Ce se intampla daca nu se-ntampla?

Am intalnit o multime de antreprenori care sunt de-a dreptul incurcati cand le pun urmatoarea intrebare: Ce se intampla daca nu se intampla? (Traducere: ce se intampla daca delegati un „task” si el nu e asumat de omul care l-a preluat? Sau daca va propuneti sa faceti ceva si nu ajungeti sa il faceti?)

Astazi am intalnit unul dintre acesti oameni. Practic, tine in brate toata compania, desi e a lui. E primul care ajunge la birou si ultimul care pleaca. De altfel, asta este exact motivul care l-a adus la coaching: s-a saturat! Vrea sa imparta responsabilitati si sa stea la el in birou, fara sa fie deranjat la fiecare 5 minute de colegii/angajatii proprii. I-am pus „intrebarea magica” si a ridicat din umeri: „Pai..nimic! Stiu ca trebuie sa fac ceva in aceasta privinta, insa mi-e teama ca imi vor pleca oamenii…

De cele mai multe ori in aceste cazuri, frica si imaginatia sunt intr-un dans al competarii reciproce: antreprenorului ii este teama ca ii vor pleca colaboratorii si isi imagineaza ca deleaga, fara sa existe de fapt nimeni responsabil intr-adevar de indeplinirea sarcinilor delegate. Ce rezulta este un fel de teatru absurd, cu explozii emotionale si relaxari post-factum de lunga durata.

La tine in afacere cine isi asuma responsabilitatea? Pe cati ai invata deja asumarea asta?

my personal power statements

1. imi voi onora reusitele, pentru ca o merit; si-mi voi intampina obstacolele, pentru ca ele sunt provocarile mele.

2. voi comanda si ma voi supune comenzilor mele.

3. voi face lucrurile pe care un om ratat, increzut si „destept” le va gresi cu siguranta.

4. imi voi incuraja prietenii pana cand imi devin ca fratii.

5. imi voi indura tristetile pentru ca ele imi deschid sufletul.

6. imi voi crea obiceiuri bune si voi deveni sclavul lor.

7. voi intampina fiecare zi cu speranta si voi reusi.

8. imi voi lauda oponentii si ei imi vor deveni prieteni.

9. voi rade stand in fata raului si el va pieri fara nici o ocazie de a ma atinge.

10. ma voi uita la toate lucrurile cu intelegere si respect si ma voi naste din nou.

11. voi persista pana cand voi reusi.

12. voi vorbi cand greselile nu-si vor gasi glasul.

13. voi depune tot efortul de care sunt capabil si voi indura.

14. voi accepta fericirea mea, pentru ca-mi largeste inima.

15. ma voi ridica iar si iar, deoarece caderile nu ma vor interesa.

16. voi fi precum natura, care nu cunoaste infrangere.

17. voi pasi in locuri in care ceilalti nu indraznesc inca.

18. voi munci atunci cand toti ceilalti vor cauta odihna.

19. voi avea timp numai de apreciere si dragoste, nu de prostie si ura.

20. voi vedea fiecare sfarsit ca pe un germene al unui nou inceput, misterios si plin de speranta.

5 diferente: coach vs. consultant

Scriu acest post pentru a clarfica – odata pentru totdeauna, sper! – diferentele majore care exista intre coaching si consultanta pe HR sau pe management in general. De ce? Pentru ca observ din ce in ce mai multi ne-profesionisti ai coaching-ului (citeste „consultanti fara proceduri & procese de consultanta„) din Romania care incearca sa vanda coaching, mai ales in contracte cu antreprenori …mari, mijlocii, mici si foarte mici. Lipsa de cultura profesionala si sindromul datului cu parerea afecteaza grav procesele de dezvoltare si implicit rezultatele asteptate de la un asemenea contract.

Ieri dupa amiaza m-am intalnit cu un manager multinational, ca sa vedem daca & cum ne potrivim pentru a incepe o relatie de coaching. Prima lui intrebare a fost: „Pe ce sunteti specializat, ca si consultant?„. A doua, inaine sa apuc sa ii raspund: „Si de ce credeti ca as avea eu nevoie de …ce faceti Dvs.?„. Va marturisesc ca daca eram in primii ani de coaching, ma enervam si incepeam sa-l dadacesc pe omul respectiv, cu atitudinea de „evanghelist al coaching-ului” scoasa foarte la vedere. Noroc cu anii petrecuti in sedinte, noroc cu clientii extraordinari pe care i-am avut si care au atins obiective aproape ridicol de inalte!

