Reiau tema Supervizarii in Coaching pentru a iti mai clarifica un amanunt: probabil cele mai importante beneficii al supervizarii pentru un coach sunt trei functii ale acesteia.
Functia de resursa a supervizarii este modul in care relatia de supervizare raspunde la impactul mental, emotional si spiritual pe care clientul – individual sau colectiv – il produce in universul coach-ului. Cu ajutorul acestei laturi fundamentale a procesului de supervizare, coach-ul devine constient de cat si cum a fost si este influentat de gandurile nerostite, de emotiile si de credintele clientului. Implicit, va sti intotdeauna cum sa (re)actioneze in modul cel mai potrivit contextului in care acestea apar. Aceste elemente de relatie sunt fundamentale, esentiale in coaching-ul de inalta performanta: impreuna cu supervizorul, coach-ul capata siguranta claritatii si se detaseaza de reactii neconstientizate la cuvintele clientului.
Daca aceste aspecte nu sunt lucrate – si, din proprie experienta, la cei care practica coaching in Romania nu prea sunt – exista o puternica probabilitate ca coach-ul sa devina, de exemplu, defensiv in fata clientului sau. Ori, la cealalta extrema, sa se identifice aproape complet cu situatiile prin care trece clientul, dintr-o empatie care depaseste cadrul profesional de coaching.
A doua functie, cea calitativa, este centrata pe controlul calitatii in lucrul cu oamenii. Supervizorul poate si trebuie sa devina co-responsabil in controlul calitatii, oferind strategii si optiuni verificate in realitate pentru coach, optiuni cu ajutorul caruia coach-ul va avea un impact pozitiv sensibil mai mare, in timp. Procesul de supervizare in coaching creaza spatii de constientizare in persoana coach-ului, iar acestea determina intelegerea punctelor slabe/oarbe si lucrul cu ele. Bineinteles, un coach care isi cunoaste punctele slabe isi dezvolta capacitati si abilitati care il centreaza si il intaresc la intalnirea cu orice situatie apartinand clientilor sai.
Functia etica a supervizarii in coaching incheie aceasta clarificare, prin stabilirea unui cadrul ferm al dezvoltarii, impreuna cu clientul. Din pacate, in momentul de fata, constat o multime de atitudini si discursuri complet iesite din afara eticii profesionale de coach. In comunitatea de coaching din Romania, ansamblul de practici legate de etica profesionala este deocamdata unul teoretic. Implicit, este dificil sa ne asteptam la rezultate de mare impact ale coachilor cu clientii, rezultate care propulseaza aceasta profesie catre locul pe care si-l merita in societate. Prin crearea unui spatiu etic, curatat de influentele practicilor pseudo-profesioniste, coach-ul invata sa isi invete clientul un parcurs al dezvoltarii personale si profesionale care conduce catre rezultate pe termen lung.
Pentru aceste beneficii si pentru multe altele, te astept la Supervizarea in Coaching!
Un mare „Like” pentru problematica deschisă. Însă eu prefer „intervizare”. Supervizarea e un termen vechi, cu conotaţii şcolar-ierarhice, care se utilizează în relaţiile dintre studenţi/practicanţi şi profesorii sau experţii care le coordonează practica de specialitate. Între aceia care au un drept egal să practice o ocupaţie, vorbim despre intervizare. „Intervizare” mi se pare şi mai în spiritul coachingului – care exclude orice idee de ierarhie între interlocutori.
Multumesc de comentariu, Elisabeta!
Total de acord. Paradigma intervizarii se refera la alt context, in care coachii se intalnesc pentru a practica impreuna, fara a beneficia de experienta si expertiza unui supervizor, adica a unui coach care si-a mai adaugat un strat de identitate, expertiza si experienta.
In acelasi mod, in organizatii este nevoie de manageri nu ca sa isi impuna ierarhic pozitia, ci ca sa sustina si sprijine cu expertiza si experienta un climat delegativ, auto-coordonat.