Autor: Mihai Stănescu

Frica de succes, de esec, de…

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Acum ceva vreme te-am intrebat pe pagina de Facebook pe care dintre cele doua frici – de succes sau de esec – o consideri mai grava. Am primit cateva raspunsuri si iti multumesc. La fel, la ultimele discursuri in public am primit constant cererea de a creiona un drum peste aceste frici. Incerc acum, mai in general, promitandu-ti sa coboram in foarte specific cand ne vedem.

Bun. Ambele frici au simptome foarte asemanatoare. Daca te duci la un interviu, oricata experienta si expertiza ai, vei avea o usoara anxietate. La fel, cand e vorba de teste, analize etc. Am observat in anii de coaching in Romania ca situatiile asemanatoare ii pot face pe oameni de altfel foarte intregi sa devina inchisi, sa aleaga numai solutii conservatoare, sa nu se avante mai departe. Mai ales in situatii de criza. Se spune ca „ne retragem pe pozitiile tari„, adica ne intoarcem foarte repede la credinte vechi si la comportamentele asociate cu acestea. De ce? Pentru ca stim foarte exact ce inseamna esecul. Iar aceasta familiaritate extrema ne cheama, realmente, la cele mai vechi comportamente.

Problema reala mi se pare, totusi, frica de succes. Daca nu esti familiarizat cu ea si nu stii cum sa o dresezi sa lucreze pentru tine, ea te arunca in ceea ce stii foarte bine din experientele tale mai neplacute: esecul. Iar o modalitate simpla de a o dresa este sa iti intaresti increderea in tine. Sa iti fii cel mai bun confident. Iti spun imediat de ce scriu „confident”, nu e un secret.

Ca sa iti ridici increderea in fortele proprii, uita-te inapoi, in trecut, un pic. Si vezi ca de cele mai multe ori ai castigat, nu ai pierdut. Si cel mai important lucru: ai supravietuit tuturor esecurilor. Stii vorba aia? Ce nu te omoara, te intareste. Deci esti …tare. Si ai invatat o gramada de lucruri, din incercarile tale. Mai mult decat atat, cu un trecut asa de lung si diversificat, chaiar ai resurse suficiente sa te confrunti cu situatia de fata, cea generatoare de frica. Experienta indelungata …situatie stresanta pe termen scurt. Te-ai prins?

Daca ai plonjat in trecut si ti-ai amintit succesele, urmatorul pas este sa te concentrezi aproape exclusiv pe punctele tale forte. Toate vocile din propriu-ti cap sa fie aliniate inspre calitatile tale. Esti bun, acum! In coaching vad multi lideri. Foarte multi. Toti, buni. Si de cele mai multe ori, fiecare dintre ei au doar cateva calitati pe care joaca, sa fie atat de buni. In rest, sunt perfect „normali” pe mai toate capacitatile si competentele. Ba chiar slabi la unele dintre ele. Ei obtin succesul facand exact acelasi lucru: scot calitatile in fata si lucreaza cu ele. Poate, isi propun sa isi imbunatateasca si celelalte capacitati. Uneori. Dar cu siguranta, nu le lasa sa devina piedici in calea succesului lor.

Si ultima chestie: ai, dom’le, incredere in tine! Scriam mai sus, sa iti fii propriul confident. Confident vine din latinul „con fidere„, care inseamna „cu credinta„. Trateaza-te cu credinta ca vei reusi! Marii lideri pe care ii cunosc stiu ca ultimul nivel de credinta este sa crezi in nevazut. Sa ai o viziune. Sa orientezi viitorul catre nevazutul pe care ti-l doresti. Asta fac ei: ajuta oamenii sa ajunga sa opereze la acel nivel de credinta care le permite sa aiba putere si incredere in calea pe care o aleg. Ca totul va fi bine, pana la urma. OK?

Succes!

Despre disciplina, ca de obicei

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Saptamanile trecute am intalnit mai multi oameni de afaceri care au o reala problema cu colegii/angajatii lor. O fi de la primavara, o fi de la criza, de la lipsa de „motivatie”…nu stiu. Insa motivul de ingrijorare este un pic mai profund si il aud cam des in ultima vreme: absenta (bineinteles, motivata!) a disciplinei.

Sa ne intelegem, nu spun de activitatea tampa, fara creier, din fiecare zi. Ci de rigoarea unor actiuni care nu mai au rezultate imediate, de forta repetitiva a omului care poate taia muntii care ii stau in cale. Asa inteleg disciplina, ca pe o calitate care te ajuta sa ajungi, practic, oriunde! De ce? Pentru ca creaza obiceiuri, obisnuinte pe care te poti baza in orice situatie. Ei bine, lucrurile stau cam asa:

  • Obiceiul nu are minte. Nu mai stai sa il evaluezi de feicare data, e doar ceva pe care il faci. Obiceiurile sunt confortabile, te simti bine cu ele, sunt ale tale. Usoare. 
  • Disciplina are minte. Esti constient de efortul pe care il faci. Disciplina este, de cele mai multe ori, neconfortabila. E grea, dom’le!

Daca ai renuntat la un obicei stii ca schimbarea necesita o modificare de identitate. Complet inconfortabila, de altfel. In directia asta, mie mi se pare ca adevarata disciplina (nu obiceiul rigid si fara minte) e singurul lucru care te ajuta realmente sa iti parasesti zona de confort.

De examplu: vrei sa schimbi un comportament bine inradacinat (un obicei, adica) cu altul (alt obicei). Iti trebuie efort constient si masurat sa faci asta, nu? Ca si cum ai inota de la o insula la alta. Exact ca si in relatia de coaching, efortul si rezultatele sunt considerabile. De fapt, e nevoie sa torni suficienta disciplina in tot sistemul, pana cand vechiul obicei „moare” si cel nou „se naste”. Si lucrurile se linistesc iarasi, cand ajungi pe malul noii insule.

Am o veste buna pentru tine: faza de disciplina este destul de scurta, in comparatie cu timpul pe care l-ai investit deja in vechiul obicei. Ba chiar si cu timpul pe care ti-l vei petrece cu cel nou! De fapt, cat de lung e drumul depinde foarte mult de cat de mare este distanta intre cele doua identitati subiacente obiceiurilor. Atentie! Dintre cele doua versiuni de identitate! Nu dintre obiceiuri!

Ma opresc aici. Nu te mai bat la cap, stii tu mai bine ce sa faci. Inca o informatie utila: din practica mea de coaching in Romania, am constatat ca un obicei nou se stabilizeaza complet in cam 65-70 de zile. Nu in 21, cum spun toti dezvoltatorii …personali. De fapt, cred ca iti iese si in 21 de zile, daca singurul tau scop in viata e sa bei un pahar de apa pe zi.

Succes!

Regula de aur: trateaza-i pe altii cum vrei sa fii tratat

Mihai Stănescu 1 Comentariu

In toti acesti ani, in care am lucrat cu o multime de companii locale si multinationale, IMM-uri si antreprenori, persoane publice si private, am observat un lucru: majoritatea oamenilor cu care am lucrat in coaching aveau cel putin o nevoie clara, bine definita, in directia „cum vreau sa se comporte ceilalti cu mine„. De aceea titlul postului de astazi. Aproape nimeni nu isi pune, la inceput, problema regulii de aur: poarta-te cu ceilalti exact in modul in care vrei ca ei sa se poarte cu tine.  

Dincolo de practicalitatea ei imediata, aceasta regula de aur pare a fi unul dintre principiile absolute in care noi oamenii putem avea incredere, in drumul nostru sinuos prin turbulentele vietii. In practica mea de coaching in Romania acest sens profund se manifesta in viata de zi cu zi a clientilor mei: daca acced la aplicarea imediata a regulii de mai sus, incep sa vada comportamente si atitudini clare in ceilalti. Ba mai mult, isi dau seama aproape imediat cine vrea intr-adevar si cine refuza colaborarea si cooperarea in echipe.

Insa lucrurile nu sunt atat de simple decat aparent. Aceasta regula a suferit cateva critici extrem de puternice. Si e foarte bine asa, in lumea oamenilor maturi si autonomi – viziunea maximala a coachingului – regulile sunt discutate si re-discutate in momentele de schimbare. Bun, care a fost critica? Pai simplu: problema apare atunci cand, aplicand regula de aur, ne confruntam cu impactul ei asupra celorlalti. Ce-ar fi daca o a treia sau a patra persoana va fi impactata de comportamentul nostru in relatie cu un singur om? Si ce se intampla daca acest impact este negativ, per total? Sa zicem ca ajuti un oportunist sau pe cineva realmente periculos. Asta ar determina un impact negativ asupra altor oameni, desi tu ai respectat regula de aur si te simti bine cu asta. Si mai e ceva: s-ar putea sa nici nu iti dai seama cat rau indifect ai facut, fiind complet iluzionat de bunatatea de care ai dat dovada, in relatia directa.

Am o multime de exemple pe tema asta. Cel mai simplu de ilustrat este exemplul „Filantropica”: cersetorii romani sunt organizati in caste si ceea ce ne produce mila nu coincide deloc cu folosirea banilor pe care cersetorii ii primesc.

O alta critica a regulii de aur se refera la inocenta presupunere ca toti oamenii merita increderea noastra. Situatia de translatare a increderii devine problematica atunci cand ii incurajam pe altii sa aiba la fel de multa incredere ca si noi intr-un anume om. Mi s-a intamplat de mai multe ori in ultimii 10 ani sa recomand pe cineva care mi-a parut de mare incredere, pentru ca apoi terti sa imi marturiseasca schimbari mari de comportament in acelasi om. Implicit, am produs ujn anumit rau celor carora le-am recomandat pe cineva anume.

Cu toate acestea, aplicarea regulii de aur si-a dovedit eficienta pentru mine. Aplicand-o de cate ori am avut ocazia, direct, cu persoana din fata mea, am inceput sa inteleg ca asa poti deveni un om mai fericit. Si ca regula poate fi baza construirii de comunitati de incredere, stabile si pe termen lung. Asa ca ti-o recomand din toata inima!

Succes!

Eveniment recomandat: Leadership dincolo de muzica

Mihai Stănescu 1 Comentariu

Te-ai intrebat vreodata cum dirijorul reuseste sa conduca o orchestra? In greaca veche, termenul ‘’orkhêstrai’’ desemneaza verbul ‘’a dansa’’, astfel ca valoarea gestului dirijoral este mai importanta chiar decat valoarea piesei supusa auditiei.

Asa cum dirijorul asigura prin gesturile lui, gesturi legate direct de practica muzicala, legatura dintre compozitie, respectiv compozitor si public, asa leadership-ul trebuie privit ca fiind o calitate a interactiunilor dintre oameni si sisteme intr-o companie. Este din ce in ce mai clara nevoia ca liderii de astazi sa inceapa sa se gandeasca la formarea liderilor de maine. Iar unul dintre cele mai elegante moduri de a-i forma este sa inceapa sa puna intrebarile cele mai dificile, in loc sa spuna care sunt solutiile “bune“. Exceptia de la regula de mai sus o reprezinta, intr-adevar, omul-orchestra – acel individ descurcaret in orice imprejurare si intreprinzator, priceput la toate, ce ‘’canta singur’’ la toate ‘’instrumentele’’. Inspira-ti echipa in a asculta si simti muzica organizatiei cu scopul de a  evolua ca o orchestra perfect armonizata!

Imi face o deosebita placere sa sustin evenimentul anului in materie de Leadership! Pe ritmul muzicii compuse de Bach, Mozart, Brahms, Charlie Parker si Ludwig van Beethoven, in interpretarea faimosului violinist Alexandru Tomescu si a pianistului Nicolae Dumitru, sub atenta bagheta a maestrului Giorgio Fabbri, vom gasi impreuna inspiratia de a ne construi echipe in ton cu muzica si cultura organizatiilor noastre. Iti vor vorbi aplicat despre ceea ce face un lider adevarat si cum acesta isi construieste echipe castigatoare si performante,  lideri de top precum Dan Pascariu, Leslie Hawke, Radu Georgescu si Raed Arafat.

