Coaching la pliculet (10)

Prin seria „coaching la pliculet” a incercat sa formulez cele mai puternice intrebari din coaching, intrebari care impacteaza orice om – indiefrent de varsta, sex, convingeri religioase si politice – in drumul lui/ei catre mai bine. Si cred ca am reusit: multi oameni imi spun ca asteapta cu nerabdare o noua intrebare, altii si le-au scris si le poarta cu ei, cativa chiar au „importat” conceptul in blogurile si site-urile lor.

E timpul sa merg mai departe. Asa ca va anunt ca acest mic proiect va deveni un pic mai matur: voi face in continuare pliculete aici, dar cu trimiteri clare si specifice (ex: pliculet pentru antreprenorul care are 2 ani de afaceri). In plus, va pregatesc o mica surpriza de tip social media, bazata tot pe seria aceasta. Detalii in 2-3 zile!

Acestea fiind spuse va invit la inca un pliculet:

Ce-ti lipseste acum, ceva care ar face imediat o mare diferenta in bine?

Ca de obicei, astept raspunsurile voastre.

Coaching la pliculeț (7)

În săptămânile acestea – în care sunt implicat într-o evervescență de idei, proiecte și parteneriate – îmi tot repet o întrebare puternică, întrebare care are pentru mine valoarea unui „duș de realitate” de fiecare dată când îmi găsesc răspunsul:

Care este cea mai relevantă acțiune

pe care o poți face ACUM?

De obicei, amânăm acele acțiuni care ne-ar aduce beneficii imediate la nivelul coerenței și sustenabilității cotidiene. Pentru că ar fi prea simple sau prea de scurtă durată. Le înlocuim cu alte acțiuni, mai „serioase” și care necesită un grad de efort mai mare. Dar care nu ne aduc nici un plus la capitolul „îmbogățire / clarificare a sensului / direcției în care merg lucrurile„. Cred că știți la ce mă refer, nu?

Ca de obicei, aștept răspunsurile voastre!

Șansa companiilor din România: Intraprenorul.

Ideea nu este una nouă. Încă din anii în care corporațiile au cunoscut o extindere a ariei de influență la nivel global, mai mulți “business gurus” au previzionat că organizațiile mari vor sucomba sub povara propriei greutăți, care sfidează legile economiei mondiale. Cu cât este mai multi-națională corporația, cu atât modelele procedurale devin mai complicate și mai sensibile la abordări locale; cu cât există mai multe arii complementare de evalua în luarea unei decizii strategice, cu atât timpul de răspuns crește, împiedicând adaptările făcute în ritmul cerinței pieței.

Cuvântul, însă, este un exercițiu excelent de inovație în business: preluăm ideea de antreprenor și o implantăm în climatul corporatist. Folosești un individ care, măcar programatic, este trecut prin “ciur și dârmon” în piața liberă – cu riscuri, eșecuri și învățămintele inevitabile de pe urma lor – și-l “clonezi” pe unul sau mai mulți manageri din structuri mari și foarte mari, în ideea de a crea acea șansă de creștere și adaptare de care majoritatea business-urilor multinaționale au nevoie în această perioadă.

Definiția sună cam așa:

Intraprenoriatul începe odată cu  “initierea si implementarea unor sisteme si practici inovatoare în cadrul unei organizatii, de catre o parte din personalul acesteia, sub coordonarea unui manager, care-si asuma rolul de intraprenor, în vederea îmbunatatirii performantelor economice ale organizatiei, prin utilizarea unei parti din resursele acesteia, care prin sistemul managerial anterior nu erau valorificate performant”.

Deci: intraprenorul este un antreprenor intern. Lucru clar și aplicabil în mai toate companiile mari, ba chiar și în cele medii, care depășesc 250 de angajați. Rolul acestuia este să facă profit rapid, prin flexibilizarea și concentrarea efortului și resurselor care nu sunt destul de bine folosite în organizația-mamă.

De ce să faci asta? Sunt mai multe răspunsuri aici, la fel de valabile:

  • Cel puțin în Uniunea Europeană, rolul antreprenoriatului este unul determinant în creșterea economică:99,8% din afacerile “vii” din UE sunt SME. Adaptabilitate, consum moderat de reusurse generale, taxe și impozite sănătoase către bugetele naționale.
  • În business-urile mari există foarte multe resurse și capabilități care nu sunt folosite. Dacă adaug aici și exploatarea unor nișe alternative cu profitabilitate medie și ridicată, vă va fi clar la ce câștiguri se poate ajunge prin reorientarea focus-ului.
  • Alternativă la “cost-cutting”. Pe românește: cine se pricepe să facă management, implementează acum sisteme de eficientizare a activității. Cine nu, dă oameni afară.

Există, totuși, câteva diferențe semnificative dintre un antreprenor de rasă pură și un intraprenor. Am încercat să le surprind într-o matrice comparativă, bazată pe câteva criterii lesne observabile atât din interiorul companiei, cât și din exterior: motivație, timp, implicare, riscuri, relații și cultură de companie. Asupra ultimului criteriu voi reveni în următorul articol.

