O motivație veche, O nouă etapă: Mihai Stănescu – Coaching Perspectives

Ştiu că a trecut ceva vreme de la Evenimentul Executive Presence, dar abia acum am reuşit să îmi rezerv câteva momente pentru a scrie despre această experienţă. Recunosc că, nu numai factorul de timp a fost unul problematic, ci şi sedimentarea emoţiilor şi trăirea pe care am avut-o în timpul Workshop-ului.

Atunci când am luat hotărârea de a începe să organizez astfel de evenimente am considerat că o să fie ceva uşor, ceva ce în toţi aceşti ani de când practic coaching în România, a fost învăţat. Dar nu. A fost a doua ediţie a Workshop-ului Prezență Executivă şi a doua oară când am simţit această emoţie puternică, o combinaţie spectaculoasă între anxietate şi extaz, între fericire şi îngrijorare. Am stat să mă întreb de ce am trecut prin aceste stări, iar răspunsul a fost simplu: în faţa mea se aflau 80 de persoane care au ales să fie în acel moment acolo şi care iși doreau să înveţe și să evolueze pe baza informaţiilor pe care eu le-am adunat de-a lungul anilor.

Workshop Prezență Executivă

Desigur, acelaşi lucru se întâmplă şi în participările pe care le-am alături de colegii mei la alte evenimente. Dar acolo e diferit. Nu este organizat de mine şi echipa mea. Nu sunt 8 ore în care doar eu vorbesc, iar oamenii aceia au venit toţi să mă asculte pe mine. E diferit, e dificil, e motivant.

Ce însă m-a determinat, nu numai să continuii cu aceste evenimente, ba mai mult, să o duc la următorul nivel, sunt participanţii. 80 de priviri curioase care îşi doreau să schimbe lumea de business. Împreună am simţit că lucrăm în această direcţie. Alături de ei am simţit că sunt şi eu în punctul pe care mi-l doresc în această etapă în carieră.

Din toate aceste motive şi mai ales pentru că îmi doresc să fac şi mai mult, să educ şi să fiu un coach pentru toată lumea din mediul de afaceri dornică de performanţă, am decis să trec la o nouă etapă de interacţiune.

Mihai Stănescu – Coaching Perspectives, o să devină începând cu a doua jumătatea a lunii o emisiune în care voi răspunde întrebărilor şi curiozităţilor voastre. Primul episod o să cuprindă răspunsul la întrebările adresate în timpul evenimentului şi care nu au putut fi răspunse pe îndelete.

Vă mulţumesc că îmi sunteţi alături şi îmi doresc ca această curiozitate şi dorinţă manifestată în cadrul Workshop-ului de Prezenţa Executivă să continue şi să existe şi pe YouTube.

Să schimbăm lumea de business prin mentalităţi şi comportamente productive şi calitative!

 

Blocajul mental al liderului de succes

Cea mai frecventa problema a managerilor care isi doresc sa fie lideri este pierderea dorintei. Ei uita care este principalul lor obiectiv, devenind victime ale presiunii statutului actual. Rapid, datorita obisnuintei lor de face mai mult decat este necesar, managerii devin birocrati.

In aceasta rutina profesionala, care ii depaseste atributiunile, managerul se pierde si uita exact de ce este acolo si cum poate sa ajuga mai departe. Pentru a depasi aceasta capcana mentala in care se afla, el trebuie sa isi asume o provocare cu sine.

De cand practic coaching in Romania, sfatul meu a fost mereu acelasi: Realizeaza o structura clara care sa te ghideze. Un plan care sa fie pastrat atat mental cat si in viata de zi cu zi. Prioritizeaza timpul si actiunile in functie de el, iar rezultatul o sa fie cel stabilit.

Pentru a ajunge acolo este necesar ca managerii sa puna pe hartie raspunsul la o serie de intrebari la care sa reflecteze si care sa le reaminteasca constant obiectivul spre care tind.

* Care este forma de leadership pe care pot sa o dezvolt din punctul in care ma aflu?
* Ce trebuie sa schimb in activitatea mea pentru ca lucrurile sa se schimbe in jurul meu?
* Care sunt clientii mei si de ce tip de lider au ei nevoie?
* Care sunt prioritatile mele de leadership?
* Cum voi putea sa gestionez timpul pentru a reusi sa indeplinesc functiile unui lider?
* Cum voi reusi sa gestionez aceasta schimbare?
* Am sa continui sa fac acelasi lucru in momentul in care am sa imi ating obiectivul?

O astfel de gandire ajuta in majoritatea actiunilor de leadership. Prioritizand obiectivele reusesti sa ai, pe langa schimbare, influenta pe care ti-o doresti vizavi de oamenii cu care lucrezi.

Pentru a discuta mai pe larg despre schimbarea mentalitatilor care obstructioneaza evolutia liderului, va astept pe data de 25 Mai, in cadrul Romanian Executive Summit.

Articol publicat: http://www.business24.ro/leadership/lideri/blocajul-mental-al-liderului-de-succes-1583941

Mentinerea integritatii – Cheia catre un leadership eficient

De cand practic coaching in Romania, am observat ca leadership-ul este la fel de semnificativ ca aerul. Dar in cultura organizationala a multor companii, acest concept a devenit foarte important (60-80%), iar asta este mai mult decat sa respiri.

Adaptabilitatea la acest proces ne determina sa gasim un element fundamental care sa ne ghideze in atingerea acelui procent. Deci care este caracteristica esentiala a unui tip de conducere eficient?

In colaborarile de coaching individual pornesc mereu in a ghida catre mentinerea integritatii. Credibilitatea personala sustine cel mai eficient tip de leadership.

Ca si lider trebuie sa reprezinti cel mai bun exemplu pentru cei din jur, iar asta nu se poate realiza decat cu un comportament autentic, aflat in concordanta cu principiile pe care le ai in fiecare zi.

Oamenii se ghideaza in functie de atitudinea pe care o ai. Dupa cum afirma si Howard Morgan in cartea sa, The Art and Practice of Leadership Coaching: „Credibilitatea este fundatia leadership-ului. Daca nu credem in mesager, nu vom crede mesajul. „

Pare confuz si dificil mai ales cand imaginea de lider este una care se asuma ca o reteta: o atitudine dura, un personaj care sta tot timpul incordat si isi impune respectul prin teama pe care reuseste sa o nasca la cei din jur. Aici apare din nou o intrebare: „Cum reusim sa obtinem un comportament autentic, aflat in concordanta cu principiile zilnice si, in acelasi timp, sa ne mentinem credibilitatea?

Este simplu: Fa ceea ce spui ca vei face. Asuma-ti actiunile si, in cazul unor dificultati, admite daca ai fost responsabil pentru acestea. Nu te ascunde dupa echipa si nici nu cauta sa iti manifesti un caracter egocentrist. In acest punct de echilibru se naste leadership-ul autentic. Oamenii din jur vor simti ca esti natural si comportamentul si actiunile lor se vor schimba in functie de asta.

Leadership-ul porneste de la lider si daca nu invatam cum sa facem asta, realizand un echilibru intre ceea ce suntem in interior si capacitatea profesionala, nu vom putea sa avem succes. De aceea, pe data de 25 Mai, in cadrul Romanian Executive Summit, voi vorbi, alaturi de colegii mei, despre dezvoltarea leadership-ului in spatiul de business romanesc.

Va astept cu drag la Workshop-urile noastre!

Articol publicat pe: http://www.business24.ro/leadership/cursuri-leadership/mentinerea-integritatii-cheia-catre-un-leadership-eficient-1583362 

Sir John Whitmore

De când practic coaching în România am afirmat mereu că este necesar să avem în minte imaginea unui model. Cineva care să ne inspire şi care să ne ghideze evoluţia profesională. Un mentor pe care să ajungem să îl depăşim prin educaţia pe care el ne-a oferit-o pe parcursul acestui proces.

Pentru mine acesta este Sir John Whitmore. Aşa cum am mai spus în articolele precedente, el a făcut trecerea de la antrenamentul sportiv de mare performanţă la antrenamentul de viaţă. Din păcate, marea legendă a coaching-ului, a dispărut din această lume a performanţei profesionale.

În urmă sa a lăsat o imensă moştenire: fundaţia coaching-ului. O impresionantă viziune și școală menită să ghideze orice tânăr care doreşte să atingă cel mai înalt nivel de coaching. Tastând aceste lucruri încep să îmi aduc aminte de debut meu, acum 16 ani când m-am hotărât că vreau să devin unul dintre cei mai buni din România. Nu ştiu dacă am atins acel prag sau cât mai am până să o fac în aşa fel încât să simt că mi-am depăşit mentorul. Pană atunci am să îmi rezerv un moment de meditație:

I am able to control only that which I am aware of. That which I am unaware of controls me. Awareness empowers me.

Prezența Executivă și cei 22 de Hz necesari unui lider

Un atu pentru orice om care îşi doreşte o carieră în afaceri, ca să nu mai vorbesc de cei care vor să deţină o poziţie de conducere, este comunicarea. De când practic coaching în România am asistat la foarte multe seminarii, workshopuri despre acest subiect și încă mai au loc nenumărate astfel de evenimente. Dar de ce pe piaţa saturată de evenimente de dezvoltare mai apar şi eu să vorbesc despre importanţa lui?

Conceptul de Prezenţă Executivă, aşa cum am mai spus, deţine trei capitole esenţiale: ţinută, comunicare şi comportament. De aici şi contextul diferit care îmi permite o altă abordare. Majoritatea workshop-urilor care caută să atingă acest subiect au în vedere fie exprimarea coerentă sau învăţarea prezentării unui discurs fără carențe etc.

Eu trec peste aceste etape (fără să le minimizez însă, importanța) şi aduc în cadrul Workshop-ului de Prezenţă Executivă o altă perspectivă. Conceptul studiază în detaliu capitolul de comunicare și caută să răspundă la următoarele întrebări: Cum putem exprima interlocutorilor, prin modul în care ne adresăm, statutul nostru de lider? Cum reușesc să transmit o atitudine asertivă? Am abilitatea de a controla o sală de şedinţă? Dar capacitatea de a “citi” oamenii cu care interacţionez?

O problemă destul de des întâlnită este prezentarea unui subiect care nu prezintă interes sau este destul de dificil de înțeles pentru publicul căruia te adresezi. Așa că trebuie să ştii cum să formulezi un discurs care să capteze atenția. Conform unui research, conţinutul prezentării are o relevanţă mică.

Ceea ce determină persuasivitatea unui speaker este:

  • pasiunea (27%);
  • calitatea şi inflexiunile vocii (23%);
  • prezenţa (15%);

Astfel, comunicarea eficientă ajunge să ţină în mare parte de mediul creat şi mai puţin de mesaj. Prezentările TED sunt cel mai bun exemplu. Speakerii reuşesc să ţină publicul captiv timp de 18 minute atât în mediul real, cât și online. Ceea ce îi face atât de populari este este credibilitatea pe care şi-o asumă cu o atitudine de siguranță, calmitatea şi modul cald prin care explică cele mai noi proiecte de ştiinţă.

Un alt element pe care îl aduc mereu în discuţie, mai ales cu doamnele cu care lucrez este tonalitatea vocii. Acea inflexiune înaltă pe care ele o ating într-un moment de impas sau stres. Nu este un lucru greşit, dar important este să luăm atitudinea şi sentimentele din spatele vocii şi să le transpunem în asertivitate.

margaret-thatcher

Margaret Thatcher, “The Iron Lady” este un exemplu incontestabil al acestui aspect. La începutul carierei politice, acesteia i-a fost atrasă atenţia asupra vocii. Când reporterii de la BBC au criticat-o aspru: “hectoring tone of the housewife” şi nu au considerat-o un potenţial politic datorită acestui criteriu, Thatcher a realizat că viitorul ei depinde de asta. Aşa că a apelat la Laurence Oliver, un cunoscut coach de voce de la Hollywood pentru a corecta defectele tonalităţii. Între anii 1972 şi 1976, aceasta a lucrat intens şi a ajuns de la “her annoying shrieking” la unul dintre cei mai remarcanți premieri ai Marii Britaniei cu o voce lina şi cu o atitudine greu de ignorat: The Iron Lady.

Modularea vocii nu înseamnă să înveţi să vorbeşti ca un bărbat, ci mai degrabă să atingi, ceea ce oamenii de ştiinţă au descoperit că reprezintă acea tonalitate optimă care are un efect plăcut asupra interlocutorului. Aceştia au calibrat sunetul în jurul a 125 de Hz. Oamenii au tendinţa să fie mult mai receptivi la o frecvenţă mai joasă şi mai ales un ton al vocii care nu este iritant.

Acestă modulare a sunetului este imperativă şi în cazul domnilor, iar dacă povestea lui Margaret Thatcher nu este un exemplu incontestabil, asta cu siguranţă o să vă atragă atenţia. Universitatea de management din San Diego a analizat 792 de înregistrări ale executivilor – care se ocupau de prezentări sau apeluri către investitori – şi au realizat că o scădere de 22 de Hz a fost corelată cu o creştere de 187.000$. Motivul? Cu cât vocea este mai joasă, cu atât semnalezi mai multă încredere. Cei din jur o să te perceapă ca un adevărat lider care reuşeşte să îşi menţină calmul în situaţii de stres.

Acestea sunt elementele după care mă ghidez în cadrul Workshop Prezenţa Executivă şi care consider că sunt importante pentru a reflecta prin comunicare poziţia de lider.

Pe data de 25 Aprilie o să înveţi principalele instrumente de creştere a eficienţei în comunicare, ce ticuri sau obiceiuri este important să evităm, cum reuşim să atragem atenţia interlocutorilor într-o sală de şedinţă, dar şi elemente ale comunicării non-verbale. Te aştept în călătoria care ta va duce spre următorul nivel profesională.

Ţinuta unui lider: viziune şi carismă

Unul dintre cele mai importante capitole din Prezenţa Executivă este Ţinuta. Cum reuşim să ne îmbrăcăm pentru a transmite interlocutorilor statutul nostru profesional? Fiind crescut în maniera unui gentleman care a prins gustul cămăşilor cu monograme de la bunicul meu, am insistat mereu pe acest tip de ţinută. Armura liderului, din punctul meu de vedere, este şi va rămâne costumul. Dar de ce este necesară un anumit tip de ţinută în mediul de afaceri şi cum ne afectează acest element prezenţa?

Este simplu. Prima interacţiune pe care o avem este una decisivă şi în marea majoritate a cazurilor, nu se poate modifica. Însă, atunci când vorbim despre acest capitol, atenţia nu trebuie îndreptată către exact ce firmă de costum, ce brand de ceas etc. purtăm (desigur aceasta o să ajute). Spre exemplu, în conversaţia pe care o aveam cu un important antreprenor pe piaţa de business din România acesta mi-a spus cu nonşalanţă: “Degeaba intră cineva pe uşa biroului meu şi încearcă să îmi vândă un Rolex, dacă el nu poartă unul.”

Din acest tip de mentalitate putem deduce necesitatea unei ţinute care să nu aibă greşeli, să reflecte poziţia şi profesionalismul nostru. Dar revin, nu este necesar să purtăm haine scumpe, este necesar să le purtăm corect şi aflate în corelație cu identitatea noastră.

Un alt element care e necesar să îl luam în considerare este adaptabilitatea la contemporaneitate şi noile industrii care cer modificarea modului în care ne îmbrăcăm. Dar în ce domenii şi în ce manieră? Spre exemplu, în activitatea mea de coaching în România şi în prezentările pe care le-am susţinut despre Prezenţa Executivă, la acest capitol mereu am fost întrebat de Steve Jobs: „Cum de el poate să se îmbrace în blugi şi cu toate astea să fie cel mai influent om de afaceri al secolului?”

steve-jobs-head-of-apple-25b1-diaporama

În primul rând, la începutul carierei sale Jobs a purtat costum. Steve jobs a respecatat criteriile de ținută de pe piața de business. Cât despre nonconformismul său ulterior, acesta a venit odată cu viziunea şi carisma implementată și în produsul creat. Design-ul Apple este fără cusur şi reprezintă în sine o mică operă de artă. Acesta a schimbat în ultimii ani imaginea telefonului mobil în mintea consumatorului. Deţinerea unui asemenea obiect stabileşte un statut al posesorului.

Ţinuta lui Steve Jobs se află în corelaţie perfectă cu acest brand. Maleta neagră minimalista şi blugi clasici albaştri transpun aceeaşi eleganţă şi simplicitate identificată în creaţia telefonului.

Dar ce a făcut cu adevărat ca această ţinută să devină un icon în lumea business-ului, la fel ca şi produsul, a fost atitudinea lui Jobs. Un perfecţionist care şi-a susţinut ideile până în pânzele albe. Nu a acceptat niciun fel de compromis. Oricine care nu i-a împărtăşit viziunea nu a avut ce căuta alături de el. Atitudinea de: “eu sunt aşa şi acesta este produsul meu şi creaţia mea” s-au aflat în strânsă legătură şi s-au susţinut reciproc prin ideea design-ului inspirat de Jobs.

Macintosh-iPad_Steve-Jobs-HW224401NF

Ceea ce vreau să spun este că există multe tipuri de lideri. Mulți reușesc să trasforme o anumită ținută ca parte din imaginea lor profesională, pentru că știu cum să gestioneze toate celelalte elemente ale Prezenţei Executive (atitudine, comunicare). Contează enorm cum ne prezentăm, dar la acest capitol, vestimentaţia poate să oscileze şi să se adapteze modului nostru de a fi.

În cadrul Workshop-ului de Prezenţă Executivă la acest capitol, învăţam ce greşeli să nu facem, cum să ne adaptăm ţinuta la adevăratul nostru mod de a fi şi cum să reuşim prin ceea ce alegem să purtăm să ne reflecte capacitatea profesională. De acea te invit pe data de 25 Aprilie la Teatrul Regina Elisabeta să afli care este ţinuta ta şi mai ales cum să ajungi să te porţi ca si un lider.

Cum ghidează Prezenţa Executivă imaginea unui preşedinte?

Care este elementul definitoriu din atitudinea unui lider? Ce îl face pe acesta să fie complet acceptat de ceilalţi? Cum reuşeşte el să transmită interlocutorilor doar printr-o simplă interacţiune că este capabil de a rezolva orice problemă?

Toate aceste reprezintă un amestec unic de stăpânire de sine, farmec și autenticitate. Ele sunt Prezența Executivă. Iar marii lideri, precum fostul preşedinte al Americii Barack Obama sau fostul prim-ministru britanic Margaret Thatcher, reprezintă un exemplu incontestabil al acestor elemente.

În activitatea mea de coaching în România, atunci când vorbesc despre Prezenţa Executivă şi ofer această explicaţie oamenii devin reticenţi când aud asemenea nume impozante. Majoritatea consideră că această atitudine este una cu care te naşti, dar acest gând este greşit. Prezenţa Executivă se poate dezvolta.

march-7-2015-i-was-moving-around-trying-to-capture-different-scenes-away-from-the-stage-during-the-event-to-commemorate-the-50th-anniversary-of-bloody-sunday-and-the-selma-to-montgomery-civil-rights-marches-when-i-glanced

“Executive presence is an amalgam of qualities that telegraphs that you’re in charge or deserve to be.” – Sylvia Ann Hewlett

Să îl luăm spre exemplu pe fostul preşedinte al Americii, Barack Obama. Ce l-a făcut să fie cel mai carismatic preşedinte, întrecându-l chiar şi pe Kennedy? Este simplu: Prezența Executivă. În cazul lui putem observa principala caracteristică a conceptului: alinierea personalităţii cu poziţia de lider.

Obama s-a deschis. A fost un preşedinte sincer care a rămas adevărat modului sau de a fi. Nu s-a temut să glumească să fie auto-ironic, sau chiar să afirme că mai important şi capabil ca el este Michelle.

Vă întrebaţi unde este Prezența Executivă căci pare că toată carisma provine din modul lui de a fi. Greşit. Să analizăm prin spectrul celor 3 elemente ale conceptului: ținută, comunicare și comportament.

 Am putea trece rapid peste ţinuta preşedintelui… aceasta fiind una standard: costumul. Dar nu e tocmai aşa. Acesta a impresionat mereu prin oscilarea constantă între ţinuta oficială şi un mod mult mai lejer.

Comunicarea. Ireproşabilă. Discursurile ţinute de Barak Obama se studiază în prezent în seminariile de comunicare de la Universitatea Harvard. Sunt perfecte. Ştiu să transmită exact mesajul urmărit. Să luăm ca exemplu doar ultimele sale discursuri. Fie că vorbim de cel în care “he drops the mic”, sau cel în care îi mulţumeşte lui Michelle că ia fost alături și că fost o primă doamnă extraordinară, sau cel de la Chicago, fix înainte să părăsească biroul. Toate sunt impecabile. Pauzele sunt perfect luate, tonalitatea vocii, mimica feței, umorul, toate sunt elemente ale Prezenţei Executive gestionate admirabil.

Cât despre comportament… Obama reprezintă un simbol al diplomaţiei şi al calmului, mai ales în situaţii de stres. Un alt lucru pe care îl observăm, este atitudinea lejeră asumată prin nenumăratele apăraţii în emisiunile americane. Fie că vorbim de “Slow Jam the New” alături de Jimmy Fallon, unde a prezentat reuşitele sale pe perioada mandatului într-o manieră umoristică sau discursurile de la White House Correspondents’ Dinner unde a profitat de ocazie pentru a transmite mesaje extreme de subtile prin aceeaşi atitudine degajată şi ironie.

O altă latură a comportamentului care l-a făcut pe acesta să fie îndrăgit, a fost asumarea rolului de tată şi de soţ. Mulţi lideri au tendinţa să îşi ascundă familia deoarece consideră că îi fac să pară vulnerabili. Asemenea sentimente dacă nu reuşesc să fie asumate cu lejeritate şi sinceritate pot distruge imaginea unui lider. În cazul lui Obama totul a fost făcut cu grijă. Rolul de tată şi de soţ i-au creat imaginea unui conducător şi mai puternic.

Prezenţa Executivă este un concept necesar fiecărui lider. Ea porneşte din interiorul nostru iar regulile studiate se adaptează tipului de personalitate. Abia atunci, această putere care ne ghidează către funcţia de conducător poate să existe cu adevărat. Barack Obama este cel mai înalt şi puternic exemplu de Prezenţă Executivă.

Spre norocul nostru toate acestea se pot învăţa. De aceea te invit pe data de 25 Aprilie la Teatrul Regina Elisabeta pentru a afla cum poţi să deţii și să gestionezi atuurile unui lider.

Prezenţa Executivă în cadrul departamentelor de Resurse Umane

În activitatea mea de coaching în România am observat că, atunci când încep să aduc pe piaţa business un nou concept, prima reacţie a celor din jur este să îl ignore. Fie pare prea complicat, fie presupune ceva nou şi asta duce la schimbare, sau clasica poveste: “noi nu avem nevoie”. Din acest motiv am luat decizia să organizez la sediul firmei RoCoach o serie de seminarii deschise pe subiectul Prezenţei Executive.

Ieri, împreună cu echipa mea, am realizat primul eveniment de acest tip, dedicat celor ce fac parte din departamentele de Resurse Umane. Prin intermediul seminarului am putut explica de ce acest concept este necesar în sfera de business, mai ales în România.

În cadrul evenimentului am vorbit despre cei trei factori ai Prezenţei Executive: aspect, comunicare, comportament şi importanţa lor în procesul de recrutare. Cum identificăm aceste elemente? Care sunt beneficiile lor şi mai ales de ce este necesar ca angajaţii noştri să le deţină?

Executive-Presence-Appearances-e1409219817458

Am discutat, de asemenea, despre greşelile întâlnite la colegii noştri şi cum afectează evoluţia lor profesională. Cele mai des întâlnite şi totodată cel mai uşor de corectat, sunt cele care ţin de prezenţa executivă. De aceea am vorbit despre cum putem să oferim un feedback corect în această direcţie.

Am fost extrem de încântat de receptivitatea participanţilor şi de faptul că au conştientizat nevoia acestui concept în cadrul firmelor în care activează. Din prisma importanței funcțiilor pe care le ocupă, participanții au înțeles că pentru a se atinge un nivel al profesionalismului cât mai ridicat, trebuie să pornească de la corectarea acestor “greşeli” ce îşi găsesc rezolvarea într-un concept atât de bine definit.

Ghidându-ne după sfaturile şi research-urile pe care le are la bază prezenţa executivă putem să afirmăm că aceasta reprezintă o călătorie către evoluţia profesională. Să ne putem centurile de siguranţă şi să ne pregătim pentru următorul eveniment!

Senior Teams Executive Retreats – O soluţie pentru dificultăţile întâlnite de echipele de board

În activitatea mea de coaching în România am avut ocazia să lucrez cu multe echipe. Cele mai delicate, însă, au fost cele de board. Fiind membri de conducere aceştia se confruntă cu o serie de probleme unice care dacă nu sunt gestionate la timp şi în maniera potrivită pot duce la distrugerea companiei.

Timpul limitat pe care îl au la dispoziţie nu le permite să participe la un program de coaching care să se deruleze pe o perioadă îndelungată, aşa cum lucrez cu celelalte echipe. Astfel, am fost nevoit să mă adaptez şi să implementez conceptul de retreats.

Viziunea de retragere reprezintă un moment setat pentru o perioadă de timp departe de locul profesional pentru a avea astfel şansa să putem să gândim obiectiv problemele apărute. De asemenea, acest lucru permite membrilor grupului să pornească împreună spre noi oportunităţi, plini de energie şi cu o nouă perspectivă creată împreună.

ashim-d-silva-100979

“Without corporate retreats, you are like a football team that never huddles, never practices, never plans and does not hold training camps.” Sara Locke

Este necesar ca la începutul acestui program să stabilim o agendă care să fie monitorizată constant pentru a fi siguri că se ating obiectivele urmărite. Pentru acest lucru am descris o serie de probleme care s-au înregistrat adesea la nivelul echipelor de board şi pentru care membrii echipei de conducere au eşuat în implementarea de idei noi şi au stagnat la nivel profesional:

  • Capcana urgenței continue: inundaţi de nenumărate email-uri, întâlniri fără sfârșit şi presaţi de gestionarea crizelor, mulți lideri devin micromanageri și pierd complet din vedere imaginea de ansamblu.
  • Mediu care defavorizează schimbarea: multe eforturi de dezvoltare nu reușesc să treacă sau să fie susţinute de liderii de conducere. Chiar dacă prezintă avantaje, schimbarea nu este privită optimist datorită unei lipse de analiză a opţiunilor sau a unei perspective limitate.
  • Comunicare deficitară: echipele de conducere nu sunt unite atunci când stabilesc prioritățile strategice, planificarea riguroasă de punere în aplicare a unei strategii, mesajele-cheie, comportamentele care modelează viziunea și valorile companiei.
  • Lipsa lucrului în echipă: majoritatea liderilor au tendinţa să lucreze individual şi realizează destul de târziu că şi ceilalţi membri făceau acelaşi lucru dar în direcţii diferite. Acest lucru subminează atât echipa cât și efortul de schimbare/dezvoltare.
  • Planuri fără finalitate: strategiile și planurile de dezvoltare îşi pot pierde rapid focalizarea atunci când nu există un proces solid de implementare.

Consider că fiecare echipă de board are nevoie de câte un moment de relaxare care să îi ofere energie pentru a putea face faţă presiunii la care este expusă. Să plecăm împreună de la acest punct şi să reuşim să trecem peste orice obstacol care duce la neîmplinirea obiectivelor profesionale setate.

Board Members Coaching – O provocare sau un impas?

De când practic coaching în România am avut de nenumărate ori plăcerea de a colabora cu membrii de board. Şedinţele individuale de coaching cu aceştia m-au făcut să realizez necesitatea implementării unui program special de coaching menit să îi asiste pe aceşti puternici oameni de afaceri. De când am început să abordez acest subiect m-am întâlnit adesea cu persoane care au avut ca primă reacţie: “De ce ai avea nevoie de un coach la acest nivel?”

Înţeleg, desigur acest punct de vedere. Se consideră adesea că un coach este răspunzător de evoluţia profesională iar în momentul în care atingi cel mai înalt nivel să nu mai fie nevoie de asistenţă. Dar această idee este o iluzie. Exact în acel punct apare nevoia de susţinere şi ajutor. Presiunea profesională este aproape distructivă şi majoritatea clachează neputând să mai facă faţă situațiilor de zi cu zi. În continuare îți voi prezenta câteva rezultate cheie ale studiului realizat în 2013 – Executive Coaching Survey.

articol iron

  • Membrii de board au un interes foarte ridicat atunci când vine vorba de gestionarea conflictelor. Astfel că 43% dintre participanții acestui studiu cu privire la temerile conducătorilor organizațiilor au clasat pe primul loc managementul conflictelor. „Atunci când ocupi funcția de CEO, majoritatea documentelor care ajung la tine pe birou se datorează unor decizii dificile care trebuie luate – și care au asociat un anumit nivel de conflict. Și astfel, e ușor de înțeles faptul că aceștia trebuie să cunoască modalitățile de a negocia agendele conflictuale de la locul de muncă.”
  • Echipele de board sunt dornice să îmbunătățească dezvoltarea talentelor în organizații. Cele două direcții asupra cărora CEOii trebuie să lucreze sunt abilitățile de mentoring/ devoltarea talentelor din organizații și împărtășirea abilităților de delegare și leadership. „Echipele de board își concentrează atenția foarte mult pe planificarea și dezvoltarea de succes. De asemenea, își provoacă CEOii să lucreze în direcția succesiunii din cadrul companiei, un process dificil și complex, care se complică pe măsură ce analiza se desfășoară pe linie ierarhică.”
  • Temele de interes ale coaching-ului pentru CEO :
    • Impărtășirea leadership-ului și a delegării;
    • Managementul conflictului;
    • Construirea și facilitarea echipelor;
    • Mentoring.
  • La finalul listei se regăsesc:
    • Abilitățile motivaționale;
    • Compasiunea, empatia;
    • Abilitățile persuasive.

„Majoritatea oamenilor se feresc de coaching din cauza faptului că nu sunt confortabili cu ideea de a lucra asupra abilităților mai puțin tangibile din comportamentul sau personalitatea lor. Atunci când există o activitate corelată între soft și hard skills, îmbunătățirea capacității unui CEO de a motiva și inspira poate face o diferență majoră în activitatea și eficiența sa.”

Astfel pentru toţi aceştia am dezvoltat un program nou special. Conceput ca să întâmpine toate dificultăţile unei poziţii de membru de board, Senior Executives Tailored Coaching este acum disponibil pentru cei ce caută să atingă cele mai extreme puncte în spaţiul profesional. Te invit să afli mai multe pe: http://www.coaching.ro/servicii/senior-executives-tailored-coaching-program/