Ibricul de cafea și think tank-ul virtual

Aşa cum am promis în postarea anterioară, revin cu practicabilităţi legate de dezvoltarea inteligenţei colective în echipe. Astăzi vă povestesc două tehnici pe care le folosesc în activitatea mea de coaching în România, „ibricul de cafea” şi „think-tank-ul virtual”. Nu sunt deloc complicate, aşa că vă invit să le folosiţi.

tyizeciz_60-karl-fredrickson

1. Ibricul de cafea

Numele acesta se referă la un timp, un spaţiu şi un mod de adunare informală a echipei. O activitate care le permite să îşi conştientizeze şi dezvolte relaţiile între ei, legate de ceea ce au de făcut. Mi se pare foarte important să spun că modul în care creezi ibricul ține foarte mult de stilul tău personal şi de stilul managerilor echipelor tale. Uneori, ideea de ibric este rapid implementată în toată compania, alteori vei vedea că micul ibric stabilit de tine devine un adevărat templu al recunoaşterii personale şi profesionale. Ceea ce mă duce cu gândul la următoarea observaţie: ibricul trebuie să se afle în concordanță și cu ce înseamnă cultura organizaţională a locului în care munciţi.

Într-o formă sau alta, în sesiunile de coaching în România pe care le-am desfăşurat de-a lungul anilor, am practicat această tehnică. Şi de câteva ori am avut ocazia să o văd  și implementată în organizații. Unul dintre cele mai bune exemple de practică l-am observat la CEO-ul unei companii americane de servicii, om cu care am lucrat la dezvoltarea inteligenţei colective în echipele sale de proiecte, mai mulţi ani.

Acest CEO îşi făcuse un punct de onoare în a le aduce colegilor săi din primul şi al doilea nivel de management câte un fruct exotic, la fiecare început de săptămână. Regula instituită era că primitorii să răspundă la întrebarea zilei. De obicei, întrebarea zilei era pusă de CEO şi se referea la ceea ce se întâmplase în săptămâna trecută. După răspuns, urmă un scurt comentariu şi activitatea se termina în mai puţin de 30 de minute. După un timp, aceste exerciţii de luni dimineaţă au devenit un ibric excelent pentru toată lumea: modelele mentale, percepţiile, abilităţile şi interesele fiecăruia din grupul extins de conducere deveniseră foarte bine cunoscute şi acceptate de toată lumea. Ba mai mult, majoritatea seniorilor implicaţi au început să împrumute unii de la alţii idei şi abordări noi!

2. Think tank-ul virtual

Acest instrument este tot un spaţiu-timp împărtăşit, lipsit totuşi de materialitate. Oamenii nu se mai întâlnesc, ci crează un loc virtual în care îşi împărtăşesc idei, emoţii, reflecţii critice şi informaţii. Think tank-ul virtual este foarte potrivit în proiectele în care echipa se întâlneşte cu provocări complet noi, care nu au mai făcut obiectul activităţii comune.

Premisă de la care porneşte acest tip de instrument al gândirii colective este aceea că evoluţia nu-i niciodată liniara iar scânteile de geniu vin… când vin. Este complet absurd să îi ceri unui om să aibă un program de genialitate, într-o anumită faza a activităţii sale. Mai degrabă, ideile strălucite vor apărea din interacţiuni foarte bune, din adaosuri şi sinteze făcute între membrii aceleiaşi echipe, care au în comun un scop bine definit şi o dorinţă foarte mare de a explora necunoscutul.

Aşadar, acest spaţiu virtual poate servi la înregistrarea/păstrarea ideilor din cursul unei acţiuni sau unui proiect nou. Bineînţeles, mai există o valoare aici: a doua oară vom şti exact ce să facem, după o privire rapidă în schimburile de idei şi informaţii de la primul proiect!
Cel mai important factor al succesului implementării acestui gen de instrument de gândire colectivă este tot uman: think tank-ul are nevoie de un moderator, de un participant care ajută, invită şi susţine grupul până când acesta devine familiarizat atât cu spaţiul definit, cât şi cu modul specific de interacţiune în interfaţă. Odată ce aceste lucruri se întâmplă constant şi coerent, think tank-ul poate deveni o „resursă comunitară” pentru întreaga companie, fapt care va uşura desfăşurarea oricărui proiect în viitor.

