Întâi de toate, bine am ajuns în 2014!
Ca și prim post pe anul cel nou, m-am gândit să vă ofer un micro-set de recomandări/sfaturi de viață (profesională). Și aici mă adresez în special celor care conduc oameni și lucrează în fiecare zi cu ei. Îndrăznesc să le numesc sfaturi, pentru simplul motiv că în ultimii 2-3 ani am lucrat cu mai mulți manageri și lideri cu 5-10 ani mai tineri decât mine. Și mulți dintre voi aveți nevoie de măcar un mentor!
Departe de mine gândul de a mă „pune pe piatra filosofală„. Însă cred sincer că împreună putem scurta definitiv lungul drum al învățării conducerii oamenilor. Și mai cred că sunt prezent la toate încercările prin care treceți, din această perspectivă. În mai bine de 12 ani de coaching în România, am văzut o mulțime de situații foarte asemănătoare cu ce vă voi spune mai jos. Pentru măcar atâta lucru, merită poate să luați în considerare mica mea listă.
Deci, dacă ești manager, lider sau pur și simplu resonsabil pentru viața si activitatea profesională a unui grup de oameni, citește cu atenție! Să începem, deci:
- Ca leader, primul lucru pe care trebuie să îl faci pentru a deveni mai bun este să știi cât de multe despre profesia ta. Niciodata să nu stai deoparte, crezând că știi totul. În schimb, te îndemn să înveți în continuu cum poți deveni mai bun atât de la persoanele din jurul tău cât și de la competitorii tăi.
- Managerii care evită conversațiile jenante de multe ori dau dovadă că nu au stimă de sine sau că nu vor să pară nemiloși. Totuși, în aceste vremuri guvernate de tehnologie, nimic nu depășește valoarea unei conversații față-în-față cu membrii echipei tale.
- Este mai ușor să distribui un document via email decât personal, cerând în același timp feed-back. De data aceasta, recomand să nu alegi drumul mai ușor – axează-te pe primirea unui feedback în timp real.
- Nu fii acel șef care preia idei iar apoi le distribuie ca fiind ale sale. S-ar putea să te ajute pe termen scurt, însă dacă faci asta în mod constant nu vei ajunge departe pe scara leadershipului.
- Șefii obsedați de control de obicei sunt nesiguri pe pozițiile lor și pe capacitatea de a face lucrurile bine. Dacă ești un astfel de leader, gândește-te de ce ești așa și încearcă să îți revizuiești atitudinea.
- Este greu să renunți la avantajul pe care îl ai față de alte persoane.Un leader cu adevărat eficient știe importanța delegării muncii către alți membri din echipă. Învață arta delegării!
- Perfecțiunea este un a dintre cerințele impuse de aproape orice lider. Totuși, ai grijă să nu folosești asta drept scuză pentru a-ți împinge echipa să obțină rezultate imposibile.
- Poate fi dificil să ai incredere în echipa ta dacă nu ai încredere că fiecare membru din echipă își dă silința de a performa cum poate mai bine. Dacă leadershipul tău este eficient, nu ai pentru ce să te îngrijorezi pentru că echipa ta își va da silința să nu te dezamăgească niciodată.
- Dacă vrei să le arăți cine e șeful, te îndemn să te îmbraci ca unul.
- Unii șefi mai sunt câteodată adepți ai manipulării, se încurcă în politică și nu prea sunt de încredere. Acest tip de oameni nu va ajunge niciodată prea departe.
- Permite-le angajaților tăi cei mai buni să își ia pauze regulate. Chiar și cei mai buni pot ceda dacă lucrează la nesfârșit, luni întregi.
- Un leader poate fi respectat numai dacă e capabil să își ia riscuri de a merge mai departe. Nimeni nu dorește un leader care alege mereu opțiunea sigură în timp ce rivalii ating culmi nebănuite.
- Ai câteodată și zile proaste și te îndemn să fii atent – ai grijă să nu transmiți asta și echipei tale. Mai mult decât atât, echipa ta ar trebui să fie mereu bucuroasă să te aibă în preajmă din pricina optimismului cu care îi „inunzi”.
- Inteligența emoțională începe să lipsească cu desăvârșire în rândul șefilor din aceste vremuri. Se bazează foarte mult pe date și cifre în loc de a cunoaște mai bine poveștile din spatele lor. Fii atent în citirea semnalelor emoționale pe care echipa ta ți le transmite atunci când interacționați.
În încheiere, fără alte comentarii, îți doresc mult succes în 2014!