Autor: Mihai Stănescu

Luxul si coachingul*

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Calităţile unui coach performant

Erich Schmidt, fost CEO al Google, a pus punctul pe i: „un coach nu trebuie să ştie să facă la fel de bine ce faci tu; treaba lui este să stea cu ochii pe tine şi să te ajute să devii cel mai bun”. Un coach performant este uşor de recunoscut după eleganţă: în primul rând, ascultă. Apoi, întreabă, dar într-un stil minimalist, obiectiv şi neintruziv, atât cât să-i permită clientului său să se vadă în oglindă şi să găsească singur răspunsurile sau soluţiile pe care le caută. Şi în al treilea rând, dezlănţuie potenţial – de pildă, în business & executive coaching, cu cât mai repede se recuperează investiţia, cu atât abilităţile „antrenorului” sunt mai bune. Şi investiţia se recuperează în timp record.

© zennoni.ro

Un coach performant este de cele mai multe ori impecabil – înţelege performanţa la toate nivelurile şi va alege numai ce e mai bun din jurul lui. Adesea, coach-ii experimentaţi au cele mai elegante ţinute, cele mai profesioniste ceasuri şi cele mai nobile dintre pasiuni. Pentru că un coach performant este un partener premium pentru orice manager sau proprietar de companie – oferă o valoare adăugată enormă, urmează principiul win-win şi îşi respectă întotdeauna promisiunea de calitate.

Evoluţia coaching-ului

Coaching-ul şi-a depăşit graniţa iniţială a sportului şi a intrat în viaţa reală, cotidiană, palpabilă. Din toate direcţiile: business and executive coaching, career coaching, personal coaching etc. Acolo unde e performanţa, acolo e şi coaching-ul. O profesie în adevăratul sens al cuvântului de prin anii ‘80, pe plan mondial. În România, la nivel de performanţă şi experienţă reală de lucru, coahing-ul și-a facut simţită prezența de prin anul 2000.

Clienţii din industria luxului

Clienţii care conduc afaceri din industria luxului sunt extrem de speciali. Ei lucrează deja cu lucruri impecabile, pentru că vând perfecţiune o dată cu fiecare obiect. Ei ştiu deja bine că eşti atât de bun pe cât este cel mai nou produs care a ieşit din fabrica ta – şi nu numai la nivel de calitate a execuţiei, cât mai ales la nivel de inovaţie. Tot ei mai ştiu că, mai mult decât oricare alţi manageri, sunt modele – modele de succes, modele de viaţă, modele de abordare. Odată cu toate aceste lucruri însă vine şi o responsabilitate uriaşă. Managerii din această industrie trebuie să se reinventeze permanent, pentru că în aceasta constă sursa primordială a succesului lor. Aşadar, coaching-ul este instrumentul perfect pentru ei. Modalitatea de utilizare a coaching-ului poate diferi în funcţie de scopul pe care şi-l propune fiecare client, dar toţi au în comun dorinţa de a excela şi au nevoie să se (re)cupleze constant la ei înşişi pentru a crea. Clienţii managerilor din industria luxului pot alege oricând şi extrem de uşor o ofertă mai bună. Paradoxal, bătălia pentru fidelitate nu se dă la livrare, ci înainte chiar de planşa de design sau de atelierul de producţie – în mintea creatorului. De aceea accentul cade aproape întotdeauna pe transformarea personală.

Rolul unui coach

Eric Schmidt s-a întrebat, cât timp era CEO al uneia dintre cele mai puternice companii din lume, la ce i-ar mai fi de folos un coach. Răspunsul indirect a venit din partea unui mare campion din sport: Steve McDowell, multiplu campion mondial cu echipa de rugby a Noii Zeelande: “Suntem făcuţi din acelaşi “material”, însă la fiecare diferă mentalitatea. Dacă îţi propui să ajungi în vârf, e nevoie să faci toate lucrurile care i-au adus pe predecesorii tăi în vârf … şi încă ceva în plus.”. Menirea unui coach este aceea de a ghida managerul să descopere în el însuşi ce este acel plus ce face diferenţa într-o lume a detaliului impecabil cum este industria luxului.

Ce reprezintă luxul pentru un coach?

Exact ce reprezintă coaching-ul pentru un manager din industria luxului: atingerea de rafinament de care mai are nevoie ca să fie întreg, şi totuşi să se redefinească continuu. Un coach ar trebui să fie o combinaţie perfectă de echilibru emoţional şi nelinişte intelectuală, pentru că numai aşa oglinda pe care o oferă clientului său poate fi impecabilă. Iar combinaţia este închisă de frumos la cele mai sofisticate niveluri. Pentru mine, definiţia maximei eleganţe este simplitatea minimalistă, reducerea la esenţă. Haina poate nu-l face pe om, dar trebuie să-l îmbrace perfect, aşa că mă bazez mereu pe echipa de la Zennoni. Sunt pasionat de ceasuri, le colecţionez şi le admir. De la originile mele marine mi-a rămas o mare dragoste pentru ambarcaţiuni – pentru mine, cele mai frumoase vacanţe sunt întotdeauna cele petrecute pe mare.

====

(*) comentariu aparut in revista CAESAR

Dialog scurt

Mihai Stănescu 2 Comentarii

„Ce faci, dom’le, in profesia asta a ta?”

„Ascult si pun intrebari!”

„Atat?!?! Imposibil sa fie numai asta…”

„Ba da. Chiar numai asta e. O poti face si tu!”

„Pai si …de unde asa rezultate extraordinare!?”

„Din faptul ca ajut clientii sa isi invinga limitele, dificultatile si ‘adversarii’ interiori. Si tind constant si complet catre ce este mai bun in ei. Apoi e simplu, cu un plan bun!”

„Hmmm…interesant. Ai ceva materiale, sa inteleg si eu mai mult? Dar scurt, ca n-am timp!”

„Da. Vezi filmuletul de mai jos.”

„Aham. Interesant! Merci, Coach!”

httpv://www.youtube.com/watch?v=ap4OQKZuR8U

Michelangelo si coachingul

Mihai Stănescu 2 Comentarii

Cele peste 4000 de ore de executive şi business coaching pe care le-am numărat de-a lungul acestor 10 ani mi-au revelat un lucru cel puţin fascinant: cu cât mai experimentat managerul, cu atât relaţia dintre coach şi partenerul lui de discuţie este mai simplă şi în acelaşi timp mai profundă. Este un proces de sublimare prin care trecem amândoi şi care funcţionează pe principiul punctelor de contact – odată atinse, rezultatele ţâşnesc la suprafaţă aparent de la sine. Dar este un nivel la care managerii ajung în urma unui proces complex de descoperire de sine atât ca profesionist, cât şi personal. Pleacă, dacă vreţi, de la stânca pe care o avea în faţă Michelangelo înainte de a se decide dacă o transformă în David sau în Pieta. Doar „fiecare bucată de piatră ascunde o statuie”, după cum a spus însuşi artistul, conştient că stă în puterea lui să o scoată la lumină.

Şi, la fel ca marele sculptor, ne apucăm de îndepărtat surplusurile de piatră, simţind, intuind, că nu piatra masivă este esenţa, ci ce poate face mintea noastră cu ea, din ea. Ne descoperim pe noi şi-i descoperim pe ceilalţi. Învăţăm să lucrăm, întâi singuri şi apoi ajutaţi de ucenici. La început, suntem nesiguri şi greşim, piatra nu este tocmai cel mai uşor de modelat material. Dar, pe măsură ce lucrarea avansează, suntem din ce în ce mai atenţi la detalii, la ce instrumente folosim, începem să „simţim” piatra sub mână. Relaţia cu opera noastră se personalizează şi se modelează, se transformă în fiecare zi, cu fiecare daltă, şi la fel şi viziunea noastră iniţială capătă formă, devine reală.