Esti capabil sa vezi diferentele dintre membrii echipei tale, ca sa poti lucra cu fiecare dintre ei eficient? Poti sa motivezi echipa ca si intreg, fiind constient in acelasi timp de eforturile personale ale fiecarui membru? Reusesti sa transmiti in echipa ta valori precum comunicare, intelegere, respect si sprijin la nevoie? Cu siguranta, stapanesti o parte din aceste obiceiuri, insa hai sa aflam impreuna importanta deosebita a fiecarui instrument pentru a crea un sunet perfect in organizatia ta!

Daca reusesti asta, iti vor multumi si ei, si familiile lor. In esenta, aici e cel mai puternic act de educatie sociala pe care un lider il poate face.

 

Studiu: starea coachingului in 2013

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Cred ca v-ar interesa cateva date despre starea coachingului in lume. Asta ne ofera un survey facut anul acesta, denumit „Executive Coaching at the summit„. Dar sa purcedem la diseminarea informatiilor:

Coaching-ul executiv se situeaza in 2013 la maximul de vizibilitate, in lume. Credibilitatea acestei profesii creste anual, in pofida tuturor celor care se auto-denumesc coach, fara o formare profesionala adecvata. Datele de cercetare confirma asta: 53 de tari au participat la acest survey. Iar cererea continua si va continua sa creasca. In culturile in care s-a implementat coaching-ul, se vad schimbari semnificative, in modul in care oamenii relationeaza, interactioneaza in business, asociatii, proiecte si organizatii non-guvernamentale.

Coachingul „clasic”, 1 la 1, a dat nastere coachingului de echipa si a programelor de invatare de abilitati de coaching pentru manageri. Aici studiul face o diferenta cu care sunt 101% de acord: coachii executivi lucreaza esential in zona comportamentelor de business, pe cand coachii de business isi ajuta clientii sa isi dezvolte cunoastere antreprenoriala si abilitati de afaceri. Comparand aceste doua sub-categorii, coachii executivi au tarife mai mari. Dar asta nu va dura prea mult timp, pentru ca segmentul antreprenorial este baza afacerilor pe toata planeta.

Cat de eficient este coachingul executiv? Coachii cu experienta stiu sa ajunga – impreuna cu clientii lor – la rezultate foarte bune. Cei care sunt coachi de mai bine de 10 ani au trecut de 75% in rezultate definite de clientii lor ca fiind „excelente”. Ceilalti, mai la inceput, abia ajung la 50% rezultate „bune”.

Cine angajeaza un coach executiv? Oamenii de afaceri percep in a avea un coach, un simbol de statut: au atins rezultate foarte bune si se pregatesc pentru cele extraordinare. Directorii din marile companii isi aleg coachi pentru a le sustine si imbunatati rezultatele. In mod ideal, oricine este intr-o pozitie de conducere beneficiaza enorm de pe urma coachingului. In ultima vreme, asistam totusi la o tendinta de revenire a coachingului la nivelele superioare ale companiilor. Asta dupa „democratizarea” lui, in toate nivelele organizatiilor.

Coachi interni si coachi externi. 75% din coachii externi spun ca sunt in aceasta profesie de mai bine de 5 ani. La cei interni, procentul scade drastic, la mai putin de 40%. Coachii interni au mai putini clienti si isi petrec mai putin timp facand efectiv coaching. Numai 30% din cei interni isi petrec mai mult de jumatate din timpul profesional facand coaching. Revenind la cei externi, ei au fost cei care au deschis piata de coaching de echipa si tot ei au mai multe programe de coaching stabilite clar in interiorul organizatiilor-client. Coachii interni sunt insa in crestere semnificativa fata de anii trecuti, avand multe programe in pregatire sau abia incepute.

Cea mai mare schimbare in 2013. Poate cea mai drastica schimbare este ca oamenii de HR si dezvoltare raporteaza o crestere puternica a increderii in valoarea coachingului. Mai specific, numarul profesionistilor din organizatii care vad un program de coaching executiv ca fiind „extrem de valoros” a sarit de la 63% la 75% in ultimul an.  

***

Coachingul in Romania respecta aceleasi directii, ca si acest raport. Exista cativa zeci de coachi interni, care abia incep sa practice, se dezvolta si segmentul de coaching pentru antreprenoriat (in ritmul dezvoltarii antreprenoriatului, bineinteles!), iar faptul ca dupa mai bine de 10 ani de coaching am un anumit tip de rezultate cu clientii este, pentru mine, evident.

Succes!

Lectii de leadership: IV. „the dream team”

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Apropiatii mei stiu ca baschetul a ramas sportul care-mi domina mintea si inima. Despre asta va fi lectia de leadership urmatoare, despre sportul al carui inventator a primit numeroase recunoasteri pentru gradul ridicat de inteligenta si frumusete. Si sportul in care a existat unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a putut produce civilizatia umana: Michael „Air” Jordan.

Dar cum e cu leadership-ul, in cazul acesta? Lasand la o parte – pentru moment – pasiunea mea personala pentru baschet, m-am gandit la ce au facut marile echipe de baschet ca sa castige meciuri, semifinale, finale. Si nu au facut numai atat. Ci au reusit sa plaseze un sport relativ nou in orbita celor mai urmarite sporturi din toate timpurile. Asadar, ce am invatat de la acesti mari sportivi, in practica mea de coaching in Romania?

Hai sa vedem:

  1. Concentrare pe misiune ,clara si fara echivoc. O echipa de baschet este un sistem foarte bine pus la punct de rotatie a jucatorilor. Aproape nimeni nu sta tot timpul pe banca sau in teren. Toti sunt staruri, toti stiu jocul foarte bine. Si nu ii intereseaza decat sa devina spectaculosi de buni. Play ball!
  2. Exista un lider. Nu foarte evident, de multe ori. Dar e tot timpul acolo, comunica rapid cu toti, da un ritm jocului, opreste orice diferend aparut in teren. Nu este acelasi om, in fiecare meci sau campionat. Dar de fiecare data liderul intervine atunci cand este nevoie. Numai atunci. 
  3. Exista si …potriveala! Chair daca ai o colectie de staruri, cu rezultate extraordinare, nimeni nu iese in fata si contrazice misiunea jocului. Toti se potrivesc cu toti, din acest aspect. Toti trag intr-o singura directie. Intelegi misiunea sau joci in alta parte.
  4. Regulile. Nu-s multe, nu e nevoie de prea multe proceduri si teoreme intre cei care stiu foarte bine ce au de facut. Daca exista, intareste-le suficient de mult cat subiectul „respectarea regulilor” sa nu mai existe in dicutii si sedinte. 
  5. Confruntare directa. Cu o conditie: sa dai voie starurilor sa o faca ei primii, daca esti antrenorul lor. De cele mai multe ori, in coaching-ul de echipa, sunt ridicate subiecte foarte spinoase in speranta sincera ca coach-ul le va rezolva. Si coach-ul care isi pierde increderea in identitatea lui profesionala incepe sa arunce cu rezolvari. Cu sfaturi. Lasa starurile sa se descurce, confrunta-i doar cu situatia. Stiu ei mult mai bine decat tine ce sa faca. Crede-ma.
  6. Lasa problemele pe teren. Ce se intampla in meci se termina la sfarsitul meciului. Nu exista razbunari si certuri interminabile, intre profesionisti. La fel cum un adevarat star in management intelege ca business-ul e doar o parte a vietii.
  7. Paseaza, paseaza, paseaza. Nu te repezi sa driblezi tot terenul, pierzi vremea si avem nevoie de puncte. Vezi cine e in pozitia cea mai buna si asista-l chiar si dupa ce a aruncat la cos. Lucrurile acestea se numara si ajung unde trebuie, intotdeauna.
…si lista poate continua. In schimb, iti dau o imagine recenta a ceea ce inseamna un succes extraordinar in baschet. E la fel, si in echipele de manageri cu care fac coaching!

httpv://youtu.be/QjYzL6Dw2LA

Una din doua: scuze sau rezultate?

Mihai Stănescu 1 Comentariu

E simplu. Le spun tuturor, de cate ori pot (in lb. engl., orig.): „You either come with Results, or with Reasons!„. In business, in managementul facut cu cap si cu dedicatie, nu exista decat aceste doua subiecte generale. Deci poti veni in coaching ori cu bucuria rezultatelor, ori cu una sau mai multe motivatii sau scuze.

