Teoria formelor fără fond: problema business-ului românesc

„Dificil, obositor şi cu rezultate mici”. Aşa ajung clienţii mei să vorbească despre interacțiunea cu unii angajaţi, colaboratori, oameni de afaceri. Nu pot să nu privesc scena de business din România şi să nu remarc, la rândul meu acelaşi lucruri. De ce? Şi mai ales ce putem să facem?

În tentativele noastre de adaptare la un modelul de business occidental am scăpat din vedere unele dintre cele mai importante elemente. Cu toţii ne-am grăbit să copiem aşa cum se face „în afară” ajungând iarăşi la teoria formelor fără fond a lui Titu Maiorescu.

Ce ne-a scăpat în această tranziţie?

Este simplu: Comunicarea, Ţinuta şi Comportamentul.

Am lăsat în urma cele mai esenţiale aspecte grăbindu-ne să ajungem la un nivel profesional cât mai ridicat. Şi nu contest asta. Oameni de afaceri tineri care depăşesc cu mult gândirea şi şcoala europeană de business, antreprenori creativi care au ajuns să pornească de la zero propriile afaceri. Dar tot lipseşte ceva.

Acel lucru este Prezență Executivă. Lipsesc rafinamentul, eleganța negocierilor şi conversaţiilor. Afacerile de milioane nu se pot realiza între oameni care nu deţin acești aşi. Nu poţi să pretinzi că eşti pregătit pentru un asemenea nivel dacă nu arăţi, nu vorbeşti şi mai ales, nu ştii să te comporţi ca un lider de top.

Şi această regulă se aplică tuturor celor care vor să facă parte din sfera de afaceri. Fie că vorbim de lideri care aspiră la poziţii de board, fie că vorbim despre tinerii care abia îşi încep cariera. Educaţia şi aceste elemente nu ţin de vârstă sau de poziţie. În mod clar cei mai înaintaţi au dobândit aceste atuuri natural şi prin vasta experienţă profesională, dar activitatea mea mă face să spun că sunt cazuri în care lucrurile nu sunt chiar aşa. Am cunoscut persoane cu experiență în mediul de business cărora le lipsesc aceste atribute esențiale. Aceştia reprezintă un model pentru cei mai tineri şi este dezastruos că le transmit aceast mesaj şi această imagine.

Din dorinţa de a ajuta mediul de afaceri din România și din dorinţa de a-l educa am ales să organizez Workshop-ul de Prezenţă Executivă.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate și următoarele tematici:

  • Reguli de ținută, comportament și comunicare indispensabile în organizații și în viața de zi cu zi;
  • Menținerea calmului în situații stresante la locul de muncă, gestionarea eficientă a emoțiilor;
  • Asumarea deciziilor, empatia la locul de muncă și totul despre comunicarea non-verbală;

Te invit să iei și tu parte la acest eveniment: Workshop Prezență Executivă

*Acest fragment este un extras din Comunicatul de Presă realizat pentru colaboratorii noștri.

5 motive pentru a începe să investești în tine – Prezență Executivă

Frank Bernieri de la Universitatea din Toledo, evidenţiază importanţa Prezenței Executive, analizând condiţiile în care au loc o serie de interviuri. Indiferent de vârsta şau experiența candidatului, cercetătorul  a observat că primele 15-20 de secunde au fost cruciale. Durata interacțiunii a fost irelevantă și prima impresie a fost şi cea decisivă. Modul în care intri în cameră, strângerea de mână şi limbajul non-verbal se dovedesc a fi factorii cheie care stabilesc exact poziţia pe care poţi să o ai.

E timpul sa investești în Prezența ta!

În ultimii ani, conceptul de Prezență Executivă a devenit din ce în ce mai necesar în cadrul mediului de business românesc. Însă, oamenii din aceste companii și organizații au nevoie să cunoască modalitățile în care Prezența Executivă le poate îmbunătăți parcursul profesional.  Iată deci, câteva motive pentru care merită să participi la Workshop Prezența Executivă:

  1. Descoperiți ce înseamnă prezența, de unde izvorăște aceasta și cum puteți o puteți îmbunătăți pentru creștere continuă.
  2. Înțelegeți atât greșelile cât și cele mai potrivite tactici pentru a vă desăvârși comunicarea, aspectul și comportamentul, astfel încât să puteți beneficia de pe urma acestora în interacțiunile pe care le purtați zi de zi.
  3. Gestionați eficient una dintre cele mai dificile activități la locul de muncă: oferirea feedback-ului către colegi, subordonați sau chiar superiori.
  4. Explorați arta ascultării active și beneficiile acesteia asupra relațiilor la locul de muncă și nu numai.
  5. Dobândiți un set de calități menite să vă aducă recunoaștere, apreciere și încrederea celor din jur.