In loc sa incerc a-mi recupera recunoasterea profesionala pierduta din start, l-am intrebat pe managerul respectiv daca a facut sport de performanta. Auzind ca da, am riscat inca o intrebare: „Care credeti ca e nevoia care leaga inca un campion cu multe win-uri si medalii de aur, de antrenorul sau?„. Dupa 2-3 secunde, mi-a raspuns, admirabil de sincer: „Doua lucruri: medaliile viitoare si trecerea peste propriile limite, care oricum sunt peste ale celorlalte! Ma gandesc la Serghei Bubka…„.

De aici, a fost usor sa inteleaga de ce nu sunt consultant, cu atat mai putin expert in altceva decat in coaching. Generalizand, as puncta 5 mari diferente, usor de cuantificat, dintre consultanta si coaching:

  1. Consultanta are ca obiect de lucru produsele, procesele si procedurile care guverneaza interactiunile companiei sau clientului, interne sau externe. Coaching-ul are ca obiect de lucru omul sau grupurile de oameni implicate in aceste interactiuni. De ex., nu poti face coaching pe un produs. Poti face coaching pe dezvoltarea produsului respectiv, in momentul in care exista unul sau mai multi responsabili de aceasta. Coaching-ul este pentru si despre oameni.
  2. Consultanta ofera solutii prin expertiza unuia sau a mai multor sisteme, pentru a rezolva dificultatile companiei-client sau a clientului. Coaching-ul ofera invatarea prin experienta, ghidata de obiectivele propuse de companie si/sau client. Coaching-ul NU rezolva probleme, ci ofera sprijin, ghidaj si flexibilitate sporita in trecerea la nivelul urmator.
  3. Consultanta exista prin evaluari, strategii, pasi, planuri de actiune si obiective deja existente, care se aplica la client. De cele mai multe ori, adaptarile sunt minimale. Coaching-ul, in schimb, incurajeaza clientul sa isi formuleze practic toate instrumentele de care are nevoie, ca sa intervina imediat, creativ si liber.
  4. Consultanta poate sa isi asume parti din contractul cu clientul, pe care sa le faca in locul acestuia. Coaching-ul nu face niciodata asta, ci permite clientului sa se concentreze pe ceea ce e relevant acum si sa actioneze ca atare. Antrenorul nu alearga niciodata in locul sportivilor.
  5. Produsul consultantei este un set de recomandari si un plan de actiune, care trebuie agreat cu clientul sau compania acestuia. Produsul coaching-ului este autonomia clientului si dezvoltarea sistemelor din compania acestuia, care se manifesta prin strategii si planuri de actiune stabilite exclusiv de client/companie.

Mai sunt si alte diferente, insa cred ca acestea mi le pot asuma in fiecare zi, cu fiecare intalnire individuala sau cu o echipa. Voi ce parere aveti?

Confruntarea cuvintelor

De ceva vreme, sunt în război cu un cuvânt din limba română. Cuvânt care apare din ce în ce mai des pe buzele oamenilor de afaceri și mai ales ale comentatorilor lor. Parcă-mi face în ciudă, știind cât de mult l-am îndrăgit (în pofida tuturor celorlalte cuvinte cu aproximativ același înțeles) și, implicit, folosit în anii anteriori. Un cuvânt care a ajuns să fie folosit în cele mai suprinzătoare momente, încercând de fiecare dată să ofere garanții valide. Cuvântul este: profesionist.

Ultima dată mi-a apărut în urechi astăzi, în timpul unei discuții cu câțiva manageri. Prima dată nu i-am dat prea multă atenție, a doua oară m-a făcut să-mi ciulesc atent urechea iar la a treia pomenire (citez: „fooarte profi, tipii ăia!”) am oprit cam abrupt discuția și am întrebat cu voce tare: „Ce înseamnă pentru voi să fii profesionist?”. Primind câteva răspunsuri destul de vagi de la convivii mei multinaționali, am început contra-atac în micul meu război: am căutat pe internet înțelesuri mai practice (în română, ingliș, franse und doitci), am cerut explicații și definiții operaționale la „case mai mari”, mi-am întrebat prietenii și asociații și-am stat să reflectez la cum să mă re-împrietenesc cu acest cuvânt.