Rezultatele nu întârzie să apară, avem vârfuri incredibile de succes care ne stimulează dincolo de orice închipuire. Statuia va fi clar un David. Şi ne ridică ştacheta şi mai sus. Deciziile asupra detaliilor devin vitale – ce atitudine să aibă David, ce poveste va spune trupul lui? Mai mult, imaginea de ansamblu asupra statuii trebuie să fie raportat permanent la viziune: iese din piatră şi din mâinile mele aşa cum l-am proiectat? Dacă unealta a „ciupit” piatra puţin prea tare şi statuia trebuie reaşezată în ea însăşi?

Lucrurile se complică direct proporţional cu nivelul de evoluţie profesională. Vria creativă a trecut, este momentul rafinării liniilor. Este momentul să dăm un contur elegant lucrării noastre. Dar eleganţa joacă după alte reguli. Şi este, de fapt, o (re)întoarcere la simplitatea primordială. Direcţia se schimbă de la „ce mai trebuie să învăţ, ce mai trebuie să fac” către „ce e redundant, ce aş putea elimina, unde este de fapt esenţa viziunii mele”.

Un astfel de nivel de sofisticare a abordării are uneori nevoie de instrumente croite special pentru a identifica şi înlătura straturile aparent invizibile care mai stau între noi şi desăvârşirea operei noastre. Şi vorbim de instrumente pe cât de simple (sic!), pe atât de uimitor de eficiente. Vorbim de instrumente care să ne redea nouă înşine maestrul pe care l-am crescut în noi cu atâta abnegaţie în toţi aceşti ani. Vorbim de coaching.

Un coach este cel mai bun ghid al sculptorului, indiferent de profesia pe care o are în viaţa de zi cu zi şi indiferent de ce reprezintă David-ul lui, opera lui. Este cel mai sofisticat, pentru că rolul lui este, de fapt, foarte simplu: acela de a-l ajuta să-şi finalizeze construcţia. Şi nu oricum, ci glorios. De 10 ori mai frumoasă. De 100 de ori mai solidă. De 1.000 de ori mai elegantă.

Dar ce mai poate fi dincolo de un tors impecabil, de o linie admirabilă, de o postură a trupului care îşi spune povestea prin ea însăşi? Ce mai poate fi dincolo de succesul suprem, odată ce l-am obţinut?

Ei bine, vestea mai puţin plăcută este că nu există o limită superioară a performanţei. Performanţa supremă este acolo unde ne punem noi ştacheta şi durează până când realizăm că, uimitor, ştacheta a fost prea jos. Şi aici intervine vestea bună: suntem deja, acum, aici, cei mai buni în ceea ce facem fiecare, genii chiar. Doar că, aşa cum acelaşi impecabil Michelangelo a spus, geniul presupune răbdare eternă. Pentru a-l descoperi în noi, mereu altfel, mereu în transformare – aş mai adăuga eu, cu respectul cuvenit faţă de marele maestru.

 

A fi sau a nu fi …decis (I)

Mihai Stănescu 5 Comentarii

In sedintele de coaching in Romania, in UE, in lume, precum si in alte situatii de business am avut ocazia sa intalnesc, practic, mai toate stilurile si tipurile de „decision-makers” existente prin literaturile de specialitate. Cu toate acestea, observ din ce in ce mai des – in ultimii 2-3 ani – ca deciziile se amana, uneori pana dupa ultimul moment. Ba chiar amanarea se amana si ea! Din tot felul de motive.

Asa ca m-am decis sa sar in ajutorul tuturor indecisilor si sa le prezint un mic proces care ii va ajuta sa se decida …imediat! Stiu, nu este despre tine, cea/cel care citesti asta acum. Tu te decizi usor, totul merge ca uns. Totusi, poate iti rupi inca 2-3 minute si citesti in continuare. Ai sa razi copios, asta e un bonus!

Toata treaba asta e in pasi. Fiecare dintre pasi se bazeaza pe celalalt. Iacata cum:

***

Primul pas, supranumit „Pasul 1”: Definirea problemei.

Ce mama naibii s-a intamplat? Unde nu mai merg lucrurile ca inainte? Ce credeam ca va functiona la nesfarsit si nu e chiar asa? Ce-i cu haosul asta? Ce-ai patit? Care-i smekeria? Cand a crapat? Ia sa vedem, care-i problema? Cine-a bagat mana acolo? Care e parerea celorlalti? Cat de mari sunt efectele? Ba, ce-ai facut!?! Asta de unde a aparut?!?

Al doilea pas, primul dupa pasul 1. Pasul 2: Determinarea conditiilor rezolvarii.

Ce-mi trebuie s-o fac praf (problema)? De cata banda adeziva am nevoie (la barbati)? De ce mai am nevoie, in afara de mintea mea super-complexa si rapida (la femei)? Daca tot nu o iau la goana, ce folosesc din ce am deja? OK, pe asta nu o bag sub pres…chiar, unde naiba e presul? Oricum ar fi, care-s cel 3 chestii de care am nevoie sa rezolv asta? Unde-i lista aia de resurse? Cate site-uri gasesc pe problema asta? Incape in Google sa scriu toate datele problemei? Ba, sa mor io, unde mi-ati pus praful magic?

Pasul 3, sau pasul de dupa Pasul 2: Stabilirea obiectivelor.

Daca tot o fac, mie ce-mi iese? Daca se mai strica o data, ce ma fac!? Ce naiba vreau, de fapt? Care-i spilul de tinut minte d’aci? Cum ma bag in seama cu baietii mari, daca fac asta? Suuper, dar fetele? Sefu’…sefu’…dai si la sufletul meu o prima, ceva? Pfff…pana la urma si la coada, ma ajuta sa fac asta?

Pasul 4. Mijlocul cozii. Partea cea mai naspa: Identificarea alternativelor.

Puii mei …o aman! Hm, ba nu. Ce n-am facut pana acum? Cum pot s-o iau altfel? Bun, imi cam stiu hibele, cum pot sa le ocolesc? Care-i a doua varianta? A treia? A patra? A cincea? Care-i faza, cu cea mai smekera dintre ele? Cum ar face-o Trump? Dar Yoda? Bunica-mea ce-ar face? Care-i cea mai tampita, proasta si degeaba alternativa?

Pasul 5. Varful. Prajiturica de dupa pasul 4: Criteriile de decizie.

De fapt, orice as face, ce imi doresc sa am? Sa primesc? In toata ameteala asta, cum masor ce vreau? Care-s ideile bune si care-s cele in care am fost 0? Daca decid asta, cm gust cireasa de pe tort? Care e cireasa asta? Are vreun sens tot ce-am gandit pana acum? Care e ala? Cum pot sa repet figura asta, sa ma ia toti drept maestru? Cate chestii sunt, de fapt, in toata treaba asta? Vorbim in metri, euro, litri, sau ce mama naibii? Cate, cati, cat?

Pasul de dupa pasul 5. Adica 6: Alegerea aparatului decizional.

Ma incred numai in capu’ meu dashtept si frumos? Bag un desen? Sun un prieten? O sparg in mai multe decizii? O iau incet si vad ce se intampla? Sar la finalul finalului, ala cu covor rosu, blitzuri si floricele? Caut un soft pentru asta, pe Google? Sau caut in naturelul simtitor? Il strig pe Data, din Star Trek?

Pasul cel mai plicticos, penultimul. Pasul 7: Evaluarea alternativelor in lumina criteriilor.

Am pasii 4 si 5, acu’ ii combin. Ce-o iesi, o iesi. Ce actiuni se vad, deja? Care-s noile concluzii? Mama ei de viata, pana la urma care-i cea mai proasta varianta? Cum o elimin, o fac sa dispara? Dar za best av za best? Cum o folosesc? Ha?!?

