La rugamintea lui Ariel, am scris un guest-post pentru motivonti.ro, pe tema eficienței personale. Dincolo de dificultatea temei – s-a scris și se scrie enorm pe această temă – am acceptat provocarea pentru că am descoperit că în ultimii ani am cam pierdut legătura cu generația 18 – 25 de ani.
Acestea fiind spuse, vă las să-l citiți:
…
Eficienţa personală este un subiect ultra-mega-discutat, evaluat şi blog-uit. Implicit, mi-a fost destul de dificil să găsesc un unghi de abordare cât de cât diferit, atrăgător, incitant. Însă cred că l-am găsit: pentru mine, eficienţa este un fel de medie, un fel de optim al activităţii noastre zilnice. Şi cum orice activitate se măsoara în durată şi rezultate, eficienţa poate fi definită în cantitatea şi calitatea acţiunilor pe care le facem ca să obţinem ceva. Orice poate fi măsurat în efortul de a obţine acel “orice”. Adică eficienţa este imposibilă fără acţiune, fără sa faci ceva practic.
Aşa că m-am gândit să vă scriu despre 10 verbe care reflectă acţiuni. Acţiuni pentru a fi mai eficient în viaţa de zi cu zi, în fiecare lucru pe care alegem să îl facem. Verbele acestea sunt şi îndemnuri, ca nu cumva să crezi că îţi zic “din cărţi’ sau “din cap”!