La nivel individual, exista o nemultumire accentuata ca oamenii nu primesc recunoasterea pe care o merita pentru eforturile lor, concentrarea fiind pe sustinerea eforturilor echipelor din care ei fac parte. Ei bine, este aceasta o dificultate care se propaga de la sine? Ai doi poli care sunt complet interdependenti? Raspunsul meu este „DA”! Iar aceasta este o polaritate care poate fi gestionata cu usurinta.

Scopul managementului polaritatilor nu este sa rezolve problemele sau sa le faca sa dispara definitiv. Pentru asta ai alte instrumente si tehnici foarte potrivite. Mai degraba, ideea este sa identifici punctele tari si punctele slabe ale fiecarui pol care exista in compozitia dilemei. Iar cu acest gen de cunoastere, liderii de business pot prevede majoritatea momentelor dificile prin care aceasta trece. Este ca o luneta cu care, cu un pic de practica, poti vedea in viitor. Numai si numai daca iti propui realmente sa nu bagi sub pres aspectele negative ale fiecaruia dintre poli, ci mai degraba sa maximizezi potentialul care exista in fiecare dintre poli.

***

In ultima parte a acestei explorari a managementului polaritatilor iti voi da un exemplu din experienta, pentru ilustrarea cat mai reala a unei situatii in care aceasta abordare devine un instrument excelent pentru cresterea performantei prin coaching. Pana atunci,

Succes!

 

 

Studiu de caz: un lider si maturizarea echipei lui

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Situatia

Cu presedintele si CEO-ul unei companii cu renume in piata zonala de business (Europa de Sud-Est) am lucrat mai bine de un an in coaching individual, el dorindu-si sa isi extinda capacitatea de lider si sa isi reformuleze viziunea de business pe urmatorii 10 ani.

Intelegand din proprie experienta puterea si rezultatele relatiei de coaching, el m-a rugat sa il ajut sa provoace potentialul managerilor companiei pe care o conduce, care pana in acel moment asteptau directii pentru ei si echipele lor de la el sau de la consiliul de administratie al companiei. Dupa cum mi-a spus in prima conversatie pe acest subiect, isi dorea ca managerii sa inceapa si ei sa isi asume responsabilitatea viitorului companiei. Sa faca o schimbare de la a fi buni executanti la a-i ajuta pe administratori sa dezvolte afacerea pe mai multe directii.

Din experienta mea de coaching in Romania, in situatia in care o companie creste sanatos si isi depaseste rezultatele anuale propuse, exista o nevoie acuta a managementului companiei sa isi asume un alt nivel de responsabilitate si sa devina adevarati lideri. Daca acest lucru nu se intampla, compania isi sfarseste cresterea si intreaga afacere se plafoneaza. Aparent, din motive exterioare. Dar daca acest lucru se intampla – cum a fost si in cazul de fata! – un program de coaching pentur management este cel mai bun si rapid mod de a conduce managementul printr-o tranzitie catre un alt nivel de business.

Obiective

Odata stabilit cadrul general de coaching, am definit impreuna ce inseamna acest „nivel superior” de angajament pentru managerii companiei. Ca urmare a catorva intalniri foarte intense, au rezultat cateva directii principale de dezvoltare:

  • Exersarea gandirii strategice si asumarea deciziilor ce decurg de aici
  • Managementul bazat pe informatii incomplete/imperfecte
  • Planificarea etapelor in corelatie cu rezultatele
  • Motivarea oamenilor, influenta pozitiva si impactul personal
  • Stiluri de comunicare, de feedback si de raportare directa

Fiecare dintre aceste directii au fost preluate de departamentul de HR, care le-a asezat intr-o matrice de comportamente observabile.

Actiuni

Am concentrat programul de coaching pe un grup de 14 manageri seniori, cei care aveau nevoie imediata de aceasta tranzitie. Impreuna cu ei, am desenat un program de ateliere si intalniri de dezvoltare pe un an de zile, intr-o frecventa suficient de temporizata cat sa nu fie incarcati si mai mult decat erau deja.

Ceea ce s-a intamplat este ca fiecare dintre cei 14 manageri si-a descoperit nevoile specifice de dezvoltare. Iar cu aceste descoperiri, am continuat coaching-ul aproape firesc: oamenii au realizat ca intalnirile de coaching ii ajuta sa isi dezvolte abilitati personale, de business si de leadership pe care le pot folosi intr-o multime de contexte: cu clientii, cu echipele lor, cu partenerii de viata, etc.

La fiecare 3 luni am avut cate o intalnire cu CEO-ul si cu HR-ul, in care am discutat deschis despre evolutii, limite, realizari si piedici. Compania respectiva beneficiaza de o cultura organizationala dezvoltata, fiind cunoscuta in industria ei drept un loc in care oamenii sunt incurajati sa se dezvolte folosind valorile si principiile companiei.

Deja la a doua intalnire de evaluare, s-a observat o crestere spectaculoasa in abilitatile de leadership la 11 din cei 14 manageri din program. Din acel moment si pana la sfarsitul programului, managerii si-au asumat complet propria dezvoltare.