Tadaaaaam…il gran’ finale. Pasul 8: Validarea solutiilor.

Tot ce mi-a iesit pana acu’ trebe verificat. Ce aprob? Ce merge inainte? Ce blochez? Ce arunc? Ce greseli am facut in pasii astia? Ce nu am respectat? Unde am sarit din schema? Cine ma poate contra-verifica? Care-i cea mai cea? Gataaaaa, m-am saturat si am luat una! Bafta!

***

Daca te-ai distrat, ma bucur. Exerseaza asta si …sa vezi partea a doua!

Eveniment: Decizii, decizii…

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Atunci cand iti evaluezi orice decizie, cum stii ca e cea potrivita?

Chiar, cum ar fi viata daca …ai sti, pur si simplu ai sti de fiecare data care sunt deciziile bune? Si mai mult, cum ar fi daca …ai sti cu siguranta ca vei lua numai decizii bune? Sau cum ai trai daca ai avea complet, dar complet incredere in capacitatea de a identifica cele mai bune optiuni pentru tine, in fiecare clipa? Ei bine,

modul prin care poti sa ajungi sa functionezi exact asa este, de fapt, destul de simplu!

Adevarul e ca as putea sa iti descriu acest mod de a fi si de a hotari in doar cateva paragrafe. Bineinteles, cuvintele mele ar deveni, cu timpul, un fel de mica observatie, la baza paginii pe care scrie mare „DECIZII”, in constiinta ta. Sau chiar vor disparea, dupa ceva vreme, complet. Puterea coachingului este aceasta: iti da si „textul”, dar nu pentru citit, ci pentru experimentat. Direct. Cu mine, cu ajutorul, indrumarea si experienta mea de mai bine de 10 ani de coaching in Romania.

Iar daca esti printre cei care sunt deja cu mintea limpede, cei care pornesc deschisi si doritori sa experimenteze ceva nou si de foarte mare impact, cu siguranta iti ramane intrebare: „OK, ce este de facut acum?”. Pai…e din nou simplu: aceleasi doua afirmatii de sus iti pot deveni calauze, ghizi catre decizii si alegeri din ce in ce mai bune. Asta e cheia.

Te invit sa vii la Dimineata de Coaching 2: Decizii, Alegeri si Riscuri, sambata, 28.04.2012.

Detaliile de participare sunt simple, la fel ca data trecuta.

Decizia ta!

Cum e cu echipele inteligente?

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Ce inseamna o echipa hiper-eficienta? Intrebarea aceasta o primesc din ce in ce mai des, in intalnirile – private sau publice – la care sunt invitat. Raspunsul meu este unul simplu, frizand truismul: un grup de oameni care au toti o inteligenta emotionala ridicata (self-awareness, self-management, social awareness, relationships management) este foarte aproape de a deveni o echipa foarte buna. Cu toate acestea, adunarea impreuna a unor indivizi cu IE ridicat nu face, in mod necesar, un grup care functioneaza cu o performanta ridicata.

Goleman, cu arhi-cunoscutul sau model al inteligentei emotionale spune ca principalul semn al unui om cu o inteligenta emotionala ridicata este capacitatea lui de a-si da seama de propriile emotii si de a fi capabil sa si le gestioneze. Intr-un articol din ‘Harvard Business Review’ (Building the Emotional Intelligence of Groups, Martie 2001) Vanessa Druskat & Steven Wolff subliniaza faptul ca o echipa are nevoie sa atinga un alt nivel de constientizare: trebuie sa fie atenta la emotiile membrilor sai, chiar si la cele de grup (starile generale, clare sau mai difuze), precum si la emotiile prin care trec alte grupuri si alte centre de influenta aflate in afara granitelor proprii grupului. Bineinteles, lucrurile nu se rezuma la emotii, mai ales in cadrul organizational. Insa din experienta mea de mai bine de 10 ani de coaching in Romania, dezvoltarea poate incepe foarte usor de aici, chiar si in business!

Autorii articolului identifica 3 conditii esentiale pentru performanta de top a unui grup: increderea dintre membri, un sentiment al identitatii grupului si o imagine clara a eficacitatii grupului. In afara acestor conditii este totusi posibila co-operarea si co-laborarea in echipa, dar lucrurile vor merge greu. De ce? Pentru ca membrii vor alege mai degraba sa functioneze individual si nu se vor implica pana la capat.

In final, o echipa hiper-performanta are nevoie sa isi stabileasca norme in privinta inteligentei emotionale, norme clare care sprijina in fiecare moment comportamentele necesare aparitiei increderii, a identitatii si a eficientei. Faceti asta si veti avea acces la cel mai puternic beneficiu: angajarea unui organism complex si extrem de inteligent – echipa – in mod total.

Manager în vremuri de criză? Relaxează-te!

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Nu, nu înţeleg prin asta o călătorie pe o insulă în Bali, pentru că nici măcar un singur CEO sau manager dintre cei cu care am lucrat în ultimii ani nu ar fi acceptat o astfel de sugestie. Ci despre ruptura bruscă de realitatea business-ului pentru câteva momente de reflecţie cu sine. E singura metodă eficientă de a ajunge la cele mai bune decizii de care e nevoie pentru a trece cu bine barca companiei peste valurile vremurilor.

Una dintre cele mai frecvente probleme pe care le-am identificat de-a lungul timpului împreună cu managerii ţine de ei înşişi, ca indivizi: s-au lăsat antrenaţi în vârtejul ameţitor al deciziilor care trebuie luate “acum”, al schimbărilor care trebuie implementate în timp record, al acţiunilor care trebuie întreprinse cu maxim de eficienţă. Este evident că presiunea internă şi constrângerile externe nu lasă loc de stat prea mult pe gânduri, dar să lucrezi pe repede înainte este ca şi cum te-ai afla într-o maşină care zboară pe autostradă cu 200 km pe oră – senzaţia este minunată, dar nu se mai vede nimic în jur, iar mediul se estompează. Partea proastă este că, de cele mai multe ori, cele mai bune soluţii se ascund exact în detaliile din jur.

Se mai întâmplă ceva. A zbura cu maşina pe autostradă presupune concentrare la drum şi pe comenzile maşinii, mai puţin pe noi înşine, cei de la volan. Iar comportamentul şoferului – fie el în maşină sau la cârma unei companii – denotă exact performanţele  companiei înseşi. Aşadar, focusul pe drum şi pierederea din vedere a mediului poate duce, de pildă, la destabilizarea echipei din spatele CEO-ului sau managerului respectiv. Echipă care, odată ieşită din raza de acţiune a liderului ei, va acţiona desconcertat şi va trage de maşină în toate direcţiile… Eficienţă zero.

Aşadar, înapoi la maşină şi la viteza legală. Sau chiar oprire pe dreapta. Chiar şi numai 15 minute pot fi esenţiale pentru regăsirea echilibrului corect între şofer, maşină, drum şi mediu. Parafrazând vorba românului cu peştele care se strică de la cap, reparaţiile tot de la cap trebuie să înceapă. Pentru că CEO-ul, capul peştelui nostru, este cel după al cărui comportament se mulează comportamentul întregii companii, iar o schimbare în atitudinea acestuia generează rezultate imediate şi performanţe mult mai bune. Bun, dar cum poate realiza CEO-ul care este direcţia în care trebuie să se schimbe?

