Prima impresie, “dragostea la prima vedere” în mediul de afaceri

Atunci când vorbesc despre Prezenţa Executivă, în 2016 am întâlnit uneori păreri contradictorii. Lucrul acesta se întâmplă deoarece am afirmat adesea că oamenii te pot judeca şi decide din momentul în care intri pe uşă dacă eşti sau nu capabil de o carieră în mediul de afaceri. Stabilind acest lucru doar pe baza aspectului estetic şi a manierei în care transmiți un mesaj.

Inconștient, toți facem asta: ne formăm o primă opinie despre cineva în funcție de cum arată, cum merge, cum vorbește. Nu o spun doar eu. Cercetările în acest domeniu evidenţiază clar cum aceste elemente influenţează considerabil percepțiile în mediul de afaceri.

 15086457_1765959046986216_1285953446_n

“First impressions are the „love-at-first-sight‟ of the business world “ – Allan Pease

Frank Bernieri de la Universitatea din Toledo, evidenţiază importanţa Prezenței Executive, analizând condiţiile în care au loc o serie de interviuri. Indiferent de vârsta şi experința candidatului, acesta a observat că primele 15-20 de secunde au fost cruciale. Durata interacțiunii a fost irelevantă și prima impresie a fost şi cea decisivă. Modul în care intri în cameră, strângerea de mână şi limbajul non-verbal se dovedesc a fi factorii cheie care stabilesc exact poziţia pe care poţi să o ai.

O altă cercetare care trebuie luată în considerare, atunci când vorbim despre primele impresii în cazul unui interviu, este cea realizată de cei de la Monster.co.uk. Aceştia au discutat cu 273 de manageri și 3,286 de angajați despre experienţa interviului și au descoperit următoarele aspecte:

  • 55% dintre aceştia au afirmat că un element definitoriu a fost strângerea de mană, dar că primul element notabil este aspectul estetic;
  • 70% dintre angajatori au recunoscut că sunt influenţaţi şi iau decizia finală pe baza primei impresii;
  • 60% sunt convinşi de strângerea de mână;
  • 58% apreciază calitatea micilor conversaţii;
  • 50% apreciază ţinuta.

Mediul de business românesc trebuie să înceapă să dezvolte conceptul de Prezenţă Executivă şi să nu îl considere a fi un element superficial. De când practic coaching în Roamânia am înţeles necesitatea acestui concept în mediul de afaceri şi de aceea am decis să investesc în cea mai importantă resursă a afacerilor: oamenii. Pe data de 16 noiembrie voi fi la Teatrul Elisabeta şi voi vorbi despre elementele care te ajută să stabileşti o primă impresie care să te conducă la performanță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *