Etichetă: realitatea

Motive pentru care inca nu ti-ai implinit visele

Mihai Stănescu 6 Comentarii

Revin aici dupa o perioadă mai lungă de pauză. Pauză în care am acompaniat mai mulți manageri din organizațiile mari și foarte mari din România să își deseneze – creativ și concret – viețile profesionale, individuale și de grup, în lumina succeselor pe care și le doresc. Din toată această perioadă de intensă practică de coaching în România și în alte țări alăturate am extras câteva concluzii. Cea mai pură și dură este aceea că mulți dintre oamenii pe care i-am intâlnit nu pot exprima, verbal sau în alte moduri, motivațiile lor ultime de activitate. Nu știu sau nu vor să știe răspunsul la clasica întrebare de coaching: „care este visul tău?”.

Poți să marșezi pe ideea foarte atrăgătoare că deh, executivii de top, CEOii și proprietarii de business-uri sunt personaje care au un grad ridicat de realism, sunt pragmatice și bine ancorate în realitatea cotidiană. Sau îți poti servi un alt fel de explicație, mai moralizatoare, care să conțină cuvinte gen umilință, servitudine și leadership. Indiferent cum ai apuca-o, realitatea pe care o percep rămâne aceeași: oamenii uită, de cele mai multe ori, să își concentreze resursele personale în a-și împlini visele cele mai profunde. Citește mai mult

Unde găseşti şi cât te costă un om care să-ţi ghideze viaţa profesională

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Acum aproape o luna am dat un interviu pe E-mail lui Razvan Ilie pentru realitatea.net . Pana aici, nimic iesit din comun. Insa m-a surprins foarte placut modul in care Razvan a ales sa isi conceapa abordarea. Ca sa va lamuresc de la inceput, citez un mic paragraf din mesajele pe care le-am schimbat inaintea interviului. Comentariile mele cu rol de contextualizare a problemei urmeaza imediat:

„Ma gandesc la un unghi de abordare cat mai personalizat, nu corporate, in sensul in care vreau sa vad cum poate cineva sa-si dezvolte cariera ajutandu-se de un coach profesionist.”

Ok, poate suna banal, insa de obicei articolele din presa despre coaching au o repetitivitate crunta: la cat estimezi piata de coaching, ce face un coach pentru tine, cati clienti ai acum, cat dureaza o sedinta, care sunt beneficiile unei relatii de coaching. Atat. Dupa 5-6 ani de raspuns la aceleasi intrebari (in care am schimbat 2 PR-isti), mi s-a facut o lehamite crunta. Cred ca intelegeti de ce.

Mai e ceva: ori de cate ori aleg sa particip la un interviu de acest gen, hop si regula cu 2-3 pareri „complementare”. Nu stiu cine si cum a reusit sa induca asa ceva in creierele jurnalistilor pe business din Romania. Daca il cunoasteti, va rog sa il felicitati: asa indoctrinare nu am vazut nici macar la stahanovistii inca vii! De ce nu-mi place? Simplu: am practicat si practic aceasta profesie de mult timp. Practica aduce cu ea puncte de vedere sintetice si originale. Adica o perspectiva profund personala, intr-un mediu care este eminamente dependent de aceasta. Nu alegi coaching, alegi un anume coach!

Acestea fiind spuse, va redau o parte din interviu:

„[…]

Cum te ajută coachingul?

Un coach te poate ghida să-ţi generezi cele mai bune opţiuni pentru debutul, continuarea sau chiar încheierea carierei. Însă opţiunile sunt doar opţiuni, nu sunt sugestii sau recomandări. Ele trebuie validate ca fiind foarte bune de tine, clientul. Până la urmă, este vorba de cariera ta, de viaţa ta profesională. Asta este una dintre cauzele impactului atât de mare al coaching-ului la nivel global – coach-ul nu ia decizii niciodată în locul tău.

Pentru orice fel de începător într-ale carierei, un coach îl poate ajuta să-şi definească opţiunile de dezvoltare în carieră: unde este cel mai bun loc de a-şi începe viaţa profesională, în cât timp va putea să promoveze, care este salariul şi beneficiile pe care le poate obţine. Pe de altă parte, majoritatea oamenilor tineri au nevoie de multă recunoaştere profesională. Aici un coach poate doza nevoia de recunoaştere, astfel încât tânărul angajat sau antreprenor să obţină rapid rezultate performante, pentru a beneficia de această recunoaştere.

[…]”

Continuarea o gasiti AICI.

Realitatea romaneasca: dura si …degeaba?

Mihai Stănescu 4 Comentarii

Am citit zilele trecute articolul lui Mihai Giurgea de pe Standard.ro – Reforma statului (II): Romania in lunile urmatoare si m-am decis sa va redau un fragment din el, corelat cu un comment care ofera cateva date foarte relevante despre situatia economica a Romaniei „la zi” si cam despre ce se poate face ca sa ne revenim, ca si antreprenori.

Pentru cei care sunt obisnuiti cu modul in care abordez lucrurile (pozitiv, orientat catre dezvoltare si schimbare in bine), poate vi se va parea ciudat „dusul de realism” continut in randurile de mai jos. Insa nu ma pot opri sa nu constat – ca mai toti dintre voi – ca in Romania lui 2010 sunt cateva setari generale ale cadrului de business antreprenorial care sunt ingrijorator de incompetent stabilite.

Cauzele acestor setari sunt cateva decizii si proiecte care ameninta chiar esenta activitatii comerciale antreprenoriale. No need to say, in toate statele europene antreprenoriatul este cel care tine economia in spate, din punct de vedere operational.

© exacterm.wordpress.com

Inchei aici comentariul meu, lasandu-va sa cititi, ganditi si sa trageti singuri concluziile.

„Cit mai dureaza criza?

Foarte simplu: exact pina cind companiile romanesti vor reincepe vinzarile. Nici o secunda mai putin. Dar noi suntem inca in perioada de prabusire. Povestile guvernului, ca am iesit din criza pentru ca productia in noiembrie ar fi crescut cu 0.3% sunt aberante. Productie fara vinzari inseamna acumulare de stocuri. Iar stocurile pe timp de criza inseamna dezastru – cum stie orice firma.”

Si o parte din comentariul unui cititor:

„Populaţia activă cu vârsta între 14 şi 64 ani în 2009, a fost de 9,944 milioane, din care 575000 de români înregistraţi ca şomeri (crit. BIM).
– Rata de activitate a populaţiei cu vârsta de mai sus, a fost de 62,9 %
– Repartiţia populaţiei ocupate pe activităţi
a) – sectorul agricol – 28,8 % – adică 3,264 milioane români
b) – sectorul industrial şi construcţii – 31,4 %
c) – sectorul servicii – 39,8 % – adică b+c 6,68 milioane de români
– Raportul de dependenţă economică în 2009 , la 1000 de locuitori activi
1) – pe ţară – 1297 locuitori
2) – mediu urban – 1 318 locuitori
3) – mediu rural – 1271 locuitori
Situaţia de mai sus E făcută PENTRU CA SĂ DEA BINE (exemplul Greciei ) – este ERONATĂ DIN MOTIVELE de mai jos :
– A – ŞOMAJUL CU ACTE – (înregistrat) format din şomajul clasic în creştere şi şomajul tehnic , care acum la debutul 2010 va depăşii 1 (un) milioan de români – acasta reprezentând 10 % din populaţia activă .
– B – ŞOMAJUL FĂRĂ ACTE – (neânregistrat) , care acum cu siguranţă depăşeşte 30 % din populaţia activă , adică mai mult de 3 (trei) milioane de români, format din :
– foşti şomeri, foşti asistaţi sociali şi îngrijitori ai acestora
– majoritatea tinerilor, femeilor şi bărbaţilor (mai ales după criza construcţiilor, unde lucrau majoritar la negru), care se regăseau în diverse forme de ajutor social , care acum s-au anulat, sau în situaţii dramatice de sărăcie şi degradare umană.
– pensionari pe caz de boală sau handicap – cu diagnostic fraudulos sau discutabil – oile de muls, periodic de către comisiile medicale de pensionare.
– cetăţeni de BUN SIMŢ ECONOMIC ACTUAL care au ales de voie si de cele mai multe ori de nevoie MUNCA la NEGRU , din care îşi plătesc sau nu asigurările sociale, impozite ş.a.
– emigranţi FĂRA ACTE şi CONTRACTE FERME , pentru muncă sau alte activităţi la negru, în ţările civilizate ale lumii, inclusiv Europa.
– absolvenţi ai diferitelor forme de învăţământ cu vârsta de peste 18 ani.
– studenţi ai învăţământului fără frecvenţă şi nu numai , care pierzându-şi locurile de muncă , sunt puşi în situaţia de a nu putea termina cursurile datorită lipsei banilor pentru taxe,cazare , hrană ş.a.
– cetăţeni cu vârsta între 18 şi 64 ani, care nu au fost sau nu mai sunt angajaţi cu contract de muncă, au lucrat la negru, ocazional şi care sunt condamnaţi ca la împlinirea vârstei de pensionare , să nu obţină pensie de subzistenţă conform legilor actuale.
– şi altele ….
– C – TOTAL POPULAŢIE ACTIVĂ – cu aproximaţii obiective şi legale 10 % şomeri înregistraţi – 1 (un) million
– 30 % şomeri neânregistraţi – 3 (trei) milioane
– 20 % emigranţi cu contract – 2 (două) milioane
– 40 % contribuabili în general – 4 (patru) milioane
100 % 10 (zece) mil. […]

Barbu Florea
17.02.2010”

Ce credeti despre aceste date? Si ce credeti ca e de facut, ca sa supravietuim ca si antreprenori? Eu unul am cateva ganduri practice pentru a ajuta antreprenorii. Voi reveni cu detalii. Pana atunci, va astept cu idei si argumente.

freedom is…

Mihai Stănescu 9 Comentarii

Disciplina de care dam dovada este direct proportionala cu libertatile pe care ni le putem permite. puteti sa nu fiti de acord cu aceasta afirmatie. E ok, multi nu sunt. Poate pentru ca multi dintre voi cred ca disciplina este tocmai absenta libertatii personale, un fel de inchisoare din care iesi doar daca urmezi aceleasi ritualuri plicticoase si consumatoare de energie. De fapt, disciplina = libertate. Am gasit un citat din Stephen R. Covey: “the undisciplined are slaves to moods, appetites and passions”. As zice Q.E.D. inca de pe acum, dar vreau sa va semnalez si alt efect al lipsei de disciplina: cei care nu au fost disciplinati in viata/activitatea proprie, pur si simplu nu au libertatea oferita de niste abilitati bine invatate si de care ne folosim aproape zilnic (de ex: fast typing, limba engleza, etc).

Revenind la subiectul principal al acestui blog, in organizatiile pe care le antrenez am intalnit de nenumarate ori persoane cu „scoruri joase” la capitolul disciplina. Departe de mine gandul ca „la birou ca la armata”! Nu am facut armata si sunt 100% sigur ca aportul meu la dezvoltarea societatii nu are ca punct forte angajarea efortului meu in structuri rigide de comanda si control. Insa va pot spune ca disciplina personala se „miroase” de la mare distanta. La fel ca si lipsa ei. Pe cei carora le lipseste disciplina ii recunosc destul de usor. Si am de gand sa va ajut sa faceti acelasi lucru, descriindu-va cateva situatii foarte banale ale lipsei de disciplina:

1. Cand ajungeti intr-o intalnire sau la o sedinta, uitati-va la cei care inca isi verifica E-mail-ul (blackberry-ul, laptop-ul, etc) dupa ce ora stabilita de incepere a intalnirii. Sau la cei care isi permit sa faca o prezentare indelungata a subiectului deja cunoscut de toti participantii la intalnire. Aia sunt ne-disciplinatii.

2. Intelectualizarile extreme. Sau generalizarile succesive. Nu ati observat ca unii dintre prieteni, colegi sau chiar sefi vorbesc de dragul de a se auzi? Fara sa spuna absolut nimic? Un astfel de individ, indiferent de pozitia lui sociala si de competentele lui profesionale, a deraiat major de la auto-disciplina. Toti avem pareri, insa ni le putem exprima dupa ce acestea au trecut (sau nu!) de un simplu filtru intern: is my point helping the discussion & others move forward?

3. Cei care ajung „la timp”. Adica la …si 5. Sau la …si 10. Sau si mai rau, cei care va spun „acum, acum vin/termin/va trimit raportul”. Multe dintre intalnirile de coaching de grup exploreaza recuperarea acestor frimituri de timp, care genereaza frustrari si stopuri involuntare. De fiecare data, incep sedintele de coaching la ora stabilita, indiferent de cati participanti sunt in sala, pe principiul: daca cei care intarzie nu au disciplina suficient dezvoltata si noi ii asteptam, rezulta ca ii incurajam sa ramana la nivelul la care sunt.

4. Multi zic ca au inceput ieri (un proiect, o actiune, etc). Si maine ii vedem ca nici nu s-au apucat inca. Daca ii intrebam ceva, apar faimoasele scuze: „n-am avut timp”, „inca ma gandesc la cea mai corecta abordare”, „imi lipsesc niste date”, „m-a chemat Xulescu la raport” etc. etc. Eu numesc asta o relatie indisciplinata cu timpul propriu.

5. Maldarul de hartii de pe birou. Care migreaza catre acasa, restaurant, masina. „Lasa-le asa, ca le stiu eu ordinea!!” …si dupa jumatate de ora…”Auzi, stii pe unde e stick-ul cu prezentarea aia de acum 2 luni?”.

6. Telefonul mobil care taraie intr-una, desi am fost asigurati ca intalnirea asta e de maxima importanta. E interesant cum in Romania manageriala, a primi telefoane echivaleaza cu „a fi de succes”! Te cauta lumea, esti un tip important. Importanta de sine merita macar 2 minute de absenta completa a disciplinei, corect?

7. Multi-task-erii. Incredibil, dar adevarat! In 95% din cazuri, acest tip special de fiinta umana se amageste profund, crezand ca rezolva mai multe chestii deodata. De cele mai multe ori nu stiu sa prioritizeze. Sau sa refuze. Si sa va pazeasca bunul Dzeu de un sef multi-tasker!! Cred ca stiti la ce ma refer…

Ma opresc aici, pentru ca am senzatia ca pot continua la nesfarsit. Am vazut sute si sute de oameni ai muncii, care coordoneaza alti oameni ai muncii, relatiile, resursele si procesele dintre ei si care, dincolo de aparenta, nu au nici pe departe gradul de disciplina pe care realitatea il solicita. Pentru toti acestia, o mica definitie:

Auto-disciplina implica sa faci ceea ce iti propui in loc de a face ceea ce simti in acel moment. Adica sa sacrifici placerea si excitarea momentului pentru ceea ce conteaza mai mult in zilele si anii care vin. Pentru asta ai nevoie de cateva ingrediente:

– sa te cunosti. Sa stii ce comportamente iti reflecta cel mai bine valorile, ambitiile si visele.

– sa fii antent cu tine si cu ceilalti. Sa pre-vezi deraierile de la o disciplina agreata.

– sa fii dedicat. Sa depui efort in directia asta, fara sa eziti, fara sa te razgandesti.

– sa ai curaj. Curaj de a recunoaste ca disciplinarea de sine nu e un lucru asa de usor cum ti se pare citind post-ul asta.

– sa te antrenezi, tu pe tine. Adica self-coaching: sa te incurajezi, sa iti oferi recompense, sa te accepti asa cum esti si sa te provoci sa mai faci un pas.

Acestea fiind scrise, va doresc o zi relaxata in explorarea propriei discipline. Si nu uitati:

Pretul disciplinei este intotdeauna mai mic decat durerea regretului!