Așa am reușit să deslușesc că de fapt atacam 3 fronturi deodată. Adică în linii mari, calitatea  de a fi profesionist posedă o triadă de înțelesuri pragmatice, acroșabile mai mult sau mai puțin ușor de către cei care se declară posesori și/sau utilizatori ai termenului pus în discuție:

  1. Standardele formale: să faci studii de specialitate în domeniul în care funcționezi, să publici articole și/sau volume, să participi la programe de formare profesională continuă, să ai o etică declarată și de la care nu te abați orice-ar fi, să ai recunoașteri palpabile (premii, distincții profesionale) etc.
  2. Standarde informale: să ai rezultatele pe care le promiți, să termini la timp, calitatea să fie cel puțin peste media pieței, să comunici eficient, să devii generator de opinie pe domeniul tau, etc.
  3. Standarde „emoționale”: să ai atitudine de învingător, să te recunoască oricine drept un om integru, relaxat, cu păreri clare și ușor comunicabile, să convingi în primele 2-3 minute de calitatea ta profesională, să obții recomandări fără a le solicita, etc.

Mă opresc aici, înainte ca lucrurile să devină mai stufoase de-atât. Oricum, am făcut pace din nou cu dragul de profesionist, după toată această călătorie printre înțelesuri practice. Mi-am dat seama că nu mă deranja aproape nimic la acest cuvânt, ci la un văr de-al lui din limbajul vorbit, proaspăt venit de la țară și oprit prin cafenelele marilor centre de afaceri: profi.

Vărul „profi” arată precum „profesionist”, se comportă ca și cum ar fi el și speră să beneficieze de aceeați recunoaștere. Numai că n-are nimic din cele 3 înțelesuri. Doar le mimează. La fel și cu majoritatea oamenilor de afaceri români, victime nefericite ale crizei.

Sunt curios, ați întâlnit în ultima vreme profesionisti? Dar din cei care arată „profi”?

(articol publicat in VoxPublica)

coaching la pliculet (4)

Am intalnit o sumedenie de oameni care iti pot spune intr-o secunda cum arata succesul lor. Putini insa isi dedica timpul si energia pentru a construi un parcurs, o cale practica de a isi atinge realizarea propusa. De aici, extrag poate cea mai realista intrebare din seria pliculetelor:

Ai un plan sa-ti atingi succesul sau e doar o dorinta?

Dintre raspunsurile care mi-au ramas in minte (nu sunt neaparat pozitive…):

  • Nu-mi trebuie un plan, ceilalti imi indeplinesc dorintele;
  • Am un plan care incepe de indata ce am 10 000 de euro;
  • In fiecare dimineata fac un mic pas;
  • Am un plan la care lucrez acum;
  • Succesul asta e chiar planul catre el, sa stii!;
  • Planul s-a schimbat de cateva ori in ultimii ani…;
  • Te sun dupa ce am un plan sau il facem impreuna? 🙂

Tu ai un raspuns? Hai sa-l auzim!

Am avut un vis (despre antreprenorul roman)

Azi-noapte am visat situația actuală a antreprenoriatului din România. Știu, sună foarte pretențios, dar vă mărturisesc că până și pe mine m-a luat prin suprindere! Ba chiar mi-a trebuit o zi de „mestecat” la înțelesul visului până să văd similitudinea evidentă dintre mesajul visului și ce se întâmplă în domeniul antreprenorial din țara noastră.

Lăsând deoparte orice preliminarii, iată-l, însoțit de o decriptare personală:

Se făcea ca „filmam” o casă la țară. Cu alte cuvinte, poziția mea era cea a camerei de filmat, care înregistrează și nu este parte integrată din scenariu (detaliu semnificativ, nu-l pomenesc degeaba!). Casa avea 2 nivele și părea dichisită, din exterior.

Subsolul era întunecos și plin de un lichid unsuros, asemănător petrolului. În acest mediu foșgăiau tot felul de creaturi aproape umane, ca-n filmele thriller SF. Se intersectau, formau entități mai mari, tentaculele atingeau colți, colții devorau umbrele proprii… Mișcare continuă și nestăvilită, nediferențiată de vreo lumină purificatoare.

[Acesta ar putea fi stratul de bază al antreprenoriatului local: interlopii, mafioții, traficanții de bunuri fără nici un adaos dar cu prețuri ridicate la infinit, șpăgarii, etc. Cei care stau acolo de 20 de ani și nimeni și nimic nu-i va convinge să părăsească acest nivel. Sponsori de petreceri deșănțate și campanii aberante, în bună înțelegere cu “factorii de decizie” din mai multe industrii, avizi după bani și influență. Mâncătorii de icre de Manciuria cu vârful cuțitului care trimitea la moarte pe oricine încerca să le limpezească mediul.]

Parterul era sărăcăcios, populat de oameni obosiți și oarecum resemnați. Slabi, indeciși în a rămâne sau a ieși afară. Femeile făceau mâncare în 2 oale mari, de pământ. Bărbații fumau și schimbau priviri care acum îmi aduc aminte de privirile fugarilor din Cuba, prinși de paza de coastă americană. Unul dintre ei vorbea tare, pe un ton superior și foarte ironic. Aproape nemișcați, păreau că-și așteaptă sfârșitul.

[Marea masă a „patronilor de firme mici și mijlocii”, în prezent. Oarecum resemnați de criză și de consecințele ei nefaste, stau în colțul lor și nu se mai simt atrași de interacțiune. Sunt reduși la tăcere și se reduc la împlinirea nevoilor de bază. Ascultă doar pe cei care știu să înjure mai puternic decât propria voce și așteaptă …ce? Ce iese din cele 2 oale: banii de la FMI sau Banca Mondială.]

La etaj, luxul era cuvântul de ordine. Un lux strălucitor, plin de voie-bună, atât pe pereți, cât și în atitudinea locatarilor. Un fel de petrecere continuă, fin decadentă, în care se spărgeau paharele de șampanie după fiecare toast. Ca-n filmele hollywood-iene, flash-uri continue, blănuri, butoni cu diamante și perle pe umeri subțiri.

[Les nouveaux riches. Stima de sine ridicată la cote maxime (era să scriu „îngrijorătoare”, m-am abținut la timp!), zâmbete ucigător-seducătoare, bani aruncați pe te-miri-ce. Geniali, perfect conștienți de valoarea lor în piață, totul devenise floare la ureche, viața e un dans al cărui mișcări numai ei le știu. Profund dezinteresați față de comunitate, căutând aprobarea celorlalți, fie și numai pentru a decide dacă merg în continuare în direcția maximizării profitului.]

Ceea ce m-a frapat în vis e că în casă nu exista nici o scară. Etajele erau separate complet unul de celălalt, fără vreo posibilitate de a-i lăsa pe locuitori să interacționeze. Doar din când în când mai cădea câte un petrecăreț de la etaj, se scutura de praful de la parter și încerca să sară (!?) înapoi. Nu reușea, zâmbetul i se transforma în rânjet și își găsea un colț în care să-și plângă amarul de pasager al unui Titanic devenit brusc inaccesibil prin forțe proprii.

[Programele naționale care vizează dezvoltarea sectorului antreprenorial din România sunt, practic, inexistente. La fel de nefolositoare ca și Camerele de Comerț locale, își pierd zi de zi câte puțin din imensul potențial pe care îl au realmente, acela de-a lega „etajele” antreprenoriale și Statul într-o congruență a câștigului pentru toți. Aproape incredibil, oamenii din România se bucură încă de falimentul unora, în timp ce numărul afacerilor din aceeași Românie preocupată de o viață politică frământată de lipsa de modele morale autentice.]

Sfârșitul visului. Revenind în realitate, (vox)public la rubrica “Anunțuri” următoarele:

Țară de-nivelată, caut specialist  în construcția de căi de acces. Ofer plată în natură, cultură și șanse reale de promovare și recunoaștere, la terminarea cu succes a minim unei scărițe care să reziste măcar 5 ani. (Notă: posed materie primă!)”

(articol publicat pe VoxPublica)

educatia adultilor (gluma buna!?)

am primit pe E-mail o curicula care m-a facut sa rad cu lacrimi. v-o impartasesc aici, neprelucrata:

Cursuri organizate de Ministerul Sanatatii in colaborare cu Ministerul Educatiei si Invatamantului

Curs special pentru barbati

Obiectivul pedagogic al cursului de formare este de a le permite barbatilor sa-si dezvolte acea parte a creierului a carei existenta o ignorau.

Program: 4 module dintre care unul obligatoriu:

Modulul 1: (curs obligatoriu)
1. Sa invat sa traiesc fara mama mea (2000 ore)
2. Sotia mea nu este mama mea (350 ore)
3. Sa inteleg ca fotbalul nu este altceva decat un sport

Modulul 2: Viata in doi
1. Sa am copii fara sa devin gelos (pe ei) (50 ore)
2. Sa nu mai zic prostii atunci cand nevasta isi primeste prietenele (500 ore)
3. Sa depasesc sindromul controlului telecomenzii (550 ore)
4. Sa inteleg ca pantalonii nu se duc nici o data singuri pana la dulap
(800 ore)
5. Cum sa ajung pana la cosul cu rufe murdare fara sa ma ratacesc (500 ore)
6. Cum sa supravietuiesc unei raceli fara sa agonizez

Modulul 3: Timpul liber
1. Sa calc in doua etape o camasa in mai putin de doua ore (exercitiu practic)

Modulul 4 : Curs de bucatarie
1. nivelul 1 (incepatori) : Electrocasnicele : ON deschis ; OFF inchis
2. nivelul 2 (avansati): prima mea supa instant fara sa ard cratita
Exercitiu practic: fierbe apa inainte de a adauga pastele

CURS INTENSIV

Din ratiuni de dificultate si de intindere a temelor, cursurile vor avea maxim 8 inscrisi.
Tema 1: Calcatul, acest proces misterios: de la masina de spalat pana la dulap
Tema 2: Riscurile umplerii tavii pentru gheata (demonstratie sustituta de diapozitive)
Tema 3: Tu si electricitatea. Avantajele economice de a angaja personal calificat pentru reparatii (chiar si cele elementare)
Tema 4: Ultima descoperire stiintifica. A gati si a duce gunoiul nu provoaca impotenta si nici tetraplagie. (Practica laborator).
Tema 5: De ce nu este un delict sa-i oferi flori, chiar daca te-ai casatorit cu ea
Tema 6: Sulul de hartie igienica. Hartia igienica nu creste langa veceu. Expozitii cu tema „generatia spontana”
Tema 7: Cum sa coboram capacul de la wc pas cu pas (Teleconferinta cu Universitatea Harvard)
Tema 8: Barbatii la volan. Daca se ratacesc, pot cere informatii fara riscul de a parea impotenti? (Marturisiri)
Tema 9: Masina de spalat, acest mare mister din casa.
Tema 10: Diferente fundamentale: cosul pentru rufe murdare si podeaua (exercitii in laboratoarele cu terapie muzicala)
Tema 11: Barbatul in scaunul pasagerului. Este posibil sa nu vorbeasca sau sa se agite compulsiv in timp ce ea parcheaza?
Tema 12: Ceasca de la micul dejun nu leviteaza singura pana la chiuveta

Curs special pentru femei

Tema: Dezvoltarea functiunilor creierului la femeia moderna.
Scop: Participantele vor fi confruntate cu o experienta fascinanta (folosirea creierului).
Conditii: Vointa de a invata ceva nou (chiar daca se va dovedi a fi ceva greu)
Durata: Brunete 1,5 luni fiecare modul
Roscate 3 luni fiecare modul
Blonde 6 luni fiecare modul

Cursul contine 4 module

Modulul I
1. Acceptarea soartei: m-am nascut femeie
2. Cunoasterea locului de desfasurare a vietii: bucataria
3. Cum pastrez ordinea in poseta? (sub control strict)
4. Cum fac cumparaturi in mai putin de 4 ore: notiuni elementare
5. Pastrarea limitelor: Cum ma machiez corect
6. Curs de programare I (toate categoriile): folosirea cuptorului cu microunde
7. Curs de programareII (numai brunetele si roscatele): Videorecorderul

Modulul II
1. Ecuatia cu o necunoscuta: Automobilul
2. Exercitii de dinamica grupului: Ce trebuie sa fac cand stam in masina
3. Parcarea, ParteaI: Notiuni elementare
4. Parcarea, Partea II: Manevre
5. O adevarata provocare: Frana si acceleratia.
6. Cutia de viteze. Descriere completa (pentru blonde numai cutia automata)
7. Folosirea corecta a semnalizatorului.
8. Notiuni elementare de fizica: Corpuri in miscare
9. Adevaruri optice: Luminile rosie, galbena si verde ale semaforului.
10. Curs special: Parcarea in garaj.
11. Ecuatia cu mai multe necunoscute: Cutia de scule
12. Curs de supravietuire I: Unde se afla lumina de avarie
13. Curs de supravietuire II: Schimbarea unui cauciuc
14. Curs de supravietuire III: Schimbarea mai multor cauciucuri (Da, este posibil!!)
15. Curs de supravietuireIV: Verificarea cu succes a nivelului uleiului si a apei.

Modulul III
1. Notiuni elementare: Nici o cucerire a tehnicii moderne nu ma va putea ridica la nivelul barbatului
2. Vocabular I: Definitia cuvantului „DA“. Corectarea exercitiului „Esti gata?“
3. Vocabular II: Definitia notiunii „5 Minute“
4. Sociologie: Fotbalul nu este un sport ci o religie.
5. Drept cetatenesc si morala I: Discutii barbatilor despre tema fotbal
6. Drept cetatenesc si morala II: A nu te amesteca nicicodata in aceste discutii
7. Cum evit intrebarile inutile (de ex. „Ma iubesti?“, „Sant frumoasa?“, „Am ceva special?“)
8. Adevaruri zilnice: Si femeile ragaie, exercitii in grup.
9. Adevaruri zilnice: Barbieritul (curs intensiv pentru brunete): Partea arbateasca a femeii
10. Comportamentul la cumparaturi: Cardul Visa, Definirea notiunii de limita de suma
11. Comportamentul la cumparaturi: Si eu pot cara naveta de bere
12. De ce mama nu e binevenita la noi? (1000 de studii de caz)

Modulul IV
1. Telefonul: Cand trebuie sa inchid? Exercitii de grup: 4 femei/telefon(nu uitati sacul de dormit)
2. Machiajul: Metamorfoza femeii
3. Terapie TV I: Si fara telenovele se poate trai!
4. Terapie TV II: Filmele de dragoste sant pura fictiune si nu realitate
5. Eu si corpul meu: Legea gravitatiei
6. Oglinzile nu mint: Ma accept asa cum sant.

Lideri obositi?

Ieri am primit pe E-mail un proverb chinezesc, de la unul dintre cei mai buni prieteni pe care îi am. Care proverb zice așa: “Cel care toata ziua e activ ca o albină, e puternic ca un taur, muncește precum un cal și seara se-ntoarce acasă rupt de oboseală precum un câine, ar trebui să consulte un veterinar, căci e foarte probabil să fie un bou!” (Chang Ying Yue)

Bine-inteles, l-am invitat pe Valentin la un pahar de vin, să ne râdem împreună de spiritul buclucaș al batrânului înțelept. Însă același proverb mi-a adus aminte de o întâmplare relativ recentă:

Acum aproape 2 luni am primit un telefon de la un director de companie. Pe un ton autentic îngrijorat, mi-a mărturisit că partenerul lui, care este și directorul financiar al companiei, n-a mai plecat de la birou de 2 zile, supraviețiund cu ajutorul sendvișurilor și-a cafelei de la automat. Îl știam pe om, după mine este unul dintre financiarii brilianți ai țării. Sharp, vizionar, agregat în jurul unor competențe clare de management, cu rezultate recunoscute pe deplin la București, Viena si Londra.

Stabilim rapid o întâlnire, trec câteva zile și ne vedem: Ioan (cel care m-a sunat), Sorin (finanțistul) și cu mine, în jurul unei masuțe, la cantina firmei cu pricina. Da, la cantină. Sălile de întâlniri erau ocupate toate și rezervate cu câteva săptămâni înainte. După o scurtă introducere, Ioan se retrage elegant și începem să evaluăm mărimea, puterea și numărul de colți ai balaurului care îl subjugase pe Sorin.

Așa aflu că trebuie să trimită 5 rapoarte financiare la șeful direct, să inchidă activitatea lunară, să implementeze nu-știu-ce-sistem informatic, să egalizeze cifrăraia in celelalte 2 sisteme deja implementate, să… să… Îl opresc, înainte de a mă pierde complet și îl întreb, candid, unde vrea să ajungă povestindu-mi toate astea. Râde surprins și își promite ca săptămâna următoare să plece in concediu. Așa a și făcut.

De ce e nevoie să ne consumăm in asemenea hal, deși meritele ne sunt recunoscute? Și mai ales, de ce e nevoie să generăm atâta oboseală, în drumul către succes? Cred că românii mai au de învățat multe la capitolul “echilibrarea vieții”…

(articol publicat pe VoxPublica)