L-am invitat acum câteva saptamâni pe Serban Chinole sa imi scrie despre initiativa lui de pregătire profesională in Coaching, in România. De ce? Simplu: pentru ca e evident efortul lui de a specializa o piața de servicii in care calitatea lasa de dorit. Pentru ca suntem colegi de breasla inca de la începuturile lui ca si profesionist in Coaching.
Iata ce mi-a transmis Serban. Enjoy!
***
Am aflat cu surprindere la o întânire recentă cu studenții de la ICA Balkans că mulți oameni interesați de coaching în România încă nu înțeleg piața și cu atât mai puținDRUMUL spre clienții lor ideali și abilitățile pe care ți le cere această meserie.
În prima serie de studenți la ICA Balkans am atras antreprenori cu businessuri solide, manageri aflați în roluri importante, din zona de resurse umane șimarketing, traineri experimentați și coachi cu experiențăcare își doresc o acreditare superioară.
Situația pieței de coaching s-a schimbat mult față de cea din 2005. La ora actuală sunt probabil câteva sute de practicanți, din care circa douzeci dețin și acreditări ICF(standardul considerat „gold” în această profesie). Percepția mea este că mulți dintre aceștia își doresc în continuare să avanseze în competențe, accesând programe de specializare.
Și totuși, unii își pun întrebarea: de ce să avem așa mulți coachi acreditați PCC, „că oricum n-ar fi loc destul pe piață!”
Mi-am adus aminte de Stephen Covey și vestitul său citat, cu felia de tort. Depinde cum o percepi. Pentru mine, cu cât e mai mare tortul, cu atât mănâncă mai multă lume bine.
Și iată MOTIVUL #1: neînțelegerea pieței și a faptului că aceasta nu poate fi dezvoltată de numai câțiva indivizi, fie ei și extraordinari.
O altă neînțelegere profundă este legată de abordarea clienților. În călătoria inițiatică a unui coach mai întâi înțelegi abilitățile de conversație, înveți să respecți dorințele clientului și în paralel practici comportamentele de lucru. Mai întâi lucrezi la tine, rezvolvându-ți blocajele proprii, înainte de a oferi servicii clienților externi. Multe școli de pe piață îndeamnă de multe ori studenții să se auto-intituleze coachi din prima zi și să-și îndrepte mesajul spre o singură categorie de clienți.
Dar adevărul e că fiecare client pe care îl ai este UNIC șie practic imposibil sa reduci totul la o formulă de tip„urmează pașii 1-2-3-4”. În „Excepționalii”, MalcolmGladwell scrie despre ecuația celor 10.000 de ore care conduc către măiestrie. Orice promisiune rapidă este doar o amăgire.
Pot să spun din proprie experiență că începi să practici coachingul exersând încă din timpul școlii pe care o urmezi, alături de colegi și clienți pro-bono, exersându-ți totodată modestia. Pentru ca în timp să ajungi să atragi clienții pe care-i meriți. Cel mai mare obstacol pe care îl ai de trecut este să ceri bani pentru serviciile tale și ai nevoie să afli valoarea lor mai întâi.
Așadar, MOTIVUL #2 ține de poziționarea greșită și prematură, care adesea conduce la eșec și frustrare.
Iar motivul de pe urmă este legat de specificul meseriei. În zona în care evoluăm noi, apreciem foarte multconversația, dacă se poate cât mai intim, față în față, poate lângă un ceai sau o cafea.
Conversația de coaching este precedată însă de o conversație care ține de vânzare. Or aici foarte mulți coachi ar vrea să fie diferit, deși nu poți avea succes (indiferent de meserie) fără abilități de vânzare.
MOTIVUL #3 este, deci, confuzia vizavi de această conversație și așteptările greșite.
Eu sunt pregătit să le ofer celor care vor să aleagă o altă cale tot ce am învățat. Și le promit studenților mei că vor termina cu aceste 3 elemente de mai sus (a se citi „motive”) clarificate, în așa fel încât să poată contribui la dezvoltarea lor și a clienților lor.
***