Vin de la un meeting cu cativa business-owneri. Si sunt un pic deranjat de o atitudine pe care am intalnit-o des, atat la oamenii de afaceri, cat si la alte „staruri” si „starlete” locale. Atitudinea este „I know it all„.
De fiecare data cand apare aceasta atitudine, ma mir precum un copil: cum a ajuns acel om sa creada cu sinceritate ca le stie pe toate? Care e obligatia, tensiunea, resortul intern care il face sa declare, aprobator, „da, stiu!”? Ma crucesc – cu limba-n gura, cum faceau crestinii la Stambul pe vremea otomanilor – si caut sa termin cat mai repede discutia. Asa am facut si de acesta data, cu unul dintre putin-milionarii prezenti…
Ajung acasa, dau drumul la tv, pe un canal serios, pic intr-o emisiune serioasa …ghici ciuperca ce-i!? EXACT aceeasi atitudine, la majoritatea invitatilor! Ba chiar si la moderatori, fara nici o …moderatie. Nu gresea cel care a spus ca romanii sunt o tara de intelectuali. Insa practica ne omoara.
Sincer, cred ca acesta atitudine este unul dintre principalele blocaje in evolutia noastra, ca specie. In particular, un imens blocaj in calea unei Romanii mai dezvoltate, mai sanatoase, mai adulte.
Atat voiam sa va impartasesc. Ah, si-o intrebare:
:)am citit ce ai scris si sunt de acord,din pacate.Si inca o chestie pe care am testat o:pe masura ce aprofundez un domeniu imi dau seama cat de vast e si ca mai sunt o gramada de lucruri de aflat…Oare nu asta e sentimentul normal in situatia data?
culmea, si mie mi se pare la fel. si altora, pesemne de aceea a aparut celebrul citat: „cu cta cunosti mai mult, cu atat numarul intrebarilor creste”. multam, Anca.
Intrebarea ta finala e de milioane, pune capac la articolul asta. am o groaza de confesat, dar nu-mi ajunge spatiul tau de stocare. For example, am invatat sa ascult oamenii, cu mult mai mult decat o faceam inainte: sa nu-i intrerup, sa nu le deranjez firul narativ al descrierilor de sentimente interioare, si pe masura ce-mi dau seama cu ce se mananca.. insa exercitiul in domeniul asta mi-a aratat pe langa un oarecar progres si lacune mari pe care doar ca le vad acum si mai bine ca inainte!!
Chestia asta cu ascultatul activ e foarte importanta in ce fac, si mereu ma lovesc de ea. Avem mereu de invatat. Oamenii nu mai suporta taticismele!
Foarte frumos scris, ca de obicei.
Pentru ca ai pus o intrebare, raspunsul meu este: ma simt neobosita cand vine vorba de invatat.
Vreau sa invat:
– cate ceva (nu stiu cat… cat mai mult) din domeniile conexe profesiei mele;
– vreau sa invat fizica – astronomie;
– vrea sa invat istorie (deja ma straduiesc, pe tema asta);
– vreau sa invat inca o limba straina – spaniola;
– vreau sa invat sa am un mai bun control al emotiilor (asta tb. sa fie prima…)
…
Multumesc pentru intrebare!
Mihai,
articolul tau imi aduce aminte de un eveniment la care am participat cu: antreprenori din IT, investitori institutionali, avocati specializati pe M&A, business angels. unul dintre investitori spunea ca atunci cand analizeaza o posibila investitie, un criteriu hotarator este ca ownerul businessului in care investesc sa accepte coaching, sa accepte faptul ca nu le stie pe toate si ca mereu are de invatat, sa fie deschis la nou.
Din pacate o asemenea atitudine nu numai ca dauneaza imaginii unei persoane in viata publica si privata dar strica si relatii intre oameni. Un asemenea om este greu de tolerat.
Si bineinteles ca va intrebati ”Oare chiar le stie pe toate?” iar raspunsul este ”Bineinteles ca nu. Doar el are impresia asta.”
Nimeni nu le stie pe toate. In fiecare moment avem posibilitatea de a invata ceva nou si e bine sa facem asta.
Astfel de oameni pierd foarte multe lucruri importante in viata: nu au prieteni adevarati, oamenii ii admira intr-o oarecare masura pentru ca au un oarecare succes dar se tem de ei, in viata personala sunt impozanti si asta nu le aduce linistea.
Pe de o parte au de castigat deoarece au o foarte mare incredere in ei.
Dar oare balanta e echilibrata? Nu cred.
Intr-un cuvant, putem spune ca sunt oameni foarte DIFICILI.
Offf … o tara de genii …
Eu as vrea sa invat portugheza! 🙂
Salutare Mihai,
Interesant articolul,blogul,pasiunea pentru ce faci, inteleg foarte bine ce spui.
Am ajuns insa la o concluzie cand vine vorba de acest fenomen doar privindu-l in oglinda. Am realizat ca s-ar putea ca oamenii aia sa aiba dreptate in ce sustin.
„Eu stiu tot … de fapt ce stiu e totul pentru mine „. Si gata . Le e deajuns si de aici si incapacitatea de a evolua sau admite ca pamantul e rotund.
Pot sa-ti impartasesc insa cat de socat am fost, dupa niste intalniri cu Alain , ca totul in jur se schimba, realitatea ia alta forma si se transforma doar ascultand . Incredibil .
Ceva mai tarziu intru si eu in discutie. Fara a ma referi la cineva anume – desi stiu si eu evident cazuri de oameni care le stiu pe toate (si clienti care stiu mai bine PR desi habar n-au ce inseamna) – mi-aduc aminte de o demonstratie a unui profesor din facultate: daca tot ce stii echivaleaza cu un punct atunci e logic sa crezi ca le stii pe toate. Daca insa afli mai mult cunostintele tale devin ca un cerc. Iar atunci constientizezi ce se afla dincolo de acel cerc – de fapt realizezi cat nu stii. Cu cat afli mai mult cu atat cercul se mareste – ca atare si lucrurile pe care nu le stii iti dai seama ca sunt mai multe.
Si ca sa raman in zona „zicerilor” – fiecare pasare pre limba ei piere…