În ultima vreme, mai toată lumea din business-ul românesc îşi arogă statutul de „campion”. Ba chiar au început să apară şi evenimente care conţin cuvântul respectiv în titlu. Premiile acordate în cadrul galelor de business din toată ţara se auto-propun ca recunoaşteri serioase ale „campionilor” din anii trecuţi. Tot acest peisaj strălucitor şi şarmant în seducţia sintagmelor sale mă duce către o întrebare firească: Cine se crede sau este crezut că fiind un campion?
Din practica mea de coaching în România, îţi pot spune că ceea ce delimitează un campion – în sport, business sau orice alt mediu competitiv – de un bun utilizator al unor mijloace, tehnici şi instrumente ca să reușească să îi depășească pe ceilalţi este modelul mental. Adică maniera în care acest om, grup sau organizaţie se antrenează în a înţelege şi da sens realităţii. Atât. E suficient. Vorba veche cu „mind over matter” este perfect valabilă şi în acest caz.
Dacă singura diferenţă sustenabilă este una interioară, de model mental, atunci vei fi capabil imediat să recunoşti un campion. Sau o organizaţie-campion. Mai jos îţi dau câteva repere clasice, pe care le redescopăr de fiecare dată în practică de coaching în România. A ți se atribuii acest statut înseamnă să ai toate reperele ordonate în activitatea de zi cu zi.
Campionii se aşteaptă să câştige.
Când intră pe „teren”, în competiţie sau în sala de şedinţe, sunt 100% convinşi că vor obține o victorie. Mai multe decât atât, ei sunt foarte surprinşi dacă nu o fac! Mentalitatea unei reușite este o credinţă pozitivă şi ea serveşte în a obţine rezultate pozitive, bazate pe acţiuni alfate în conformitate cu regulile competiţionale. Mai simplu: campionii întâi câştigă meciul din mintea lor, apoi câştigă meciurile din mintea partenerilor şi oponenţilor. Indiferent de locul şi momentul manifestării.
Campionii celebrează întotdeauna victoriile mici.
… pentru că au nevoie de încredere în propriile forţe. Altfel nu pot accede la marile meciuri, din lipsă de combustibil emoţional. Succesul evident, mare, complet vizibil este mai totdeauna o sumă impresionată de succese mici, invizibile. Celebrările dese nu aduc după ele sentimentul de complacere. Ba dimpotrivă! Cu cât sărbătorești mai mult o reușită mică cu atât te pregătești mental pentru o victorie mare.
Campionii nu îşi găsesc scuze când nu câştigă.
Nu se concentrează pe vina lor, a altora, a arbitrului, a sistemului etc. Ci pe ceea ce pot face mai bine data viitoare. Şi reuşesc în timp să îşi modifice gândurile spre a învăţa din pierderi. Rezultatul este evident: devin mai puternici şi mai buni.
Campionii se concentrează pe ce e nevoie să facă, nu pe ce sunt obligaţi să facă.
… adică îşi văd viaţă şi muncă, efortul şi greutăţile că pe niște daruri primite mai tot timpul, nu ca pe nişte obligaţii. Ei ştiu că dacă îţi propui să obţii un rezultat peste medie e nevoie să îţi creezi un angajament pe termen lung. Şi mai ales, să te bucuri de fiecare etapă a procesului ajungerii acolo. Bineînţeles, nimeni nu poate fi 100% mulţumit cu fiecare pas. Însă atitudinea asta pozitivă legată de desfăşurarea continuă a lucrurilor ajută extrem de mult în dezvoltarea abilităţilor necesare succesului.
Campionii cred că vor avea mai multe victorii în viitor.
Credinţă le este mai puternică decât frică. Energia de care dau dovadă este mai mare decât corul inevitabil al „prietenilor” care subliniază constant aspectele negative. Siguranţa lor este mai mare decât toate îndoielile fireşti în asemenea parcurs. Pasiunea le este mai mare decât provocările cu care se întâlnesc, alegându-şi ei provocări pe măsură propriilor puteri. Şi în cele mai grele situaţii, campionii cred că zilele bune sunt undeva în faţa lor, nu în trecut. Având o mentalitate care este îndreptată către viitor.
Închei aici, dorindu-ţi cu sinceritate… campionate provocatoare!
Succes!