***

Acestea sunt doar două exemple de instrumente de dezvoltare a gândirii colective, pe care le folosesc în coaching-ul de grupuri şi echipe. Ele se referă la dezvoltarea abilitaţilor de gândire în situaţii complexe şi noi. De ce să facem asta? Simplu: pentru că puterea şi inteligenţa unui grup antrenat este unul dintre cele mai mari avantaje competitive ale unui business, indiferent de industria în care funcţionează.

Succes!

Inteligența colectivă (1): gânditul în situații complexe

De când am început să vorbesc despre această inteligentă, mulţi oameni din business mă întreabă la ce mă refer. Şi cum trimiterile la textele „clasice” în acest domeniu au fost primite oarecum cu rezervă, încep noul an cu o serie de articole exact pe această temă.

Experienţa de coaching în România cu echipe de management mi-a adus o mulţime de clarificări şi revelaţii în practică lucrului cu grupuri şi echipe că sisteme integrate în mediul de business. Modelele de intervenţie complexă în mediul colectiv al acestora mi se par cele mai eficiente, din punctul de vedere al impactului pozitiv şi al concreteţii rezultatelor atinse. Ce vreau să spun, de fapt?

rmmibfe4czy-jeremy-thomas

Peter Senge, unul dintre gânditorii de business pe care îi apreciez extrem de mult, descrie un bun manager de echipă şi organizaţie că pe cineva care poate vedea 4 nivele simultane de acţiune: evenimente, modele de comportament, sisteme organizaţionale şi modele mentale.

Din proprie experienţă, cel mai important element al învăţării colective este dorinţa de a explora profund o situaţie problematică.Cei care nu reușesc să facă acest lucru  apelează la o reţetă sau la experienţe anterioare. Echipele orientate către învăţare şi care se dezvoltă sunt pregătite să facă un salt în necunoscutul unei noi situaţii, eliminând cu grijă elementele deja cunoscute. Bineînţeles că putem dezvolta această abilitate în şedinţe de coaching 1 la 1, însă în momentul în care suntem pregătiţi să facem asta în echipă… apare ceva extraordinar! Nu, nu glumesc şi nici nu fac prozelitism abandonării iniţiativei personale. Dimpotrivă.

Este un fapt cunoscut deja că IQ-ul unui grup este mult, mult mai ridicat decât IQ-ul unui individ din grup. Dacă şi numai dacă grupul poate să se coalizeze intern şi să îşi folosească membrii ca şi sprijin în înţelegerea situaţiei cu care se confruntă. Cred că am fost cu toţii în întâlniri în care toată lumea se implică şi era entuziasmată, în care ideile păreau că se construiesc de la sine, una în prelungirea celeilalte. Iar când se întâmplă un fenomen de acest gen, fiţi siguri că soluţia dezvoltată de grup depăşeşte cu mult munca pe care ar fi putut-o face oricare dintre membri, singur.

***

Tot Senge a mai făcut un lucru: ca să ajute echipele în gândirea situaţiilor complexe, a elaborat o listă de presupuneri provocatoare. Îţi redau câteva dintre ele mai jos, cu rugămintea de a le citit cu mare atenţie dacă eşti cumva în poziţia de a conduce o organizaţie. Te rog asta pentru că sunt sigur că te vor ajuta. Deci:

  • Problemele de astăzi vin fix din „soluţiile” de ieri.
  • Cu cât forţezi mai mult, cu atât sistemul rezista mai mult.
  • Comportamentele devin mai bune exact înainte de a deveni mai proaste.
  • De obicei, soluţia simplă te readuce în problema.
  • Tratamentul poate fi mai rău decât boala.
  • Mai repede este, da fapt, mai încet.
  • Cauză şi efectul nu sunt într-o relaţie apropiată, în timp şi spaţiu.
  • Schimbările mici produc rezultate mari, dar zonele cele mai importante sunt adesea cele mai puţin evidente.

Scopul primordial al managementului este să facă acele lucruri care ajută organizaţia să livreze clientului cel mai bun produs său serviciu, într-un timp acceptabil şi cu un preţ rezonabil. Aceasta formulare – indiferent cât de general sună – determină performanța oamenilor implicaţi în munca organizaţională. Iar dacă vrei oameni care să performeze foarte sus, ca şi grup, în punctele critice ale oricărui proces de business, ai nevoie să le dezvolţi abilităţile în toate celelalte momente. Lista de mai sus este una dintre cele mai bune „pietre de ascuţit” pe care le-am întâlnit în practica mea de coaching în România. O poţi folosi în diverse moduri, cel mai uzual este să porneşti în lucrul cu echipa ta de la câteva presupuneri de aici şi să le găseşti pe cele care se aplică, la fel de provocator, la voi. Unul dintre cele mai des întâlnite exemple, pentru mine, este: „Timpul de testare cel mai des preferat este… în producţie.”

***

Revin cu practicabilităţi şi sugestii, în următorul post. Până atunci, te invit să reţii o frază simplă: inteligența colectivă începe cu o mentalitate deschisă, coordonată, a situaţiilor complexe.

Anul luminat

Draga cititorule,

Nu am deloc intentia de a scrie un post recapitulativ pentru 2012. Mai degraba, privesc inainte, catre ceea ce va veni. Si facand asta, vreau sa iti impartasesc cateva randuri care, de-a lungul anilor, mi-au servit drept crez personal in tot ceea ce am facut si voi face. Iata-le:

***

Observă.

Printr-o crăpătura din trotuar crește un fir de iarbă, fir care și-a găsit calea prin bariera impenetrabilă, către căldura Soarelui. Viața înaintează întotdeauna, evoluând catre lumină, căutând mereu iluminarea.

Aceasta este – pur și simplu – natura expansiunii conștiinței a Tot Ceea Ce Este. Chiar și cei care preferă să șovaiască în umbre întunecate vor trece dincolo de acestea, pentru că inerența sensului a Tot Ceea Ce Exista e lăsarea în urma a ezitărilor și reîntoarcerea fiecărei ființe conștiente la lumina absolută.

***

Iti doresc un An Luminat!

Recenzie: The Big Leap

Se spune că în viață nu le poți avea pe toate. Ei bine, Gay Hendricks, în cartea „The Big Leap” susține chiar opusul: poți să te bucuri în același timp de bogăție, succes și dragoste. Singura problemă este chiar…propria persoană.

Autorul tratează o singură problemă: Problema Limitei Superioare (engl. „The Upper Limit Problem„). Când un plan merge foarte bine, de exemplu avem succes pe partea profesională, ne atingem Limita Superioară de bunăstare și ne sabotăm propria fericire. Avem o toleranță limitată pentru a ne simți bine și când ajungem la acea limită, transformăm gândurile pozitive în negative. Cum ne dăm seama că avem Problema Limitei Superioare? Sunt 4-5 semne după care ne putem orienta:

  • ne îngrijorăm asupra unor lucruri/fapte pe care nu le putem controla,
  • criticăm și învinuim mult (atât pe noi înșine cât și pe alții),
  • ne ferim de energie pozitivă (care poate veni din acceptarea unor complimente, de exemplu),
  • pornim sau întreținem certuri (atunci se consumă toată energia pozitivă pe care am putea-o investi în multe alte proiecte)
  • sau ne îmbolnăvim (da, și acesta e un semn – trupul răspunde la Limita Superioară).

Când observăm aceste semne, putem să adoptăm o atitudine pozitivă pentru faptul că le-am descoperit și să ne îndreptăm atenția asupra țelului final: să simțim bogăție, succes și dragoste în jurul nostru.

***

Odată descoperită Problema Limitei Superioare, avem nevoie să ne descoperim Zona de Geniu și să evoluăm spre ea – acolo vom atinge fericirea completă. Patru întrebări ne ajută să o descoperim:

  1. Ce îmi place să fac cel mai mult?
  2. Care muncă nu mi se pare muncă, ci plăcere?
  3. În munca mea, ce aspect produce cea mai mare rație dintre bogăție și satisfacție în raport cu timpul petrecut muncind?
  4. La ce mă pricep cel mai bine, mult mai bine decât oricine altcineva?

Dacă avem contact clar și ne-echivoc cu Zona de Geniu, mai rămâne doar să nu ne întoarcem de unde am plecat. Gay ne recomandă să folosim o mantra universală, pe care o putem adapta după propriile preferințe. În engleză este așa (nu o traduc pentru a vă lăsa să faceți propria interpretare):

I expand in abundance, success and love everyday, as I inspire those around me to do the same.”.

***

La final, cartea te face să spui „Da, pot!”. Ca să nu mai spun că este un text foarte accesibil oricui. Curios?

Enjoy!

Eveniment: Dimineata despre ‘fa mai mult cu mai putin’

Si-a fost o noua editie a Diminetilor de Coaching, eveniment care ne-a ajutat sa definim cum putem face mai mult cu mai putin!

Asa cum ne-am obisnuit, Dimineata a debutat cu o scurta introducere in modul de functionare al Coaching-ului: intrebarile puternice. Deoarece Coaching-ul e ste despre cuvinte!  Modul in care functioneaza aparatul lingvistic determina astfel modul cum privim lumea sau, altfel spus, cuvintele genereaza realitate. O buna utilizare a cuvintelor te scapa de tot efortul!

Daca fiecare bucata de piatra ascunde o statuie, dupa cum insusi Michelangelo afirma, in aceasta editie am incercat sa indepartam rezidurile din pietrele pe care le caram cu noi. Directia se schimba de la „ce mai trebuie sa fac” catre „ce e redundant, ce as putea elimina”, iar retetele si instrumentele nu schimba in esenta fundamentul.  Vrei sa obtii mai mult? Masoara mai bine!  Lipsa de performanta inseamna lipsa de masurabilitate, iar ceea ce nu are limita nu creste si ceea ce nu poate fi masurat nu exista.

‘’Life is what happens to you while you are busy making other plans.’’ (John Lennon)

Impreuna, cu ajutorul obiectivelor definite de fiecare participant in parte, am aplicat cele 3 metode de a face mai mult cu mai putin: limitare, alegerea esentialului si simplificare. Punerea unor limite determina ceea ce este esential, rezultand simplificarea.  Care sunt detaliile esentiale din ce se intampla acum? Nimic nou nu va aparea daca nu ii facem loc. Incearca sa te adaptezi suficient de repede si de mult ca sa reusesti.

Cum sa faci lucrurile mai bine? Defineste clar ceea ce vrei! Fiindca pentru o minte neclara, motivatia scade. Complicat nu inseamna complex. O situatie complicata este o situatie neclara, nedefinita sau care poate fi complexa, iar o situatia complexa contine lucruri simple, angrenate intr-o multime variata de interactiuni.

Ce am invatat:

  • Daca imi schimb exteriorul, imi voi schimba si interiorul. (salt in cunoastere)
  • Fiinta umana e obisnuita sa modifice realitatea exterioara.
  • Dezvoltare de dragul dezvoltarii nu exista.
  • In ciclurile vietii, toti ne schimbam.
  • 90% din invatarea adulta e copiere. (copiem unul de la celalalt)
  • Cu cat impulsul e mai mare cu atat si rezistenta e mai mare.
  • Incepe cu sfarsitul. Vei scapa de toate lucruri familiare si vei deveni creativ.