Rezultate

Catre finalul programului de coaching, majoritatea managerilor erau capabili sa sustina un nivel de activitate foarte bine conectat cu viitorul companiei si cu riscurile pe care le implica dezvoltarea in alte piete. Mai mult decat atat, toti au realizat ca au nevoie sa se sprijine pe echipele lor, in loc sa le gestioneze la nivel de detaliu.

Stilul de comunicare s-a formalizat usor, managerii intelegand ca o comunicare prea emotionala nu le serveste la nimic din punctul de vedere al imaginii de lideri pe care si-o dezvoltau fata de colegii lor. Implicit, deciziile au inceput sa curga rapid, nemaifiind nevoie de discutii prelungite si fara nici un beneficiu.

In plus…

Dupa inca un an (febr. 2011), am primit un nou telefon de la „vechiul” meu client: „Mihai, I’m deeply satisfied with our work for the second time now. My people moved to a whole new perspective and now we are developing business in …Asia!„. L-am felicitat si i-am multumit pentru deschiderea si implicarea cu care a inteles sa trateze intreg programul.

Mi-a replicat ca ma va suna spre sfarsitul anului, sa ne apucam din nou de treaba.

Vanzari, achizitii, fuziuni …si oamenii din spatele lor

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

La fel ca in 2010, multe din companiile care au ales sa faca coaching in Romania au in proiectul de business de pe 2011 macar cateva achizitii de companii mai mici, daca nu chiar crearea de entitati economice mai mari. Scopul acestor miscari este evident: castigarea unei cote superioare de piata si cresterea capacitatilor de oferire de produse sau servicii catre segmentele de piata pe care deja le detin. Ma refer aici la companii de toate dimensiunile, incepand de la multinationale – care isi consolideaza pozitia pe piata locala – pana la firmele „de apartament”, care descopera pe zi ce trece ca pot face fata mai usor provocarilor pietei fiind intr-o relatie apropiata cu alte firme care se confrunta cu aceleasi probleme.

Bun, si cum se leaga coaching-ul de miscarile acestea? Cum poti obtine o fuziune foarte buna prin coaching? Sau cum iti poate folosi coaching-ul ca sa treci cu bine printr-un proces atat de complex? Raspunsul este cam asa: motivatia fundamentala a tuturor fuziunilor si achizitiilor este valoarea. Insa acest cuvant este inteles, de cele mai multe ori, ca ceva intangibil. Ceea ce inteleg eu prin „valoare” este suma activelor fixe, a capacitatilor de productie, a capabilitatilor de cercetare si dezvoltare din companie. Si nu numai atat! Toate aceste componente ale valorii companiei nu ar fi nimic daca nu ar fi conduse si gestionate de oameni!

Numai si numai 2 dintre ariile pomenite mai sus au o contributie covarsitoare la succesul acestei miscari strategice: oamenii si vanzarile. Care vanzari, tot de oameni sunt facute!  De cele mai multe ori, managerii companiilor in fuziune isi numara cu insistenta activele sau isi incarca colegii cu redefiniri peste redefiniri de procese. De cele mai multe ori, ei neglijeaza pana in ultimul moment – ba chiar si dupa! – pe cei care fac business-ul sa mearga, zi de zi. Bref: coaching-ul isi are un loc extrem de important, care aduce imediat valoare companiei.

***

Cea mai mare eroare pe care o vad repetandu-se in aceaste situatii este cand managerii companiei incearca sa ii aseze pe oameni in „cutiute” bine ordonate, in noua companie. Si asta se intampla de cele mai multe ori inainte de a intelege clar si fara echivoc modul in care aceste „cutiute” vor functiona si vor influenta noua structura. De cele mai multe ori, acesti clienti de coaching nu reusesc sa inceapa un proces de coaching din cauza nevoii de a sti totul dinainte: cine ce face, cand si cum. De parca coaching-ul ar fi management de proiect. De parca oamenii si interactiunile dintre ei ar fi fenomene liniare si repetabile!

De aceea, acestor manageri le propun in primul moment o sesiune intensa de 2-3 zile de coaching de grup, in care sa determinam modurile cele mai performante de a ne apropia de planurile de tranzitie. Chiar daca nu este foarte structurata, aceasta sesiune ajuta clientul sa isi clarifice cele mai bune optiuni si cele mai interesante arii de interventie, inainte de a incepe actiunea propriu-zisa. Implicit, problemele care pot ingreuna procesele apar imediat, chiar daca pana atunci au fost tinute „sub pres”. Si mai e ceva: punctele oarbe, deciziile sau zonele care raman complet ascunse pana in momentul in care se manifesta cu multa putere si debalanseaza complet tot procesul de tranzitie.

Pana la urma, schema este simpla: eu ii antrenez sa isi schimbe modul de interactiune si de relatie cu subiectele-cheie, intr-un mediu cu multa presiune pe rezultate. Ei se ajuta sa isi imbunatateasca competentele de manageri si lideri, in situatii practice, contidiene. Rezultatul? Solutii noi, asigurarea riscurilor ascunse, reducerea / disparitia timpilor morti.

***

Ah, am uitat: toate acestea se pot intampla daca echipa de management alege sa lase, macar o perioada, jocurile politice interne de-o parte si sa colaboreze eficient pentru rezultate foarte bune.