Te așteptăm cu drag să pornim împreună în călătoria către atingerea obiectivelor tale profesionale!

Rămâi alături de noi pentru mai multe detalii despre cea de-a treia ediție a workshop-ului #PrezentaExecutivaMS!

Prezența Executivă și cei 22 de Hz necesari unui lider

Un atu pentru orice om care îşi doreşte o carieră în afaceri, ca să nu mai vorbesc de cei care vor să deţină o poziţie de conducere, este comunicarea. De când practic coaching în România am asistat la foarte multe seminarii, workshopuri despre acest subiect și încă mai au loc nenumărate astfel de evenimente. Dar de ce pe piaţa saturată de evenimente de dezvoltare mai apar şi eu să vorbesc despre importanţa lui?

Conceptul de Prezenţă Executivă, aşa cum am mai spus, deţine trei capitole esenţiale: ţinută, comunicare şi comportament. De aici şi contextul diferit care îmi permite o altă abordare. Majoritatea workshop-urilor care caută să atingă acest subiect au în vedere fie exprimarea coerentă sau învăţarea prezentării unui discurs fără carențe etc.

Eu trec peste aceste etape (fără să le minimizez însă, importanța) şi aduc în cadrul Workshop-ului de Prezenţă Executivă o altă perspectivă. Conceptul studiază în detaliu capitolul de comunicare și caută să răspundă la următoarele întrebări: Cum putem exprima interlocutorilor, prin modul în care ne adresăm, statutul nostru de lider? Cum reușesc să transmit o atitudine asertivă? Am abilitatea de a controla o sală de şedinţă? Dar capacitatea de a “citi” oamenii cu care interacţionez?

O problemă destul de des întâlnită este prezentarea unui subiect care nu prezintă interes sau este destul de dificil de înțeles pentru publicul căruia te adresezi. Așa că trebuie să ştii cum să formulezi un discurs care să capteze atenția. Conform unui research, conţinutul prezentării are o relevanţă mică.

Ceea ce determină persuasivitatea unui speaker este:

  • pasiunea (27%);
  • calitatea şi inflexiunile vocii (23%);
  • prezenţa (15%);

Astfel, comunicarea eficientă ajunge să ţină în mare parte de mediul creat şi mai puţin de mesaj. Prezentările TED sunt cel mai bun exemplu. Speakerii reuşesc să ţină publicul captiv timp de 18 minute atât în mediul real, cât și online. Ceea ce îi face atât de populari este este credibilitatea pe care şi-o asumă cu o atitudine de siguranță, calmitatea şi modul cald prin care explică cele mai noi proiecte de ştiinţă.

Un alt element pe care îl aduc mereu în discuţie, mai ales cu doamnele cu care lucrez este tonalitatea vocii. Acea inflexiune înaltă pe care ele o ating într-un moment de impas sau stres. Nu este un lucru greşit, dar important este să luăm atitudinea şi sentimentele din spatele vocii şi să le transpunem în asertivitate.

margaret-thatcher

Margaret Thatcher, “The Iron Lady” este un exemplu incontestabil al acestui aspect. La începutul carierei politice, acesteia i-a fost atrasă atenţia asupra vocii. Când reporterii de la BBC au criticat-o aspru: “hectoring tone of the housewife” şi nu au considerat-o un potenţial politic datorită acestui criteriu, Thatcher a realizat că viitorul ei depinde de asta. Aşa că a apelat la Laurence Oliver, un cunoscut coach de voce de la Hollywood pentru a corecta defectele tonalităţii. Între anii 1972 şi 1976, aceasta a lucrat intens şi a ajuns de la “her annoying shrieking” la unul dintre cei mai remarcanți premieri ai Marii Britaniei cu o voce lina şi cu o atitudine greu de ignorat: The Iron Lady.

Modularea vocii nu înseamnă să înveţi să vorbeşti ca un bărbat, ci mai degrabă să atingi, ceea ce oamenii de ştiinţă au descoperit că reprezintă acea tonalitate optimă care are un efect plăcut asupra interlocutorului. Aceştia au calibrat sunetul în jurul a 125 de Hz. Oamenii au tendinţa să fie mult mai receptivi la o frecvenţă mai joasă şi mai ales un ton al vocii care nu este iritant.

Acestă modulare a sunetului este imperativă şi în cazul domnilor, iar dacă povestea lui Margaret Thatcher nu este un exemplu incontestabil, asta cu siguranţă o să vă atragă atenţia. Universitatea de management din San Diego a analizat 792 de înregistrări ale executivilor – care se ocupau de prezentări sau apeluri către investitori – şi au realizat că o scădere de 22 de Hz a fost corelată cu o creştere de 187.000$. Motivul? Cu cât vocea este mai joasă, cu atât semnalezi mai multă încredere. Cei din jur o să te perceapă ca un adevărat lider care reuşeşte să îşi menţină calmul în situaţii de stres.

Acestea sunt elementele după care mă ghidez în cadrul Workshop Prezenţa Executivă şi care consider că sunt importante pentru a reflecta prin comunicare poziţia de lider.

Pe data de 25 Aprilie o să înveţi principalele instrumente de creştere a eficienţei în comunicare, ce ticuri sau obiceiuri este important să evităm, cum reuşim să atragem atenţia interlocutorilor într-o sală de şedinţă, dar şi elemente ale comunicării non-verbale. Te aştept în călătoria care ta va duce spre următorul nivel profesională.

Cum ghidează Prezenţa Executivă imaginea unui preşedinte?

Care este elementul definitoriu din atitudinea unui lider? Ce îl face pe acesta să fie complet acceptat de ceilalţi? Cum reuşeşte el să transmită interlocutorilor doar printr-o simplă interacţiune că este capabil de a rezolva orice problemă?

Toate aceste reprezintă un amestec unic de stăpânire de sine, farmec și autenticitate. Ele sunt Prezența Executivă. Iar marii lideri, precum fostul preşedinte al Americii Barack Obama sau fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher, reprezintă un exemplu incontestabil al acestor elemente.

În activitatea mea de coaching în România, atunci când vorbesc despre Prezenţa Executivă şi ofer această explicaţie oamenii devin reticenţi când aud asemenea nume impozante. Majoritatea consideră că această atitudine este una cu care te naşti, dar acest gând este greşit. Prezenţa Executivă se poate dezvolta.

march-7-2015-i-was-moving-around-trying-to-capture-different-scenes-away-from-the-stage-during-the-event-to-commemorate-the-50th-anniversary-of-bloody-sunday-and-the-selma-to-montgomery-civil-rights-marches-when-i-glanced

“Executive presence is an amalgam of qualities that telegraphs that you’re in charge or deserve to be.” – Sylvia Ann Hewlett

Să îl luăm spre exemplu pe fostul preşedinte al Americii, Barack Obama. Ce l-a făcut să fie cel mai carismatic preşedinte, întrecându-l chiar şi pe Kennedy? Este simplu: Prezența Executivă. În cazul lui putem observa principala caracteristică a conceptului: alinierea personalităţii cu poziţia de lider.

Obama s-a deschis. A fost un preşedinte sincer care a rămas adevărat modului sau de a fi. Nu s-a temut să glumească să fie auto-ironic, sau chiar să afirme că mai important şi capabil ca el este Michelle.

Vă întrebaţi unde este Prezența Executivă căci pare că toată carisma provine din modul lui de a fi. Greşit. Să analizăm prin spectrul celor 3 elemente ale conceptului: ținută, comunicare și comportament.

 Am putea trece rapid peste ţinuta preşedintelui… aceasta fiind una standard: costumul. Dar nu e tocmai aşa. Acesta a impresionat mereu prin oscilarea constantă între ţinuta oficială şi un mod mult mai lejer.

Comunicarea. Ireproşabilă. Discursurile ţinute de Barak Obama se studiază în prezent în seminariile de comunicare de la Universitatea Harvard. Sunt perfecte. Ştiu să transmită exact mesajul urmărit. Să luăm ca exemplu doar ultimele sale discursuri. Fie că vorbim de cel în care “he drops the mic”, sau cel în care îi mulţumeşte lui Michelle că ia fost alături și că fost o primă doamnă extraordinară, sau cel de la Chicago, fix înainte să părăsească biroul. Toate sunt impecabile. Pauzele sunt perfect luate, tonalitatea vocii, mimica feței, umorul, toate sunt elemente ale Prezenţei Executive gestionate admirabil.

Cât despre comportament… Obama reprezintă un simbol al diplomaţiei şi al calmului, mai ales în situaţii de stres. Un alt lucru pe care îl observăm, este atitudinea lejeră asumată prin nenumăratele apăraţii în emisiunile americane. Fie că vorbim de “Slow Jam the New” alături de Jimmy Fallon, unde a prezentat reuşitele sale pe perioada mandatului într-o manieră umoristică sau discursurile de la White House Correspondents’ Dinner unde a profitat de ocazie pentru a transmite mesaje extreme de subtile prin aceeaşi atitudine degajată şi ironie.

O altă latură a comportamentului care l-a făcut pe acesta să fie îndrăgit, a fost asumarea rolului de tată şi de soţ. Mulţi lideri au tendinţa să îşi ascundă familia deoarece consideră că îi fac să pară vulnerabili. Asemenea sentimente dacă nu reuşesc să fie asumate cu lejeritate şi sinceritate pot distruge imaginea unui lider. În cazul lui Obama totul a fost făcut cu grijă. Rolul de tată şi de soţ i-au creat imaginea unui conducător şi mai puternic.

Prezenţa Executivă este un concept necesar fiecărui lider. Ea porneşte din interiorul nostru iar regulile studiate se adaptează tipului de personalitate. Abia atunci, această putere care ne ghidează către funcţia de conducător poate să existe cu adevărat. Barack Obama este cel mai înalt şi puternic exemplu de Prezenţă Executivă.

Spre norocul nostru toate acestea se pot învăţa. De aceea te invit pe data de 25 Aprilie la Teatrul Regina Elisabeta pentru a afla cum poţi să deţii și să gestionezi atuurile unui lider.

Un moment de retrospectivă

Bifez în calendar sfârşitul de an şi mă uit în retrospectivă, atât la evoluţia mea cât şi a echipei mele. La modul progresiv în care evoluează colaborările mele şi la cum reuşim să ne atingem obiectivele propuse. Totul ţine de mediul creat şi de mentalitatea pe care am reuşit să mi-o asum şi să o împărtăşesc.

Unul dintre momentele care m-a bucurat în 2016 a fost debutul în realizarea de evenimente menite să contribuie la evoluţia profesională a angajaților pe scară largă. Wokshopul de Prezenţă Executivă a fost un real succes şi m-am bucurat, după sfârşitul acestuia, de un feedback pozitiv care m-a ambiţionat să continui în această direcție.

site

Până la următorul pas mă voi opri pentru câteva zile şi o să îmi rezerv acest timp pentru a putea să privesc către noul an. Vă invit să faceţi acelaşi lucru. Un moment de repaus în care să vă încărcaţi de energie pentru atingerea următoarelor obiective setate.

Să lăsăm zgomotul frenetic al tastaturilor să se oprească şi să înlocuim haosul cotidian cu S’wonderful.

Shaping the future – Executive Presence

Pe 23 noiembrie am participat la conferinţa anuală “CEO Conference – Shaping the Future”. A fost o plăcere să vorbesc la acest eveniment organizat impecabil de către partenerii mei de la Doing Business.

Subiectul dezbătut de mine a fost Executive Presence. Am definit alături de participanţi conceptul de prezenţă, stâlpii care îl susţin şi puterea personala în această circumstanţă.

O să prezint în acest articol câteva dintre informaţiile pe care am avut plăcerea să le împărtăşesc în cadrul evenimentului şi care reprezintă punctele cheie ale capitolului prezenţa executivă.

1. La ce se referă prezența?

  • În general, la starea sau condiția de a fi prezent, într-o situație sau în interacţiunea cu o persoană. Aceasta poate avea un impact ridicat în performanţa profesională, prin faptul că se bazează pe un set de abilităţi ce au la bază un substrat al gândirii critice.
  • Atunci când suntem conștienți de prezența noastră, reflectăm o stare interioară care se află în echilibru, atât emoţional cât şi psihologic, în situaţiile dificile şi stresante de zi cu zi

2. Puterea personală

Calitatea indispensabilă a unui om de afaceri, care se referă la preluarea responsabilității în ceea ce privește viața personală, deciziile, situațiile în care ne regăsim zi de zi.

Ce-i drept, nu putem controla toți acești factori, însă, putem întotdeauna să decidem asupra răspunsului pe care îl avem privitor la un eveniment, o persoană, un comportament.

Afirm cu bucurie că în timpul acestei prezentări, audiența a fost deschisă către subiectele explorate. Receptivitatea și înţelegerea acestor elemente necesare reușitei în business sunt primul pas către transformarea vieții tale.

Îți voi lăsa mai jos două întrebari asupra cărora poți reflecta pentru a-ți evalua puterea personală.

  • Cât control simt că am asupra vieții mele?
  • Obișnuiesc să fac lucruri pe care nu mi le doresc și pe care îmi este foarte greu să le controlez?

Prima impresie, “dragostea la prima vedere” în mediul de afaceri

Atunci când vorbesc despre Prezenţa Executivă, în 2016 am întâlnit uneori păreri contradictorii. Lucrul acesta se întâmplă deoarece am afirmat adesea că oamenii te pot judeca şi decide din momentul în care intri pe uşă dacă eşti sau nu capabil de o carieră în mediul de afaceri. Stabilind acest lucru doar pe baza aspectului estetic şi a manierei în care transmiți un mesaj.

Inconștient, toți facem asta: ne formăm o primă opinie despre cineva în funcție de cum arată, cum merge, cum vorbește. Nu o spun doar eu. Cercetările în acest domeniu evidenţiază clar cum aceste elemente influenţează considerabil percepțiile în mediul de afaceri.

 15086457_1765959046986216_1285953446_n

“First impressions are the „love-at-first-sight‟ of the business world “ – Allan Pease

Frank Bernieri de la Universitatea din Toledo, evidenţiază importanţa Prezenței Executive, analizând condiţiile în care au loc o serie de interviuri. Indiferent de vârsta şi experința candidatului, acesta a observat că primele 15-20 de secunde au fost cruciale. Durata interacțiunii a fost irelevantă și prima impresie a fost şi cea decisivă. Modul în care intri în cameră, strângerea de mână şi limbajul non-verbal se dovedesc a fi factorii cheie care stabilesc exact poziţia pe care poţi să o ai.

O altă cercetare care trebuie luată în considerare, atunci când vorbim despre primele impresii în cazul unui interviu, este cea realizată de cei de la Monster.co.uk. Aceştia au discutat cu 273 de manageri și 3,286 de angajați despre experienţa interviului și au descoperit următoarele aspecte:

  • 55% dintre aceştia au afirmat că un element definitoriu a fost strângerea de mană, dar că primul element notabil este aspectul estetic;
  • 70% dintre angajatori au recunoscut că sunt influenţaţi şi iau decizia finală pe baza primei impresii;
  • 60% sunt convinşi de strângerea de mână;
  • 58% apreciază calitatea micilor conversaţii;
  • 50% apreciază ţinuta.

Mediul de business românesc trebuie să înceapă să dezvolte conceptul de Prezenţă Executivă şi să nu îl considere a fi un element superficial. De când practic coaching în Roamânia am înţeles necesitatea acestui concept în mediul de afaceri şi de aceea am decis să investesc în cea mai importantă resursă a afacerilor: oamenii. Pe data de 16 noiembrie voi fi la Teatrul Elisabeta şi voi vorbi despre elementele care te ajută să stabileşti o primă impresie care să te conducă la performanță.

Aspectul tău face diferenţa?

Atunci când am început să dezvolt piaţa de coaching în România mi-am dat seama de importanța aspectului estetic. Oamenii încă mai judecă o carte după copertă, iar asta cred se vede cel mai bine în domeniul vânzărilor. Atunci când trebuie să te întâlneşti cu prospecţi ai la dispoziţie o perioadă scurtă de timp în care să îi convingi de muncă pe care o faci şi de capacitatea ta profesională.

Ideea Workshopului Prezență Executivă a apărut după o discuţie cu o bună prietenă care lucrează în domeniul vânzărilor şi care mi-a povestit o situaţie absolut ridicolă pentru scena afacerilor în 2016. Aceasta povestea stupefiată de prezenţa executivă a unuia dintre clienţii săi, care a venit la o şedinţă îmbrăcat mult prea “lejer“ pentru contextul întâlnirii. Situaţia în care a fost pusă a făcut-o să realizeze că îi place să regăsească ideea clasică de gentleman, de business man, care respectă munca pe care o face prin ţinuta şi prezenţa pe care o adoptă.

 sdsadasdasasdasd

“Îmi plac oamenii eleganţi şi gentlemanul clasic. Nu mă mai regăsesc de mult în mediul antreprenorial.”

Într-o situație de afaceri  siguranţă  apare şi se bazează pe mai mulți factori. Oamenii capătă încredere dacă observă la tine un simţ etic, o capacitate organizatorică şi  faptul că eşti sigur pe ceea ce prezinți. Aceste calităţi, care se găsesc adesea la agenţii de vânzări trebuie să fie reflectate şi prin aspectul pe care îl deţin.

Un studiu din 2010 realizat de cei de la Newsweek arată că 64% din managerii care fac angajări în domeniul vânzărilor, afirmă că aspectul estic reprezintă un factor esenţial în procesul de angajare. Şi aşa este şi normal. Credibilitatea firmei trebuie reflectată prin imaginea angajaţilor. Nu poţi să pretinzi calitatea serviciului sau produsului tău dacă imaginea ta nu proiectează acest lucru.

Pe data de 16 noiembrie ne întâlnim la Teatrul Elisabeta, la Workshop Prezența Executivă şi vorbim despre aceste elemente necesare în mediul de afaceri, dar şi despre cum poţi să proiectezi o imagine perfectă aflată în concordanţă cu poziţia ta profesională.

Cum depășesc liderii autentici dificultățile în comunicare?

Din experiența mea de coaching în România, observ tot mai des că marea problemă cu care se confruntă adesea oamenii de afaceri pleacă de la o tendință universală de a crede că sunt destul de buni la capitolul comunicare. În realitate lucrurile nu stau chiar așa, nici măcar în cazul în care comunicarea se face cu persoane apropiate.

Atunci când vorbim cu oameni pe care îi cunoaştem, avem tendința de a face presupuneri cu privire la ceea ce ei înțeleg. Acest lucru nu se întâmplă atunci când vorbim cu persoane străine. Maniera de a supraestima cât de bine comunicăm (și cât de bine suntem înțeleși) este atât de răspândită încât psihologii au chiar și un nume pentru ea: closeness-communication bias.

La fel cum am afirmat de nenumărate ori, atuul unui lider şi cheia oricărei reţete de succes este comunicarea. Liderul are nevoie, mai presus de toate, să inspire atât prin acțiunile sale cât și prin maniera în care reușește să transmită un mesaj. Majoritatea liderilor pot atinge acest prag prin înțelegerea celor cu care comunică și prin abilitatea de a vorbi direct cu nevoile lor într-un mod în care ei sunt gata să audă.

 Listen-and-communication-1024x654

“The single biggest problem in communication is the illusion that it has taken place.”

-George Bernard Shaw

Iată câteva strategii pe care le poți aplica atunci te confrunţi cu probleme de comunicare:

  1. Dezvoltă capacitatea de a te adresa unui grup ca și cum ai purta o conversație individuală (fie că vorbești în cadrul unei întâlniri cu o echipă mică sau o adunare la nivel de companie). Indiferent de contextul comunicării este necesar să realizezi un nivel de intimitate în abordare, pentru ca fiecare participant din camera să simtă că vorbești cu el. Pentru a realiza acest lucru trebuie să încerci să fii autentic emoțional și să emani aceleași sentimente, energie și atenție care s-ar regăsi într-o conversație unu-la-unu (spre deosebire de anxietatea care apare în cazul unui discurs în fața unei mulțimi).
  2. Ascultă pentru a putea comunica! Una dintre ispitele cele mai dezastruoase pentru un lider este tratarea comunicării asemenea unei străzi cu sens unic. Pentru a putea transmite un mesaj autentic care să aibă impactul dorit este necesar să îți asculți interlocutorul și să nu cauți să ai mereu ultimul cuvânt.
  3. Pentru un lider este important să poată realiza o legătură emoţională cu interlocutorii săi. Maya Angelou spunea „Oamenii vor uita ce ai zis și făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.”  Tratează lucrurile cu transparență şi simplitate. Fii uman. Arată-le celor din jur ceea ce te inspiră și ce te face să continui. Acest lucru te va ajuta să te apropii şi să stabileşti o legătură mai bună cu interlocutorii tai.

Aceste sugestii pot părea neimportante dar reprezintă detaliile care modifică întregul scenariu de comunicare. Tendința de le ignora este mare și în numeroase cazuri este punctul de debut al eșecului.

Workshop-ul Prezența Executivă exploatează și tratează în detaliu aceste probleme precum și manierele în care se pot depăși. Comunicarea rămâne atuul cheie al unui lider de succes. Acest eveniment va aborda atât subiecte din aria tematică a comunicării, cât şi din cea a comportamentului şi imaginii profesionale.

La finalul zilei de 16 noiembrie toţi participanţii vor putea să afirme că au consolidat fundația dezvoltării lor profesionale.  Eşti invitat!