Studiu: starea coachingului in 2013

Cred ca v-ar interesa cateva date despre starea coachingului in lume. Asta ne ofera un survey facut anul acesta, denumit „Executive Coaching at the summit„. Dar sa purcedem la diseminarea informatiilor:

Coaching-ul executiv se situeaza in 2013 la maximul de vizibilitate, in lume. Credibilitatea acestei profesii creste anual, in pofida tuturor celor care se auto-denumesc coach, fara o formare profesionala adecvata. Datele de cercetare confirma asta: 53 de tari au participat la acest survey. Iar cererea continua si va continua sa creasca. In culturile in care s-a implementat coaching-ul, se vad schimbari semnificative, in modul in care oamenii relationeaza, interactioneaza in business, asociatii, proiecte si organizatii non-guvernamentale.

Coachingul „clasic”, 1 la 1, a dat nastere coachingului de echipa si a programelor de invatare de abilitati de coaching pentru manageri. Aici studiul face o diferenta cu care sunt 101% de acord: coachii executivi lucreaza esential in zona comportamentelor de business, pe cand coachii de business isi ajuta clientii sa isi dezvolte cunoastere antreprenoriala si abilitati de afaceri. Comparand aceste doua sub-categorii, coachii executivi au tarife mai mari. Dar asta nu va dura prea mult timp, pentru ca segmentul antreprenorial este baza afacerilor pe toata planeta.

Cat de eficient este coachingul executiv? Coachii cu experienta stiu sa ajunga – impreuna cu clientii lor – la rezultate foarte bune. Cei care sunt coachi de mai bine de 10 ani au trecut de 75% in rezultate definite de clientii lor ca fiind „excelente”. Ceilalti, mai la inceput, abia ajung la 50% rezultate „bune”.

Cine angajeaza un coach executiv? Oamenii de afaceri percep in a avea un coach, un simbol de statut: au atins rezultate foarte bune si se pregatesc pentru cele extraordinare. Directorii din marile companii isi aleg coachi pentru a le sustine si imbunatati rezultatele. In mod ideal, oricine este intr-o pozitie de conducere beneficiaza enorm de pe urma coachingului. In ultima vreme, asistam totusi la o tendinta de revenire a coachingului la nivelele superioare ale companiilor. Asta dupa „democratizarea” lui, in toate nivelele organizatiilor.

Coachi interni si coachi externi. 75% din coachii externi spun ca sunt in aceasta profesie de mai bine de 5 ani. La cei interni, procentul scade drastic, la mai putin de 40%. Coachii interni au mai putini clienti si isi petrec mai putin timp facand efectiv coaching. Numai 30% din cei interni isi petrec mai mult de jumatate din timpul profesional facand coaching. Revenind la cei externi, ei au fost cei care au deschis piata de coaching de echipa si tot ei au mai multe programe de coaching stabilite clar in interiorul organizatiilor-client. Coachii interni sunt insa in crestere semnificativa fata de anii trecuti, avand multe programe in pregatire sau abia incepute.

Cea mai mare schimbare in 2013. Poate cea mai drastica schimbare este ca oamenii de HR si dezvoltare raporteaza o crestere puternica a increderii in valoarea coachingului. Mai specific, numarul profesionistilor din organizatii care vad un program de coaching executiv ca fiind „extrem de valoros” a sarit de la 63% la 75% in ultimul an.  

***

Coachingul in Romania respecta aceleasi directii, ca si acest raport. Exista cativa zeci de coachi interni, care abia incep sa practice, se dezvolta si segmentul de coaching pentru antreprenoriat (in ritmul dezvoltarii antreprenoriatului, bineinteles!), iar faptul ca dupa mai bine de 10 ani de coaching am un anumit tip de rezultate cu clientii este, pentru mine, evident.

Succes!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *