Frica de succes, de esec, de…

Acum ceva vreme te-am intrebat pe pagina de Facebook pe care dintre cele doua frici – de succes sau de esec – o consideri mai grava. Am primit cateva raspunsuri si iti multumesc. La fel, la ultimele discursuri in public am primit constant cererea de a creiona un drum peste aceste frici. Incerc acum, mai in general, promitandu-ti sa coboram in foarte specific cand ne vedem.

Bun. Ambele frici au simptome foarte asemanatoare. Daca te duci la un interviu, oricata experienta si expertiza ai, vei avea o usoara anxietate. La fel, cand e vorba de teste, analize etc. Am observat in anii de coaching in Romania ca situatiile asemanatoare ii pot face pe oameni de altfel foarte intregi sa devina inchisi, sa aleaga numai solutii conservatoare, sa nu se avante mai departe. Mai ales in situatii de criza. Se spune ca „ne retragem pe pozitiile tari„, adica ne intoarcem foarte repede la credinte vechi si la comportamentele asociate cu acestea. De ce? Pentru ca stim foarte exact ce inseamna esecul. Iar aceasta familiaritate extrema ne cheama, realmente, la cele mai vechi comportamente.

Problema reala mi se pare, totusi, frica de succes. Daca nu esti familiarizat cu ea si nu stii cum sa o dresezi sa lucreze pentru tine, ea te arunca in ceea ce stii foarte bine din experientele tale mai neplacute: esecul. Iar o modalitate simpla de a o dresa este sa iti intaresti increderea in tine. Sa iti fii cel mai bun confident. Iti spun imediat de ce scriu „confident”, nu e un secret.

Ca sa iti ridici increderea in fortele proprii, uita-te inapoi, in trecut, un pic. Si vezi ca de cele mai multe ori ai castigat, nu ai pierdut. Si cel mai important lucru: ai supravietuit tuturor esecurilor. Stii vorba aia? Ce nu te omoara, te intareste. Deci esti …tare. Si ai invatat o gramada de lucruri, din incercarile tale. Mai mult decat atat, cu un trecut asa de lung si diversificat, chaiar ai resurse suficiente sa te confrunti cu situatia de fata, cea generatoare de frica. Experienta indelungata …situatie stresanta pe termen scurt. Te-ai prins?

Daca ai plonjat in trecut si ti-ai amintit succesele, urmatorul pas este sa te concentrezi aproape exclusiv pe punctele tale forte. Toate vocile din propriu-ti cap sa fie aliniate inspre calitatile tale. Esti bun, acum! In coaching vad multi lideri. Foarte multi. Toti, buni. Si de cele mai multe ori, fiecare dintre ei au doar cateva calitati pe care joaca, sa fie atat de buni. In rest, sunt perfect „normali” pe mai toate capacitatile si competentele. Ba chiar slabi la unele dintre ele. Ei obtin succesul facand exact acelasi lucru: scot calitatile in fata si lucreaza cu ele. Poate, isi propun sa isi imbunatateasca si celelalte capacitati. Uneori. Dar cu siguranta, nu le lasa sa devina piedici in calea succesului lor.

Si ultima chestie: ai, dom’le, incredere in tine! Scriam mai sus, sa iti fii propriul confident. Confident vine din latinul „con fidere„, care inseamna „cu credinta„. Trateaza-te cu credinta ca vei reusi! Marii lideri pe care ii cunosc stiu ca ultimul nivel de credinta este sa crezi in nevazut. Sa ai o viziune. Sa orientezi viitorul catre nevazutul pe care ti-l doresti. Asta fac ei: ajuta oamenii sa ajunga sa opereze la acel nivel de credinta care le permite sa aiba putere si incredere in calea pe care o aleg. Ca totul va fi bine, pana la urma. OK?

Succes!

Cum e cu amanarile. La mari si mici.

Citeam astazi in The Telegraph ca guvernul Marii Britanii incepe un adevarat razboi cu companiile mari, care au inceput sa intarzie grav platile catre companiile mai mici. Adica, care distrug economia vie. Fiind coach si nu economist, m-am gandit la o paralela intre aceasta intarziere distructiva pentru o intreaga societate si cealalta intarziere, distructiva pentru fiecare dintre noi: amanarea.

Bun, acum sa nu te astepti sa ma transform intr-un scriitor de dezvoltare personala! Sunt oricum prea multi…si prea le stiu pe toate. Nu voi vorbi despre ‘procrastination’, nu te voi speria cu efectele si consecintele ei, nu te voi indemna sa iti schimbi viata acum, sa te lupti cu propriul eu si sa il invingi. Las altora aceste placeri. In schimb, hai sa ne uitam la cauzele amanarii si sa vedem daca paralela rezista in vantul puternic al crizei mondiale.

Prima cauza a amanarii „mici” este lipsa dorintei de a face ceva, mini-depresia, plictisul extrem. In „mare”, se pare ca tine: si companiile mari sunt din ce in ce mai rezistente in a recunoaste beneficiile pe care colaborarile cu cele mici le ofera. Am auzit deja si in Romania expresii de genul „suntem o companie mare, ne permitem sa intarziem cu plata„. Abuzul, ca si auto-abuzul, vine dintr-o stare de staza interna, de aplanare completa a realitatii. Nu tine neaparat de bugete si de finantisti, ci de prezervarea cash-flow-ului. De parca oamenii nu ar sti ca banii care nu se misca, mor.

Daca te intrebi cum dispare asta, raspunsul meu este suspect de simplu: nu iti abandona valorile, traieste-le ca si pana acum. E perfect acelasi lucru si la nivelul celor mai mari companii.

***

A doua cauza a amanarii este, bineinteles, frica. In mic, e cam asa: vrei sa faci ceva, iti place ce vrei sa faci, dar ti-e teama de rezultate. Nu le prevezi. Cu cat mai perfectionist, cu atat mai mare frica. In mare, frica este aceeasi: platile si redistribuirea recompenselor este gardata perfect de teribila teama a companiilor de a nu ramane fara cash. Adica de a nu mai fi in stare sa aduca valoare adaugata catre clientii lor. Din experienta mea de coaching in Romania, aceasta frica este cea mai comuna cauza a suspendarii bugetelor si investitiilor. Si este la oameni, calculatoarele inca nu sufera de anxietati.

Cum dispare, cum o rezolvi? Simplu, evident: alege-ti oamenii cu care stii ca poti inainta si ajunge la ceea ce iti doresti. Fa un pas, masoara, mai fa unul, mai masoara de 2 ori si misca-te din ce in ce mai repede. Cine nu se adapteaza, dispare, mai stii vorba asta?

Succes!