In aproape fiecare intalnire pe care o am cu o persoana necunoscuta, exersez o practica invatata de multi ani, din coaching: „prima impresie„. Bineinteles, este vorba de cele cateva secunde ale primei interactiuni cu persoana respectiva. Pentru profesionistul din mine, aceste secunde sunt fundamentale intr-un sens practic: persoana (citeste: clientul de coaching!) va performa instantaneu toate comportamentele si atitudinile care il/o blocheaza in drumul catre implinire si succes. Asta pentru ca stie cine sunt si crede ca poate depasi aceste obstacole. La limita, chiar si cand nu e sigur(a) de capacitatile proprii, tot va afisa un registru comportamental care contine indicii clare despre directia autentica de dezvoltare. Dar asta e „la job”…
Continui prin a va povesti 2 intalniri care nu au legatura directa cu ceea ce fac zi de zi: coaching, mentoring, leadership development, management transformation, etc. Si vreau de la inceput sa va invit la un exercitiu distractiv, asemanator cu ghicitul in cafea. Tema ar fi: cum credeti ca vor evolua acesti oameni? Dar relatia mea cu ei? Haideti sa incepem:
Take 1: Deunazi m-am intalnit cu o personalitate recunoscuta a mediului de afaceri din Romania. Nu conteaza nume, functie si istoric, in exercitiul nostru. Intalnirea a decurs cam asa: am intrat la el in birou, dupa ce am asteptat 10 minute intr-un secretariat chic si foarte ordonat. Eu am zambit, el a zambit. Mi-a intins mana, a strans-o cu putere si m-a invitat sa iau loc intr-un fotoliu confortabil. I-am strans mana, tacut, m-am asezat. El a inceput sa vorbeasca usor agitat, masurandu-ma din priviri si cautandu-se prin buzunare dupa o carte de vizita. L-am ascultat, tot in tacere, incuviintand din cand in cand lucrurile pe care le spunea. N-a gasit carte de vizita, m-a invitat sa cer o cafea, apa, suc de portocale si a inceput sa ma intrebe diverse lucruri. Intre timp, mainile ii erau agitate, umerii ficsi si gatul si mai fix. Statea picior peste picior si folosea verbe la timpul prezent, marcandu-le prin ridicari de sprancene si prin incretituri ale ridurilor de expresie. La sfarsitul celor 10 secunde deja aveam un lucru pe lista de „to do”…
Take 2: Ma suna o prietena foarte buna, Y. Batem palma pe-o cafea la Hilton, radem un pic si inchide. Dupa 2 zile, ma asez confortabil la „English Club” intr-un fotoliu si astept, rememorand amintiri din timpul facultatii. In mai putin de 10 minute, apare si Y: tinuta office, gris cu negru, un pic de verde in ochi si-n esarfa si-un zambet furios. Ma ridic, ii iau haina, o invit sa se aseze si sa respire. Ignora sugestia mea si incepe sa vorbeasca maruntit despre „o problema importanta” cu care se confrunta. In paralel, ochii i se plimba in 3 directii: oglinda imaginara (da, stiu ce-i aia!), privirea mea & mediul inconjurator. Mainile imi arata „problema”, desenand cercuri, drepte si combinatia (semi-cercuri, cred). Respira profund, aproape oftat, fara nici un zambet. Dupa primele 10-15 cuvinte, tonul vocii devine ascutit si privirea se fixeaza in ochii mei. Aud un „de ce…?”, ba nu, o serie. Foarte, foarte repede, apare al doilea subiect de discutie, mai aprins ca primul. Y. se lasa pe spate, vorbele devin sacadate si reci.
…ca sa fiu sigur ca nu devine un exercitiu imaginativ, am si cateva intrebari care se vor a fi jaloane:
- Cati dintre voi credeti ca primul minut conteaza foarte mult intr-o intalnire?
- Cat dati atentie limbajului verbal (7%) fata de cel nonverbal (83%) intr-o conversatie?
- Care credeti ca e relatia dintre perceptiile proprii despre persoana care va vorbeste si subiectul abordat de aceasta?
- Cum stiti ca sunteti acceptati, cu tot cu credintele si valorile voastre, de cineva „nou”?
Si, pentru a lasa ce-i mai bun la sfarsit:
Excelent post. Dar…nu cred ca oa oamenii sunt cum incearca sa para la prima intalnire 🙂
Da, sigur, rolul pe care il jucam& masca sociala pot fi usor date la o parte de cineva atent la detalii si antrenat sa desluseasca fascinanta comunicare nonverbala.
1) nu stiu cati dintre noi, dar la mine conteaza mult si nu pentru a-l cataloga ci pentru a intelege cum trebuie abordat..
2) limbajul verbal poate fi fals , asa ca nu reprezinta un criteriu de catalogare..
3) n-ar trebui sa existe , pentru ca subiectul abordat poate fi conditionat de o traire de moment ..
4) stii , pur si simplu..
In ce priveste pe cei doi, eu cred ca erau prinsi amandoi in vartejul problemelor ce pareau vitale pentru ei , nu conteaza daca le exprimau verbal sau nonverbal..
replica pentru ei? ..” primul pas pentru a te elibera de sub hipnoza , este sa constientizezi ca ai fost in stare de hipnoza”
ma recunosc in cei doi – cred ca uneori sunt si eu sub hipnoza agitatiei pentru nimic… merci ca mi-ai adus aminte! imi plac posturile tale – pentru latura lor practica 😉
nu stiu ce sa zic, pentru ca nu sunt in domeniu, insa datorita postului tau mi-am analizat si eu reac tiile intr-o prima intalnire avuta azi 🙂
1. pentru mine conteaza sa am rabdare mai mult de un minut. In maxim o ora omul va afla despre el mai multe decat a aflat intr-o viata. Mi se intampla… Mihai, cum ziceai si tu mai de mult, la un ceai, cand pui „pecetea” relatia, tu, partenerul de discutie pierdem foarte mult.
2. Tot ce se intampla limbaj, verbal si nonverbal spune ceva. Poti sa devii curios, despre ce „inseamna” „marcandu-le prin ridicari de sprancene si prin incretituri ale ridurilor de expresie”. Exemplu, Vad ca te ai o expresie faciala bogata. ESTI expresiv. Ce exprimi tu acum?
E ca si cum te uiti in oglinda? Ce vezi in oglinda? si mai tarziu la vorbele sacadate si reci… Ti s-a schimbat energia… Ce ti-a schimbat energia?
3. daca perceptiile proprii relativ la subiectul abordat de gigel de jeneaza pe tine, fara sa-ti dai seama de ce, ceea ce vezi, curiozitatea ta, in ceea ce priveste relatia lui gigel cu ce zice, sunt „biased”. Prezenta ta, impactul, in proces sunt mai reduse.
4. La unii stii pur si simplu. De exemplu la tine, nu pot sa-mi dau seama… :))))))
o replica cu care as fi multumit (da tu una de 1000 de puncte… :)))))
– vezi mai sus… replica de „1000 de puncte” cred ca e misto sa te bazezi pe observatie – ca la nelepe si sa intrebi, sa fii curios despre ce observi, fara sa fii atasat de „observatia ta” asa cum dupa ce gigel rezista, tu Mihai, „te dai batut” si spui OK…
Eu oricum ma insel de cele mai multe ori