Toată lumea vorbește despre schimbare în ultima vreme. Iar majoritatea „vorbăreților” au multe idei, le prezintă în discursuri care-mai-de-care mai atrăgătoare, folosind exemple exotice sau inventate pe loc (ador utilizarea genunchilor în a genera soluții strălucite de business, v-am spus?). Schimbarea este recunoscută și devine un proces fără de care noi (oamenii de business, ba chiar și românii ca popor!) riscăm sa alunecăm în neantul istoriei, fără vreo posibilitate de a mai reveni.
Nu mă înțelegeți greșit, schimbarea este și va rămâne singura constantă a vieților noastre. Cred cu tărie asta și practic fervent schimbarea, cu fiecare contact profesional pe care îl am. Însă am ajuns să mă întreb cum putem să punem problema mai bine, cum putem să gestionăm schimbarea astfel încât să dea rezultate durabile, pe termen lung.
Astfel, am ajuns la 4 întrebări pe care le consider fundamentale. Vi le prezint aici, însoțite de 4 exemple reale de evitare a acestor întrebări, cu rol de ilustrare:
Ce anume se schimbă?
Zilele trecute am fost contactat telefonic de un reprezentant al unei corporații. Pe nerăsuflate, mi-a descris un proces de management al schimbării: pași, nivele, atribuții, responsabilități, dead-line-uri, etc. Impresionat de debitul verbal al acestuia, nu l-am oprit in primul minut al discursului, însă deja din al doilea îmi răsărise o întrebare în minte. Recte, întrebarea de mai sus!
După alte 2-3 minute, ne-a fost amândorura clar că schimbarea nu avea un obiectiv de business clar și bine atașat minunatului proces în care managerii deja se avântaseră. Existau în schimb o mulțime de oportunități, o altă mulțime de probleme (ador și cuvântul ăsta, definitor pentru România-care-se-devalorizează-singură!) și o a treia mulțime de scopuri care erau de ne-cuprins în acel proces de schimbare.
Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?
Acum aproximativ un an am susținut un workshop pe același subiect: managementul schimbării. Workshop ce a început foarte amuzant pentru mine, cel puțin. Cei 50 de manageri ai organizației-client au răspuns în cor întrebării de mai sus, cu „Păăii, credeam că Dvs. ne spuneți asta, aici!”.
De cele mai multe ori, decizia schimbării se ia la un nivel atât de înalt, încât nimeni nu știe exact cum vor fi afectați oamenii de rând. Rezultă 2 categorii de frustrați: liderii și cei care îi urmează. Adică toată lumea. La nivelul României, această situație apare de cele mai multe ori – evident – în relația dintre Guvern și oamenii care îi dau bani acestuia.
Ce se păstrează neschimbat?
Am întânit o mulțime de adepți entuziaști ai ideii de schimbare. Numai săptămâna trecută, am avut ocazia să aud de vreo 20 de ori la TV sublima frază „România necesită o schimbare fundamentală”. Și credeți-mă pe cuvânt, deschid televizorul rar! Aici îi dau ca exemplu pe toți cei care au sau speră la vreun beneficiu de pe urma clasei politice românești. Și pe rudele lor, con-sangvine sau simbolic-coloristice. Înțeleg ‘mnealor la cine mă refer!
Puțini se gândesc însă că schimbarea e un proces inerent costisitor. Care trebuie gestionat – mai ales în Balcani – cu un tabel de cheltuieli ținut la zi. Iar costurile scad când se păstrează lucrurile care funcționează optim. De exemplu, nu știu cine a fost „managerul” care a decis dizolvarea Codului Comercial în Codul Civil, atunci când a decis-o. În cele mai multe discuții privind cadrul larg al pieții locale de afaceri, ajung să aud că aceasta decizie a dereglat complet și pe termen lung dezvoltarea inițiativei private în România.
Cine și ce pierde în această schimbare?
La o ședință de antrenament de afaceri (da, acesta este traducerea ocupației mele de zi cu zi, „business coaching”!) am pus întrebarea-pilon într-o situație în care primisem deja un răspuns la ea. Recunosc, am adaugat un „ȘI” la început. Ce credeți că s-a întâmplat? Persoana respectivă a înțeles fără prea multe cuvinte că e nevoie să își asume pierderile inerente. Și-a fost mai bine, pentru el.
Schimbarea nu începe cu situația nouă și dorită. Ba dimpotrivă, de cele mai multe ori e nevoie să renunțăm la prezentul „călduț”. Așa că putem spune că schimbarea începe cu sfârșiturile, cu încetarea acțiunilor care ne-au adus în nevoie de ea.
Și pentru că tot pomenesc de „sfârșituri”, mă voi opri aici. Nu înainte de a vă spune că aproape 90% din comunicare ține de a asculta. De aceea am formulat aceste întrebări:
- Ce anume se schimbă?
- Ce va fi diferit după ce schimbarea propusă ia sfârșit?
- Ce se păstrează neschimbat?
- Cine și ce pierde în această schimbare?
Voi aveți răspunsuri, pentru afacerea voastră, pentru viața personală, pentru România?
(articol publicat pe VoxPublica)
Astazi, umbland prin arhivele personale dupa ceva materiale despre comunicarea non-verbala, am trait un moment foarte frumos, generat de o fila primita la randu-mi de la unul dintre oamenii care si-au indeplinit, in viata mea, rolul de mentori.
