„TED strikes again!”, altfel nu pot comenta prezentarea lui Daniel Pink de acum cateva luni din cadrul TedTalks. Din nou, sunteti invitati sa schimbati paradigma, mai ales daca sunteti angajatori!
Subiectul prezentarii este extrem de simplu: fostul redactor al discursurilor vicepresedintelui Al Gore ne demonstreaza ca marirea beneficiilor financiare duce la o scadere a performantei la job. Da, ati citit bine! Daca primesti mai multi bani, iti scade motivatia si performanta! Culmea culmilor este ca acest fapt nu e un paradox; e doar rodul unor cercetari extinse in domeniul motivatiei profesionale.
Am decis sa public aceasta prezentare dintr-un motiv extrem de legat de ceea ce fac eu zilnic: coaching. In Romania, beneficiile non-financiare (interne, cum le denumeste mr. Pink) sunt un subiect foarte putin uzitat, in special in cadrul companiilor cu actionariat romanesc. Managerii acestor companii privesc coaching-ul ca pe ceva exotic si absolut nefolositor. De ce? Pentru ca sunt convinsi ca oamenii lor vor fi mai motivati doar daca vor primi mai multi bani! In schimb, situatia sta exact invers.
Va las sa urmariti filmul prezentarii si va astept cu pareri si comentarii!
oamenii sunt motivati cand asteapta banii, nu cand ii primesc 🙂
Foarte de acord cu primul comentariu. Insa cred ca pentru anumite categorii de oameni, ce spune Pink e valabil, pentru altele nu. Cred ca ii valabil pentru gulerele albe. Zic si io din observatiile me, a unuia care plateste lunar salarii intre 1000 lei si chiar 200000 lei, pe persoana.
Atentiune atentiune – acest lucru se refera la un anumit tip de job, si anume cel care vine cu motivatii intrinseci mari si „cerere intelectuala”.
Cu alte cuvinte, sa nu marginalizam importanta „morcovului”. Dan Pink spune ca acesta nu mai functioneaza de la un nivel incolo.
De la un nivel incolo!!
Adica: Am un job care-mi place, bani cat sa ma intretin. Deci, teoria lui Dan Pink mi se aplica. Recunosc, ca si pentru majoritatea cititorilor TED si ai acestui blog.
Dar: sunt lucrator la fabrica. Castig salariul minim pe economie. Nu-mi pierd vremea sa ma gandesc la autonomie, crestere continua sau „serving a greater purpose” cu munca mea de fiecare zi.
Ma intreb totusi…care o fi acest prag de la care conteaza mai mult cele 3 lucruri mentionate de Pink, pentru noi, romanii. 1000 RON lunar? 1500 RON? 3000 RON?
Voi ce ziceti?
Eu unul nu fac decat sa preiau o informatie proaspata, de la Mos Califar (www.moscalifar.eu):
„Daniela Lulache sefa fond Proprietatea : salariu 2009 : 637000 USD , profit net : 237 milioane USD
Ben Bernanke sef US Federal Reserve : salariu 2009 : 213000 USD , profit net : 52 miliarde USD”
…no comments.
Foarte motivant pt angajatori articolul tau, cu atat mai mult cu cat in romania se plateste extrem de prost si se cere sa fii all-in-wonder.
Revenind la subiect, te rog sa nu pui alaturi societatea americana si cea europeana pentru ca exista foarte mari diferente de abordare la pachetele motivationale. In societatea americana se pune accentul foarte mult pe asa zisa functionalitate si bonitate a sistemului, pe cand cea europeana (dar si asiatica) se bazeaza mai mult pe remuneratie sau bonusuri financiare, lasand angajatul sa-si aleaga singur pachetul de servicii suplimentare (masina, casa, asigurari, scolarizare copii, etc)
E normal ca intr-un an de criza financiara sa apara tot felul de ‘hoaxes’, chiar si la ted. Nu zic ca nu exista un sambure de adevar dar a afirma ca „salar mai mare, performanta mai mica” este deja exagerata.
In companiile in care oamenii si ideile aduc valoare, trebuie gasit un echilibru care difera de la angajat la angajat in functie de atributiile si performantele fiecaruia.
multumesc de comentariu. sunt, intr-adevar, cateva precizari de facut:
1. nu a fost si nici nu este in intentia mea sa comentez modul in care angajatii sunt platiti in Romania. daca voiam sa fac asta, incepeam cel mai probabil cu fraza: „intr-o companie din Romania, media orelor efective de munca pe zi este de 4 ore”. din punctul meu de vedere, beneficiile legate direct de o asumare mai buna a responsabilitatilor unui post sunt destul de „aiuristic” intelese si in Romania. spun „si” pentru ca experinta mea de lucru in/cu alte culturi imi spune ca Romania nu este o exceptie. ergo: la „white collars”, dincolo de un anumit cuantum de comp&ben financiare, aceste lucruri chiar nu mai conteaza. altele sunt parghiile pe care e nevoie sa le acceseze un angajator daca vrea sa aiba o strategie performanta, insotita de rezultate pe masura.
2. post-ul subliniaza, la fel ca si inregistrarea prezentarii lui Daniel Pink, un fenomen psiho-social perfect adevarat. daca aveti ocazia, faceti un mic experiment in compania dvs. si veti vedea ca asa stau lucrurile.
3. va respect opinia, insa calificarea discursului lui Pink ca fiind „hoax” mi se pare mult mai deplasata decat titlul – cat o fi el de nefericit! – pe care l-am ales pentru acest post. indiferent de contextul in care a aparut aceasta idee, discursul reflecta o realitate care face sens pentru o patura socio-profesionala specifica, existenta si in Romania. Mai direct, ce spuneti despre „all in wonder” se aplica acelor organizatii care au deja manageri supra-premiati: e un fapt social firesc ca orice structura sa isi caute in mod irational resurse externe, internalizabile la costuri mai mici decat cele interne (care, in majoritatea cazurilor, sunt remunerate aberant!).