Ce ne-au invatat/transmis participantii:

  • ‘’Mi-am raspuns multor intrebari, le-am verificat si rectificat, am cules multe idei noi, mi-am revitalizat interesele pentru dezvoltare.’’
  • ‘’Am primit solutii si idei la nevoile mele.’’
  • ‘’N-am venit cu asteptari specifice, n-am fost dezamagit, dar nici super impresionat. Mi-am petrecut timpul intr-un mod placut ascultand alti oameni.’’
  • ‘’Un eveniment cu o suita de revelatii.’’
  • ‘’Este unul dintre cele mai interesante lucruri descoperite de mine in ultima perioada si imi produce o mare incantare interioara.’’
  •  ‘’O dimineata de coaching in care am obtinut multa valoare cu putin efort, i-am acordat 4 ore pretioase unui obiectiv important al meu si am plecat atat cu o intelegere mai profunda car si cu actiuni concrete. Mihai a fost genial in a ne tine conectati cu subiectul si colegii de sala au fost foarte potriviti.’’

***

Prin aceste intalniri, ne dorim sa cream o comunitate de oameni care invata sa gandeasca deschis si aplicat, gestionandu-si cat mai corect si concret atat viata personala cat si pe cea profesionala. Fiindca impreuna lucrurile devin mai simple.

Ne vedem la urmatoarea editie a Diminetilor de Coaching programata pe 24 noiembrie 2012 avand ca subiect de discutie puterea personala. Mai multe detalii puteti afla scriind la [email protected]

Antrenament pentru CEO (2)

Un lucru pe care mai toata lumea din organizatii il trece cu vederea de fiecare data este acela ca nu exista job mai dificil decat cel de CEO. Explicatia acestui fapt este destul de simpla: el sau ea sunt primii responsabili de intreaga organizatie si din aceasta pozitie toata lumea se asteapta sa aiba toate raspnsurile. Mai mult decat atat, de cele mai multe ori sunt realmente singurii care pot sa ia cele mai grele decizii. De unde si necesitatea stringenta a unui tip de antrenament pentru CEO.

Din experienta mea de coaching in Romania, managerii care urca scara organizationala pana la a deveni directori de companie o fac in principal datorita abilitatii lor de a lua deciziile corecte. Iar aceasta abilitate este folosita aproape in fiecare zi. Cu toate acestea, riscul este mare: de cele mai multe ori este nevoie de o singura decizie proasta ca sa pice cu totul din „turnul de fildes„. Realitatea contextului de business actual spune ca un conducator de companie este perceput ca „bun” atata timp cat nu ia una sau mai multe decizii nepotrivite. Ceea ce , in sine, este o fantasma complet iesita din realitate.

londonmediaclub.org

Fiind CEO-ul unei companii, nu ai parteneri de acelasi rang si greutate in interiorul business-ului tau. Unde sa ceri ajutor si sprijin? Cel mai simplu lucru – si cel mai ciudat! – este sa te pui in pozitia de a cere feedback de la cei care iti raporteaza direct. Aproape cu fiecare CEO cu care am lucrat in coaching, exact asta era pozitia dubla din care aveau nevoie sa evolueze. Pentru ca vorbind cu managerii tai nu vei primi niciodata informatii nepartinitoare si obiective. Mai ales in cazurile in care e nevoie sa te confrunti cu punctele tale oarbe si cu ceea ce ai, cu necesitate, de invatat. Inc o data, ca sa fie clar: echipa ta nu este in pozitia de a te tine responsabil pentru dezvoltarea ta profesionala si personala. Mai mult decat atat, de cele mai multe ori nici macar nu iti ofera provocari intelectuale reale!

Unii CEO fac investitii majore in a-si construi o baza de cunoastere cat mai larga si un set variat de abilitati de conducere, pana ajung in aceasta pozitie. I-am vazut si ii vad cum se lupta realmente sa invete, sa devina mai buni, mai eficienti, mai bine pregatiti. Paradoxul acestei curbe foarte abrupte de dezvoltare este ca in momentul in care devin directori si/sau membri in board-ul de management al companiei – eventual chiar manager de companie – investitia scade drastic. De parca ajungand la acest nivel, nu mai ai nimic de invatat, nimic de dezvoltat la tine. Culmea culmilor, pentru ca chiar in aceasta pozitie e nevoie sa fii mai bun ca niciodata! Aici ai cea mai mare influenta, cel mai mare impact in business si, bineinteles, te confrunti cu cele mai mari riscuri!

Concluzia evidenta a acestor doua texte este aceea ca chiar aici ai nevoie de antrenamentul cel mai bun. Iar asta va rezulta in cresterea performantei tale ca si CEO. Legatura dintre tine si cifrele anuale ale companiei este, cred, clara pentru toata lumea.

Deci, cat mai astepti pana iti incepi antrenamentul?

Dimineata de Coaching de la Cluj

A fost si prima editie a Diminetilor de Coaching, in Cluj-Napoca!

Intalnirea, bazata pe o structura dialogala informala, s-a desfasurat pe tema ‘’Care sunt cele mai bune momente pentru a actiona?’’

Dupa cum ne-am obisnuit, am inceput prin a (ne) defini  ce reprezinta, de fapt, Coaching-ul:  un proces care elimina barierele si limitele ce are ca rezultate chestiuni practice, tinand cont, insa, de obiective masurabile. Coaching-ul este pentru cei care au fost, sunt sau vor sa devina campioni. E inteles, astfel, ca o relatie in care increderea joaca un rol important, fiindca fara acest lucru, nu exista performanta. Cum stii daca esti, ai fost sau vrei sa devii un campion? Simplu, campionul este cel care a inregistrat un succes cel putin o data; sau cu alte cuvinte, cand ai prima medalie, stii ce sa faci pentru a doua.  Ce este succesul, din punct de vedere strict practic? O experienta pe care ai avut-o si care poate fi confirmata de cat mai multe perceptii/persoane.

Care este cel mai bun moment de actiune?

In primul rand, trebuie sa ai un plan bun, o practica suficient de indelungata si sa fii stapan pe fortele proprii sau sa ai o echipa suficient de buna in jurul tau. Incepe prin a modela la scara micro ceea ce poti face la scara macro. Continua prin a cauta oameni care sa te motiveze sau pentru care ceea ce faci tu reprezinta o oportunitate in sine. Pe parcursul acestor etape, invata continuu fiindca stimuland provocarea, mintea devine creativa. Secretul schimbarii comportamentale (fie ea individuala, de echipa sau a intregului sistem) consta in faptul ca individul trebuie sa perceapa un beneficiu destul de mare pentru a se putea schimba.

Ce se intampla, totusi, daca nu se intampla sa gasesti cel mai bun moment pentru a actiona? Cere sfaturi (cat mai multe si variate), imbunatateste-ti performantele, creste-ti eficienta! Individului ii trebuiesc 21 zile pentru a-si fixa un comportament nou, asa ca daca reusesti sa dovedesti un lucru prin fapta orice cuvant este de prisos. Incearca-ti ideile privindu-le in actiune!

***

Ce am invatat:

  • If it’s not fun, it’s not Coaching! (a.k.a Daca nu e distractiv, nu e Coaching!)
  • Judecatile creaza limite.
  • Spune clar ce vrei!
  • Comporta-te ca si cum ai fi deja in situatia pe care ti-o doresti/inchipui.
  • Orice meci se termina intotdeauna cu un castig.

Ce ne-au invatat/transmis participantii:

  • ‘’A fost a doua oara cand am participat la un astfel de eveniment si mi-a intarit convingerea ca Coaching-ul este util si poate chiar necesar. Sigur voi participa si la urmatoarele editii si in momentul in care imi voi permite financiar chiar voi colabora cu un coach.’’
  • ‘’Mihai ma inspira! E cu adevarat un model pentru mine! Evenimentul m-a conectat ‘’la priza’’!’’
  • ‘’Merita incercat cel putin o data! ‘’
  • ‘’Mi-a placut acest eveniment, este primul de acest gen la care am participat. Am aflat cate ceva despre mine, despre oamenii din jurul meu si despre domeniul Coaching-ului. Mi-ar face placere sa mai particip la editia viitoare!’’
  • ‘’Mi-a facut placere sa particip la Diminetile de Coaching si am reusit sa-mi clarific unele idei si sa plec cu valoare suplimentara.’’
  • ‘’Mi-a placut atmosfera calda, relaxata. M-a facut sa constientizez ca sunt pe drumul ce bun.’’

