Etichetă: mental

Coaching-ul echipei de management

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Citește mai mult

Leadership practic: invatarea invatarii

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Mai deunazi, mi-a venit o idee: sa ii intreb pe liderii – cu care inca nu am lucrat direct in coaching in Romania – de business daca isi aloca timp sa se gandeasca. Asta pentru ca in ultima perioada intalnesc din ce in ce mai multi manageri care …stau intr-o idee. Fixa, de obicei. Sau intr-un ansamblu de idei bine conturate, care nu arata in nici un fel a secolul 21.

Ideea mi-a venit, bineinteles, reflectand in liniste asupra evenimentelor din aceste luni inghetate. Si iti spun: fara reflectie, nu poate exista invatare adevarata! Cel putin, nu la adulti. Fraza asta este o declaratie foarte cinica la adresa liderilor din Romania. De ce? Pentru ca majoritatea celor pe care ii cunosc – cu cateva exceptii – spun, in continuare, ca nu au timp. Pentru ca activitatea si activismul sunt la putere, in modelul mental al conducatorului.

Pentru ca:

  • acordul pe strategii, pe planuri de actiune, pe proiecte,
  • bugetarea si monitorizarea,
  • explorarea de noi oportunitati si contactul cu noi parteneri,
  • reprezentarea companiei in fata celor mai importanti clienti,
  • vanzarea si cumpararea altor afaceri
  • livrarea maximului de calitate prin servicii si produse
  • urmarirea fluctuatiilor din piata
  • influenta la nivel zonal, european si mondial
  • „problemele” si conflictele din organizatie
  • schimbarile bruste de directie, la nivel supra-statal
  • conferintele, congresele si toate celelalate evenimente publice
  • …si lista poate continua la nesfarsit!

…toate acestea sunt direct legate de „Afaceri”. Care „Afaceri” vine de la „A Face”. A face inseamna a avea rezultate. A nu face inseamna a nu avea rezultate. Seducator de simplu, nu ti se pare? Citește mai mult

Motive pentru care inca nu ti-ai implinit visele

Mihai Stănescu 6 Comentarii

Revin aici dupa o perioadă mai lungă de pauză. Pauză în care am acompaniat mai mulți manageri din organizațiile mari și foarte mari din România să își deseneze – creativ și concret – viețile profesionale, individuale și de grup, în lumina succeselor pe care și le doresc. Din toată această perioadă de intensă practică de coaching în România și în alte țări alăturate am extras câteva concluzii. Cea mai pură și dură este aceea că mulți dintre oamenii pe care i-am intâlnit nu pot exprima, verbal sau în alte moduri, motivațiile lor ultime de activitate. Nu știu sau nu vor să știe răspunsul la clasica întrebare de coaching: „care este visul tău?”.

Poți să marșezi pe ideea foarte atrăgătoare că deh, executivii de top, CEOii și proprietarii de business-uri sunt personaje care au un grad ridicat de realism, sunt pragmatice și bine ancorate în realitatea cotidiană. Sau îți poti servi un alt fel de explicație, mai moralizatoare, care să conțină cuvinte gen umilință, servitudine și leadership. Indiferent cum ai apuca-o, realitatea pe care o percep rămâne aceeași: oamenii uită, de cele mai multe ori, să își concentreze resursele personale în a-și împlini visele cele mai profunde. Citește mai mult

Linistea

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Urechea este mai importanta decat toate celelalte organe luate in comun. Exceptie facand ochii, poate, vizualul a cucerit o lume intreaga (si nu vad cum ar putea auditivul sa recupereze). Si totusi, urechea este cel mai important organ al corpului uman.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=W7tM4-r7hHI]

Cred ca stiti cu totii regula comunicarii directe: 80% limbaj non-verbal, 20% limbaj verbal. La prima vedere, limbajul non-verbal ar cadea in proprietatea vizualului (uite-l cum se misca!), insa nu este chiar asa. Tonul vocii, cadenta cuvintelor si respiratiei, pauzele dintre cuvinte si modul in care se leaga ele unele de altele, totul este o marturie atat a momentului pe care il impartasim cu partenerul sau partenerii de conversatie, cat si a stadiului de dezvoltare interioara (sau personala) a participantului la o discutie.

Mai mult decat atat, urechea este un organ care acopera 360 de grade. Pur si simplu nu poti sa iti concentrezi auzul intr-o directie, vei auzi tot ce e imprejurul tau si vei alege sa te apropii si sa te departezi de sursele de sunet. Si din 360 de grade putem percepe infinitv mai multe lucruri importante pentru noi decat din bietele 120 de grade (more or less) ale campului vizual. De fapt, sunt 360 +… pentru ca – cel putin unii dintre noi – ne ascultam pe noi insine. Vocile noastre interioare, care ne ghideaza, ne interzic, ne indeamna si ne ofera un echilibru fata de vocile exterioare noua.

In acest context, tacerea devine un fenomen ultra-semnificativ. Mi s-a intamplat de mii de ori sa inteleg din tacerea unui om fraze intregi, in mai putin timp decat ar fi nevoie pentru a le rosti. Din tacere se nasc ideile profund originale, sigur ati remarcat asta. Exista dialog, implicare, informatii dar…. deodata se lasa tacerea si tot ce-am gandit pana atunci se schimba drastic. Dupa cateva momente, tacerea este „rupta” de cateva cuvinte, care de obicei incep cu „aha….!!!”.

Exista multe taceri: simpe, jenate, cu sens, prostesti, finale, conclusive, incapatanate, active, orgolioase, zambitoare, pline de talc, etc etc. De fiecare data, gasesc ca o tacere primita de la celalalt corespunde unei voci interioare pe care o ascult destul de rar. Adica tacerea e un fel de imbogatire, pentru mine. Si cand tacerea se transforma in liniste, parca se deschide campul acela de maci al lui Van Gogh: ne transpunem intr-un peisaj trans-figurat al propriei persoane, in care are suficient loc si celalalt, oricare ar fi el.

Cu oamenii cu care lucrez e simplu: se asteapta sa fiu tacut mai degraba decat vorbaret. Adica urechile lor isi asculta gura, mai degraba decat pe-a mea. Incercati sa creati SPATIU pentru o conversatie buna, nefacand nimic altceva decat sa mentineti linistea – a voastra si a celuilalt – atat cat exista. Imaginati-va o camera a tacerii, in care se elaboreaza planurile unui viitor incredibil de frumos. Si invitati-l pe celalalt (partener de discutie, de viata, de coada la supermarket, de afaceri, de drum, etc) sa intre in acest spatiu. Rezultatul: cel putin un zambet, cel mult o energie uriasa care apare si se manifesta creand lucruri de care va era dor.

Va lansez cateva intrebari. Repetati-le cu voce tare (chiar daca inauntru, nu in afara) si incercati sa va dati un raspuns:

– De cate ori pe zi imi vine sa creez/pastrez linistea?

– Cand sunt in linistea mea, ce ma perturba cel mai adesea? Un gand, o amintire, imaginatia?

– De fapt, ce incerc sa spun cand tac?

– Ce aud si inca nu vad la celalalt?

– Cine/ce imi tot distruge linistea? Cu ce scop? De ce are nevoie?

– Cum pot sa meditez in tacere macar 10 minute pe zi? Ce limite e nevoie sa trasez?

The human being is a self-actualizing and self-realizing being. Adica nu e nevoie sa facem ceva iesit din comun, ca sa evoluam (mental, emotional, spiritual). Doar sa ne oferim o super-tacere, plina de energie si de zambet.

Enjoy…the silence!