Criterii Antreprenor Intraprenor
Motivație Profit, creativitate, independență financiară, relații sociale și profesionale win-win. Independență în marile structuri de afaceri, creativitate (inovație), recunoașterea statutului și competențelor.
Orizontul temporal al succesului Variabilitate mare: de la 3 la 10 ani. Termen scurt sau mediu: 1-5 ani.
Implicare în proiect Totală / foarte mare. Medie.
Risc asumat Foarte mare / mare. Mediu.
Atitudine față de erori și posibile eșecuri Acceptă erorile si eșecurile, învață din ele. Evită proiectele cu risc mare, înainte de a le începe.
Relații cu mediul (clienți, parteneri, furnizori, etc) Tranzacții libere, parteneriate și alianțe strategice, acorduri comerciale, networking Moderate de firma-mamă. Negociere continua a semi-dependenței.
Cultura Organizațională Interes moderat față de simbolurile și practicile din organizație; accent pe calități individuale. Interes crescut față de cultura firmei-mamă; delimitare vizibilă față de aceasta.

Practic vorbind, intraprenoriatul nu înseamnă altceva decât ce toată comunitatea de business mondială prezice, ca fenomen managerial de ieșire din criză: concentrarea resurselor umane (indivizi, procese, sisteme, creativitate, decizii) către punctele fierbinți ale companiei, către zonele care generează cash-flow.

Componenta culturală a schimbării de sistem necesare pentru a permite apariția intraprenoriatului este cheia succesului în implementarea acestei idei. În urmatorul articol voi reveni cu câteva sugestii practice în acest sens.

[articol publicat in standard.ro]

Eveniment: voi vorbi la Empower Live! sâmbătă, la British Council

Aveți anunțul mai jos, l-am preluat de pe empower.ro:

Sambata veti beneficia de experienta unui om care a lucrat cu multi antreprenori si manageri romani (si nu numai). Veti experimenta impreuna cu Mihai idei si principii despre:

  • ce este, de fapt, un life coach;
  • diferenta dintre “a avea succes” si “a avea impliniri”;
  • ce inseamna “vreau sa fiu manager de la primul job”;
  • drumul catre mai bine: capitolele si tranzitiile vietii;
  • trepte mici catre tinte mari: secretul rutinei de zi cu zi;
  • exemple practice: o zi din viata unui om de mare succes.

Ca de obicei, veniti cu intrebarile “de acasa”. :)

Ne vedem sambata, 13 februarie, @British (biblioteca din sediul British Council Romania) – Calea Dorobantilor nr. 14, vizavi de ASE-Cibernetica. Vom incepe la ora 14:00 fix, asa ca va rugam sa veniti din timp (15 minute inainte). Intalnirea dureaza aproximativ o ora si 30 de minute. Asa cum stiti locurile sunt limitate la 20 de participanti.

de ce blog?

In ultimele luni am avut ocazia sa ma familiarizez cu ce inseamna „web 2.0”. Dincolo de relativa usurinta a folosirii acestei interfete sociale, ceea ce m-a atras in aceasta adevarata aventura a crearii unui blog este pur si simplu posibilitatea de a crea un alt tip de comunicare intre mine si cei interesati de coaching.

O alta motivatie este nevoia mea de a impartasi celor interesati intamplari si situatii cu care ma confrunt in cotidian, privite din perspectiva unui coach, a unui individ care a ales ca si profesie o constanta orientare catre imbunatatirea atat a comportamentelor, abilitatilor si atitudinilor, cat si – mai general – a calitatii vietii clientilor mei. De exemplu, de multe ori am avut parte de intalniri care mi-au schimbat modul de a privi lucrurile care ma interesau in mod fundamental. De si mai multe ori, am fost pus in situatii amuzante, ciudate si chiar aparent conflictuale. Iar pe multe dintre ele le-am notat sau le-am memorat, in ideea de a le oferi cel putin celor care vor decide sa avanseze in directia coaching-ului.

Cea de-a treia categorie de motivatie o constituie fascinatia mea pentru povestile scurte. Incepand cu clasicele povesti Zen si terminand cu hazoasele „poante” de zi cu zi, va marturisesc ca de mult prea multe ori am intalnit oameni si momente pe care le-am „decupat” mental. Si care vor aparea, cu timpul, aici. Aceasta fascinatie mi-am dezvoltat-o ocupandu-ma in facultate si dupa de ceea ce stiintele sociale numesc prin „antropologia de acasa” sau „a prezentului”. Cu alte cuvinte, nu e nevoie sa te duci in capatul lumii si sa fotografiezi „salbatici”, ca sa iti dai seama de omenescul care ne apropie; si in imediata noastra apropiere exista destine si intamplari care ne indeamna sa reflectam la diferentele care ne aseamana.

In incheiere, marturisesc cu bucurie ca sunt pasionat de fotografie. Adica veti avea parte si de cateva fotografii reusite. Cel putin asa imi place sa cred ca vor fi!

Let’s start!