De-a lungul anilor de coaching in Romania, am inteles ca cele mai bune scuze sunt cele in care crezi cu adevarat. Cele in care ajungi sa crezi, cu toata puterea. Ceva de genul „Ce sa fac, eu asa sunt!„. Si aceste declaratii catre noi insine sunt exact ceea ce ne tin departe de actiune si rezultate, in directia ne-asumarii de riscuri. 

Uite una si mai si: am observat ca de multe ori scuzele astea formidabil de bune nu arata deloc ca scuze. Se deghizeaza, se ascund cu mare arta intr-o aparenta de actiuni si planuri bine determinate. Totusi, ceea ce rezulta din ele este ceva care se repeta aproape infinit, un rezultat fara rezultate palpabile. Actiunile repetate care nu au nici un fel de rezultat practic devin, destul de repede, scuze foarte bune.

Am intalnit in coaching o multime de oameni foarte inteligenti si de succes, care sunt excelenti inventatori de scuze. Oamenii astia iti pot inventa 3,4,5,6…n motive legitime pentru a nu face nimic toata ziua. Nimic care sa aduca rezultate. Si nu conteaza ce lucru ai de facut, pentru ca poti sa gasesti intotdeauna un bun motiv sa eviti sa il faci. Aici, alegerea se poate concentra intr-o singura intrebare. Grea. Cam asa: ce vrei sa faci – sa te implici sau sa continui sa aduci motive suficient de bune pentru a evita o decizie clara?

Insa cel mai puternic generator de scuze este compararea cu altii. Ma distreaza de fiecare data cand vad comparatii, folosite nu ca inspiratie ci ca motor pentru scuze. E atat de usor sa te uiti la cineva carea are succes real, sa vezi ce l-a facut sa reuseasca si apoi… sa concluzionezi, senin, ca situatia ta e diferita, tu nu ai atatea calitati, ai fost bolnav cand ai fost mic etc. etc. Ajunsi aici, da-mi voie sa iti spun ceva, direct: in lumea asta mare si-n viata asta diversa, comparatiile nu valoreaza nici cat o ceapa degerata! Fiecare dintre noi avem ceva de facut, in afara de umbra acestui pamant. Esti ceea ce esti, ai ajuns unde ai ajuns. Intrebarea este: unde mergi mai departe?

Ah, inca ceva: treaba asta cu Reasons vs. Results e mult, mult mai vasta decat un salariu sau un profit anual. Nu e numai vorba de „depasirea target-ului” sau despre cresterea sumelor din contul personal. Aici vorbesc despre cum sa iti atingi propriul potential, despre satisfactia extraordinara pe care o simti cand faci asta. Sa dai tot ce-i mai bun din tine inseamna, direct, sa iti atingi maximul de capabilitate. Cu cap, calm, entuziasm, disciplina si flexibilitate.

Apoi vine pacea aceea frumoasa, din interior, cand stii ca ai facut tot ce ai putut. Ca esti in varful propriului potential si privesti lumea. Ce comparatii? Ce scuze? Iar cand vine noaptea, poti inchide linistit ochii stiind ca astazi – macar pentru o zi – ai dat tot ce-ai putut mai bun. Si ca foarte putini dintre ceilalti locuitori ai planetei pot spune asta, astazi, impreuna cu tine.

Succes!

 

Nu te opri, invatand!

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Majoritatea clientilor mei, situati in partea cea mai de sus a organizatiilor locale si/sau multinationale, au cate ceva de invatat. Constant. Oameni seniori, trecuti bine de prima tinerete, isi regasesc placerea si bucuria de a invata, de a fi mai buni, de a inainta pe drumul dezvoltarii propriei constiinte.

Am observat in practica mea de coaching in Romania ca cei care au gust pentru invatare reusesc sa isi atinga rezultatele foarte rapid si sa faca performanta pe termen lung. Iar cei care cred ca ei stiu tot – sau, oricum, tot ce e de stiut pentru ei! – muncesc din greu pentru aceleasi rezultate.

Asta ma face sa revin – cu scuzele de rigoare si auto-ironia pe deplin asumata! – la indemnul care era pictat pe toate zidurile, in epoca ceausista: „Invatati, invatati si iar invatati!„. Departe de mine automatismul criminal al comunistilor. Insa ce-i bun ramane bun! Asadar, am cateva sugestii pentru tine si toti ai tai, mai ales daca esti  la inceputul vietii profesionale:

Calatoreste. Viziteaza 2-3 tari straine si petrece timp vorbind cu oameni si cunoscand obiceiurile locului. Invata cum e sa traiesti intr-o cultura straina, fie si un pic. Beneficiul cel mai mare este ca incepi sa intelegi ce inseamna diversitatea, ca oamenii gandesc si actioneaza in moduri foarte diferite. Si ca e ok asa.

Dezvolta-ti un hobby. O pasiune secundara. Daca faci primii pasi intr-o directie ca asta, vei avea o surpriza imensa: o intreaga lume te astepta sa o descoperi! Orice: degustare de vin, golf-ul, arta, dansul… posibilitatile sunt nelimitate. Vei invata detaliile unui nou set de obiceiuri si abilitati, vei cunoaste oameni noi, care sunt destul de diferiti fata de ceea ce credeai tu ca este lumea, pana la inceputul hobby-ului.

Citeste carti. Da-ti voie sa stai o zi intreaga intr-o librarie sau o cafenea care are carti (da, avem si noi in tara!). Citeste divergent, ceea ce nu te-ai gandit pana acum ca merita citit. Iti antrenezi mintea si scapi de „guma de mestecat a mintii”, de TV. Si e cea mai simpla modalitate de a te dezvolta. Si cea mai ieftina.

Provoaca-te, constant. Adica incearca sa te opresti cand spui „Nu se poate!„. Si sa te gandesti CUM se poate. Si oricat ti-ar fi de greu, permite-ti sa te ajuti sa inveti cum pot fi depasite barierele proprii. Curaj si pasi mici! Si concentrare maxima…cum fac ei:

  httpv://youtu.be/T4iVPKYV1Pg

Lectii de leadership: III. Ioan Paul al II-lea

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

De data aceasta, incep oarecum in forta: pentru mine, acest Parinte al Bisericii a fost exprimarea sublimului pe pamant. Si am multe argumente in directia asta. Le discutam cand vrei. Dar nu la asta voiam sa ma refer, ci mai degraba din practica mea de coaching in Romania, la leadership-ul genial pe care il implica conducerea a catorva miliarde de oameni care chiar se uita la tine cu speranta.

Mai simplu:

Atunci cand organizatia ta are deja un leader atotstiutor si etern, dar care este oarecum indepartat si oarecum inacesibil direct, devine fundamental sa oferi celor care participa la dezvoltarea organizatiei o fata profund umana si autentica.

In aceste conditii, e absolut necesar sa intretii un dialog activ cu toata lumea. Cum faci asta? Pai simplu: clarifici si re-clarifici viziunea organizatiei. Spui de fiecare data un mesaj care contine in esenta viziunea ta si poate fi inteles cu mare usurinta de oricine din lumea in care traim.

Ioan Paul a reusit sa construiasca o comunitate globala. Si aici leadership-ul lui si-a dovedit masura: comunitatea pe care a construit-o se extinde cu mult in afara Bisericii Catolice. E un loc in care toti oamenii se simt valorizati, primiti, bine-cuvantati. Indiferent de rasa, culoare, apartenenta etnica sau chiar religioasa. Cat de admirabil sa fie un om care a inteles ca nu exista decat asemanari, chiar si in diferente?

Ce m-a cucerit definitiv la acest leader este rabdarea ca si calitate personala. Rabdarea, nu viteza, iertarea, nu confruntarea, intelegerea, nu refuzul dialogului. Acestea sunt modurile ultime de a obtine, practic, ce rezultate iti doresti. Indiferent cat este de greu.

Ioan Paul al II-lea si-a dedicat intreaga viata rolului in care a fost ales. Adica multe, multe ore pe zi, noapte, vara, iarna. Stiu ca orice activitate atat de intens practicata genereaza o cantitate destul de mare de stres. Si daca adaugi si imensa masa de oameni care se uitau cu speranta la el, stresul se multiplica de mii de ori. Si totusi, omul din hainele papale era etern zambitor. De ce? Probabil pentru ca beneficia din plin de propria credinta, de exprimarea propriilor valori si viziuni.

Leadership-ul Bisericii tine si de un fel de management perpetuu al schimbarii. De a ramane o piatra sigura in fata oricaror schimbari care se manifesta in agitata societate umana. De a lua in seama un ciclu al vietii pe pamant, care incepe cu nasterea si se termina cu disparitia fiintelor umane. E nevoie sa fii foarte bun la schimbare, daca vrei sa ramai stabil in mintea si inima oamenilor tai!

In final, cred ca acest om a transformat vietile a milioane de oameni. Ma numar printre ei, sub influenta directa a personei lui luminoase. Si asa am ajuns sa inteleg cum transformarea asta, dincolo de latura ei extraordinar de frumoasa, redevine ceea ce a fost dintotdeauna: o parte fireasca a vietii.

Cum e cu amanarile. La mari si mici.

Mihai Stănescu Lasă un comentariu

Citeam astazi in The Telegraph ca guvernul Marii Britanii incepe un adevarat razboi cu companiile mari, care au inceput sa intarzie grav platile catre companiile mai mici. Adica, care distrug economia vie. Fiind coach si nu economist, m-am gandit la o paralela intre aceasta intarziere distructiva pentru o intreaga societate si cealalta intarziere, distructiva pentru fiecare dintre noi: amanarea.

Bun, acum sa nu te astepti sa ma transform intr-un scriitor de dezvoltare personala! Sunt oricum prea multi…si prea le stiu pe toate. Nu voi vorbi despre ‘procrastination’, nu te voi speria cu efectele si consecintele ei, nu te voi indemna sa iti schimbi viata acum, sa te lupti cu propriul eu si sa il invingi. Las altora aceste placeri. In schimb, hai sa ne uitam la cauzele amanarii si sa vedem daca paralela rezista in vantul puternic al crizei mondiale.

Prima cauza a amanarii „mici” este lipsa dorintei de a face ceva, mini-depresia, plictisul extrem. In „mare”, se pare ca tine: si companiile mari sunt din ce in ce mai rezistente in a recunoaste beneficiile pe care colaborarile cu cele mici le ofera. Am auzit deja si in Romania expresii de genul „suntem o companie mare, ne permitem sa intarziem cu plata„. Abuzul, ca si auto-abuzul, vine dintr-o stare de staza interna, de aplanare completa a realitatii. Nu tine neaparat de bugete si de finantisti, ci de prezervarea cash-flow-ului. De parca oamenii nu ar sti ca banii care nu se misca, mor.

Daca te intrebi cum dispare asta, raspunsul meu este suspect de simplu: nu iti abandona valorile, traieste-le ca si pana acum. E perfect acelasi lucru si la nivelul celor mai mari companii.

***

A doua cauza a amanarii este, bineinteles, frica. In mic, e cam asa: vrei sa faci ceva, iti place ce vrei sa faci, dar ti-e teama de rezultate. Nu le prevezi. Cu cat mai perfectionist, cu atat mai mare frica. In mare, frica este aceeasi: platile si redistribuirea recompenselor este gardata perfect de teribila teama a companiilor de a nu ramane fara cash. Adica de a nu mai fi in stare sa aduca valoare adaugata catre clientii lor. Din experienta mea de coaching in Romania, aceasta frica este cea mai comuna cauza a suspendarii bugetelor si investitiilor. Si este la oameni, calculatoarele inca nu sufera de anxietati.

Cum dispare, cum o rezolvi? Simplu, evident: alege-ti oamenii cu care stii ca poti inainta si ajunge la ceea ce iti doresti. Fa un pas, masoara, mai fa unul, mai masoara de 2 ori si misca-te din ce in ce mai repede. Cine nu se adapteaza, dispare, mai stii vorba asta?

Succes!