***

Prin aceste intalniri, ne dorim sa cream o comunitate de oameni care invata sa gandeasca deschis si aplicat, gestionandu-si cat mai corect si concret atat viata personala cat si pe cea profesionala. Fiindca impreuna lucrurile devin mai simple.

La Cluj-Napoca ne vedem la urmatoarea editie a Diminetilor de Coaching in 10 noiembrie 2012 avand ca subiect de discutie “Leadership delegativ – exemple si bune practici’’.

Inscrieri si detalii mai multe la [email protected]

Cu ce te ajuta un coach?

Inca de la inceput este nevoie sa iti marturisesc ca s-au scris o multime de texte, articole si carti pe tema aceasta. Coachingul in Romania a luat un avant semnificativ in ultimii ani si a devenit cunoscut ca un proces, un drum pe care intra cei care vor sa isi ridice nivelul personal si profesional de viata, sa isi implineasca aspiratiile si sa isi atinga obiectivele usor, rapid si fara ocolisuri.

Desi este un fenomen „la moda”, desi exista deja asociatii profesionale de coaching si in Romania, desi sunt scoli si programe de top pentru invatarea de abilitati de coaching, desi informatia a devenit usor disponibila si in acest domeniu, totusi persista o neintelegere majora cu privire la ceea ce face un coach: marea majoritate a oamenilor care pot beneficia de coaching – personal, profesional, de business sau cariera – inteleg ca intalnirile cu un coach sunt echivalentul unui tratament psihologic. Sau a unei „magii”, in care coach-ul face ceva cu tine si devii ultraperformant. Sau ca un coach poseda niste secrete despre dezvoltarea si evolutia untra-rapida a oamenilor, pe care le va impartasi cu tine pe un pret destul de piperat.

Nimic mai fals. Un coach nu are nici un fel de secret, de potiune magica sau de piatra filosofala. Mai mult decat atat, daca nu accepti ca problemele cu care te confrunti pe drumul catre visul tau sunt, de fapt, semne clare asupra a ceea ce ai de imbunatatit la tine ca sa reusesti, pur si simplu nu ai nevoie de un coach.

Coachingul are o definitie foarte frumoasa, simpla si clara:

„Coaching is unlocking a person’s potential to maximise their own performance. It is helping them learn rather than teaching them.” (Whitmore, 2004)

 

Adica nu te invata nici o solutie magica, nu iti aduce nici o informatie noua, extraordinara si care te face sa te transformi precum broscoiul la pupat. Si nici nu te cara in spate, rezolvandu-ti problemele si creand, automat, dependenta. Daca ar fi sa aleg 3 moduri prin care te poate ajuta un coach, acestea ar fi:

  • Te ajuta sa iti dezvolti competentele (comportamente, atitudini, idei, motivatii) de care ai nevoie ca sa iti atingi scopurile.
  • Te provoaca, te tine in priza, te antreneaza sa alegi cele mai bune actiuni pe care le poti performa.
  • Te sprijina, te acompaniaza in toate momentele deciziilor sau alegerilor decisive prin care treci.
  • Adica te antreneaza pentru a deveni Campionul de Maine!

    Esti pregatit pentru asta?

    Recenzie: Jocul interior si Munca

    După ce a prezentat lumii abordarea sa extraordinară a performanței în sport, prin cărțile sale „The Inner Game of Tennis” și „The Inner Game of Golf”, Timothy Gallwey a început să folosească teoria jocului interior pentru a consilia companii precum AT&T, Coca-Cola, Apple și IBM, schimbând radical percepția asupra procesului învățării, a muncii și a bucuriei asociate cu acestea.

    business-edu.ro

    Ideea centrală a acestei cărți este descoperirea și conștientizarea a două instanțe interne care ne guvernează învățarea și dezvoltarea: Eul 1 și a Eul 2. Eul 1 este acea voce interioară care critică, care este guvernată de frică și îndoială, care spune mereu „Nu voi reuși, e prea greu”, care se pune mereu în calea celuilalt eu, Eul 2, care este exact esența ființei umane, care reprezintă tot potențialul cu care ne-am născut, abilitățile originare de învățare, care spune mereu „Pot sa fac asta, voi reuși”. Totuși, Gallwey spune că este imposibil să scăpăm total de Eul 1, însă putem să îl reducem la un nivel cât mai scăzut de interferență, să îi ignorăm judecata critică.

    Autorul insistă asupra redefinirii muncii, implicând neapărat în noua definiție termenii de învățare și bucurie, fără de care munca nu ar trebui să mai fie percepută. În munca pe care o depui, e nevoie să fii conștient de procesul de învățare, iar datorită acestei învățări apare bucuria de a dobândi aceste noi învățăminte. Astfel, dacă îți propui și obiective de învățare și dacă pornești de la ideea că ești un elev ce are de învățat mereu, din orice parte, din orice activitate, bucuria nu va întârzia să apară, din orice nou lucru învățat. Așa dispar plictiseala, oboseala, letargia și ineficiența asociate muncii și începi să muncești pentru tine, înveți lucruri noi, atragi bucuria… și vei observa ca nu ești plătit doar de angajator, ci și de Eul 2 prin bucuria generată de acesta. Odată conștientizate și acestea, vei descoperi că lumea în care te învârți este mult mai mare decât credeai și că deții o mobilitate de care nici nu știai. Vei descoperi că știi mult mai multe, vei observa schimbările din tine și din jurul tău și vei putea evolua odată cu ele. Vei știi unde ești, încotro te îndrepți și de ce mergi acolo.

    În final, Gallwey prezintă un exercițiu pe care îl recomandă de fiecare dată când te simți copleșit, de fiecare dată când începi un proiect, ești în cursul sau la finalul lui. Este vorba de metoda STOP, care spune să stai deoparte și să privești punctul în care te afli, să tragi învățăminte, să te gândești, să îți organizezi gândurile iar apoi să pornești la drum. În plus, Gallwey mai spune să gândești ca un director general, să te pui în situația în care ești directorul propriei persoane și să observi cine te conduce, câte acțiuni mai deții la propria companie și cum poți să recuperezi ceea ce este al tău de drept.

    …să ajungi la muncă cu zâmbetul pe buze, să faci ceea ce consideri că trebuie făcut din pura plăcere de a învăța, să acționezi fără a ți se spune, să găsești noi modalități de a atinge succesul, să faci performanță doar pentru bucuria de după, acestea sunt coordonatele succesului autentic. Tim Gallwey reușește în acest adevărat best-seller să le atingă pe toate, practic și simplu.

    Cartea îți va oferi mai multe momente „Aha!„.

    Ți-o recomand din suflet!

     

    VIDEO: Supervizare in Coaching

    In acest scurt material filmat am concentrat viziunea programului de Supervizare in Coaching pe care l-am inceput in acest an, dupa mai bine de 2 ani de studiu si supervizare in aceasta directie. Mai mult decat atat, am incercat sa iti explic si beneficiile participarii la acest program, chiar daca nu esti coach certificat.

    Practic, la acest program sunt invitati si manageri de echipetraineri, consultanti, profesionisti din HR, marketing, comunicare, PR, medici, psihologiavocati, profesori, educatori, liber-profesionisti si in general toti cei care lucreaza cu oameni. Sunt sigur ca avem ce invata, impreuna, din situatii reale si problematice!

    httpv://youtu.be/Alq6r_E8rbo