Etichetă: performata

Coaching-ul echipei de management

Mihai Stănescu 1 Comment

Ce se intampla cu echipele de management?

Echipa de management este, din mai toate punctele de vedere, cel mai important grup din orice organizatie. Ei au cea mai mare putere de a influenta mersul lucrurilor. Deciziile lor au reverberatii nu numai pentru orice alt membru din organizatie, ci si pentru viitorul intregii companii. Foarte multi dintre voi isi doresc cu putere sa ajunga la acest nivel. Multi dintre voi sunt deja acolo si au realizat ca, de cele mai multe ori, echipa de management are prea putine resurse si abilitati pentru a-si atinge obiectivele.

Membrii echipei de conducere sunt alesi, de obicei, din cauza responsabilitatilor lor functionale. In plus, mai exista un criteriu care, indiferent cat de emotional suna, atarna greu in balanta extinderii echipei de management: „pe X nu trebuie sa il lasam pe dinafara, e …important!„. Implicit, majoritatea echipelor nu se simt suficient de sigure cat sa isi asume pana la capat design-ul si viitorul companiei. De cele mai multe ori, echipele de management sunt de fapt grupuri de manageri seniori, fiecare cu responsabilitati departamentale si fara nici o idee de a lucra impreuna, altfel decat in interactiuni si dezbateri individuale.

Poate te voi surprinde cu informatia urmatoare: folosirea echipelor de conducere in varful organizatiilor este un fenomen relativ nou. Modul in care leadership-ul structural si functional este organizat in companii este rezultatul unor modele culturale foarte puternice. Hegemonia modelelor de business din Occident (si din USA) a modelat definitiv aparitia si functionarea echipei de management din varfurile organizatiilor. Insa altceva este foarte important, in acest contezt: in ultimele decade, folosirea echipei de management a devenit din ce in ce mai importanta din cauza cresterii complexitatii si diversitatii problemelor, atat in piata specifica (care a devenit globala!), cat si in interiorul companiei (care a fost nevoita sa se adapteze la modele globale de business!).

Read More

Offtopic (2): Cin' sa fie, cin' sa fie?

Mihai Stănescu 1 Comment
  • Cine alearga pe 100 m aproape la fel de bine ca un atlet dedicat acestei probe?
  • Cine este capabil sa ridice echivalentul unei Dacii dintr-o singura zmucitura?
  • Cine este acela care nu se plange niciodata de dureri cand este calcat pe: dosul palmei, gamba, vintre, lobul urechii, nas, degetele de la picioare, etc.?
  • Cine, in numele lui Dzeu, vrea sa alerge 20 de kilometri prin ninsoare/ger?
  • Cine are maiestria sa suteze 50 de metri impotriva vantului, stiind ca in astia 50 de metri straturile de aer se pot schimba de 10 ori si, implicit si traiectoria balonului?
  • Cine NU cheama medicii pe teren daca mai poate respira, vorbi si face semne, dupa contactul fizic dur din intrebarea de mai sus?
  • Cine impinge un camion de tonaj mediu cu umerii, in fiecare zi?
  • Cine isi poate asuma o faza ofensiva fiind intotdeauna „varf de lance” si acceptand ca, co-echipierii il vor ajuta NUMAI SI NUMAI din spate?
  • Cine ne da impresia ca poate functiona la fel de bine si fara un membru, superior sau anterior?
  • Cine este aplaudat (la propriu) dupa ce transforma o ocazie, fara ca acest lucru sa insemne ca a fost meritul lui personal?
  • Cine este un pachet calm de cateva zeci de kilograme de muschi (ma refer la kilogramele numarate peste media de 100!), la auzul unui fluier scurt si cuprinzator?
  • Cine castiga intotdeauna Turneul Celor 6 Natiuni?

Daca pana la ultima intrebare va raspundeati probabil cu „Fat Frumos + Balaurul + Minotaurul + un campion poli-sportiv”, la ultima am impins lucrurile pana in concret. Da, este vorba despre cel care practica RUBGY-ul.

Cel mai frumos sport barbatesc din lume.

©staronetickets.com

Urmaresc turneele internationale de rugby de cand ma stiu. De „mic”, sunt fascinat de 3 aspecte ale acestui sport:

1. clasicul „e un sport de golani practicat de gentleman-i„: in rugby am vazut un infinit respect referitor la regulile jocului. Nu-mi amintesc nici o faza de contestare violenta din partea jucatorilor, cu atat mai putin a antrenorilor. Never, ever!

2. capacitatea de sacrificiu / ideea de „salvator„: in mii si mii de faze de joc care pareau sa se termine fara nici o speranta pentru echipa in posesia careia era balonul oval am vazut aceeasi rasturnare de situatie. Din spate, aparea cate un sportiv care parea posedat de Furiile olimpiene. Si care se sacrifica realmente pe sine, castigand si balonul si faza de joc (acei cativa metri de foc) si uneori meciul!

3. linia succesului: nu e poarta, nu e tinta, nu e gaura. E o LINIE. Pe toata latimea terenului. In cele mai multe sporturi, demarcatiile au rol restrictiv. Ei bine, in rugby exista o linie care te indeamna, te atrage, o linie care iti certifica – odata cu trecerea ei – ca esti invingator!

Pe de alta parte, am practicat acest sport din adolescenta. Pe teren (rar), pe plaja (des) si-n sala (da, exista si varianta „indoor”, cu reguli usor modificate!). Pot spune ca rugby-ul doare, fizic vorbind. Dar intotdeauna dupa, niciodata in timpul. De ce? Poate pentru ca nivelul de angajament cerut depaseste orice posibilitate de a te mai vaicari, ba chiar sunt sigur ca elibereaza ceva endorfine care te fac sa treci relativ repede peste orice impediment venit de la receptorii de durere.

Din perspectiva practicantului ocazional, am alte 3 beneficii (mari si late, ca mai toate lucrurile in acest sport!) in care ma scald cu cea mai mare placere:

1. testarea rezistentei: Toata lumea poate vorbi despre sport. Multa lume si practica diverse sporturi, constienti fiind de beneficiile acestora. Putini sunt cei care mai au un discurs – critic sau nu, mai mult sau mai putin laborios! – dupa un meci de rugby. Motivul este simplu: dupa o prima repriza simti ca nu mai poti, ca nu mai ai resurse fizice si psihice de pus la bataie. Intri totusi si continui. Gasesti in ceilalti, in exemplul lor, ceea ce tie iti lipsea… dar asta e deja al doilea beneficiu.

2. colegialitate / echipa: Nu-ti rupi oasele pentru oricine, corect? Eh, in rubgy ai coechipieri care fac asta pentru tine oricand. Nu-s prieteni, nu-s frati, nu-s protectorii tai pe acest pamant. Sunt coechipierii care dau totul si asteapta ca si tu sa faci la fel!

3. XL si XXL (egoist, recunosc!): Sunt un om „mare”. Si-mi place sa stau intre oameni „mari”, cel putin cand fac sport. Nu mai stiu cine zicea ca lumea se imparte in doua: lumea de dinainte sa ai 100kg si cea de dupa! 🙂 Aici nu ma refer la cei care au probleme corporale, nici la mega-sedentarii de zi cu zi. Ma refer la corpuri atletice, care se pot misca rapid fara sa-si piarda suflul. Oamenii care poseda un asemenea „kit corporal” sunt mai veseli, mai de incredere, mai tonici!

Inchei aici si ma pun sa astept Turneul Celor 6 Natiuni de anul acesta. Il voi urmari cu placere maxima, ca de obicei! Ah, inca ceva:

„Ediţia din 2006 a turneului, a fost, cu o medie de 56.084 spectatori pe meci, competiţia sportivă dintre naţiuni ce a atras cel mai mare număr de spectatori. Turneul celor şase naţiuni devansează astfel Campionatul Mondial de Fotbal a cărui ediţie din 2006 a fost urmărită de 52.401 spectatori/meci şi Turneul celor trei naţiuni cu o medie de 45.211 spectatori în 2006.

Recordul de spectatori este de 104.000 şi a fost stabilit la 1 martie 1975 la Murrayfield (Scoţia) pentru un meci Scoţia-Ţara Galilor[16].” (Wikipedia)