În primul rând, trebuie să-şi provoace propriile modele de gândire, să-şi identifice prejudecăţile şi locurile comune şi comode. Aceştia sunt primii duşmani ai evoluţiei. Ce funcţiona în perioadele post-criză nu mai funcţionează în plină furtună. Adapt or die, zice piaţa liberă. Dar procesul de adaptare trebuie să înceapă cu propria persoană şi să fie inteligent condus. Şi aici intervine o nouă variabilă: este acest proces de adaptare unul însingurat? Există oricum o tendinţă puternică a comunităţii de a lăsa CEO-ul singur în faţa provocării, este absolut necesar ca el să o confrunte singur? Nu neapărat. Ba chiar e recomandat să ceară ajutorul unui om cu mintea limpede, complet în afara activităţii lui de zi cu zi şi chiar complet în afara cercului său social, care să-i fie partener de dialog de încredere, oglindă şi element de ricoşeu la nevoie.

În al doilea rând, trebuie să-şi vadă echipa. De nenumărate ori am remarcat că oamenii se raportează la echipele lor strict perceptual – le simt că sunt acolo, dar nu le văd cu adevărat, nu le cunosc şi cu atât mai puţin nu le înţeleg. Ori, echipa este o sumă de indivizi pentru care adaptarea, mai ales în situaţii de criză, este un proces perfect similar cu cel prin care trece CEO-ul, doar că la un nivel de responsabilitate mai mic. Dar nu mai puţin important. Ca urmare, CEO-ul are de ales între a-şi redefini şi consolida relaţia cu oamenii din echipa lui şi a rămâne să întindă singur pânzele… sau să conducă maşina. Nici una dintre variante nu este constructivă sau validă, iar despre eficienţă nici nu poate fi vorba.

Aş adăuga şi un al treilea rând, care este însă unul special. Surprinzător (sau nu?!), în cele mai multe dintre cazuri schimbarea generatoare de rezultate care să ghideze compania către mări mai liniştite este foarte mică. Bine ascunsă (sau cel puţin aşa pare) şi foarte mică. Dar dacă nu te opreşti pe dreapta măcar 15 minute, fie şi numai să te întrebi dacă de 200 km pe oră are nevoie cu adevărat maşina… compania ta, dacă nu cumva numai tu eşti cel care simţi senzaţia minunată a vitezei, dacă nu cumva compania are nevoie de o altă abordare pentru a se aşeza frumos pe drum, schimbarea va rămâne în continuare bine ascunsă. Şi absolut inutilă.

===

articol publicat in revista MONEY EXPRESS

 

Angajare: Personal Assistant

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Organizat/ă, meticulos/meticuloasă şi foarte bun/ă la capitolul comunicare – sunt atribute care descriu stilul tau de muncă?

Daca răspunsul este DA, hotărât, atunci avem nevoie de tine pentru ceea ce în lumea bună se numeşte personal assistant. Adică de o persoană extrem de ordonată care să ştie să facă urmatoarele:

• să vorbească/scrie corect şi logic, în română şi engleză;

• management de întalniri (formale şi informale);

• coordonare de priorităţi;

• contabilitate primară;

• bune abilităţi de comunicare (upper management, reprezentanţi ai societăţii civile, administraţie centrală, ambasadori, etc.);

• să reflecte prin comportament şi atitudine valorile generale ale coaching-ului (respect profund, deschidere, maturitate);

Un mare avantaj este sa cunoști limba franceză sau germană. Dar bine: citit, scris, vorbit.

 

Care sunt principalele tale beneficii?

1. Expunerea la un mediu de afaceri ce îţi va permite să îţi dezvolţi aptitudinile, să acumulezi cunoştinţe şi să înţelegi mai bine diferite arii de business.

2. Vei avea parte de expunere şi provocări de business.

3. Ocazii excelente de networking.

4. Remuneraţie financiară stabilită în urma interviului.

5. Un loc de muncă relaxat, fară stress si nervi de pomană.

 

Ce trebuie să faci?

Trimite-mi un mail cu CV-ul împreună cu motivaţia ta în câteva rânduri, în corpul mailului, la adresa mihai.stanescu(at)coaching.ro şi vei fi contactat cât de curând.

Succes!

Precizare finală: în primele 3 luni, colaborarea va fi part-time. Dacă te întrebi cu cine vei lucra, răspunsul este AICI.